L.E. Da, azi este 1 Aprilie, după cum mulţi v-aţi dat seama. Dar ca să mă iertaţi cu toţii, am scris articolul ăsta.
Ştiu că aţi fi vrut să găsiţi aici un articol, dar din păcate nu am mai avut cum să-l scriu.
Imediat vă explic foarte pe scurt despre ce este vorba (mi-e infernal de greu să tastez, am mâna dreaptă în ghips şi stânga nu prea mă ajută).
Aseară, exact după ce ieşisem de la metrou, a venit un tip la mine şi m-a întrebat dacă ştiu unde este strada Oiţelor. M-am oprit să-i explic şi în momentul când m-am întors uşor într-o parte ca să-i arăt, individul m-a lovit puternic în maxilar. Evident, am căzut. Apoi, buimac, am dat să mă ridic. Moment în care un altul, pe care nu îl observasem până atunci, m-a izbit cu piciorul în coaste.
După care au început să mă înjure şi cel care mă întrebase despre strada Oiţelor, a zis ceva de genul „futuţi morţii mă-tii, să mai scrii pe net” şi m-a calcat puternic pe mâna dreaptă, care a trosnit puternic. Din momentul ăla mi s-a rupt filmul.
Când mi-am revenit era lume strânsă. Ei m-au ajutat să mă ridic şi tot unul dintre ei m-a dus până la camera de gardă de la Budimex, unde mi-au pus mâna dreaptă în ghips şi un bandaj, tot ghipsat, pe coaste.
Noaptea târziu am ajuns le Politie să dau declaraţii şi acum dimineaţă urmează să merg la IML pentru certificat.
A propos, Secţia 14, unde am fost, este pe Strada Oitelor. Ironic, nu?
P.S. Cei de la Poliţie mi-au recomandat să nu mai scriu. Sau dacă o fac, până se termină ancheta, să folosesc neapărat un acronim în titlu.
😀 pai, dacă scrii pe net!!!! 😉
Mai bine scria pe asfalt cu creta. Ploua, se stergea, scapa rapid de acuzatii 🙂
RIP MISULE !
Fix de 1 Aprilie?
Pictures or it didn’t happen.
Lasa ca prea ti-o cereai si tu in ultima vreme. Poate inveti si tu ceva din asta.
noname, tu esti Piticu?
„Lasa ca prea ti-o cereai si tu in ultima vreme. Poate inveti si tu ceva din asta.”
Omul sper ca asta e un comentariu ironic !
Pentru ca altfel cred ca trebuie sa incep sa te caut.
Daca nu esti ironic si te gasesc, stai relaxat. Baietii aia 2-3 care or sa fie cu mine in halate albe sunt profesionisti. Nu te vor rani. Si dupa injectia cu calmant nic tu insuti nu te vei putea rani.
Si vom avea discutii lungi, linistitoare. Tu legat de pat, eu pe scaunul de langa tine. Iti voi prescrie retete, Ne vom distra de minune ….
Comentariu beton!19
Eu pot sa fiu unul dintre baietii in halate albe? Chiar mi-ar face placere.
Nu. Baietii aia chiar sunt profesionisti. Au atat pregatire martiala in lupta corp la corp cat si pregatire medicala. Din punctul asta de vedere chiar il admir pe administratorul spitalului. Il detest petru 20-30 de alte motive dar sunt vreo 2 motive pentru care merita admirat
Ma bag si eu! 🙁
http://m.quickmeme.com/img/fe/fe3d37d1c40cf0c125805d5ada9f71872ca99d4339548049a8b514e3ce412c0f.jpg
Estiu un dobitoc imens. Mi-e sila ca citesti pe aceslasi blog cu mine.
sper ca e scris de si pentru 1 aprilie
Poate-mi iau și eu o bâtă în cap de la tinerii pe care i-am făcut analfabeți. :)) Apropo, tu chiar vorbești serios?
Sunt cu ochii pe tine 🙂
@duduie, aveti un admirator… sau stalker :))
???
Sunt sigur ca atacatorii sunt vehement impotriva islamistilor si pro libertate de exprimare.
Evident, atacatorii din minciuna de 1 Aprilie 😛
Mihai, vorbesti serios?
