Vă sună cunoscut „dragă, am plecat să cumpăr roșii și m-am întors cu două perechi de pantofi și-o rochie”? Sau „intrasem pe net să plătesc curentul și mi-am luat și-un telefon beton”? Nu? Nu vă sună niciun clopoțel chiar dacă înlocuiți „pantofii” și „rochia” sau „telefonul” cu alte obiecte foarte mișto și cool, dar care ar fi putut foarte bine sa nu fie cumpărate chiar acum pentru că nu erau de strictă necesitate? În acest caz, felicitările mele, sunteți ori foarte norocoși, ori o ardeți pe cașcaval blanao de tot (cei care se regăsesc în cea de-a doua ipostază sunt rugați să-mi trimită numerele lor de telefon pe email, c-aș avea zilele astea nevoie de un împrumut cât mai greu, spre deloc, rambursabil).
Mno, râdem-glumim, dar cert este că știu foarte puține persoane care țin cu adevărat o evidență strictă a intrărilor și ieșirilor în și din bugetul personal sau al familiei. Am avut și eu o tentativă la un moment dat, dar după vreo două săptămâni de băgat cifre într-un excel stupid (nu știu dacă v-am mai spus, dar urăsc tabelele în excel din străfundul sufletului meu pur), lenea m-a făcut să renunț lejer și să mă bazez tot pe vechiul sistem „las’că văd io ce fac și dacă rămân fără bani până la salariu, mai schimb o sută de euro”.
Iar dacă mai aveți și copii care au ajuns la vârsta la care au înțeles ce sunt banii și cum funcționează, situația începe să devină albăstruie spre mov. Și când zic c-au înteles cum funcționează banii, nu mă refer la mecanismul economic de producere a venitului, ci la faptul că ăla micu’ (sau aia mică) a început să înțeleagă că banii sunt șmecheriile alea cu care-și poate cumpăra chestii mișto. Cine-i produce, și mai ales câți produce, nu mai e treaba lor.
Mno, acestea fiind zise, voiam să vă întreb două lucruri. Primul, care e cea mai stupidă/neașteptată cheltuială pe care voi (sau partenerul vostru) ați făcut-o vreodată? Pe genul despre care vorbeam mai sus, am plecat să-mi iau pantofi și m-am întors cu un scaun și două vuvuzele. Și al doilea, care este cea mai neinspirată datorie în care v-ați băgat vreodată? Aici pot să vin cu un exemplu personal de mare angajament. Cândva mi-am luat un telefon în foarte multe rate. Îl vândusem de doi ani și eu tot mai continuam să plătesc la el. Ceva de vis, vă spun.
Textul de astăzi este scris în parteneriat cu cei de la Kruk România care ne pun la dispoziție și două calculatoare, unul pentru bugetul personal și celălalt pentru bugetul familial. Băgați un ochi spre ele și-o să vedeți că sunt simplu de folosit și par foarte utile. Și tot oamenii de-acolo au făcut un mini-ghid cu patru reguli de bază de care e bine să ții cont atunci când vine vorba despre banii personali sau bugetul familiei:
- Acordă atenție tuturor cheltuielilor, analizează dacă merită sau nu să le faci și ține cont de valoarea banilor.
- Asigură-te că ții cont de toate condițiile în momentul în care decizi să iei un credit (dobânzi, perioadă de rambursare, comisioane, situație profesională, familială, de sănătate, planuri de viitor).
- Datoriile trebuie plătite! Neplata ratelor la creditele contractate duce automat la un risc mărit de rambursare pentru toti clienții sau posibilii clienți ai bancii respective și ulterior, la un cost general al creditării mai mare.
- Economisește – caută soluții practice de asigurare a bunăstării financiare, fii pro-activ în această privință.
Și-acum să v-aud cu cheltuielie cele neinspirate și ratele cele fără de sfârșit.
Cheltuielile mele neprevazute sunt la masina. Always. Si nu ma refer la consumabile. Imi bag coada in tot ce e fier si fir de la el. Dar, a dracu pasiune, costa:)).
Imprumut neinspirat nu am avut. Mno, sunt si un pic cam mic pentru asta, am timp. Momentan am o prima casa, si cam atat.
@Alexandru, adicătelea cam ce faci matale la masina aia?
@Mihai, nu vrei sa stii. Crede-ma, deja nevasta mai are un pic si ma bate :))
Comentariu beton!18
În general sunt o pesoană destul de calculată. Momentan nu m-am lansat in datorii neinspirate, dar mai fac cumpărături poate stupide, dar extrem de utile pentru inima mea 🙂
Pentru că așa e situația, cam am de-a face cu doctori, ceea ce implică cheltuieli cu analize, investigații. De câte ori se întâmplă asta mă recompensez cu o tâmpenie. Adică îmi cumpăr ceva nenecesar, dar de care am neaparată nevoie. Plaja e largă și se întinde de la cea mai mare cutie de înghețată, la cărți, o rochie pe care habar nu am unde o voi purta și tot soiul de alte aiureli. Dar așa simt eu că sunt lucrurile corecte 🙂
O să mă uit pe calculatorul ăla, dar bănuiesc că și dacă mă apuc de ținut socoteli, la un moment dat tot îmi voi da cu dreptul în stângul 🙂
Comentariu beton!24
@miha s., da’ măcar știi unde și când ai dat cu stângul în dreptul.
Un șifonier plin cu toale care normal că nu îi mai plac si cărora nu le dă foc, în plm.Pleacă după o mașină mai mare de făcut pâine si se hotărăște la un căcat din ala de epilat cu pulsatii.550 lei vs 2300 lei.Cine credeti că a marcat diferența.Se duce in continuare la salon sa isi dea blana jos,că fete.
Sunt rednecu fără credite,calculat ca dracu.
Pentru aia din reclama ta am la fel de multă compasiune ca pentru fratii Cămătaru.
Comentariu beton!52
@edelweiss, păi pentru tine a luat aparatul de epilat. Să-i simți tu pielea cea mătăsoasă. Și tu? Nerecunoscătorule!
Are cinci capete,pentru zone separate.Stii care cap l-a folosit?Pe ăla al meu.Am dat banii pe ala si ea la salon,că șueta cu fetele.Ia oale,ca nu sunt destul de mari.De cinci ani nu a mai turnat ceva într-o oală,ca gătesc eu.Am oale si cratiti si tefloane să echipez două popote.Dau din ele fără să stie.Si haine,să îmi bag pl in ele,din alea nepurtate,nedorite dupa trei purtari,un sifonier cu trei usi.O să îmi iau inima în dinti,umplu masina cu ele,demontez si sifonieru,le car la tara si bag totu in centrală,pe foc.Si mă dezbrăc in pwla goală si dansez in jurul centralei ca indienii bucurosi de venirea ploii.Fac asta cu orice risc,se tot aduna alea,ca vin altele din urmă.
Comentariu beton!88
O, da! N-am să uit niciodată 2 sesiuni de cumpărături ale aparținătorului (sunt mai multe de genul ăsta, dar astea două îs de top).
1. prin anii ’90 s-a dus să cumpere al doilea tv (ptr. dormitor). A venit cu tv + mașină de spălat vase. Io m-am bucurat, dar asta a necesitat schimbarea configurației bucătăriei. Și-a fost atât de utilă și comodă, încât azi suntem la a 3-a.
2. a plecat să cumpere pâine. Atât!-mâncarea era caldă, doar să mâncăm. A venit cu două sacoșe pline cu alimente. Fără pâine. Că l-a furat peisajul și a uitat.
Cu fii-miu n-am avut probleme, ăsta-i ca mine, așteaptă reduceri spre gratis.
