Probabil ați auzit/văzut că zilele trecute niște vajnici hackeri, care in mod normal ar fi doar niște indivizi ce s-ar ocupa cu caftitul femeilor copiilor și bătrânilor, au șters clipul piesei Despacito de pe youtube. Chestie întâmpinată cu urale de o grămadă de cetățeni ai lumii libere. Pentru că, nu-i așa, de ce să nu te bucuri când munca unor oameni este făcută praf și pulbere. După care, aceiași cetățeni s-au întristat grozav când cei de la youtube au reușit să pună din nou sus piesa, cu tot cu cele 5 miliarde de vizualizări.

Iar dacă-i iei pe fiecare dintre ei în parte și-i întrebi ce i-a făcut să se bucure, o să-ți răspundă unul și același lucru: pentru că Despacito e o piesă de căcat, comercială, că nu e muzică adevărată, dom’le.

Iar eu urăsc din ficați sintagma asta cu „comercialul”. Numai cineva care n-a încercat să vândă ceva produs cu mâinile și cu mintea lui (și mă refer aici la orice, de la măsuțe cu trei picioare, la aplicații pentru mobile sau poezii cu rimă albă), poate să se ascundă în spatele unei astfel de explicații de rahat. Știți voi toate trupele alea care fac muzică bună, pentru un public hipsterish și cult în cap? Well, toți componenții lor și-ar dona câte un rinichi, jumătate de ficat și corneea de la ochiul stâng pentru măcar un sfert din cele 5 miliarde de vizualizări. Dar să vezi ce, dacă printr-un miracol chiar le-ar face, automat ar începe „fanii” să strâmbe din nas pe motiv că „ce porcărie, au devenit comerciali și aștia”.

Revenind, le doresc celor care au jubilat, când heckării lu’ pește au dat jos Despacito, să se trezească și ei într-o dimineață și să constate că munca lor nu mai există, a fost ștearsă de pe fața pământului. Să soarbă liniștiți din prima cafea a zilei și dintr-o dată să constate că o mână de oligofreni a hotărât, doar așa pentru că pot, să protesteze pișându-se pe cea mai tare chestie realizată de ei vreodată. Ei, abia atunci vreau să văd cum le strălucește bucuria în ochi și bat cuba, în timp ce postează glumițe inspirate pe Facebook.

Mă enervează ipocrizia, bă. Mă enervează invidia. Mă enervează de mor să văd cetățeni, care altfel par sănătoși la cap, bucurându-se de răul altuia. Și toate astea mă scot din minți pentru că de cele mai multe ori sunt generate de dorința de a vedea capra vecinului moartă și îngropată. Cât mai adânc, dacă se poate, că poate nenorocita o ia pe urmele tâmplarului și-o apucă înviatul când ți-e lumea mai dragă.

mihai_vasilescu_despacito