Se dă următoarea situație. Am o prietenă. Bună. O tipă mișto, genul de femeie în compania căreia îți face plăcere să petreci timp, pentru că nici nu simți cum trece. Fata asta mi-a povestit o chestie pe care-a pățit-o recent și căreia nu-i găsește nicio explicație. Ce-i drept, nici eu n-am reușit. Și mă gândeam să v-o zic și vouă, că unde-s mai multe minți poate sare până la urmă iepurele. Așa că, ia fiți atenți aici.

Acu’ vreo câteva luni, Carmen a cunoscut un tip. Omul era în tranzit prin orașul ei de baștină, ieșise la o cârciumă, acolo s-a produs întâlnirea, s-au văzut și s-au plăcut. Pentru că era ceva chimie între ei, seara a continuat cu ceea ce ar fi trebuit să fie un one night stand de zile mari. Până aici, totul bine. Numai că, spre surprinderea amândurora de a doua zi, când tipul a plecat spre București, one night stand-ul s-a transformat într-o lejeră relație la distanță. Nu hard, nu exclusiv, dar pentru că au convenit că se plac, au ținut legătura în continuare. Mai vorbeau la telefon, mai pălăvrăgeau pe chat, mai o tentativă de sex virtual, d-astea.

Mbuuuun, acu’ vreo două săptămâni Carmen primește un mesaj pe care-l aștepta și și-l dorea: “marți vin la tine”. Ceea ce s-a și întâmplat. Și-au urmat două zile pline de adrenalină, sexuț și altele pe care le mai fac oamenii în situații de genul ăsta. Și totul ar fi fost minunat dacă lucrurile se opreau aici. Dar să vezi drăcia naibii, la un moment dat, în focul “acțiunii”, omu’ nostru duce lucrurile înspre discuții despre viitor, ba mai și scapă un porumbel: “cred că m-am îndrăgostit de tine”. Plus texte de genul: “vedem noi cum ne descurcăm chiar și cu distanța asta, vin eu mai des aici, mai ajungi tu la mine, o scoatem la capăt”. Vă dați seama că toate astea sunau a coruri de îngeri pentru urechile lui Carmen. Știi cum e, dacă tot placi un om, de ce să nu încerci, să vezi dacă merge. Minunat, se anunțau lucruri frumoase și petale de trandafiri la ceas de seară.

După ce-au trecut cele două zile, proaspătul îndrăgostit s-a ridicat într-un cot pe marginea patului și-a declarat solemn:

– Iubito, acum trebuie să plec la București, că mai am treabă. Dar vineri sunt înapoi, fă și tu un plan, poate mergem pe undeva să sărbătorim.

Cu ochii plini de lacrimile amare ale despărțiri, chiar și așa scurtă cum se anunța, s-a urcat în mașină și a demarat în trombă. Ei bine, treaba e că din momentul ăla Carmen a mai auzit de el așa cum ați auzit voi dacă plouă în Anzii Cordilieri. Nimic, bă, dar nimic. Nici măcar un “am ajuns bine” sau “îmi pare rău, dar am fost răpit de haiducii lui Toma Alimoș și acum îți scriu dintr-o peșteră de pe Jepii Mici”. Absolut nimic. La telefon n-a mai răspuns niciodată, sms-urile se duceau în gol, iar pe Facebook ignora suveran toate mesajele.

Repet, asta în condițiile în care n-avea nicio nevoie să mai mănânce căcat. Dacă scopul lui era sexul, deja îl obținuse. Și atunci? Pentru ce să dai speranțe de genul ăsta unui om (o să vă surprindă ce zic acum, dar femeile sunt și ele oameni, să știți)? Voi înțelegeți ceva? Aveți vreo interpretare care mie-mi scapă? În cazul ăsta, luminați-mă!

A, și vă rog eu fără idioțenii de genul “pentru că-i curvă, de-aia”, explicații puerile găseam și singur, nu mai era cazul să vă deranjez. Deci? Ceva idei? Eu aș cam avea una, dar ține deja de patologic și medical, de-aia ziceam că poate veniți voi cu ceva mai plauzibil.

mihai_vasilescu_head

sursa foto