Dar compensează ta-su care cumpără toate nebuniile (”să vedem cum e” / ”să fie”).
Comentariu beton!40
@Laura G., mâncarea aia era cu sos?
@Mihai,
Crezi că mai știu? Când am detectat că n-a adus pâine, am vazut negru în fața ochilor. Cu punctulețe roșii.
Comentariu beton!21
@Laura G., e clar, avea sos. 😛
@Laura G, zi merci! A’ meu a plecat dupa crenvursti si a venit cu un caine. Dupa 3ore, ca nu putea sa-l prinda si l-a alergat prin tot orasul.
Ptr cumparaturi de tot felul are centura neagra, daca sunt si reduceri „n-am putut sa ma abtin”
Comentariu beton!52
@moatza, și nu l-ați gătit?
Comentariu beton!16
Grohăia și l-au lăsat în pace, l-au băgat la dietă să nu mai arate ca o oaie cu shoric 😁
@Ionut, long story short, catelul era in custodie la proprietarul magazinului. Il lasasera niste prieteni de-ai lor care plecasera in concediu si ei l-au pierdut din prima zi.
Am avut credite pt diverse de două ori.Prin 95 și 99 daca nu mă inșel.Primul pentru niste mobilă,al doilea mașină de spălat.Laal doilea am plecat cu 70% dobândă și am terminat la 140%.De atunci nimic,și sper să n-am nevoie de bănci nici în continuare.Era să mă împrumut cănd am luat mașina dar am rezolvat fără.Cheltuieli neprevăzute există,dar nu de genul care să-mi dea bugetul peste cap,cel puțin până acum.
Asta spun și eu :Nu lucrați cu băncile!
@Marius M, toate creditele pe care le mai fac sunt pe modelul rate fără dobândă. Pentru că de ce să dau toți banii odată dacă pot să nu?
Pfff… mi-amintesc (cu pulsul accelerat) de anii ăia când dobânda creștea de la o zi la alta. Făcuse un credit pentru cineva – o pată neagră în memoria familiei. Am scăpat cu greu, dar am scăpat. De atunci nada împrumut la bănci.
Comentariu beton!12
Pai eu am ajuns la concluzia că decât să lucrez cu vreo bancă mai bine strâng din buci și adun banii.A fost mai greu la început,apoi după ce străngi o sumă rezonabilă poți suporta majoritatea cheltuielilor care apar fără să faci credite.Am două carduri,unul de salariu cu descoperire, de care nu m-am atins niciodată (de descoperire,nu de salariu) și unul pe care-l folosesc pentru cumpăraturi de la frații chinezi în general.Conturi la bancă nu mai am,nu mi se pare normal să le ofer niște bani pe ce care ei sa-mi dea o dobândă de 0,3% iar ei să-i dea ca imprumut la alții cu 10%.Punct.
Comentariu beton!18
@Mariuse tu ai unde sa stai, dar atunci cand nu ai unde sa stai iti convine mai mult sa faci credit decat sa platesti chirie.
Pe cei care fac credite de nevoi personale unde dai de 2 sau de 3 ori mai mult decat imprumuti… aici si mie imi da cu minus si nu ii inteleg.
Alin,eu explicam cum gândesc eu,nu condamnam pe nimeni ca face/are rate.Printr-o conjunctură favorabilă mie da, am unde sta și am o oarecare stabilitate financiară.Mai bună ca a unora,mai proastă ca a altora.Și-s constient că toate astea pot dispărea cât ai bate din pame.Asa că să fim sănătoși ,restul le-om rezova.
Mă declar ciuca retururilor. Mă apucă câteodată criza comenzilor online. Când ajunge produsul acasă deja nu mai îmi place. Băi, da’ deloc! Bine, și ăștia îmi aduc produsul peste două-trei zile, iar în timpul ăsta în mine moare dorința.
Cea mai nasoală investiție pe care a făcut-o bărbată-miu a fost să-mi cumpere o pereche de sandale. Negre, fără toc și cu baretă peste glezne.
1. Nu port negru la incălțăminte!
2. Nu port barete peste gleznă!
3. Mai bine îmi dădea mie banii.
A doua zi nu mai nimeream magazinul ca să fac retur. M-a întrebat după vreo lună de ce nu m-a văzut cu saldalele. I-am zis că le păstrez pentru ocazii speciale că-s prea mișto.
P.S. Am rate: la casă și două carduri de credit.
Comentariu beton!36
@Elena, nu știi secretul? Când te mănâncă dejtele să comanzi ceva online, ieși de pe site-ul respectiv și mai revii acolo peste două-trei zile. Dacă încă îți mai trebuie produsul respectiv înseamnă că poți să-l comanzi. Aplică asta, funcționează ireproșabil.
Bă,cel mai nasol moment e sa iei cuiva (cuiva=consoartă) un cadou sau ce ti-a venit ție pe chelie și să-ti spună ca de ce l-ai luat,că dincolo era mai ieftin,că nu era necesar,etc.Așa că flori.De ziua de nastere,de ziua femeii,de ziua zilelor.Flori tată.Și o data i-a scăpat gura și a zis ceva de genul că vazuse unele mai mișto nu știu unde.Așa că tot ce am putut scoate pe gură in momentul ala a fost: cred că nu-ți mai iau nici flori:))))
Comentariu beton!48
@Mihai, n-am cum să fac așa ceva. Mie când îmi place ceva, iau! N-am cum să rezist trei zile în teste dacă imi place sau nu. Problema e după aia. Că mie abia atunci nu-mi mai place. E complicat! Știu..
Comentariu beton!16
@ Elena
Sora mea din alta mama ! Si eu fac la fel, da’ nu ca m-as fi plictisit cumva, ci pentru ca pana la livrare apar alte tentatii. 🙂
Da’ sa stii ca Mihai manipuleaza. Nu-i neaparat ca suntem noi nechibzuiti, ci spre ex. daca ai avut o zi grea vrei sa contrabansezi cu o mica bucurie. Sa nu-mi spuna ca stie el pe cineva sa nu-si ia pe parcursul lunii macar o inghetata mai scumpa !
Doi, noi mai avem si o nevoie de frumos, mai avem si un suflet, ‘cercam sa nu traim doar ca sa supravietuim. Ceva mic si dragut acolo trebuie sa fie. In adolescenta purtam o pereche de bocanci vreo 2 ani, mai bine spus 2 veri, fara ciorapi … ca n-aveam ! Erau 2 perechi prin casa si era bataie cu fratimiu pe ele. Atat de saraci eram ! NEVER AGAIN !
Comentariu beton!33
@Faianțaru, da, ești fratele meu!
@ElenaP, deci din cauza ta a ajuns Amayonul să închidă conturi :). https://www.zoso.ro/amazon-retur/
Cea mai mare tâmpenie pe care mi-am cumpărat-o a fost un tocător electric de crengi. L-am folosit fix de trei ori.
Comentariu beton!26
un ce? 🙂
Comentariu beton!15
@GabiI, să zici merci, altele se mărită pentru asta. Și tot de trei ori îl folosesc.
Un tocător electric de crengi 😁
E frate cu arzătorul meu de buruieni și văr cu trimmer-ul electric la care îmi e lene să întind cablurile așa că pun mâna pe coasă 😎
Comentariu beton!30
https://www.emag.ro/tocator-de-resturi-vegetale-bosch-axt-rapid-2000-w-0600853500/pd/ENRCKBBBM/
@GabiI,
Habar n-aveam că crengile se toacă. De ce? Și unde se duc ele așa, tocate? 🙂
LauraG, crengile tăiate sunt o chestie complicată în grădină. După ce tunzi pomii şi arbuştii rezultă o grămadă de crengi pe care de obicei nu ai unde să le pui. la noi în oraş curăţenia de primăvară şi de toamnă rezolvă parţial această problemă, dar tot timpul ai ceva de tuns, cel puţin eu. Dacă toci crengile le poţi pune în compost sau presăra pe aleile de pămînt din grădină, între straturile de legume, de exemplu.