Mihai, nu mai sterge comentariile…
Nici nu știi ce să zici în astfel de cazuri. E penibil că se poate întîmpla așa, e penibil că poliția te sfătuiește să nu mai scrii. Pe de altă parte, e nasol să nu te mai simți în siguranță doar pentru că scrii ceea ce crezi. Libertate de exprimare pînă vine un golan….
Hai maaa…Asta-i de 1 Aprilie sper!!
April’s Fools… direct de pe strada Oitelor. :))
Mihai, cred ca a aterizat un „casalot” pe tine 🙂
Asta asa, ca sa ia si tu nevoie de sfaturi de „frumusete” 🙂
Sau au aterizat aia de la Croco 2 saci de sticksuri pe mana ta 🙂
Asa, sa nu mai scrii ….
Ai scris bine de 1 Aprilie 🙂
ps. Ai grija ce-ti doresti, s-ar putea …. 🙂
I see what u did there cu „anumite comentarii” . Buna poanta, oricum 😛
In ce data spuneati ca suntem azi? 😀
si azi e 1 aprilie ;)))))))
cred ca din partea graselor cu blogul de frumusete erau 😛
Bine ti-a facut! P. S. : DE 1 APRILIE!!!! 😛
Sper ca este o pacaleala de 1 aprilie si ca nu ai patit asta cu adevarat!
E o campanie şocantă de promovare a blogului?!
Sper sa fie asa. Dar nu vezi ca nu zice nimic? 🙁
S-o fi crezând vedetă de-acum… 🙂
Uite-aşa cresc corniţele…
Eu nu cred ca se crede vedeta. Ceva s-a intamplat. 🙁
E posibil sa fie o farsa. Budimex e spital de copii. Nu cred ca primesc adulti, nici macar in urgenta.
Sper ca e o farsa, pentru ca ce dracu a scris vreodata Vasilescu asa de nasol, ca sa-l ia doi imbecili la bataie?
SI de unde stiu politistii ce e ala acronim? Mm?
Ha, ha, Renata! Stiam eu de ce te plac atat de mult! :)))
E 1 aprilie, fraților! Chiar nu se prinde nimeni? 🙂
Nici nu stiu daca sa zic ceva.
Eu zic ca are legatura cu articolul „Sfanta ipocrizie”! Acum poti sa faci un concurs intitulat ” Agita o grasa” :)) acuma pe bune… Aia de te-au atacat eru si frustrati, cu puta mica si fara 00. Cum sa lovesti asa „pe naspa”? :)))) insanatosire grabnica
Azi e 1 aprilie….
Am fost bannat? 🙂
Bine ca nu te-a calcat pe p***
De când au început golanii să citească bloguri? Ce țară, dom’le…
Sper sa fie doar o păcăleala.
mi-ai dat-o Vasilescule! :))) cea mai mare gâscă pe ziua de azi 😛
Poate ati uitat că e 1 aprilie
Aţi auzit o bufnitură? Era fisa care mi-a căzut! E 1 APRILIE FRAŢILOR!
Şi nea Mihai ne-o coace… 🙂
Acum că ai devenit celebru, tre să-ţi iei şi tu o maşină dacă nu şi bodyguard. Nu mai umbla cu metroul că nu te poţi salva pe tine, darămite să salvezi planeta…
Mai, am holbat ochii cât cepele! Și pe măsură ce citeam, creștea așa ceva prin stomac…
Noaptea minții! Sper să te recuperezi repejor și să le dai în bot cu alte articole.
Deși sunt împotrivă oricărei forme de violentă, poate n-ar fi rău să iei în considerare ceea ce zice „roșu arterial”.
Doamne fereste ,cat de jegos sa fii sa faci asa ceva unui om doar pentru ca scrie ???? In ce tara de kkat traim ?? Sa ne astepatam oare si noi cei care te citim sa patim la fel doar pentru ca ne place cum si ce scrii ??? O sa ne spuna si noua militia sa nu te mai citim ???? Imi pare nespus de rau pentru ce- ai patit,insanatosire grabnica .
Je suis MIHAI
#jesuisMihai
Si nu stii cumva ce articol nu le-a priit?
Hateri de kkt!
Erau doi duzi, deci erau aia de ofereau servicii cunilingus profesionistelor in frumusete interioara.
