Mi-a povestit cineva despre cel mai senzual și plin de gingășie sărut pe care l-a văzut vreodată. Se plimba pe o stradă din Bruxelles și, datorită energiei (sau cum vreți voi să-i ziceți) care se crease în jurul celor doi, s-a oprit să-i privească și să surâdă melancolic. Abia când s-au lăsat din brațe, a observat că amândoi erau… bărbați. Iar acel „cineva” care mi-a povestit este o… femeie.

Ce voiam să spun cu introducerea asta? Am așa o bănuială că în țara asta există cel puțin trei milioane de „creștini” care i-ar ura un călduros „marș, fă, în morții mă-tii, cu sărutul tău scârbos cu tot”, numai pentru că s-a uitat în direcția celor doi, fără să încerce să-i despartă cu pietre.

În schimb, nu e nimic în neregulă că 300.000 de mii de oameni pupă o bucată de cadavru, de origine incertă și aflată într-o stare de descompunere avansată, care poartă atractivul nume de „moaște”. Da, sună al dracului de logic. Sună a „suntem pe drumul cel bun”. Aștept cu „nerăbdare” alegerile, când ne vom lămuri încă o dată (a câta oară?) că trăim într-o bulă și ăștia, lingătorii de hoituri, sunt cei care ne hotărăsc destinele. Mi-nu-nat!

Plm!

mihai_vasilescu_love1