Chestia e că e destul de complicat să toci -trebuie să duci tocătorul unde sunt crengile, sau crengile unde este tocătorul, nu poţi toca multe odată şi nici pe cele mai groase, plus că trebuie să lucreyi cu atenţie să nu-ţi prinzi mâinile şi face şi zgomot. Aşa că am renunţat să le toc. am făcut un loc de depozitare provizorie a crengilor, iar pentru compost am destul material.
Comentariu beton!20
@Gabil, termină-te, fată cu atâtea explicații! Noi suntem cu creierii în altă parte.
Elena, dar voiam să dau explicaţii complete. Tu eşti obişnuită să fiu mai laconică, dar am şi io derapajele mele. 😛
Comentariu beton!19
detailiaza, poate ti-l cumpar eu.
@Silviu, e un Bosch AXR Rapid de 2000 W. Caracteristicile le găşeţti pe net, să nu plictisim oamenii pe aici. 😛 Îl dau la juma de preţ. 🙂
eu sunt sefa tocatorului de crengi…stii cum ramai cu o adictie dupa ce joci obsesiv pe calculator un joc (adica dupa ce inchizi calculatorul tu inca mai asezi piesele de tetris in pat, in somn, spaland vasele)….eeee, cam asa se intampla la mine dupa ce am tocat toata ziua crengi in dracovenia aia, spal vasele in bucatarie da’ mintea mea inca aseaza crengile in tocator (ca daca nu le asezi bine blochezi masinaria)🙂🙂🙂🙂
Comentariu beton!13
Tocatorul de crengi e raspunsul erei tehnologiei la eterna problema a taiatului frunzelor la caini.
Ultima achiziție a fost acum doua zile:trei topuri plus și o fusta.
Brandul ușor scump …acum când doar unul din topuri e 160€!Plus el avea nevoie de cămăși pentru munca!
Nici nu a remarcat că port ceva nou însă clar ca bluzele mele erau toate mov!Aluzia e in felul următor:avem bugete separate și împărțim in mod egal cheltuielile casei.
Banii mei sunt ai mei și ai lui invers…
Gustul pentru finețuri ti-l dezvolți odată cu vârsta!
PS Zise doamna cu trei genți(poșete) in garderoba!
Comentariu beton!20
@Silvia Matei, banii tăi sunt doar ai tăi și ai lui tot doat ai tăi? Că nu mă prind.
Nu pot să cred, te SUPORTĂ un bărbat.
Plm există eroi printre noi fraților!
Comentariu beton!26
@MihaiV
Fiecare cu banii săi!De exemplu dacă eu îi cumpăr ceva îmi returnează banii…însă întotdeauna ne consultăm in privința bugetului comun!
Cadouri nu se fac între noi!
Avem un parteneriat sănătos și funcționează de minune!
Se dezbate încă. Ce zici?17
@HabarNam
Cămășile într-un final s-au cumpărat și au ajuns la destinatar!
Ideea era că m-am abătut de la scopul cumpărăturilor având ca prioritate cămășile sale convenind cu un substitut.
The hint is when you wear 2 pieces suit and he is telling you:
-Darling I think you look better in one piece and that means a dress!
😱😱😱
Rarely is when you conform to the same idea!
Cămăși de forță? Vreau și yo dacă au pe fucsia 😋
Comentariu beton!19
HabarNam, lasa camasile de forta, io vreau ce ia ea! E scump? Unde gasesc?
@Habarnuam
Cămașă de bumbac egiptean!!!
Plus ca i-am luat una rozzz!!!
Cea mai absurda chestie (so far) e cand m-am dus la un geek store sa iau un ceva, am descoperit ca nu era pe stoc si m-am invartit asa bine pe acolo ca am facut o cheltuiala de 800lei, cu care trebuia sa renovam baia :))
Recomand aplicatia Monefy pentru mobil, jur ca e cea mai eficienta si mai simpla metoda sa tii cont cat cheltui si pe ce. Adica banuiam ca o buna parte din bani se duc pe bilete la diverse evenimnlente dar procentajul ma sperie :))
@Ioana, ce e aia geek store?
Am o cumnata care a mers sa faca un transfer la banca, si a venit acasa cu un televizor de 950 euro, care avea inclus in oferta 2 pachete de programe pe abonament, care se plateau extra.
A fost vina sotului, ca intr-o conversatie ia spus agentului de la banca ca le-ar trebui un televizor nou.
Comentariu beton!14
@Gabriel, păi a cui vrei să fi fost vina? De ce vorbește gura fără el?
Cunosc sentimentul…am ieșit la supermarket să cumpăr LAPTE (dăcât) și am lăsat peste 200 de lei, din care mai mult de jumătate erau pentru jucării pentru fiică-mea…nu am nimic de spus în apărarea mea!😒 Dar am luat și lapte! 😂
Comentariu beton!33
@Marius U, la mine recordul personal este 217 lei. Plecasem doar în short și tricou să iau repede o pâine că nu mai aveam.
Tu, în short și tricou, ai 217 lei în buzunar? Eu, când ies afară în short și tricou, iau „pe caiet”.😜
Comentariu beton!23
@Ionuț, păi, plecasem în short și tricou, dar LUASEM ȘI CARDUL.
La calculatorul ăla bugetar lipsește cea mai importantă rubrică: cheltuielile neprevăzute.
Degeaba îți planifici mâncare, chirie, rate etc dacă nu ai un buget de rezervă pentru:
– cheltuieli medicale urgente (accident etc)
– centrala picată în mijlocul iernii
– ai văzut cea mai mișto pereche de pantofi evăr, la cea mai mare reducere evăr
Comentariu beton!32
Cea mai neinspirata decizie a fost so o las pe sora-mea(avem banii la comun) sa cumpere un storcator de fructe. Ocupa blatul din bucatarie degeaba. Nu prea suntem asa cheltuitoare.Cred ca cel mai mult cheltuiesc cand ies in oras cu fetele.
Momentan nu am credit, nici nu ma incadrez deoarece nu am avut nici un credit pana acum si nu pot astia de la banca sa imi vada istoricul de platitor.
@GEAMANA, l-a cumpărat cu tot cu livadă?
@Mihai, fara livada 🙁
Daca aveam livada, faceam suc sa duc la colegi la munca sau imparteam cu prietenii sute de litri de suc.
Cărțile îmi intră mereu la ‘ neprevăzut’ depășesc bugetul constant. Abia aștept bookfest.
In rest nu fac dezmăț.
Am tabel cu intrări/ ieșiri…pun bani la pușculița de 2 ori pe lună și merg cu lista la cumpărături.
Cea mai neinspirată cheltuială?
Mașina luată în leasing pe firmă. Am platit la ea de 3 ori cât făcea. Și o mai țin și parcată majoritatea timpului…adică 78000 km in 9 ani.
Comentariu beton!17
@Miki, nu mă prind de ce stă mașina nemișcată. Tu parcă aveai job de teren.
@Miki, și io și io. Cred că și eu depășesc bugetul. (Știu că nu-i frumos, dar bugetul meu de cărți respiră un pic mai ușurat de când cu grupurile de fb și site-urile pe care se postează cărți).
@ Mihai
Când am luat-o aveam firmă. Intre timp m-a ajutat statul să îmi meargă bine, așa că am renunțat la firmă și m-am angajat.
