Tot una scurtă şi azi, ca de vacanţă.
Tocmai fuse de curând ziua mea şi povesteam cu un prieten despre ce înseamnă treaba asta pe Facebook. Mai precis îi explicam că indiferent câte mesaje pe privat primeşti, este de bun simţ să răspunzi fiecăruia în parte. A propos, fac o paranteză, chiar am stat şi am răspuns la toate. Dacă cineva a simţit că vrea să-mi ureze în particular „la mulţi ani”, atunci nu aveam cum să nu zic măcar un „mulţumesc”.
Revenim, tocmai îi spuneam omului meu cum stă treaba , din punctul meu de vedere, când îşi aduce aminte de-o chestie tare. Şi-mi povesteşte cum proceda fostul lui socru, Nea Ion, care avea un fel de Facebook personal, invenţie proprie. Ia fiţi atenţi aici.
În fiecare an, când venea ziua omului şi începea să sune telefonul cu urările de rigoare, „la mulţi ani, nea Ioane, să trăieşti, să înfloreşţi” şi alte d-astea de le ştim cu toţii, Nea Ion avea agenda pregătită şi pixul aşezat la îndemână, în spatele urechii. Termina convorbirea, scuipa pe degete, dădea o filă din carneţe şi nota: „Titel Ionescu, m-a sunat să-mi ureze la mulţi ani”. Iar suna telefonul, iar urări, iar scria: „Nelu Cumpănaşu, m-a sunat…”. Şi tot aşa, până seara când se cam termina cu felicitările, Nea Ion îi nota conştiincios pe fiecare în parte.
După care venea vremea răzbunării. În aceeaşi agendă avea trecute toate zilele de naştere ale prietenilor, amicilor şi cunoştinţelor. Dar să nu vă imaginaţi că-i lua la sunat, aşa fără discernământ. Neeee, nicidecum. Vedea că e ziua lui Bebe de la Constanţa, nu se arunca din prima pe telefon. Deschidea frumuşel la fila cu cine-l felicitase de ziua lui şi verifica dacă e şi Bebe trecut acolo. Dacă-l găsea printre ei, toate bune şi frumoase: „Alo, Bebiţă, ce mai faci, mă, băiatule? La mulţi ani, dom’le, să trăieşti o mie de ani!”.
Dacă nu era trecut, sănătate şi la revedere: „ia mai dă-l dreacu’ şi pe Bebe ăsta, de ce să-l sun, ca el nu m-a sunat pe mine?!”.
Asta ca să nu vă mai aud spunând ce inutil este Facebook-ul, da? Nu vedeţi cât ne simplifcă viaţa? Nea Ion nu mai are nevoie de carneţel, că rămâne istoricul conversaţiilor direct pe chat.
Ăăăăă, ai să râzi, dar eu și-n ziua de azi am o aplicație pe calculator de tip agendă (Free, așadar pot să-i fac publicitate, scriind că se cheamă ”Rainlendar Lite”) că nu toți cunoscuții mei au Facebook. În plus, fac aproape ca omul din poveste: îl sun eu primul de câteva ori: ziua de naștere / onomastică, Paște, Crăciun, bla-bla-bla. Nu ”percutează”? Adio și n-am cuvinte. Și nu e inițiativa mea! Așa m-a învățat bunică-mea: ”Dragoste cu sila nu se face!”
Comentariu beton!14
@VictorR, toţi avem un „Nea Ion” în noi. 😉
144 de urări pe facebook, plus vreo cateva zeci aici pe blog… Hai cu Bebiţă! 🙂
@fdd, :))))))))))))))
Nu e de ras sa stii. Este vorba despre ego si cu asta nu te joci. Sunt oameni care nu si-au mai vorbit de la asa ceva.
@Daniela, aici ai avut dreptate. Exact despre ego este vorba, da.
