De-a lungul timpului mi s-au tot reproșat chestii. Ba că de ce scriu despre grase, ba că sunt hater, ba că dracu’ și cu lacu. Evident, am mulțumit frumos pentru observații și mi-am văzut în continuare de treabă, fiind evident că niciodată nu poți să mulțumești pe toată lumea sau să te faci plăcut de toți.

Dar cel mai drăguț reproș, pe care îl mai primesc din când în când, este ăsta: “Bă, tu scrii pentru trafic”. Și de fiecare dată când îl aud, tendința mea naturală este să răspund în unul si același mod: “Da’ pentru cine plm ai vrea să scriu, pentru mă-ta”?

Știți cum sună asta? Exact ca tâmpenia aia cu “muzica comercială”. Fix ca și cum ai bate-o pe umăr pe Rihanna să-i zici: “Fă, pe mine nu mă duci, tu cânți ca să-ți asculte oamenii muzica”. No shit, Sherlock, cum dracu’ te-ai prins? De parcă audiența a picat din cer, n-a muncit nimeni niște ani de zile ca s-o facă să vină.

Dar cel mai și cel mai tare îmi place că reproșul are o nuanță de genul “dacă aș vrea, aș face și eu asta, dar nu vreau”. Îhî, cum naiba, toți putem să facem chestii, dar nu vrem. Așa îmi spun și eu când aprind țigara dimineața, că le pot lăsa la orice oră, dar nu vreau.

Ca să fie clar, pentru că n-am de gând s-o mai zic: traficul, pentru cineva care scrie public, nu este altceva decât recunoașterea muncii lui și validarea ei. Restul sunt doar vorbe de clacă. Iar porcăria aia cu “pe mine nu mă interesează traficul” este o minciună sfruntată la care recurgi atunci când, ce chestie surprinzătoare, nu-l ai.

Știți ce-mi doresc? Să văd primul publisher din ăsta “neiubitor de trafic” care ori își publică textele parolate, ca să nu le poată citi nimeni, ori și le notează într-un jurnal pe care-l ține sub pernă.

Hai să nu ne mai căcăm pe noi, da?

Atât, că azi e liber și vreau să mă bucur și eu de ziua asta.

mihai_vasilescu_arogant1

sursa foto