Mașina am păstrat-o și stă nemișcată, iar aia de serviciu e ‘ dotată’ cu pachet de km in scop personal. Vreo 700 așa pe lună. Îmi ajung și mai și rămân.
Pe aia personală o iau la drum mai lung sau din când în când în week-end-uri să nu ruginească de stat degeaba.
Tipul de la spălătorie mereu mă întreabă de ce nu o vând.
Pai de ce sa o vând? E un Renault pe care am dat vreo 40000 lei acum 9 ani. N-aș lua mai mult de 10000 maxim dacă aș vrea să o dau acum.
Vezi ca ti-am trimis nr de tel in privat. Ba, eu sunt zgarcit…dau bani pe nimicuri…tigari, diverse pofte ce tin de papila…nu prea ma arunc la mofturi. Cred ca am plecat odata sa cumpar ceva de la ACA din Baneasa sui m-am oprit la Romexpo…la bookfest, mi-am luat o tona de fantasy si sf-uri.
Comentariu beton!12
@Redoo, stiu ce zici! Si eu cred ca am cheltuit la un bookfest vreo 600-700 de lei.
Fac abstracție de creditul ipotecar la care mai avem de plătit 20 de ani. A fost mare, băncile urmau să modifice condițiile de creditare așa că ne-am grăbit să prindem, era înainte de criză, chiria ajunsese fix cât o rată la bancă, dar nu îl considerăm cheltuială nechibzuită fiindcă n-aveam de unde ști că va urma o criză și suntem fericiți cu apartamentul respectiv. Vedem pe viitor ce se mai întâmplă că nu suntem niciunul din noi genul care să prindă rădăcini într-un loc.
În general, la noi în familie, dacă ceva depășește 400 de lei ne punem următoarele întrebări: ne trebuie? Ne trebuie acum? Găsim ceva mai ieftin? Dacă stabilim că trebuie și avem banii, luăm. Nu suntem zgârciți, nu calculăm nimic, avem idee cam câți bani avem în cont și experiența de a ne întinde fix cât trebuie fără să rămânem chei de bani. Dar nici nu economisim cine știe ce. De altfel, eu nu prea știu cum poți economisi în România zilelor noastre, în afară de a investi în chestii. Dobânda la bănci e o glumă proastă, banii „la saltea” la fel (mereu îmi aduc aminte de miile alea de lei pe care le aveau părinții și bunicii mei la CEC și care n-au mai valorat nimic după Loviluție și mă gândesc că oricând se poate întâmpla la fel, vezi Pilonul 2 sau FNI 😉). Deci, cheltuim cât avem. Viața e scurtă și merită trăită, nu iei nimic cu tine în Vallhala, copiii se vor descurca fără moșteniri imense, așa cum am făcut-o și noi, trăim în prezent fiindcă viitorul e incert.
În privința împrumuturilor neinspirate…hmm… Băi, mie nu prea mi-a plăcut să rămân dator cu bani la alții, indiferent dacă sunt prieteni, rude, cămătari. În cretacicul timpuriu, când mai rămâneam fără bani, mă mai împrumutam, dar sume mici pe care le returnam rapid, chiar dacă asta însemna să mă îndatorez în altă parte. Mecanismul era simplu: luam 100 de lei (sumă aleasă la nimereală) de la unul, iar dacă nu aveam să-i dau înapoi în ziua stabilită, luam 120 de lei de la altul. Plăteam datoria, și mai trăgeam de cei 20 de lei până la data când trebuia să-i returnez. Dacă nu aveam, repetam procedeul până „pica” ceva de undeva și ajungeam pe zero. Și întotdeauna pica, fiindcă n-am fugit niciodată nici de muncă, nici de pariuri sportive. 😜
La cumpărături mergem cu listă și nu ne abatem prea mult de la ea (mai ales că, din lipsă de timp, am ajuns să urâm shopping-ul).
Drept și prin urmare, concluzia la comentariul meu kilometric ar fi că azi zic „pas”. 😂😂
Dacă, totuși, îmi aduc aminte de vreo tâmpenie financiară făcută, revin mai târziu.
Comentariu beton!21
@Ionuț, nici pe vremea când o ardeai ca băieții n-ai cheltuit pe nimic stupid?
@Mihai, nu. Dimpotrivă, mi se pare că atunci parcă nu eram așa „mână spartă” ca acum. 😂Bine, depinde ce înseamnă „stupid” pentru fiecare. Pentru mine nu era stupid să cheltui o grămadă de bani ca să merg cu galeria Stelei la Bistrița, sau să dau mai mult decât ar fi trebuit într-un weekend la mare sau munte etc. Dar aveam acești bani și asta se numea distracție.
Băăiii…gata, mi-am adus aminte: în anul 1 de facultate am dat vreo 2 milioane (că erau bani vechi pe atunci) pe un sac de dormit, sumă mare pe atunci, având în vedere că vreo doi ani mai târziu m-am angajat pe salariu de 4 milioane. Era nefolosit, nu știu ce firmă șmecheră, cu puf de pinguin, stil sarcofag, plm, chestie de fițe. M-am împrumutat ca să-l iau de la un amic. Nu l-am folosit niciodată fiindcă îmi era lene să-l car pe munte. 😁Preferam să duc mai multă băutură în spate, nu sacul de dormit. 😜Încă îl am printr-un dulap pe la ai mei (sper să nu fi mucegăit). Se pune?
Comentariu beton!13
Mi-am cumpărat demult un fier de călcat bun și cam scump după ce consortul se supărase pe mine că nu vreau să-i calc o cămașă cu un fier de călcat al maică-sii care n-avea ștecher, trebuia băgat în priză cu două fire.
După ce mi-am cumpărat fierul de călcat n-a vorbit cu mine o săptămână.
În general nu fac cheltuieli aiurea. Pentru mine banii valorează doar cât bucuria pe care le-o pot oferi celorlalți. Așa că nu mă pot abține când iau vreun cadou. Îmi fac buget, știu cam ce vreau să iau, dar dacă găsesc cadoul perfect, nu mă mai uit cât costă.
Comentariu beton!22
@Anouk, te caut în octombrie!
@Elena, nu-i nevoie să mă cauți. Ies eu din când în când.:))
Comentariu beton!26
1. am plecat să cumpăr banane (două) și am cheltuit în total 400 ron, habar nu am pe ce, erau reduceri la ceva tricouri pentru copii, iar când am ajuns la casă am realizat că nu am luat banane.
2. candy crush.
3. soțul meu a avut nevoie de dronă, aparat foto și diverse accesorii pentru cele două. și când zic nevoie mă refer la faptul că și le-a dorit. sincer, nu vreau să calculez suma cheltuită. era să zic investită, dar investiția presupune un profit ulterior…
4. mai am, nu imi ajung cifrele, dar să nu devin plictisitoare, practic întreaga mea viață este o cheltuială mai mult sau mai puțin inutilă. și m-am măritat cu unul la fel ca mine, deci dezastru 🙂
Comentariu beton!27
Bat pe toti la fund cu ce tampenii imi cumpar si nu folosesc niciodata.
Ultima este un smartwatch la care salivam de ceva vreme. Poti sa ghicesti ce s-a intamplat cu el la fix o saptamana de la achizitie. Exact, zace intr-un sertar. Ce e misto e ca l-am cumparat in rate, chiar acum am platit-o pe ultima dar eu nu l-am purtat de 4 luni.
Dar cireasa de pe tort este cum am facut un credit de 10 mii de euroi cand eram casatorita ca sa ne facem o casa de vacanta si dupa divort proaspatul fost sot a dorit sa ii dau jumatate drept plata ca sa ramana acel teren cu fundatie doar pe numele meu.