Mihaiule, mi-ai starnit flashuri. Si taica-meu face exact la fel. :)))))
@mada, nu sunt foarte sigur, dar cred că şi tata avea ceva de genul. 😉
Sînt de acord cu metoda „sun şi eu pe cei ce mă sună”, sau îmi trimite mesaje pe Facebook, SMS sau cine mai ştie ce. Practic înseamnă respect reciproc. În ziua de azi multora le face plăcere să trimită mesaje de aiurea, orice mesaj numa să se afle în treabă, persoane importante dom’le ce mai ! …şi uită în schimb micile evenimente ocazionate de o zi de naştere, sau alte mărunţişuri că să zic aşa. De fapt nu sînt mărunţişuri, sînt exact elementele care sînt ignorate în ziua de azi. Ia mai dă-l în colo că şi aşa i-am trimis o droaie de mesaje, acuma de ziua lui nu o băga de samă că nu i-am urat la mulţi ani, sau poate copy&paste ceva text de sms sau vreo poză de pe internet cu un mesaj standard, acelaşi şi acelaşi şi acelaşi. Sec pe doi. Un simplu telefon, o convorbire directă sau dacă se poate o scurtă întîlnire, o strîngere de mînă şi urările transmise direct prin viu grai sînt cele ce contează. Însă timpul e din ce în ce mai scurt, „timpul nu mai avea deloc răbdare” cum zicea Rebebreanu în Ion. În ziua de azi ne grăbim, ne grăbim, ne grăbim, nu ştiu unde vor să ajungă aşa grăbiţi, dar „aşa e moda”. N-ai cont pe Feisbuck – nu egzişti… Naşpa. Şi pe vremea bunicilor şi străbunicilor era reţeaua reţelelor, era şi guuugle, era tot ce vreai: la o şezătoare se spuneau toate bîrfele din sat, copii alergau să răspîndească chiar şi cea mai mică ispravă a cuiva, iar în zilele de tîrg, e he hei, deja se făcea schimb de experienţă şi se discutau strategii pe termen lung. Aaalte vriemuri. Amu dacă ne mai aruncăm o privire unii la alţii pe stradă, ridicăm doar mîna scurt în semn de „sună-mă” sau „te sun”, comunicăm semeseceste (adică stilul telegrafic prescurtat limitat de lungimea semese-urilor), o relicvă din perioada primelor telefoane şi a chat-urilor. Ne deschidem sufletul pe internet, discutînd cele mai năstruşnice idei, dar sărim în sus cînd se anunţă că ne vor fi asultate telefoanele, ascundem cu grijă codul PIN la bancomat de privirile celor din jur, dar scriem parola de acces pe spatele tastaturii, şi exemple ar mai fi multe. Avem cele mai super-deştepte telefoane mobile care compensează tocmai lipsa posesorului(!), ştiut fiind că natura compensează totul, dar puţini mai folosesc carneţelu !!! Şi carneţelu lu nea Ion spunea limpede ce urma să răspundă la unu sau la altu. Sănătos obicei.
@sunshine, comentariul tău este absolut beton. L-am citi de două ori. Am un singur dubiu. Nu cumva Preda o zicea pe-aia cu „timpul nu mai ave arăbdare”? 😉
De ce ai luat domnule ”dislike”?
@VictorR, păi de unde să ştiu? Nu i-o fi plăcut cuiva. 😉
Boss, si daca anul urmator suna Bebita?
@zorro, se reia circuitul „lamulţeanului” în natură. 😉
Dincolo de gluma, nu e nimic rau in asta. De ce sa intercationezi cu un prieten care nu e in stare sa-ti ureze nici macar „la multi ani”?
@DanB, păi, nu? Ce prieten e ăla?
Nu sunt de acord cu reciprocitatea. Nici in caz de nunti, botezuri (daca a venit el la mine, merg si eu la el…aiureli d-astea), nici in caz de zile de nastere (de sfinti nici nu mai vorbesc, ca nu servesc asa ceva). Am o problema cu datele, nu le retin, asa ca, daca ma anunta facebookul sau am reminder, sun sau postez un „la multi ani”, daca nu…asta e. Cateodata ma mai salveaza nevasta-mea. De asemenea, nu tin cont cine imi ureaza, cu ce ocazie, si de ce. Scuzati, dar mi se pare de neam prost, taranie d-aia grava, sa ai lista cu cine a…si cine nu a….Poate omul respectiv a vrut sa ma felicite, dar a uitat, a intrat in coma, i-a murit cineva si altele. Daca eu simt (si imi aduc aminte) ca ar trebui sa-l felicit si sa-i urez ceva….ok. Daca nu, nu, indiferent daca el a facut-o sau nu.