Upprann, nu erau doi duzi, e doar imaginatia lui Mihai incercand sa ne-o traga de 1 aprilie. 🙂
Sper ca articolul de maine sa fie unul despre grase. 😀
Hateri de kkt!
Bine ti -au facut!!!! P. S. : 1 APRILIE! 😛
Ba, esti nebun ??? Cum sa patesti asa ceva ???
Dar ce ma mai mir ?? ! APRILIE este in plina desfasurare !!
Hai , sa traiesti ! 😛
Coastele nu se pun in gips… Cum reusesti sa respiri?
Poate are angajată o asistentă care îi face respiraţie gură la gură 😉
Io cred ca-i pacaleala de 1 aprilie…..
Te citesc de putina vreme, dar suficient ca sa-mi dau seama ca esti un mistocar care te iei gratuit de toate defectele oamenilor, considerand normal un astfel de comportament de gradinita. Daca te credeai perfect, iata ca ai confirmarea: nu esti. Si ai fost pedepsit pentru ca ai ras si de Dumnezeu. Iar El vede si nu iarta.
N-ar strica sa stai de vorba cu tine in perioada asta cat vei suferi si sa te intrebi: oare chiar e bine ceea ce fac?
Nici cititorilor tai care te aplauda si-ti incurajeaza „scrierile”, comentand rautacios la unison cu tine, nu le/ar strica putina reflectie. Totul in viata se plateste. Si daca nu apuci sa platesti tot, lasi si urmasilor tai!
Se dezbate încă. Ce zici?0
Bravo, Camelia. I-ai zis-o! 😀
Camelia, cred că ești vreo grasă botoasă, de emani atâta bucurie!
@Florin: nu sunt atat de limitata incat sa ma bucur de necazul omului. Sunt doar multumita ca s-a facut dreptate. Faptul ca ai jignit fara motiv te face sa te simti mai bine?
Unde este dreptatea de a lovi un om? Cat de spirituala esti ca sa nu spun LIMITATA sau in contradictoriu cu tine insuti.Nu-ti dau argumente este suficient sa recitesti ce-ai scris si poate,poate iti dai seama singura.
Nu s-a facut dreptate, s-a razbunat un prost………..si unii ca tine se pot bucura . Si il mai aduci si pe Dumnezeu in toata mizeria asta……..
@dede cati, si unde e dreptatea, pe care o tot fluturi, de a jigni gratuit un om? vedeti numai ce va convine! va considerati invatati si educati, dar in realitate cititi doar printre randuri si credeti ca stiti…
Indiferent de ce s-a scris sau se va scrie pe acest blog nu-ti da dreptul sa te bucuri de raul unui om exista alte metode de a-ti arata nemultumirea.Esti multumita ca s-a facut dreptate prin violenta??? Spune-mi ai copiii? Daca da nu vreau sa stiu in ce mod ii inveti sa-si faca dreptate.
Camelia, din cate se vede Mihai e putin indisponibil. Daca ai de gand sa ne explici noua, celor ce citim pe aici, ca Mihai trebuia pedepsit pentru ca isi exprima ideile te rugam frumos sa inchizi aceasta pagina si sa nu mai citesti niciodata blogul. Lasa-ne pe noi sa stabilim ce si cum se plateste si roaga-te sa nu cumva sa se plateasca si in cazul tau de buna crestina, ce se bucura de suferita altuia! Mai, dar cata lumina rezida din comentariul tau!
Comentariu beton!18
@Ana R. nu mi se pare normal sa-mi recomanzi ce sa citesc si ce nu. Am explicat mai sus ca nu ma bucur.
Legat de „plata” de care spui sa ma rog, stai linistita. E o vorba: bine faci, bine gasesti!
Altii fac alte rele, mult mai mari, fiziologic vorbins…si chiar financiar si nu patesc nimic. Dar faptul ca cineva e batut pentru ca exprima – rareori cu exemple concrete! – probleme pe care le avem toti e grav. Si da subscriu ideii de mai sus: Lasa-l pe Dumnezeu in pace! Sunt sigur ca nu asta e echitatea pe care o ofera el. Aici cred ca si-a bagat dracu` coada! Mihai, insanatosire grabnica! Incurajare: eu sunt stangaci si mi-e destul de bine!