Paranteza mare: teren dat de tata, gratis. Bani imprumutati de mine ca sa construim. Inchis paranteza mare.
Asa ca am platit 10 ani rate la banca pt niste bani de care nu am beneficiat. Beat that suckers!!!
Comentariu beton!34
Plătim impozit la o mașină care s-a ” vândut ” acum 18 ani și care ” oficial ” a ars. Faza faină e că anul ăsta au venit aproximativ 20 de amenzi de parcare și poliția la ușă 😉. Sper să nu omoare ăla pe careva …
Ps. Mersi că mi-ai amintit de smartwatch
Comentariu beton!17
@Ana, fostul soț e viu, sănatos? Măcar niște vodoo tot îi făceam.
Comentariu beton!13
@Ady, cica e in viata inca. Nu functioneaa vodoo asta neam!
Ana,fostul meu profesor de romănă ne spunea că fund au oalele,oamenii au cur!
@Marius M dar de ce crezi tu ca eu am inlocuit cur cu fund? Eu nu sunt violenta cu oamenii. Dar cu oalele rup! Am doua linguri de lemn, sare smaltul in draci cand dau cu ele la fundul unei oale.
Numai tu puteai să scrii un text în care să apară cuvîntul kruk și să fie textul digerabil 😂. În rest nu comentez 😉.
Comentariu beton!16
Mircea ăștia sunt recuperatori de taxe!
Ultima store in 🇬🇧
Un Domn a încasat trei gloanțe pentri a își proteja geanta LVMH de jefuitor!
Taste this…
Eu am mai zis la textul cu sustenabilitatea că sună mai bine sustenabil decât zgârcită și săracă. 🙂
Singurele cheltuieli „aiurea” sunt mici și neimportante, gen niște înghețată/dulciuri în plus în coșul de cumpărături (sau ceva de mâncare/băut ce n-am mai gustat și-s curioasă; ultima oară am încercat anghinare- nu ne-am potrivit), sau nu ajung la cumpărături să iau mezeluri pt sandvișul de dimineață și o țin juma de lună pe merdenele și covrigi.
Cea mai aiurită cumpărătură făcută a fost când am plecat după o rochie și m-am întors cu 3. Super mega reducere, 150 toate trei, acu’ vreun an jumate. Una (aia care chiar nu apărea în proiect, nici măcar la rubrica „poate, cine știe” 🙂 ) e de ocazie și încă n-a fost vreo ocazie s-o port.
Am exceluri și carnețele de cheltuieli/economii, fac calcule și economii. Singura soluție pt a face economii este să le tratezi ca pe facturi. Intră banii (salariu, ceva), o parte din bani pleacă în contul de economii. În carnetul de economii sunt rubrici: pt bookfest/gaudeamus, pt comision (comisionul meu pt creditul la casă se plătește o dată pe an), pt reparații (ăsta e mai mult fond de urgență) și pt diverse (o vacanță, vreun gadget, pt un proiect de familie pe termen mediu) și contul de euro care e intangibil (acolo intru doar dacă mor 🙂 ).
Credit am doar pt casă. Rata încă e mai mică decât chiria pt ceva similar în zonă și cam la nivelul chiriei pt o garsonieră într-o zonă nu exagerat de proastă.
Pt mine singura soluție e să-mi schimb jobul. dar mă trag rău pe cur. 🙁
Comentariu beton!13
intr-o iarna inaintea Craciunului am luat salariul si prima de Craciun si am ajuns acasa cu o trotineta…aia erau toti banii care trebuia sa ii avem in casa (sotia era studenta) , nu cumparasem brad, nu cumparasem nimic pentru sarbatori.Sotia a inceput sa planga si mi-a adus aminte ca, copilul nostru are doar 4 luni si nu merge nici macar de-a busilea…
Comentariu beton!38
@aurolacule,
😂 😂 😂 😂 😂
Mi-ai făcut ziua 🙂
Eu cheltui și atât, dar nu dau banii aiurea pe orice tam-nesam excepție piese la mașina că alea se strica indiferent daca am sau nu bani…in schimb masinuta de tocat bani s-a activat…are către 9 ani deja și e fix, da fix cum ai scris….😂.Rate mai am vo’ 4 din 15 ani la apartament…😉
Eu cu baiatul (5 ani) in mall. Pe culoar era expus un mustang rosu. El: mami, de ziua mea vreau sa imi cumperi masina asta. Da mami, cum sa nu.
Intre timp a uitat de superbitatea aceea de mustang, tot insista sa luam un duster. Sau un „lange lover” sau un ferrari. Orice, numai masina pe care o am acum :))).
Eu zic da, el e fericit si cam atat. Nici nu ma chinui sa ii mai explic pt ca maine sigur o sa vrea altceva ;).
Am rata la masina.
Am avut rata sa platesc primul divort sa fie civilizat si sa imi asum greselile.
Acum unde greselile mele (alea mari cu ca am uitat sa duc gunoiul 2 zile la rand sau nu am fost atent la cine stie ce discutie) nu exista, dar spectrul divortului 2 e pe marile ecrane ma gandesc ca tre sa impartim o masina cu rate.
Ete d-aia mai bine economisesti.
PS De cheltuit aiurea am mai cheltuit pe placeri de suflet. Dar niciodata bugetul nu s-a dus in jos. Ca de aceea sunt barbat sa ma descurc…
@Răzvan,
Pare că la tine ratele și divorțurile sunt într-o perfectă simbioză.
Ori nu te mai însori, ori nu mai faci rate 🙂
Comentariu beton!26
Vezi cum te bagi unde nu cunoști?Deci omu’ a investit timp și bani în insurat/rată-divorțat și acum cand are experiența îl sfatuiești sa se reprofileze?
Comentariu beton!18
@Mariuse,
Vezi cum te iei de mine ca râia de om sănătos? 🙂
La rate mai e cum mai e, dar la divorțuri n-ai niciodată suficientă experiență.
Comentariu beton!16
Grupa mică aici: am plecat să luăm covrigel de ronțăit. Avem covrigi, pizza, 4 cărți de colorat, carioci, 3 slinkies.
Prefer să nu îmi aduc aminte de cheltuielile trecute și din care nu m-am ales cu nimic. Let bygones be bygones.
Cheltuieli neinspirate nu am, cheltuieli inutile nu fac, bani puțini, puțini de tot! 😂
Comentariu beton!16
Nu cred ca mai ai nevoie de aplicatii complicate de buget cand ajungi sa experimentezi niste lucruri, de genul:
-strans bani la CEC (copil fiind inainte de ’89 renuntand sa dau banii pe dulciuri), ajuns la pretul unei biciclete. In cateva luni de banii aia nu mai puteai plati decat accesul la o buda publica. De cateva ori. Dupa cativa ani (si taierea celor 4 zerouri din coada leului), notificare de la CEC privind costurile operationale mult mai mari decat valoarea soldului, deci lichidat carnetul de economii.
-leasing auto inceput in 2008, prins faza cu taxa prima inmatriculare (ok. pe asta tocmai am recuperat-o), rate euro, facturare in lei la cursul unei anumite banci (cel mai mare al pietei din cate am vazut la vremea respectiva). Prins crestere de dobanda, crestere de tva, crestere curs valutar in timp ce venitul (initial in euro dar platit in lei la un curs mai mare decat BNR) care pana atunci era indexat anual cel putin cu rata inflatiei a fost transformat in lei si inghetat la un curs inferior cursului BNR si, la un moment dat, platit partial si cu intarziere cu bonuri de masa…, inflatie.
