Iar a scris Elena.

Îl știți? Momentul ăla unic la care visează oricine? A se citi “orice femeie visează”.

După o prietenie frumoasă de doi ani și jumătate am decis că este momentul să facem pasul cel mai important într-o relație. Așa că ne-am desparțit. Dar cum el n-a rezistat foarte mult timp fără mine (ceea ce este de înțeles), după vreo trei luni, într-o noapte pe la ora 23, l-am auzit cum mă striga din spatele blocului. Mi-a spus să cobor că are ceva urgent-urgent să-mi spună. Primul meu gând a fost că vrea colecția de cd-uri înapoi, iar eu nu apucasem să le ascult pe toate din cauza bocetelor. M-am gândit rapid cum să-l vrăjesc să mi le mai lase, așa că am sărit din pijamale în trusa cu farduri. Pentru că, nu-i așa, noi femeile suferim de sindromul „să vadă EL ce-a pierdut”.

Mă aștepta la parter, în scara blocului, iar eu, pentru un impact puternic (de fapt devastator), m-am oprit la etajul 1 în capu’ scărilor. Îl priveam de sus. Era tulburat. Maxim pătruns de imaginea care i se arăta ochilor, m-a întrebat cuceritor:

– Ce faci, nebuno?

– Dormeam.

– Bine, hai că nu te țin mult. Vrei să fii nevasta mea?

Complet luată prin surprindere, am zis „da”.

– Bine. Vin mâine să vorbim.

Și a venit. Am stabilit tot în câteva minute. Pe părinți nu-i anunțăm că oricum ai mei îl iubeau ca oțetu’-n ochi, iar taică-său era mort după mine. Mort de beat.

Partea bună e că știam cam ce acte ne trebuiesc așa că a doua zi ne-am dus săgeată la Starea Civilă. Doar că funcționara de acolo ne-a luat în primire cu un set de întrebări complet neașteptate:

– Fotograf?

– Nu vrem, facem noi poze că avem cameră.

– Nu există! N-aveți voie cu fotograf decât dacă plătiți.

– Perfect, nu vrem fotograf.

Aia deja era uluită, dar a continuat să întrebe:

– Șampanie, baloane, prăjituri, muzică, orez, confeti? Câți invitați o să aveți?

– Bifați acolo “n-avem invitați”.

Cucoana a făcut niște ochi cât cepele pe care mai apoi i-a dat peste cap. Era în stare de șoc atât de putrenic încât când i-am zis că vrem miercurea viitoare la ora 12.00 nici n-a mai avut puterea să obiecteze. Doar când am ieșit pe ușa a zis stins în urma noastră:

– Să nu uitați de martori, trebuie să aduceți doi.

Ei bine, la asta nu ne gândisem. Dar aveam soluții. La bloc am ciocănit la vecina mea din copilărie s-o rog să vină ea martor. Oricum n-avea job așa că propunerea mea i-a picat la fix că se cam plictisea acasă. I-am spus să-si ia și iubitul. De la țară băiatul.

Miercuri la ora 11.40 încă nu ieșisem din casă pentru că viitorul meu soț nu-mi cumpărase flori. Până la urmă a venit într-un suflet, nerăbdător să-i fiu soție, cu două ortensii. În ghiveci. După ce mi-am adunat ochii dați peste cap și mi-am recuperat limba care-mi căzuse pe gât, i-am declarat încă o dată că e visul meu de-o viață. EL și numai EL!

La Casa Căsătoriilor am ajuns pe la 12.30. Cucoana stătea pe scări și se uita haotic în toate părțile după noi întrebându-se dacă mai venim. Am venit, am intrat și ne-a cerut buletinele. Le-am dat toți, mai puțin iubitul vecinei, băiatul de la țară, care ne-a zis senin că nu-l am la el, de unde să știe că-i trebuie? Am simțit cum mi-a pocnit o venă la tâmplă. Adică ăsta se înterpune între mine și fericirea mea?

Ne-a scos tot cucoana funcționară. Dornică să ne vadă plecați de-acolo cât mai repede și cât mai departe ne-a trimis la cârciuma de vizavi că sigur găsim pe cineva. Și-am găsit. Era un singur client, beat rangă.

Pentru 100 de lei ne-a zis că poate să fie martor la orice, dacă-l și ducem acasă după. Nu ne-ar fi cerut bani, mai ales la un așa eveniment, dar pe-ai lui îi băus el pe toți și n-avea chef să-l certe nevastă-sa. L-am luat pe sus, l-am pus pe un scaun și, cât a vorbit cucoana despre celula societății, l-am păzit să nu vomite sau mai rău să nu adoarmă. S-au auzit două „da”-uri, aplauzele a trei persoane, eu n-am putut să aplaud că eram emoționată, a semnat toată lumea actele și-am plecat acasă. Întâi la martor, să-l scăpam de scandal, și după la noi.

Am ajuns, am mâncat ceva rapid și ne-am băgat la somn. Că doar a doua zi mergeam la serviciu.

mihai_vasilescu_cerere_casatorie