Dna casalot, esti varza cu carnati. Rau e pentru cei din jur … Pentru tine totul este numai lumina si energie …:)
@dan: interesant! Stii chiar mai multe despre mine decat eu insami. Si fara sa ma cunosti. te simti bine in pielea ta?
Draga Camelia, am inteles aluzia ta, s-ar putea sa-mi „infrumusetezi” pielea daca nu imi vad de treaba mea …:)
Am sa fac o plangere la politie, ma simt amenintat. Te rog sa-mi trimiti datele tale sa le trec in plangere
@dan: foarte spiritual… Din pacate nu in sensul bun.
Nu trebuie sa te sperii de mine si sa mergi de-acum noaptea cu spatele lipit de ziduri.
D-zeu parca era bun si iertator, acum e si razbunator? 🙂
Tu ai citit Biblia?
Carta lui Iov?
„1.1. Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău. „………………………………………………………. „8. Şi Domnul a zis către Satan: „Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?”
9. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Ore degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul?
11. Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!”
12. Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta”. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu.
13. Şi într-o zi, când feciorii şi fetele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,
14. A sosit un vestitor la Iov şi i-a spus: „Boii erau la arătură şi asinele păşteau pe lângă ei;
15. Atunci Sabeenii au năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!”
16. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a mistuit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!”
17. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: „Caldeii, împărţiţi în trei cete, au dat năvală peste cămilele tale şi le-au ridicat şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!”
18. Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: „Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,
19. Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste tineri şi ei au murit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste”.
20. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat,
21. Şi a rostit: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”
22. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu. ” ………………………………………….. „2.1. Şi iarăşi au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei să se înfăţişeze înaintea Domnului.
2. Şi Domnul a zis către Satan: „De unde vii?” Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos”.
3. Şi Domnul a zis către Satan: „Ai luat tu seama la robul Meu Iov? Că nu este nici unul ca el pe pământ, fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău. El se ţine cu putere în statornicia lui şi tu M-ai întărâtat pe nedrept împotriva lui ca să-l prăpădesc”.
4. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!”
6. Şi Domnul a zis către Satan: „Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui”.
7. Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului.”
@alter ego, şi? Ce treabă am eu cu născocirea asta?
D-zeu parca era bun si iertator, acum e si razbunator? 🙂
O dovada de Bunatate fata de un supus credincios 🙂
Am si eu o problema 🙁 🙂
Oricum respect!
Desi am banuit ca e pacaleala de 1 aprilie am ajuns sa cred ca chiar ai fost batut, nu de grase/grasi/potamasi ci de fanatici religiosi….. ai avut in ultima vreme cateva articole la care un „credincios” prea ortodox s-ar cam ataca 🙂
@alter ego, evident că s-ar ataca, doar de-aia există fanatismul religios. Da’ nu-i o problemă, ei bat doar cu puterea cuvântului. Sau nu?
@Camelia, să mori tu că totul în viață se plătește? Și dacă nu ai urmași cui mama dracului lași ce nu ai reușit să plătești? Apropo ceea ce faci tu este să te bucuri de necazul altui om. Așa te-a învățat Dumnezeul tău? Să râzi de cei aflați în suferință? Nu mi se pare logic să nu poți să îți exprimi părerile. Trăim într-o țară liberă(sau cel puțin așa credem), iar dreptul la exprimare îl are orice om. Și dacă ai părerile astea urâte despre el, de ce îl mai citești?
@mircelaionelailca, inainte de a ma acuza pe mine gratuit, intreaba-te pe tine de ce te bucuri (razand) de cei aflati in suferinta (grasi, analfabeti, etc) Crezi ca e altfel, nu? Sunt satula de atata drept la exprimare. Bine ca-l avem cu totii acum si putem spune tot ce ne trece prin cap…
Nu-l avem chiar toti…
În sfârșit, a trecut și un comentariu care deconspiră spiritul articolului! 🙂
Mai bine iti puneau si toate degetele si te tineau departe de laptop. CE OM!
cred ca vreo grasa ofuscata a pus la cale asta
Si io cred că ai dreptate 🙂
insanatosire grabnica! Ce lasi sa loveasca pe la spate doar pentru ca scrii… 🙁
Sigur nu era vreuna deghizata în bărbat ?