-„cedat” la un moment dat „presiunii” anturajului si mers intr-un concediu in strainatate, concediu pe care stiam de la inceput ca este cam peste posibilitati. Never again.
Altfel, niciodata cheltuieli aiurea ci doar ironii ale sortii. De ex., cumparat cu ceva eforturi bicicleta performanta de mers pe dealuri, decizia medicului: „uita de dealuri, doar pe loc drept”. Cam greu in zona unde locuiesc dar asta este
P-asta cu anturajul am ratat-o. Nimeni, absolut nimeni, nu-mi spune mie ce să fac cu banii mei.
Nici chiar BOR, cel mai mare influencer? 😋😎
@HabaRnaM: nici măcar. La recensământ m-am declarat „neafiliată vreunei religii”. S-a uitat biata fătucă la mine ca la extrateștrii. 🙂
Oareșce convenții sociale mai respect, gen „cotizația pt cadou” la birou, dar așa când și ce am eu chef.
De cand am aflat ca vom fi bunici nu ne putem abține să nu facem cheltuieli neprevăzute. Oriunde mergem chipurile la plimbare ne sar în față numai lucrurile pentru copii. La fel când intram pe net mereu ni se opresc degetele pe siturile cu lucruri pentru copii. Sper să ne calmăm când va veni barza!🤣
Comentariu beton!15
Io-s doar mătușă de vreo 4 ani. Chestiile pt copii rămân repede mici sau sunt inutile. Mai bine întrebați viitorii părinți sau deschideți un cont, o asigurare de studii.
@Dana2006 Pentru internet solutia e sa stergeti istoricul de navigare(cookies).Altfel o sa fiti in continuare bombardati de reclame cu produse pentru copii
Aici se trimite de către viitorii părinți o listă la bunici, frați, prieteni și colegi cu cele trebuincioase pentru micuț. Bineînțeles ca ne inspirăm din acea listă.
Prin 1985 am cumpărat o mătură care a costat vreo 5 lei. Spre casa m-am intalnit cu unu’ care mi-a zis că musai trebe udată. Și am udat- o de vreo 300 lei și am mai ajuns acasă fără mătură, dar cu o geantă urâtă de mușama!
Comentariu beton!21
fleacuri…
io am iesit sa iau tigari si m-am intalnit cu-n pretenar care tocma picase la traseu
-pai fii-mea a luat permisul saptamana trecuta, daca o femeie e in stare..
-lasa ba ca era ala al dracului de tura . da nu faci si tu cinste?
-pai nu trebe sa faca ea?
-daca luam permisu ai fi baut pana dimineata
Asta la ora 14;30 pm
La ora 16.00 deja eram in negocieri cu un coleg care avea un hyundai. Nu mult , pana in 1500 de euro. Pentru copil
deci, iesisem sa iau un pachet de tigari…
Comentariu beton!17
Ea:
-avem patru zile libere ce-ar fi s-o taiem la mare ? Pe banii tăi că m-a sunat fii-ta ieri și am rămas lefteră
-Și pe mine m-a sunat fii-ta alaltăieri și am decartat , așa că…
-Da dragă, s-a certat cu ăla și își schimba culoarea la păr.Aste-s probleme de femei , nu le înțelegi. Oricum nu te las să-ți bați joc de copilul ăsta cum ți-ai batut joc de mine dooj de ani. Ai inteles vreodată ce vrea o femeie ? Mă…. mă…….
-Ok, ok ! Gata mergem
-Uite că platesc io benzina, să nu mai mănânci atâta rahat
-Benzina e un milion in plm , restul ?
-Dacă nu incetezi cu misoginismele nu mai mergem nicăieri. Adică tu , că io tot plec, pe banii tăi of course !
Și să zici merci că nu i-am chemat pe ai mei
Comentariu beton!33
@Avenegerul,
😂 😂
Îmi place familia ta 🙂
Say what, ”Excel stupid”?
Stimate domnule Vasilescu, țin să vă aduc la cunoștință faptul că datorită lui Excel ăsta subsemnata supraveghează cu ochi de vultur finanțele familiei, astfel încât ”cheltuielile neinspirate” să fie cât mai puține. Că dacă omul (bărbat/femeie/copil) vede (și) scris câte chestii inutile cumpără, am observat că există șanse foarte mari să se mai modereze pe viitor.
Ca să te oripilez și mai mult, să nu-ți imaginezi cumva că doar trec veniturile/ cheltuielile și gata. No sir, este un întreg template, un fel de P&L (profit&loss) familial, astfel încât de la începutul lunii știu perfect ce și pe ce vom cheltui și, mai important, cât vom economisi. Nu-i așa că începe să sune chiar un pic distractiv acum? Partea cu economisitul, adică. Care economisit se va cheltui și el, desigur, dar pe treburi care chiar ne fac plăcere și/sau ne sunt utile.
Legat de cheltuielile neinspirate- am vreo două nu doar neinspirate, ci de-a dreptul stupide și, mai ales, atât de flagrant și nejustificat de scumpe încât și acum stau și mă gândesc uneori ce-o fi fost în capul meu.
Datorii financiare doar la bancă avem, toate legate de casă. Au fost trei, au rămas două. Mai terminăm cu una peste doi ani și rămâne să ne distrăm cu ultima pentru următorii 20. Sănătoși să fim până atunci, asta dacă nu reușim să achităm creditul mai repede.
Ca fapt divers și off topic, e posibil să mă înșel, dar cred c-am zărit-o azi dimineață pe Troty, pe la 8.45, la statuia Aviatorilor. Cel care o însoțea erați cumva dumneavoastră?
@Anduța, nu știu dacă ai habar, dar e și soră-ta pe aici.
@Anduța, care-s cheltuielile alea stupide? Că aici e ca la popă și/sau psiholog. 🙂
Stați asa ca nu-i așa.Bai,deci a venit Anduța da-s două Silvia Matei?Una cu poza,una fără.
https://imgur.com/a/lpXSf4i
Perspicacule 😋
@Marius M,
Când Silvia se dă la o parte din fața monitorului apare fără poză 🙂
Comentariu beton!19
Mi-am amintit de asta :):
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VDqI8a-Yvh4&w=640&h=390]
Io de asta …
https://www.youtube.com/watch?v=Cy-XhkXMXGw
Self involvement and self development!
Motivation for my expenses!
Silvia Matei fără poza îmi aparține!
1.Intr-un moment de orgoliu, in loc sa impriumut bani de la cineva am amanetat o pereche de cercei, nu am achitat la timp deci i-am pierdut:(so stupid
2.Facut card de credit intr-o perioada deloc buna financiar, folosit cardul, acumulat datorii, iesit din cercul vicios dupa 2 ani
3.Cumparat robot de bucatarie cu 12 functii, il folosesc de max 5-6 ori pe an
Inca nu cred ca asta e istoricul meu financiar dar asta e, de-ale tineretii prostii.
In prezent dupa ani de citit carti si bloguri de educatie financiara am tabel de venituri si planificare cheltuieli. Cel mai important este ca lunar adun bani pentru fond(personal) de pensie, investitie imobiliara si fond de urgenta
Comentariu beton!12
😂😂😂 Excel pentru evidența cheltuielilor? În 2018? N-aș folosi nici dacă ar avea ziua 48 de ore și aș face rost de o cisternă de răbdare.
Există aplicații (pentru mobil) de management al bugetului și al cheltuielilor, cu sincronizare între device-uri multiple. Unele se pot conecta (read-only) direct la contul bancar și la carduri și generează, automat, raportare pe categorii de cheltuieli și pe intervale de timp.