Nu-l felicit niciodata cu ocazia zilei de nastere pe cel mai bun prieten al meu (copilarie, scoala generala, liceu impreuna). De ce? Nu-mi aduc aminte. ???Cateodata il sun la cateva zile dupa, cateodata la cateva saptamani (e si plecat de vrei 3 ani in Olanda). Credeti ca se supara? Nooo, facem misto si aia e. El nu rateaza niciodata ocazia sa ma felicite. Anul asta l-am ratat iar (cu vreo luna si ceva)??.
Si inca o chestie: eu, de la o vreme, cam de cand am trecut de 30 de ani, incep sa nu mai simt o mare bucurie cand vine ziua mea de nastere. Si am senzatia ca toti cei care ma felicita se bucura ca am mai imbatranit cu inca 1 an, mi-a mai cazut niste par, am mai damblagit oleaca. Deci, nu e nici o suparare daca nu sunt felicitat. Prefer sa fiu sunat in oricare alta zi, intrebat de sanatate si invitat la o bere. M-as bucura mai mult.
Comentariu beton!12
@Ionut, d-apăi fiecare face cum crede. Dar dacă te-ar auzi Nea Ion… 🙂
Cam așa gândesc și eu. Și cred ca tot din cauza principiului de reciprocitate : dacă mi se întâmplă să uit în ziua respectivă sa sun, nu mă supăr nici eu dacă nu sunt sunată. Culmea e ca nu uit datele de naștere ale apropiaților, dar sunt zile în care nu realizez în ce dată sunt. Mă mai ajuta Facebook-ul, iar la smartphone nu i-am dat de cap cum sa mă anunțe dacă bag datele de naștere lângă nr de telefon decât în Planificator și la ăla încă mai lucrez. Așa că, anul trecut mi-am adus minte pe la mijlocul lui mai că pe 8 aprilie fusese ziua unui prieten. Am pus mâna pe telefon și i-am zis : „la mulți ani! Eram sigură că nu am cum să fiu prima care îți urează toate cele, așa că am făcut tot posibilul sa fiu ultima. Sunt convinsă ca după mine nu mai sună nimeni sa te felicite de ziua ta!” Bine… asta merge cu prietenii…. ?
@Elena P, vrei să zici „un fost prieten”. :)))))
Deci dacă e vremea răzbunării…pe cine se răzbuna de fapt? Pe ăi de l-au sunat (apropos, ca să le cânte ”La mulți ani” și să se simtă tâmpi), sau pe ceilalți, de nu l-au sunat…ca să le arate el lor…Cred că nimeni nu prea știe de fapt cum stă treaba: Deși ”Nu aveai cum” să nu răspunzi (acuma citez din frumoasa expunere), parcă nici așa, să ți se cânte toată ziua nu prea voiai…dar și sutele de mesaje ți-au făcut plăcere (deh, mai bine îți plăteau nota la restaurant)…Offf…ce ți-e și cu zilele astea! Nici nu mai știi ce să simți…Mai nu vrea, mai că se lasă…(Deși nu pare, trateaz-o ca o glumă)…Eu tranșez problema așa: ”Dragă Mihai, de ziua ta îți doresc toate bune, din inimă, și nu vreau să îmi mulțumești fiindcă în primul rând îmi fac mie o plăcere în a gândi frumos despre o persoană…De ziua mea fă-mi cu mâna tot în gând – si mai ales că habar n-ai când e ziua mea, am scăpat amândoi de problemă! Ha!”
@Paula, bine, mă, îţi fac cu mâna în gând. :)))))
Gata, mă, s-a marcat!!
@Paula, vezi că ţi-am dat add request, ca să-ţi pot ura live. :)))))
Bine, mă, s-a marcat!!