Sanatate maxima omule! Asta e libertatea de exprimare in zilele noastre. Evident, ceea ce ai patit arata ca cei care nu pot sa gandeasca se exprima doar cu violenta!
PACALEALA?
Mai, femeie, (Camelia), nu că nu ar putea să se apere Mihai, dar cum l-a „pedepsit Dumnezeu”, fac eu nițel de avocatul diavolului.
Cum asociați voi ăștia buni și drepți, pedeapsă, păcat, Dumnezeu, iertare?
Dacă sunteți lipsiți de simțul umorului, nu intrați frate aici! Și zic eu, lasă-ne pe noi ăștia „aplaudaci” , cu sfaturile tale de introspecție!
Mihai, tu erai conștient că ți-au răsărit dușmani că ciupercile după ploaie? Ceea ce e demențial, este că nu numai că sunt de acord cu ce ai pățit, pe deasupra, încurajează actele de genul asta. Și dacă nu le primești tu, trec la 99 neamuri după ține! E iremediabil!
@lectorarumana: ti-ar placea sa ai o viata in care sa fii jignit gratuit in fiecare zi? Cred ca stiu deja raspunsul. Si daca tot sustineti ca aveti „simtul umorului”, uite ca si Dumnezeu il are pe al lui…
Il are, il are… ca doar e 1 aprilie!!!
@Camelia deci conform cuvintelor tale daca ma jignesti suficient de des e ok sa te caut ? Sa te gasesc ? Si sa iti cauzez vreo 10 fracturi ? Ca e justitie divina. Apropo – vezi ca si aia de prin siria si alte zone profund spirituale vorbesc in numele lui Dumnezeu.
Sau tu chiar vorbesti cu Dumnezeu pe bune ?
Caz in care sunt sigur ca Mitropolitul Munteniei, 2 baieti in halate albe si cu mine iti putem face o vizita.
Repet : vom avea discutii profund spirituale, linistite, relaxante. Tu vei fi persoana legata de pat. Eu tipul in halat alb de pe scaunul de langa pat.
PS. Compania Glaxosmithkline a confirmat ca dragonul roz pe care il vei vedea prin camera nu e cauzat de efecte secundare ale produselor farmaceutice fabricate de ei si utilizate in mediul medical romanesc.
@rosu arterial: hai ca ai fantezii cu doctori si asistente. Du-te si inchiriaza un film specific sau da-l jos de pe net. te vei simti mai bine dupa…
Libertatea de exprimare sanctionata cu pumnul. Sa incep sa imi fac si eu probleme? Pe mine e mai greu sa ma gaseasca si daca ii prind nemtii nu au visat ei atata libertate de exprimare pe cat o sa aiba parte!
Se poate scrie si cu mana stanga, eu am prestat scris cu stanga o luna, atunci cand m-am operat la mana. Insanatosire grabnica! Apreciez ca si in situatia asta ai postat articolul.
Ana, macar stii daca e bine?
@zorro, supravietuieste;)! Ai vazut tu drac mort si rata inecata?
Sper sa fie o maaaaaare pacaleala de 1 aprilie!!!!! Astept un comentariu diseara … facut cu amandoua mainile! Te pup si sunt langa tine oricum!!!
Aham, să înțeleg că asta e ideea ta de păcăleală de 1 Aprilie? 🙂
Eu chiar sper să fie doar o păcăleală de 1 Aprilie
1 APRILIE ! CE NAIBA BAH !
@M.C., crezi ca ne-a pacalit si noi ii plangem aici de mila? E in stare! Mihai baga un scris cu mana stanga sau dreapta si lumineaza-ne ca noi suntem mai ametiti si nu ne-am prins!
Cautati acronimul! Mama lui de acronim ca nu l-am vazut! Pregateam plasa cu portocale si ceva pansamente sa trimit prin DHL 🙂
offff…..nemţii strică mereu petrecerea
@Decebal. mea culpa! 🙂
Mai scriu inca o data, ca prima postare n-a aparut…. Sper sa fie o maaaaaaare pacaleala de 1 aprilie!!!! Si sa te vad sanatos…. pe net…. cu amandoua mainile!!!!
Camelia, intuiesc că ai probleme cu greutatea și că te-ai lovit de comentarii și „jigniri gratuite”. (printre primele poștări ale lui Mihai vei găsi un text unde explică cum și de ce e important să pierdem kile, poate te ajută).
