Ieri pe la ora patru am ieşit din firmă să-mi iau un suc. Mă luptam de ceva vreme cu setea, dar lenea fusese mai puternică. Până la urmă, când am simţit că în loc de esofag a rămas o bucată de iască uscată care mai are puţin si se auto-aprinde, am binevoit să mă duc după ceva de băut. Cobor, întru în cașcarabeta de lângă, cer un pepsi rece și dau pe gât jumătate de sticlă până să apuc să-l platesc. Mă uit la tanti vânzătoarea, care privea cu ochi mari, uimiți și lăcrimoși spre mine, și mă devinovățesc:

– Scuze, dar muream de sete.

La care, ea clatină din cap și apoi strecoară dojenitor spre sarcastic:

– Da, ca țiganul pe malul pârâului.

M-am uitat buimac la ea, complet tâmp și fără să înțeleg o iotă din ce-a vrut să zică. Ba chiar o suspectam că m-a înjurat sau ceva. Dar pentru că este singurul chioșc pe o rază de doi kilometri și jumătate, mi-am zis că nu se face să mă cert cu femeia. Doar că m-am încruntat și am mormăit scurt ceva ce aducea a „ba, pe-a mă-tii”, în timp ce plăteam pepsiul. Apoi am dat să plec.

Abia când puneam mâna pe clanță am început să râd. Cum frate „mori de sete ca țiganul pe malul pârâului?”. Păi ăsta a fost cel mai eufemistic mod în care mi-a zis cineva vreodată „ești o putoare, bă”. Şi în loc sa mă oftic, m-a mai pufnit şi râsul.

Da’ după ce m-am oprit din hlizeală n-am putut să nu-mi pun o întrebare. Oare de ce în conștiința poporului ăsta, țiganii-s văzuţi ca o nație foarte „harnică”, capabilă să moară de sete, cu apa curgându-le pe sub nas? Şi nu mă luaţi cu „nu mai generaliza”, că n-am inventat eu vorba asta cu „pârâul”. Cumva o avea vreo legătură cu faptul că nimeni n-a văzut vreodată un ţigan muncind? Nu de alta, dar eu am renunţat deja să ma întreb din ce trăiesc cei de la mine din cartier. Și nu-s doi-trei, ci o stradă întreagă. Chiar toţi or fi câştigat la loto sau au rente viagere babane?

L.E. Mi-a scris un prieten ca să mă avertizeze că nu este politically correct să folosesc apelativul „țigan”. Mda, și eu acum ce să fac dacă tanti de la chioșc n-a zis „ca rromul la pârâu”? Sau cum era vorba aia din bătrâni? S-a înecat ca „rromul la mal”? Hai să nu ne mai căcăm pe noi, da?

mihai_vasilescu_tigani

sursa foto