În ţara asta, unde arestul DNA-ului nu este plin de foşti miniştri şi alte soiuri de guvernanţi şi demnitari;
În ţara asta, unde nimeni, niciodată, nu dă şpagă la doctor, la poliţie, la controlori, la naş, la portari, la paznici şi la funcţionari;
În ţara asta, unde nu te umileşti în faţa aceloraşi funcţionari publici;
În ţara asta, în care n-au murit 60 de tineri în urma unui incendiu provocat de mită, lăcomie, prostie şi incompetenţă;
În ţara, asta unde fiscalitatea nu este atât de imbecilă, încât nu există firmă mică sau mijlocie care să nu facă matrapazlâcuri, dacă nu vrea să închidă porţile;
În ţara asta, unde avem drumuri, şosele şi autostrăzi. Inclusiv suspendate;
În ţara asta, unde mârlănia nu domneşte peste tot în trafic;
În ţara asta, unde nu s-a jucat o finală de Europa League, cu 55.000 de oameni în tribună, pe un stadion nou-nouţ, care nu corespunde normelor de siguranță şi securitate ISU.
În ţara asta, minunată, s-a întâmplat şi ultimul lucru care putea să mă mai uimească: au fost arestaţi poliţiştii care se ocupau de Programul de Protecţie a Martorilor. Motivele fiind cele „clasice” pentru mulţi dintre funcţionarii statului care poartă unifroma Poliţiei Române: şpagă, nesimţire şi bătaie de joc. Mi s-a părut atât de josnică porcăria asta, cum nu vă puteţi imagina.
Ştiţi de ce? Mi se pare absolut hidos să se poarte aşa cu tine singurii oameni în care mai poţi avea încredere. Odată intrat în Program, poliţiştii ăia sunt legătura ta cu lumea, alte opţiuni nu prea mai ai. Şi exact ei să vină să te calce în picioare? Adică la doctor, poti să alegi să nu dai şpaga. Îţi asumi că nu te va băga în seamă şi te duci la altul. Dar oamenii ăstia, martorii, nu mai aveau de ales. Şi jegurile ălea în uniformă, exact de asta au profitat. Mi se pare subuman.
Mă rog, chestia e că, gata, de-acum avem de toate, exact ca în bancul cu Bulă. Hai că e vechi, trebuie să-l ştiţi. Ăla cu învăţătoarea care-i întrebase pe copii ce le lipseşte acasă. Şi toţi se plângeau ba de una, ba de alta, numai Bulă a zis ca ei au de toate. Şi când l-a întrebat femeia cum de e aşa sigur, pe ce se bazează, Bulă a zis că a venit sor-sa gravidă acasă şi tac-su a exclamat: „Na, asta ne mai trebuia!”.
P.S. Ce faţă de cocalar greţos poate să aibă tipul ăsta, Chestorul Adrian Bărăscu, cel pe care l-au legat primul. Nu cred că trebuie să fii mare psiholog sau expert în studiul fizionomiilor, ca să-ţi dai seama că este exact tipul de mârlan capabil sa facă aşa ceva. Numai când mă uit la tricoul ala desfăcut şi la „lanţişorul” de pe piept, mă ia greaţa. Mârlete curat, va zic.
sursa foto
Arată așa deoarece este sub acoperire! Ce nu te-ai prins?
@gheo, da, da, e acoperit de tot.
Camuflaj!
@Lela, da, să nu-l recunoască procurorii DNA.
In primul rand, eu habar n-aveam ca exista si la noi Protectia Martorilor! Adica, ma rog, logica imi spunea ca exista, dar…nu credeam ca e „pe bune”. Nici nu stiu cum ai putea sa protejezi un martor in Romania. Sa-i schimbi identitatea, si sa-l relochezi din Bucuresti in Liscoteanca? Cine-i nebun sa accepte? Apoi, atat timp cat mafiotii (de orice fel) stau in puscarii ca la hotel, averile nu le sunt confiscate, executa doar un sfert de pedeapsa (sau chiar mai putin), in ce pericol sa fie martorii? Sa fiu unul dintre mafioti, as merge sa-l pup pe ala care m-a dat in gat: „Mersi, frate, pentru vacanta pe care mi-ai organizat-o, acum sunt si „curat” in fata societatii, si „meleoanele” mele fac pui bine-mersi prin conturile elvetiene sau afacerile administrate de rude! Vino sa te pup!”
In al doilea rand, la fel cum ai spus si tu, @Mihai, cum ar putea ceva sa functioneze normal in tara asta. Astept cu nerabdare momentul cand pompierii sau smurzii vor cere spaga ca sa intervina. Scandalul de la ISU ma face sa cred ca acel moment nu e prea departe.
In al treilea rand, sunt ferm convins ca o mare parte a oamenilor habar n-au de existenta Protectiei Martorilor. Ori, daca isi permit sa ia spaga si sa santajeze cei care sunt in atentia publica (primari, parlamentari, consilieri, politisti, doctori, profesori, functionari), de ce n-ar face asta niste unii despre care prea putini stiu ca exista?
