Guest Post by Ana R.

Bănuiesc că ați auzit și voi de celebrii cercetători britanici, cei care fac studii care de care mai aberante și inutile . Se pare că s-au strofocat să facă, măcar o data, un studiu util. Așa că i-a apucat analiza orientării în spațiu, în funcție de sexe. Și cică bărbații se orientează mai mult în funcție de punctele cadinale. În timp ce femeile se pare că se orientează mai mult după detaliile mediului ambiant.

Uitați-va și voi ce fonduri irosește coroana pe fundul cercetătorilor ăstora. Păi de ce mai era nevoie să mai studieze asta, trebuiau să ne chestioneze pe noi, femeile, și în cinci minuțele ieșea un compendiu de toată frumusețea.

Oricare dintre noi le putea spune că dacă trimiți orice bărbat să îți aducă ceva, începând de la un banal ac de cusut și până la piatra filozofală, trece de minim șapte ori pe lângă obiectul în cauză, pentru că busola lui nu se decide dacă e sud-sud-vest sau sud-sud-est.

Nici cu trimisul la punct fix nu ai mari șanse de reușită. Dacă îl pui să deschidă frigiderul, să caute sosul sau muștarul, mai are un pic și-l întoarce cu fundul în sus până da de ele, sperând să cadă singure de pe unde stau ascunse. Degeaba încerci să le dai repere de genul „în spatele borcanului cu marmeladă de afine, fix lângă ţelină“. E ca și cum ai da repere unui perete. Păi de unde să bănuiască un bărbat unde se află toate alea și cum arată, că doar frigiderul are propriul lui univers și până își reglează dumnealui busola, crește o cultură de muşchi pe țelina aia, așteptând să se lămurească măcar unde e nordul.

Cred că trebuie să fiu corecta. Există o singură mare excepție. Și aceea o constitue locul ocupat de bax-ul de bere sau, după caz, de sticla cu vin. Pe astea le găsesc toți din prima. Habar nu am ce puncte cardinale au diversele feluri de băuturi alcoolice, dar se pare că sunt mereu aceleași, de le nimeresc bărbătii așa precis.

Dar cel mai mișto este atunci când un mascul îți da ție, femeie, indicații să ajungi la o adresă. Stai cu el la telefon și îți cresc peri albi încercând să te orientezi după criteriile lui. “Stradă cu sens unic”, “sens giratoriu”, “prima la dreapta după intersecție” și altele de acest gen sunt indicațiile fără niciun sens pe care noi suntem nevoite să le decodificăm. În timp ce o femeie, întrebată despre același traseu, te va ghida fără greșeală și cu lux de amănunte. O să-ți dea detalii foarte precise despre culorile în care sunt vopsite toate gardurile și te va învăța cum să faci dreapta la casa cu covorul murdar scos în curte. Plantele, magazinele cu haine și balcoanele cu rufe puse la uscat vor fi elemente de ghidaj foarte importante pe tot parcusul drumului. Da, noi ținem minte toate detaliile, utile și inutile, dar se pare că avem rată mult mai mare de succes în cazul memorării unor locații. Cel puțin așa reiese din același studiu.

Și mai avem un mare atu care ne ajută să găsim orice ne dorim. Noi, femeile, întrebăm! Mamă și ce șansa de reușită oferă această posibilitate! În câteva secunde deții toate răspunsurile de care ai nevoie. Exact același amănunt este deliberat uitat de către bărbați. Pentru că nu există rușine mai mare pentru reprezentanții sexului puternic, decât aceea de a scoate pe guriță ceva ce să semene a întrebare. Păi așa au cucerit ei Pământul, punând întrebări? Aiurea! Nu vedeți că toți tăntăloii ăia de navigatori au plecat spre un punct bine determinat de pe hărțile lor și, chiar dacă au constatat că sunt complet pierduți, nu au întrebat pe nimeni? Ei pur și simplu au mers mai departe. Undeva tot trebiau să ajungă. Păi dacă Cristofor Columb ar fi fost femeie, America ar fi așteptat și acum să fie descoperită. Pentru că o ea ar fi găsit până la urmă pe cine să întrebe care e drumul corect spre India. Și dacă nu găsea, măcar își asculta intuiția feminină.

Cam așa se comportă toți bărbații, acești vajnici căutători de noi orizonturi. De la muștar până la dinamită, aproape pe toate le-au descoperit aproape întâmplător și noi îi apreciem profund pentru asta.

mihai_vasilescu_creier_barbat

 

sursa foto