Dar asta nu te îndreptățește să pui pe hârtie comentarii de genul celor de mai sus. Crede-mă nu câștigi nimic cu asta, ba mai mult, vei face să creadă lumea că îți meriți jignirile.
@lectorarumana, ca de obicei, se trag rapid niste concluzii fara nicio urma de rationament. Ai o parere anti articol jignitor al grasilor: gata, garantat esti balena. Si daca nu e asa si doar apar un principiu?
Nu inteleg de ce voi aveti dreptul la orice comentarii, dar pe mine nu ma „indreptateste” acest lucru. Va convine atitudinea de” taci si inghite”?
Nu, dar mai ai o alternativa: nu mai citi! si scriu asta fara nici-un strop de rautate. Eu – ca si altii, car n-o exprima – sunt suma tuturor relelor criticate de Mihai: doctorul zice-s ca-s obez, fumez si beau. Dar nu-l iau la injurat pe Mihai ci din contra il citesc si mai mult. Si rad. Moliere a zis ca prin ras vom indrepta prostia!
Comentariu beton!13
@Camelia, dar de ce consideri inderptatit ca Mihai sa fie batut pentru ca a scris ceva? Daca nu aprobi ceea ce scrie poti foarte usor sa nu mai citesti sau sa iti exprimi o opinie contradictorie. Ti-ai exprimat tu vreodata o opinie diferita de a lui? I-ai explicat ca greseste si nu am vazut noi? Apari acum si cu multa satisfactie invoci pedeapsa „divina”. Oau!
@Ana R, vad ca a deranjat foarte tare cuvantul Dumnezeu din comentariul meu. Iar eu am spus doar ca a ras de El. Daca scriam soarta, karma, etc era mai bine? Ca doar insemna acelasi lucru. Am spus ca totul in viata se plateste.
Uite acum, in cazul meu: am scris si eu ca Mihai ceva care nu va convine si ati tabarat asupra mea cu totii sa ma luati la misto, sa ma desfiintati, sa ma simt ultima fiinta. Noroc ca nu suntem in aceeasi camera ca cine stie ce as fi patit pentru ideile mele. Si eu „platesc” pentru ce am scris. E oare vreo diferenta de principiu, intre ce a scris el si ce am scris eu? Hai, ca va vad pe toti foarte combativi si uniti…
@Camelia nu m-a deranjat cuvantul Dumnezeu. Diferenta este data doar de modul diferit in care noi doua il percepem pe El. Dumnezeul meu nu sanctioneaza corporal prin terti pe nimeni, nici chiar urmasii pacatosului nu sunt pedepsiti. Nu poti invoca bunatatea si dreptatea dar sa te bucuri de suferinta cuiva. Cine iti da dreptul sa judeci daca un om prin faptele sale este bun sau rau? Stilul folosit de Mihai il transforma intr-un om rau? Ai citit ce a declarat Papa Francisc? „Ateii pot fi buni daca fac fapte bune”. Stilul folosit de Mihai a motivat multi oameni si poate a si schimbat cateva vieti. In modul lui a ajutat pe cei ce au si inteles asta.
@Ana R, eu nu inteleg de ce ma acuzati cu totii ca m-as bucura de suferinta lui. Recititi ce am scris, inainte de a trage concluzii. Scrii tu: „Cine iti da dreptul sa judeci daca un om prin faptele sale este bun sau rau?” Am impresia ca voi deja il considerati pe Mihai un om bun, nu? De ce? Doar pentru ca scrie texte care va binedispun? De unde stiti ce fel de om e el in particular? Poate ca-si bate sotia sau copilul. Ar mai fi atunci un om la fel de bun, numai bun de aparat? Mie de ce mi-ati pus imediat eticheta pe frunte de om rau, care pare ca se bucura de suferinta altuia, desi eu n-am scris asta?
Iata niste intrebari simple care ar trebui sa va dea de gandit.
@mihaivasilescu, Balaure! Tu-mi blochezi postarile?!?! Eu ma dau de ceasu’ mortii ca scriu si n-apare nimic si tu te hlizesti, presupun! Parca era libertatea cuvantului…. si aveam si liber la postari…. Si ma gandeam cum comenteaza toti, fara sa realizeze ca astazi este „ziua pacalelilor”! Da’ cred c-au mai realizat, da’ i-ai blocat!