Comentariu beton!12
Da, dar unii mai cheltuim și cash. Aveam săptămâna trecută o problemă existențială că nu-mi ieșeau niște bani la socoteală (puțini, dar mie-mi ies și 0,50 lei pe-o legătură de mărar 🙂 ), aseară când să completez excelu’ o anumită rubrică era goală deși eu știam sigur că trebuia să fie ceva în ea. am verificat și era fix, la virgulă, suma care nu ieșea.
Bine, eu nu prea am ce face și dețin câteva batalioane de pitici pe creier. 🙂
Da un excel cu portofoliul de credite restante achizitionat cu 5% din valoare nu ne prezinta cei de la Kruk?
o singura curiozitate mai am:
ce cifra de afaceri ,in recuperi ,au in tarile cu apa calda ?
si ma refer la alde Germania, Franta, UK, etc
Comentariu beton!14
@Ady, cheltuielile pe care nu le facem cu cardul apar, oricum, ca extragere numerar de la bancomat și pot fi introduse manual (de exemplu, bani de buzunar pentru copil). Partea cea mai utilă a aplicației este, din punctul meu de vedere, funcția de family sharing.
Fiecare procedează cum îi este la îndemână, eu caut soluții care să-mi simplifice treaba (în general, nu numai la capitolul ăsta). Ah, da, și nu suport Excelul. 🙂
@Didina, eu n-am cu cine să share, că pisicul nu face singur plăți. 🙂
@didina, mor de drag că mai e cineva care nu suportă excelul. Cred că l-a creat un IT-ist depresiv. Scuze, sper că nu se simte nimeni vizat pe aici.
O poveste cu răspuns la ambele întrebări.
Separat prima dată de fosta.Vreau să bag divorț.Nema bani.Văr primar al mamei,,banii nu sunt o problemă pentru mine,ia de-aici 3500 de euro și rezolvă-ți problemele.Îi dai înapoi când ai”..De bucurie cumpărat mașină de toți banii,plm de divorț.De la un arab.Oprit în trafic de alți arabi.,,Asta mașinul meu”.Marș mă!(Arabul care oprit la mine luase bani împrumut ,de la cel care mi-o vânduse și întărzia cu plata,mașina era garanție)Oprit în trafic de poliție.Broblem.Mașina cu seriile mânărite.Polițist amic,,bagi mașina în garaj,jos numerele”Între timp reâmpăcat cu fosta..Arabii căutat la mine,eu căutat alți arabi să vorbit să nu mai caute la mine.,,Dau mașina înapoi ,voi dați banii”.,,Dam banii ,dar jumate că mașina inutilizabil”.Sunat la mine văr mama:,,Problemă mare,Garda Financiară,sechestru pe bunuri,am nevoie de banii pe care ți i-am împrumut cât mai repede”.Sunat Mr.X( paranteză:cei mai buni prieteni ai mei sunt Mr. X ,pe partea de finanțe și Mr.Y pe partea de probleme sociale).Mr.X,dat banu ,plătit datoria la văru măsii.Arabii nu rezolvat problem între ei ,
rămas cu mașina pentru dezmembrat și cu datorie la Mr.X.Pe care o am și acum după vreo 15 ani că Mr.X ,este foarte ocupat și ,,nu are timp de prostii” după cum singur declară de câte ori vorbesc cu el la telefon și îi reamintesc că tre să îi restitui o datorie veche.Cred și eu ,când nu ști ce să alegi între Maserati și Aston Martin ,că nu,,ai timp de prostii”…
Comentariu beton!28
am luat o oala de peste 1000RON acum vreo 3 ani si inca sta in cutie
@Pop, iartă-mi ignoranța, dar ce știe să facă oala aia de 1000 de lei?
Îmi aduc aminte de o poveste cu unul/una care arunca o piatră într-o oală și aia se transforma în mâncare. Mă gândesc că e tot ceva de genu’?
Salut, sunt Irina si sunt dependenta de rochiile de ocazie! Nu neaparat merg la petreceri oficiale sau foarte multe nunti si botezuri, da’ nu exista an in care sa nu-mi faca cu ochiul cel putin 3-4 rochii super elegante care nu-s chiar de mers in piata.
Comentariu beton!12
Bună Irina,
Te asigurăm de toată înțelegerea și compasiunea noastră. Te informăm că ești o norocoasă. Există cazuri mai complexe de astfel de dependențe ( genți, pantofi, parfumuri) fără nici o șansă reală de vindecare … etc etc …
Semnat : un bărbat bine dresat 😉😎
Ps. VASILESCU ne mai pui mult să semnăm?
Comentariu beton!20
@Irina
Pot fi sora între ale tale rochii!
Îmbrăcă-te ca o doamna și respectă-te!
@Anduta
Nice to know u finally!
Fereascăăăăăăăăă….Daca fac gașcă Anduța și Silvia Matei e jale.
Comentariu beton!15
@Marius M, de ce, n-au loc amândouă în colivie?
Comentariu beton!13
@Vasilescule, iaca o investiție bună: IA DOUĂ COLIVII, bo$$!
@Elena, am deja.
Până ajung în colivie imi fac creierul terci.Acum îl am doar varză.
@Marius M, terci de varză? 😂 Să pui niște mămăligă vârtoasă, te vindecă de orice.
Râzi tu râzi,dar mi-ai adus aminte de chisăliță de prune cu mămăligă din copilărie.Că doar chisălița mai lipseste prin sinapsele mele:)))
@Pop
La banii aia, sper macar ca n-ati uitat sa scoateti din cutie macar bucatareasa…
Comentariu beton!16
Acum vreo doua luni cautam o anume carte pt junior. O gasesc pe emag, redusa la 14,99 RON. Cum dracu sa dau pe transport 19 RON? Asa ca imi zic: hai sa mai iau ceva, sa fie transportul gratis. A fost gratis in cele din urma pentru ca am cumparat de aproape 800 RON 🙂
Comentariu beton!20
@Marius M
Propun înființarea Asociației Cheltuitoarelor Anonime!
Adoptarea noilor strategii de gaura in bugetul cuplului și acoperirea urmelor de shopping cu un alibi plauzibil!
Ultima sesiune de shopping a fost la Maastricht cu soldurile înfloritoare…nu știu cum se face dar olandezi au mereu promoții!
Locația oferea gustări și băuturi to the attendants!
Șmecheria era ca la cafenea erau doar soții și doamnele alergau prin magazin…Ironia era ca și al meu era tot acolo !
Pedepsitii la colț !
Vai di pwla mea,voi cei care vreti să mai apucați un răsărit,un apus,o roua ceva,fugiți cât mai puteti.
Si io care credeam că am probleme.
Comentariu beton!15
Io-s dependent de călătorii. Dar dependență d-aia cruntă, că aproape aș fi in stare să ma las de bere pentru a avea bani să plec undeva. Aproape. 🙂
Fix acum 2 ani mă ardeau tălpile taaare de tot, iar buzunarele și mai tare, ca erau pustii ca Sahara. Orice om întreg la cap se pune intr-un colț și așteaptă să-i treacă sau se duce la un grătar pe margine de pădure, low cost. Io, Batman! Fix într-o bancă, mare refinanțare și până seara Antalya scria pe mine. Plătesc și acum rate și mai am o stivă, dar să mor dacă am regretat vreodată. Și, la cât de prost sunt, aș mai repeta gestul.
Comentariu beton!23
Papi,stii cum e?Mai da-o în plm de viață ca doar una avem.Și dacă nu ne satisfacem măcar o dorință dintr-o sută,la ce mai trăim?
Maneee, știu bine de tot. Doar că la mine dacă scapă o dorință dintr-o sută… plm, tot rămâne pe lista cu „de făcut”. 🙂 Dacă așteptam vreodată să am bani pentru a călători, n-ajungeam nici măcar să mănânc mici la Ciulnița in gară între doua trenuri 😀
Am plecat sa imi iau pantofi si am cumparat adidasi.
