Serios vorbesc, o idee de genul ăsta apare o dată la 100 de ani. Practic, cred că este cea mai tare găselniță de când a fost descoperit conceptul de marketing. Trebuie să mai treacă măcar niște zeci de ani până o să apară una la fel de bună şi nici așa nu avem vreo garanție că se va întâmpla. Eminescu a murit de peste un secol și n-a mai apărut un al doilea. De-aia mi-e frică să nu rămână șmecheria asta cea mai cea din toate timpurile.

Stați așa să vă pun poze, ca să înțelegeți despre ce vorbesc.

mihai_vasilescu_danone7

Deci? Cum e? A văzut careva dintre voi ceva mai tare, mai aplicat pă vânzări și pă biznis? Ambalajul ăsta este însăși definiția a ceea ce înseamnă marketing. Este ceea ce se numește add value și o adevărată gură de oxigen pentru cost-benefit.

Nu știu cui i-a venit ideea, dar ăștia de la Danone ar trebui să dea deja comandă de bronz și să înceapă să-i ia omului măsurile pentru o statuie în mărime naturală, amplasată la intrarea în sediul fabricii. Ca să nu mai zic că o rasă de vaci de lapte ar trebui botezată cu numele domniei sale. Plus rentă viageră pentru el și familia lui începând de azi. Dar eu zic că n-ar mai trebui lăsat să muncească, pentru că deja a dat tot ce avea mai bun în el, n-ar mai avea cu ce să vină peste. Pe lângă toate astea, orice curs sau specializare în domeniu ar trebui să înceapă cu descoperirea lui epocală. Pentru că gagiul este un geniu și așa trebuie să rămână în conștiința colectivă.

Poate nu vă este foarte clar de ce zic toate astea. Voi vă dați seama că Danone nu mai sunt nevoiți sa producă decât ambalaje de acum înainte? Produsul din interior, iaurtul, rămâne același, doar schimbă ce scrie pe el. Dacă vor să facă iaurt fără vișine, hop au băgat pe linia de producție etichetele cu „0% vișine”. Vor fără caise? În doi timpi și trei mișcari au dat drumul la abțibildurile cu „0% caise”. Practic sky is the limit. De-acum înainte pot să producă iaurt „fără” absolut orice le trece prin cap.

Ba chiar, dacă au chef se pot băga și pe segmentul de „fițoși”. Păi cum ar da o ediție limitată de iaurt  cu „0% quinoa” sau „0% asparagus”? Ca să nu mai zic că pot intra și pe piața produselor din carne. Ar tăia drastic din market share-ul producătorilor de mezeluri, cu iaurtul de băut „0% salam” sau „0% lebăr”. Eu, personal, mi-aș cumpăra pentru prânz ceva care să aibă „0% ceafă de porc” și în weekend cu „0% shaorma”.

Ar rupe cu vânzările, vă spun. Buyer-ii de la super-market-uri nu ar mai apuca să doarmă noaptea, din cauza comenzilor. Sau ar munci în trei schimburi, ca la uzină pe vremuri.

P.S. Băbăiatule, măcar să fi făcut cercul ăla în care scrie „0%” de altă culoare, ca să dea altfel. Dar nu, nicio șansă, au băgat tot bleu, ca să fie cât mai mare confuzia. Și dacă aveți impresia că sunt eu cârcotaș, v-am pus și ultima poză a cutiei. Ca să fie limpede că, din orice unghi te-ai uita, nu există nicio șansă să vezi scris pe undeva „0% grăsime”.

mihai_vasilescu_danone4