Azi e 1aprilie! Nu v-ati prins?
Nu ai să găsești nici un comentariu ofensiv din partea mea la articolele cu grași. Ai dreptul la replică, că orișicine dintre noi, ceea ce nu înțeleg și nu pot fi de acord, e accepțiunea ta cu actul de violentă.
Dar, am senzația că e în van s-o mai lungim… Ma tem ca nu vom ajunge la un numitor común.
@lectorarumana: e vreo diferenta intre violenta fizica si cea verbala? E una mai acceptabila decat cealalta? Paradoxal, o vorba poate sa doara mai tare decat o palma…
Vad ca s-au strans o gramad de oameni pe aici si doi-trei cretini. Mihai, cand ai timp sa scrii daca esti ok si daca ai nevoie de ceva.
M-am prins. Tarziu dar m-am prins. Acronimul ma-sii. :)))
:))))))
Bună gluma de 1 Aprilie.
1 aprilie:-)
Tare pacaleala asta, mi-a placut. Si mi-au placut si mai mult comentariile 🙂
Doamne fereste sa fie adevarat, dar astazi nu ma pot opri sa nu fiu putin circumspect: nu cumva are vreo legatura ce-ai patit cu data publicarii articolului: 4 ianuarie 2015 (04.01.15), sau eventual 1 APRILIE ?
PS – sunt alt Florin decat cel de mai sus
Daca nu e doar o pacaleala de 1 aprilie inseamna ca chiar scrii bine..Parerea mea e ca daca ai ajuns sa deranjezi, insemana ca articolele tale sunt de buna caliatatea…Tine-o tot asa!
Nu ma refer la oase rupte.. Insanatosire grabnica! 🙂
Nu e justificabila nici una, nici altă. Cum zicea mai sus cineva, dacă nu ești de acord cu ce spune, scrie Mihai, hai cu păru` pe el? Și dacă pe ține te-au deranjat jignirile primite, dacă îți mai rupea și vreo coastă și un braț, atunci să vezi tu cum e chestia asta: ” o vorba poate să doară mai tare decât o palma…”
Un BOB zăbavă.
Azi e 1 Aprilie?
Urat, foarte urat. Camere nu sunt in zona?
Iar recomandarea politistului nu merita luata in considerare. 🙁
1 Aprilie ? G-L-U-M-A !!! E grele :)))))
E bună păcăleala. Măcar acum, de 1 Aprilie, descoperi cine ți-e prieten.
Mihai, cei care scriu cu stânga primesc automat prenumele Camelia? 🙂
FARSA e acronimul. Asta era parola pentru a publica comentariile mele? 🙂
Sorry, acu’ văd că am comis-o. Scuzați cacofonia! A se citi „a publica și…” 🙂
@Gigi, eh, de emoţie că o încasase bloggerul tău preferat. 😉
Sunt foarte curioasa sa vad ce veti simti toti cei care ma acuzati aici, atunci cand veti afla Adevarul…
Nu te poți abține nu ???
@Camelia, adevarul cui? Adevarul lui X nu va fi acelasi cu adevarul lui Y, si tot asa.
Doar pentru ca tu esti credincioasa si ai monologuri cu cel de sus nu inseamna nimic. Daca ai fi citit si alte articole de pe blogul ASTA care aduc referire la cel de sus, ai fi avut surprize. 🙂
Iti place sa-i intarati? Apreciez oricum grija la amanunte. Ca ai scris Dumnezeu cu litera mare…., Mihae!!!!!! Ca mergi exact pe subiectele tale preferate : grasii si religia!!!!
Mihai,in general,postarile tale sunt insotite imagini.Chiar acum ne-ai lasat cu ochii in soare.Ar fi explodat de bucurie toti masochistii.
Toata povestea are legatura cu 1 aprilie?
Mihae, nu numai ca te-au sfatuit politistii sa folosesti un acronim in titlu, da’ cred ca te-au mai sfatuit sa intarati si spiritele sub nume fals, nu-i asa, Camelia… aaaaaa, Mihae?
