Doamnă, după cum ați observat, trăim într-o lume rea care n-are altceva mai bun de făcut decât să vă contabilizeze dumneavoastră greșelile de exprimare. Așa că m-am gândit să vă fac un pustiu de bine și să vă las aici un scurt ghid pe care să-l folosiți atunci când încercați să vorbiți sau să scrieți în frumoasa noastră limbă. Dacă nu le țineți minte, notați-le în palmă.

Virgula între subiect și predicat

Niciodată, dar absolut niciodată, nu puneți virgulă între subiect și predicat. Uitați, ca să fie foarte clar, când scrieți „Liviu Dragnea, este cel mai mare român și cel mai iubit președinte de partid din toate timpurile”, virgula aia pur și simplu n-are ce căuta acolo.

Care și pe care

Știu că domnul Tăriceanu ar susține cu totul altceva, dar eu zic să mă credeți pe cuvânt. Este vorba despre cazul Acuzativ care implică folosirea prepoziției „pe” și sună exact așa: banii PE care i-am furat; fondurile PE care nu le-am atras; autostrăzile PE care nu le-am construit. Vedeți ce simplu e? Hai că se poate.

Decât

Când vă sună Liviu și trebuie să dați raportul, nu spuneți niciodată „ieri am furat decât două milioane”. Trebuie să folosiți obligatoriu o negație sau să-l înlocuiți pe „decât” cu „doar”: „ieri N-AM furat decât două milioane” sau „ieri am furat doar două milioane”. Nu că sună altfel? Dacă vorbim și despre euro, nu despre pârliții noștri de lei, pare o adevărată poezie.

Vroiam sau voiam

„Vroiam să-l revoc din funcție pe Iohannis” este greșit nu numai din punct de vedere politic, ci și gramatical. Serios, în limba română nu există verbul „a vroi”.

Place sau plăcea

E fix ca atunci când vreți să dați o hotărâre de guvern, dar nu sunteți sigură dacă i-ar place sau nu lui Liviu. Hai că glumesc, știm cu toții că i-ar plăcea, doar el a luat hotărârea.

Serviciu sau servici

În acest caz, strict pentru dumneavoastră, limba română ar putea să facă o excepție. În sensul că ni se rupe dacă rămâneți fără „servici” sau „serviciu”, important e doar să se întâmple odată.

Noștrii sau noștri

De fiecare dată când vă faceți vreo socoteală de genul „autocarele vor fi pline cu oamenii noștrii din Teleorman”, chiar dacă veți strânge un milion, ca în visele umede ale lui Daddy, „noștri” tot cu un singur „i” se scrie.

Metrii sau metri

E foarte simplu, dacă e articulat se scrie cu doi „i”, dacă nu, cu unul singur. Exemple: „Până la finalul guvernării, n-o să contruim nici măcar zece metri de autostradă” sau „O să ne tragem șpăgi chiar și de la metrii de autostradă pe care nu i-am construit”.

Cam astea ar fi, doamnă. Zic eu că s-au strâns de un minim care v-ar permite să nu mai schingiuiți sălbatic limba română pe unde-o prindeți si-o să vă puteți vedea liniștită de indicațiile lui Daddy pentru programul de guvernare.

Cu plăcere!

foto de aici