Comentariu beton!13
@Ionut, da, şi mi-ai adus aminte că am uitat să scriu ceva. 😉
Da, bre, nu-i vazusi pe procurorii de la DNA cum sunt imbracati? Cu niste hanorace inchise la culoare si sepci negre , ca shutii din tramvai.
@Mikael, nenea ăsta venea aşa îmbrăcat la audieri la DNA.
Avem,printre altele,proiecte de autostrazi si drumuri,suspendate!!!
@Adriana, nuuu, sunt doar legende. 😉
Nici eu nu aveam habar pana acum ,ca avem asa ceva in Romanica noastra . Iar chestorul p#lii are o fata de alcoolist ,si este un marlete original , dar jegos nu curat .
@dede cati, aşa ceva…
Se pare că e o meteahnă a gheneneralilor să fie mârlani, pt că așa pare în ultima perioadă( chestor de poliție=general de armată, poate sunt oameni care nu știu).
@diabolic, serios? Poate e trecut în fişa postului.
@Mihai…si restul..atat timp cat in Politia Romana ai vreo 50 de chestori, facuti la apelul bocancilor, doar pe cumetrii, pe pile si spagi, la ce te astepti?
Imi aduca aminte un episode fantastic trait de mine in Kosovo…la un moment dat, eram seful regiunii Ferizaj, regiune in care functiona Bond Steel, baza militara Americana (a doua ca marime din Europa), condusa, evident, de un general o stea. am lucrat si conlucrat foarte bine si, am ajuns chiar amici buni, apropae prieteni, as putea spune…un om care, la 55 de ani, alerga in fiecare zi 20 de km, fie vara fie iarna…dar astea conteaza mai putin. Omul asta ajunsese general dupa ce participase la 4 campanii militare desfosurate de americani….
La 1 decembrie 2006, a venit in vizita in Kosovo, ministrul de atunci, inconjurat…evident de o liota de chestori..cred ca erau cel putin 3 sau 4.
Cand I-am prezentat pe generalul American oaspetilor romani si invers, cand I-am prezentat generalului chestorii romani, a ramas omul masca…o pozitie de drepti perfecta, cum doar un marine stie sa ia, dupa care, ne-am retras la masa si a stat langa mine…
La un moment dat, m-a intrebat curios cine sunt oamenii…i-am explicat pe rand, prezentandu-le pe scurt biografia (cat stiam si eu)…la care, omul, cand a auzit ca aia erau chestori (generali) cu 3 si 4 stele, m-a intrebat scurt…”la cate razboaie au participat?” Hohotele mele de ras au fost intelese gresit, clar…cand I-am explicat ca EI au dus doar razboaie pupand diferite maini, a ramas in cumpana…
Cat despre chestorii „ridicati” de DNA, ce pot sa spun..ISI MERITA LOCUL, ACOLO UNDE VOR TREBUI SA AJUNGA…LA PUSCARIE….nu conteaza de ce au luat mita …au pus mana pe un leu care nu le apartine? AFARA din system….si nu doar ei si toti cei care nu inteleg ca unoforma aia are vreo 150 de ani in spate si nimeni nu are dreptul sa o murdareasca…
La ora asta, tanti Codruta cred ca are cea mai tare imagine din Romania..bravo ei si echipei de la DNA
Comentariu beton!12
@SorinB, dar oare vor face puscarie? Vor fi dati afara din sistem? Sau le vom plati pensiile de generali si chestori trecuti in rezerva?
@mihai…legea spune clar..odata condamnati, sunt dati afara si pierd si dreptul de pensie…este Legea 360 dar nu mai stiu articolul…
@SorinB, la noi e ţara tuturor posibilităţilor.
@SorinB, şi eu sunt fanul ei, să ştii.
D-apoi la Cluj, unde intr-o vreme erau numai fosti sergenti transformati in chestori sau comisari sefi (generali sau colonei).Stiu ca la rutieră era doar UNUL singur care terminase academia de politie, in rest erau toti cu facultăti pe la Spiru Haret sau Bogdan Voda.Hai că nu zic, mai ajunge omul din subofiter in functii de comandă, da’ nici chiar toti!
@Batranu’, ce să zic? Nice. Not. 🙁
Scoala sulă că te tai!
@Nicoleta, ceva de genul.
Fripturiști ordinari, nu găsesc alt termen. Cum mama dracului i-au găsit, tocmai pentru protecția martorilor?????? Nu îi puteau pune vameși sau la poarta închisorii???? Au fețe consacrate pentru așa ceva!
Dedicație de la Mo și Foka pentru ei:
„Fu.. your momma’s dead people, bă!!!!!” 🙂
@Drakiula, fripurişti ar fi fost bine. Dar există o înregistrare unde un polițist îi cere martorului 100.000 de euro, ca să nu-l dea în gât. 🙁
@Mihai Friptură de bucă de extraterestru…Asta înseamnă să fii mafiot! 🙁
@Drakiula, aşa, da. 🙂
In tara asta unde ironia si sarcasmul sunt valori aproape inexistente, se intampla lucruri atat de neplacute.