Uneori mă apucă așa din senin un dor nebun de culturalizare. Și-atunci mă duc la teatru. Relația mea cu teatrul este specială, am vrut să dau la fostul I.A.T.C. dar n-am făcut-o, n-am avut curaj. În plus, îmi place atât de mult acolo, în sală, că m-aș duce în ficare zi dacă ar fi posibil. Sunt fascinat de oamenii ăia care lasă-și lasă viața sau grijile la cabină și vin în fața ta să joace. Îmi place și la film, că n-are cum sa nu-mi placă, dar la teatru este cu totul și cu totul altceva. Poți sa vezi de cinci ori la rând același spectacol, va fi de fiecare dată altfel.
Dar, pentru că în București se joacă peste tot cu sălile pline și este aproape imposibil să te hotărăști subit că vrei la teatru și să și găsești bilet la unul dintre cele consacrate, când mă apucă, mă duc la câte un spectacol de teatru independent. Uite-așa am ajuns aseară la Aglaja. Târâș-grăpiș, prin ploaie am nimerit Centrul Cultural European UNESCO „Nicolae Bălcescu”, locul unde s-a jucat.
Ah, era să uit, mai am un fix, îmi place să stau în primele rânduri, să simt cum respiră actorii spre mine, să le aud inimile bătând să mă pot uita în ochii lor. Numa că tanti de la casă mi-a dat aseară loc în fundul sălii. Când am văzut, m-a luat amețeala. M-am întors frumușel la ea și-am rugat-o, cu duhul blândeții, sa mă mute mai în față. Well, ce vă ziceam eu nu de mult? Nu s-a născut încă funcționara care sa mă refuze. Ia ghiciți cine a văzut Aglaja din primul rând? Exact!
Acu’ sper că nu vă așteptați sa vă povestesc piesa. O să vă zic doar câteva vorbe, poate vă stârnesc curiozitatea și mergeți s-o vedeți. Pentru că, una-peste alta, merită. So, pe mine m-a spart tipa care joacă rolul principal, Alina Petrică. N-am mai văzut niciodată atâta expresivitate. Practic, cred că poate sa joace doar cu fața ce stări își dorește. Și ieri cred că a trecut prin toate. În plus a dansat într-un mod care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva e dansatoare devenită actriță sau invers. Pentru că, da, există câteva scene de dans și coregrafie bune, bune de tot, cu ea în prim-plan. E bună, bună de tot. Sper s-o mai văd și în alte spectacole. Al doilea lucru care mi-a plăcut, și m-a pus și pe gânduri, este subiectul: lumea circului. E ofertant, pentru că, din păcate, știm atât de puține despre asta.
Ah, uite, ca să vedeți că sunt sincer până la capăt, a fost și o chestie care… hmm… m-a dezamăgit. Tipul care-l joacă pe tatăl Aglajei, mi s-a părut că nu are forță, că nu transmite. Mă rog, o fi prins o zi proastă sau o fi din vina mea, că mi-e frică de clovni.
Gata. Vă recomand să mergeti, dac-o prindeți pe undeva. Garantez eu că n-o să plângeți după bani. A, iar dacă a văzut-o cineva dintre voi, aș vrea să-mi confirmați dacă am dreptate sau sunt în eroare. De protagonistă vorbesc, dacă vi s-a părut la fel de bună cum mi s-a părut mie.
P.S. Din ce-am înțeles, se joacă, în aceeași distribuție, duminică (mâine) la Iași, de la ora 19.00 la Teatrul Luceafărul. Așa că, dacă avem ceva ieșeni pe aici, v-am făcut program mâine seară.
Și se făcu liniște 🙂
@Stefan, hai că nu e chiar liniște.
Fix in ciuda îmi faci cu articolul asta. Eu sunt in Iasi dar nu am cu cine lasa copilul mâine seara 🙁
@Anna, serios? Trei ore nu reușești? Ufff… 🙁
Deși îmi place teatru mai mult decât filmul, nu reușesc să ajung pe cât mi-aș dori. ?
La fel ca și tine, vreau să-i văd și simt pe actori aproape….apoi ei chiar transmit…iar când se termină piesa, pleci cu o stare de mult, mult bine…?
@Lidia, da, fix așa.
Ah, ce mi-as dori! Un pic prea departe….
@AmiB, știu ce zici. 🙁
Mihai ti- am mai zis ca uneori scrii exact sa ma „lovesti” unde doare rau. Imi lipseste enorm teatrul. Ploaie, vant, zapada, nu conteaza ce, dar ai mers la teatru. Daca povesteai piesa nu ma deranja si sigur o „traiam” prin vorbele si ochii tai. Ai toata aprecierea mea, de fapt stiai asta, dar neah ca am zis- o si aici.
@Marius, nu puteam s-o povestesc, că e munca oamenilor. Merită văzută, nu povestită.
@Mihai cu siguranta merita vazuta. oricat te- ai transpune intr- o piesa, e altceva sa o vezi si sa iei personal pulsul tuturor trairilor.
@Marius, de-aia continui să scriu. Că s-au strâns oameni mișto aici.
@Mihai stiu. f bine faci si o faci
Spre rusinea mea, nu am mai fost la o piesa de teatru de aproape 5 ani. Mi-e dor sa merg dar, intr-adevar, e cam greu sa gasesti bilete de pe o zi pe alta, iar de cand cu cei doi pitici, noi nu prea ne facem planuri pe termen mediu si lung. ?Asa ca nu prea merge cu rezervatul cu o luna inainte.
Partea buna este ca mai citesc, din cand in cand, asemenea…hai sa zicem…”cronici” si imi notez undeva, in memorie, numele piesei. ?Poate ajung sa o vad candva, cumva.
Ca fapt divers, niciodata nu am considerat ca arunc banii pe o piesa de teatru, chiar daca a fost slaba sau nu am inteles-o. Oamenii aia, actorii, muncesc, ba mai mult, joaca. Si joaca live, in fata unei sali pline. Ca om care are probleme mari cu vorbitul in public, nu pot sa nu le respect activitatea, chiar daca uneori nu le iese sau nu imi place.
@Ionut, uite, ai reușit să zici mai bine decât mine ce-am vrut să transmit.
Mi-ai făcut chef să merg la teatru.
@Marisa, înseamnă că my job here was done. :)))
Am fost saptamana trecuta la Creditul, ca mai vin si-n provincie teatrele bucurestene. Scenografie minimala, distributie din doi actori, asta-i tipicul ptr provincie.
Si preturi cam mari, duble fata de Bucuresti.
Am vorbit cu niste fete tinerele de la sala despre spectacol si-au zis ca le strange-n spate pretul…
Noi mergem cam la toate care ne vin la nas.
@moatza, dar ţi-a plăcut?
aproape!
ca-l iubesc pe R Vasilescu de cand cu Balanta si pe Pavlu ca-i barbat bine 😆
Eu ma duc azi la 6 la o piesa care se cheama „Reikiavik”, despre partida de sah celebra intre Spassky si Fisher din 1972 pe fundalul razboiului rece. Da’ numa’ maine nu-i poimaine si vin in tara spre finalul lui noiembrie si o piesa, doua tot bag la corazón.
Clevetiti in loc sa fiti acolo!
Macar like si share sa dati la postarile religioase care-or sa curga dupa moaste!
😆
@moatza, clar, like și share la greu.