Mie una imi place tare mult treaba asta cu fabebook-ul . Si stii de ce ??? Mi-am facut multi prieteni noi { chiar daca sunt doar virtuali } . Imi place sa fac urari , imi place cand vad cate-un tortulet pe lista . Stii ce nu-mi place in schimb ??? Tot folosind tastatura ,scrisul meu de mana a cam devenit ca ” pisatul boului „. De-asta il felicit pe Nea Ion ca scria ” de mana ” :))))) Apopos , astazi am o gramada de urari de facut , doar este Sf. Andrei :)))) .
@dede cati, când scriu de mână am impresia că mă chinuie cineva. :))))))
Aprob pozitiv!?? Dintr-un om cu o caligrafie impecabila, am ajuns sa ma confunde lumea cu doctorii.?? Imi mai „faceam mana” cu bonurile de masa, dar si alea vin acum gata completate. Ma mai trezesc cu cate o foaie in fata pe care trebuie sa notez ceva, si nu caut pixul, ci butonul pentru tastatura virtuala.??
@Ionut, eu am ajuns de nu înţeleg nici eu ce scriu. 🙂
Cant si eu! Ma face sa ma simt mai putin ca tantalaul perfect!
@simona, şi zici tare, din toată inima? 😀
Acum vreo 3 ani sunt invitată la masă la un prieten (bine, unul prin alianță 🙂 ), mâncăm, bem, ne hlizim și mai spre final apare o sticlă de șampanie și deșertul. Ochii cât farfuria de supă! „Că, de ce? Cum, de ce?Păi, a fost ziua mea man, ahhh, că ai uitat? Mi-am dat eu seama, au trecut 3 luni și încă nu m-ai felicitat”.
Stiți aia cu: „deschide-te pământule și înghite-mă”? aha, cam așa se citea mare pe fața mea. 🙁
@lectorarumana, frate, dar şi ăla s-a ţinut trei luni ca să ţi-o facă. Tare! :))))
pai na… ai platit haleala daca erai in oras
daca nu …. asta e data aviatoare 🙂
Cred ca putin din Nea Ion am si eu… Zilele trecute mi-am sters din lista de prieteni, cam 60 bucati pentru ca am observat ca nu-mi dadeau like la postari, de comentarii nici nu mai vorbesc. Cum vrei sa fii prieten cu mine daca nu-mi apreciezi postarile, ha? :))))))))))
@elena, exaaaaaact. :))))))
Dintre aia care iti scriu la multi ani pe facebook cati te suna sau iti trimit un mesaj in timpul anului sa te întrebe ce mai faci ?de ziua ta ai 100 de prieteni care iti urează la mulți ani pt ca le aminteste facebookul ca altfel nu stiu cati ti-ar trimitere mesaj
@sebba, da, da, e foarte adevărat. 😉 Dar până la urma despre asta este Facebook, despre socializare.
Socializare era cand eram noi mici…..toata ziua in fata blocului…Nu acuma cand suntem prieteni pe facebook dar nici macar nu ne cunoastem…
@sebba, crede-mă, fără Facebook ar fi muuuult mai rau. Că de ieşit în faţa blocului, oricum nu mai iese nimeni.
Sa fiu sincera, in privat felicit doar prietenii si pe cei care ii apreciez, altminteri direct pe „peretele lor”! Pe prietenii din viata reala, mai intai ii sun, dupa care si traditionalul pe FB, pe cei din viata virtuala, direct in FB.
La zile aniversare, sun, trimit mesaj cu o zi inainte, asa am facut mereu, iar FB-ul nu a schimbat asta, in aceasta privinta nu am nevoie de el 😀
Pe de alta parte, desi de ziua mea de nastere, primesc o gramada de La multi ani, cand este vorba de ziua de nume, urarile trec aproape neobservate… Mi-ajung degetele de la o mana sa numar cati isi aduc aminte ca de Mos Craciun ar trebui sa primesc si un La multi ani! :))
PS… Apreciez ca ai raspuns, nu ma asteptam, tinand cont ca esti Mihai Vasilescu, blogger-ul no. 1 😛
@Scorpya Cristina, no. 1 pentru tine, ceea ce mă onorează.
Ei, na, cum era să nu-ţi răspund?