PS. Mentionez ca’s maniac dupa adidasi. Odata in 2 luni am cumparat 10 perechi
Înțeleg profund…Eu am cumpărat doua perechi de sandale in 3 zile!
Hi hi hi mi-am castigat si eu un „admirator” :)))
Poate e o ” admiratoare” 😋
Ce fel de pantofi sport ți-au dezvoltat comportamentul maniacal „după” ?
Apropo eu ți-am dat like bicoz…
@Alin,
Nu-ți face iluzii. Cine dă compulsiv cu roșu nu se uită nici la nume, nici la postare. Doar bifează de sus până jos, ofticat(ă) 🙂
@Habar mi se fac ochii ca la aparate cand vad adidasi. Port si de firma si chinezarii daca imi vin bine :). PS: nu am eu norocul asta… si daca este sa fie sanatoasa!
@LauraG de vreo cateva zile de cand m-am luat de Mirabela a.k.a Vlase am inceput sa imi iau manute. Dar poate ai drepate si eu ma insel, si este haterul de serviciu.
Eu bag în coşul de la Emag aproape în fiecare zi produse, mă uit la ele 4-5 zile şi după aia le şterg. Am avut aifonuri, samsunguri x, tv smarturi de 150 şi ca să nu zică ăia că sunt faţă palidă, am comandat azi un acumulator extern cu 70 de lei şi nişte becuri led cu 30 lei. 🙂
Comentariu beton!13
Poți să îți faci listă de produse favorite ca să nu te asasineze consultanta emak cu mailuri.
În felul acesta urmărești și evoluția prețului unui produs chiar și după ce l-ai cumpărat. 😉
@Haba, ştiu, am o cotieră pentru maşină la favorite de 2 ani la care nu a scăzut preţul nici macar cu un ban,bine, nu este vândută de emag.
@Marius M + alții
Blazin’ ya all!
@Elena P
Cumpără-mi o colivie că nu ma supăr!
@Anduta
Are we paria?
@Alin
Admirați bine!
Mno domnucă dragă, Dumnezo te-n’burdă-n rai dacă glăsui în limba mé maternă.
Poci io oare să te rog mai fain d’atât?
Îți mirosă gurâța a ai dacă scrijelești pe romînește ?
Ps. Colivie=spam filter
Comentariu beton!12
@Silvia,
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pricep mare lucru din postările tale. La engleză n-am pretenții, dar nici româna ta nu mi-e foarte clară. Chestii de coerență, subiect, predicat.
Oi fi io mai proastă… 🙂
Habarnistul
Îmi este bine cu româna mea!
Agramata …Laura pct G!
@Silvia,
Vezi, nici numele meu nu-l scrii ca lumea. E Laura Ge punct 🙂
Iar scopul principal al comunicării nu e să te simți tu bine pe limba ta, ci să te priceapă ceilalți (receptorii). Dar lasă, nu-ți bate capul, e greu.
Comentariu beton!12
@Silvia Matei ma inscriu si eu pe lista celor care nu au priceput ce mi-ai spus in comentariul pe care mi l-ai adresat personal. Totusi sa facem o analiza pe text asupra celor doua cuvinte folosite pe langa numele meu.
1. Admirati folosit la persoana a II-a? doar ca eu sunt o singura persoana. Stiu ca sunt gras, chelios si stirb dar totusi eu admir, chiar daca fac cat doi!
2. Admirati folosit cu subintelesul de d-vs admirati. Ma indoiesc ca ai dorit a fi politicoasa, totusi nu este exclus. Faza este ca trebuia sa fie o intrebare in cazul asta.
3. Admirati folosit ca in sloganul lui Basescu unde in loc de „sa traiti” punem admirati.
Si ca sa raspund, in functie de cele mai sus avem urmatoarele raspunsuri.
1. Admir bine :). Varianta grasa: admiram bine 🙂
2. Da cred ca da admir bine.
3. Multumesc asa voi face! Sa traiti!
Daca exista o alta varianta neexpusa te rog sa imi raspunzi. Poti sa o faci si daca am nimerit-o sa stiu ce a vrut autorul sa spuna.
Punctul G Laura!!!!
Am orgasm literar și gramatical!
Plăcerea survenită în urma scrierilor dumitale…
Disconfort ureteral!
@Alin
Modul imperativ pers aII a plural!
Conjugarile verbului!
De aceea semnul exclamării…
@Silvia Matei adica e varianta Basescu?
@Silvia,
Păpușică, ești dusă rău…
Și, spre deosebire de tine, @Anduța e fată deșteaptă.
Comentariu beton!11
Da! Am coborât la ABC-ul de lângă bloc după ceapă și m-am întors și cu pantofi. Nu de la ABC. Asta s-a întâmplat pentru că am plecat cu portmoneul cu bani în el, în loc să iau doar ceva mărunțiș pentru ceapă. Nu e vorbă, au fost utili, m-au ținut câțiva ani, n-a fost chiar o greșeală, ci doar motiv de glume în familie.
Bani dați aiurea au fost pe anumite servicii / alegeri neinspirate, obiecte nu țin minte, probabil nu m-au marcat la fel de mult sau le-am găsit o utilitate.
Credite nu avem, nici datorii. Cardurile de credit le acoperim în fiecare lună la scadență deci nu se pun.
Am avut ani de zile o agendă în care notam cheltuielile. Nu mi-a folosit la nimic, nici in bine, nici in rău, de anul trecut am renunțat. Am în schimb un grafic cu ce cheltuieli recurente obligatorii am/avem pentru care punem mereu deoparte o sumă (asigurări, mașină, întreținere etc) ca să fim pregătiti pe cand e momentul plății.
vai cum am uitat?! cea mai dubioasă cheltuială ever- o placă de întins părul (al meu e crețo-buclat, chiar mișto).
coordonatele: acum niște ani (7-8) am fost la o petrecere de tipe (30+ toate), de casă nouă, de divorț, ceva, și mi-a fost părul întins cu așa ceva. la scurt timp, de un 8 martie m-am cadorisit singurică cu o unealtă d-asta. pe care am scos-o din cutie (că ocupa spațiu), dar nu am folosit-o niciodată, as in nici măcar n-am băgat-o-n priză s-o încerc pe vreo șuviță.
acum câteva luni vorbeau 2 colege că și-ar lua ”băi, da’ am eu una, nefolosită, ți-o aduc, dacă-ți place o păstrezi”, eu cu gând c-o dau degeaba. am adus-o, i-a plăcut, a vrut (insistat) să-mi dea prețul cu care o găsea pe net. am luat jumate. 🙂
Inca o regula buna: daca nu-ti permiti doua, nu-ti permiti nici una
Un mare numar de cupluri te-ar contrazice 😉
Deci lumea se împarte și în iubitori de excel și neiubitori de excel! 🙂
Cel mai nasol împrumut pe care l-am făcut a fost acum mulți ani pentru o nuntă la care țineam să merg: m-am împrumutat la trei persoane pentru o lună și cum nu aveam banii după o lună, m-am împrumutat la alte trei persoane ca să le restitui primelor. Într-un final m-am achitat de datorie, dar mă doare și acum capul când îmi amintesc. (Am citit la Ionuț ceva asemănător)
Rate avem la apartament pe 25 de ani.
Da, ştiu că e expirat deja postul, dar abia acum mi-am amintit de o cumpărătură neprevăzută ce a dezechilibrat bugetul.
Am plecat să iau țigări şi m-am întors şi cu un apartament.