Iar pentru a le obţine, va trebui doar să îmbinaţi utilul cu plăcutul. Staţi că vă explic imediat ce şi cum.
Pizza Hut are o ofertă specială, despre care am mai pomenit câte ceva, atunci când am descoperit-o. Ei bine, legat de asta, cei de-acolo s-au gândit că ar fi mişto să pună la bătaie şi niste premii foarte cool. Ce aveţi de făcut pentru ele? Mai nimic. Dacă vă ia foamea în timpul săptămânii (adică de luni până vineri, da?), daţi o fugă la cel mai apropiat restaurant Pizza Hut şi comandaţi unul dintre produsele aflate în ofertă.

Şi pentru că viaţa fără selfie e pustiu, în timp ce aşteptaţi să vă vină pizza sau pastele, vă trageţi frumuşel într-o poză pe care mi-o trântiţi mie pe pagina de Facebook, sub formă de comentariu, chiar la postarea cu acest articol. Aveţi la dispoziţie două săptămâni, începând de azi, să faceţi asta. Atât de simplu.
Bine, sfatul meu ar fi să nu uitaţi că puteti comanda câte pizza şi paste vreţi, măcar să încercaţi din toate, dacă tot e pe „repeat” oferta şi aţi ajuns la faţa locului. Numa’ zic.
Ah, aţi cam vrea să ştiţi care sunt premiile, nu? Pai, două bucăţi cameră foto Lomography Konstruktor F şi două vouchere pentru două persoane la Pizza & Pasta Festival.
Câştigătorii premiilor vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi. Iar de produsele din campania Pizza & Pasta Festival vă puteți bucura până pe 24 martie.
 mihai_vasilescu_pizza_hut3