Poate mă ajutați și pe mine să mă lamuresc cu niște chestii. Mai ales că voi sunteți consumatorii, adică cei cărora li se adresează campaniile de marketing.

De ceva mai mult de o lună, când îmi desfac pachetul zilnic de țigări (da, fumez, sunt un inconștient care n-o să moară perfect sănătos… uatevăr) în interiorul lui mă agasează prezența unui cartonaș a cărui menire ar fi fost să mă facă pe mine să particip la nu știu ce concurs cu premii. Ideea este că dacă nu mă hotăram să scriu despre asta, n-aș fi citit în viața mea ce scrie pe el. Dar, mă rog, asta poate e vina mea, că sunt un nesimțit, nu a celor care au gândit campania.

Altceva voiam să întreb și aici vreau să vă cer părerea. Din punctul meu de vedere, orice campanie de marketing trebuie să aibă ca scop final, conversia, creșterea vânzărilor. Nu, nu vreau să aud de awareness, pentru că și asta face parte tot din procesul de VÂNZARE. Nu scoate nimeni bani din buzunarul unei firme, pentru publicitate, dacă nu este convins că acei bani se vor întoarce până la urmă sub formă de profit (chestia asta mai poartă și numele de ROI, return of investment).

Buuuuun, prin urmare, campania asta pe care o desfășoară Marlboro ar trebui să le aducă vânzări, adică bani, după câte mă duce și pe mine capul. Și de aici încolo creierul meu nu mai reușește să găsească sensuri. Pe ce bază ar trebui să le crescă vânzările? A unui cod dintr-un pachet de țigări, cod pe care trebuie să-l introduci la ei pe site sau să-l trimiți sub formă de sms? Și cum anume ar trebui să le crească asta vânzările? Că pe mine nu mă duce capul să înțeleg.

Bag mâna in foc că trebușoara asta a fost gândită de niste fătuci oameni de marketing care n-au fumat în viața lor, pentru că altfel ar fi știut cum gândește un fumător. Ce-și imaginau? Că o să-mi cumpăr mai multe pachete odată ca să bag mai multe coduri (nu, serios, este vreun fumător pe aici care ar face asta?). Sau ca unul care fumează altă marcă, o să renunțe pe loc la țigările lui și o sa treacă la Marlboro pentru că au o promoție cu un cod stupid? Variantă asta deja mă face să râd.

Pe scurt, vreau să știu cum influentează codul din pachetul de țigări decizia de cumpărare a consumatorului! Vreau să aflu dacă cineva dintre voi ar mișca vreun deget influențat fiind de această campanie măreață.

Am vorbit despre exemplul ăsta, pentru că mi-e cel mai îndemână, am pachetul de țigări în fața ochilor, acum când scriu. Dar, ca să nu apelăm doar la fumători, o să vă spun că la fel de stupide mi se par și campaniile băuturilor care au “premii sub capac”. N-aș lua niciodată vreo decizie de cumpărare bazată pe așa ceva. Adică eu sunt băutor de Haineken, Ciuc sau Pepsi (să zicem), dar o sa aleg să cumpăr Holsten, Carlsberg sau Coca-Cola, pentru ca există posibilitatea să aibă un premiu sub capac? Niciodată!

Ah, da, te pomenești că este vorba despre fidelizarea clientului. Desigur, eu o să încetez să-mi mai cumpăr țigările pe care le fumez în mod obișnuit, când nu vor mai avea cod. O să trec la altele care sunt în campanie din asta. Dăăă.

So, din punctul meu de vedere șmecheriile de genul ăsta sunt făcute pentru a se cheltui niște bugete de marketing, fără niciun ROI realizabil. Pe mine nu m-ar influența să scot nici măcar leu în plus din buzunar. Și atunci? Unde este beneficiul campaniei și, mai ales, al companiei care plătește?

Dar poate nu înțeleg eu cum stă treaba. Ziceți-mi voi dacă mă înșel.

mihai_vasilescu_prostie

sursa foto