Nici postarea de la 15:43 n-a aparut… Stii ce frustant e sa fii cenzurat? 🙁 Vreau libertatea cuvantului meu!!!! LI-BER-TA-TE! LI-BER-TA-TE! LI-BER-TA-TE! 🙁
Vasilescule. de ce mi-ai șters al doilea ”comentar”? Scrii cu greutate. cu stânga, nu răspunzi nimănui, dar de șters, ștergi.
q.e.d. 🙂 🙂 🙂
Văd că a apărut și-aici o drept-credincioasă care adoră dreptatea divină făcută cu toporul sau cu piciorul.
@Renata Carageani, dap, era prietenul Krantzro. :))))
ERA PRIETENUL KRANTZ. ADICĂ CE ERA PRIETENUL KRANTZ?
@Renata Carageani, Drept-credincioasa „Camelia” era prietenul Krantz. 🙂
Născătoarea de AVC… 🙂
De fapt, ai mai multe alias-uri, nu? Esti si Decebal, si Emil Bobu….. phaaah, normal! Oxiurul! Ha! Mai sunt si altii cenzurati ca mine! O sa mai scriu ici, la tine, cand o sa ma implori! Jos cenzura!
@Elena P, acu’ te-ai lămurit că nu eram eu cu identităţi false? 🙂
Revin, că m-am docomentat cum o cheamă pe înflăcărată: Camelia.
Oare de ce toți bigoții și toate bolnavele de delir religios sunt proști de bubuie?
De ce toți avem grăuntele ăsta de masochism, să le dăm o replică?
De ce sunt băgați în seamă?
Scria Cameluș idioțenia ei, ”că nu se bucură de răul cuiva, dar se bucură că s-a făcut dreptate”, divină, aș adăuga eu, adică Dumnezeu, enervat la culme de răutățile pe care le scrie un anume Vasilescu pe blog,l-a întrebat pe Sf. Petrică: Băi, cum îl rezolvăm pe ticălos? Și Petrică zice: Doamne, au nu te vei fi încumetând domnia ta să-ți înfigi pumnul ceresc între coastele bicisnicului? Mai bine las-că vorbesc io cu doi mireni, pardon, melteni, să mi ți-l miruiască. Mănâncă și asistenta de la camera de gardă o ciocolată de-aia cu vaca mov!…
Vezi bine că în Rai, zice povestitorul, orice formă de publicitate e interzisă și de-aia zice vaca mov și nu Milka…
Fac precizarea asta pentru Camelia, care ar putea să greșit-interpreteze și să greșit-creadă că vaca mov e vreo aluzie la ea.
Acuma revin la ideea principală și mă întreb: de ce n-au IGNORAT-O absolut toți trecătorii pe blog pe această Camelie?
De ce e încețoșată toată coloana de comentarii iscate de ridicolul, ca să nu zic imbecilul comentariu al acestei Camelii?
Ca să fac io un atac de panică, Vasilescule?
Să am impersia că brusc nu mai văd bine – poate am făcut un AVC?!
Păi, se compară AVC-ul meu, cu 2-3 coaste rupte, nițică mandibulă învinețită și o mână în gips la tine?!
@Renata Carageani, ce mă pufnea râsul când îţi citeam comentariile. Abia m-am abţinut să nu-ti răspund. 🙂
Vreau comentariul meu, cu spitalul de copii, cu ce plm am scris acolo! Îl vreau în vizibil!!!
Sunt un bun detectiv, ce dracu! 🙂
@Renata Carageani, păi este. L-am vazut eu.
Krantz e Camelia? Ați cântat sonatină la 4 mâini?!
Futu-vă!
În fine. Nici chiar așa… Lua-v-ar răceala de primăvară, cu fervex și maxigrip, cinci zile.
Va’zică nu tu m-ai făcut, din blog, Vasilescule. M-a făcut Maestrul Krantz.
Bine…
Adică BINE.! BINE că există oameni ca voi!
@Renata Carageani, păi asta încerc să-ţi spun de două ore. :)))
Cortina-ncet se scurge, actorii se înclină,
E gata piesa toată. Aplauzele vin.
Au reuşit, se pare, în priză să vă ţină.
Şi se retrag acuma la un pahar de vin…
@Krantzro, mie, în afară de „căţeluş cu părul creţ”, nu-mi vine nimic în cap. 😉
@Mihai, ce să-ţi fac dacă-l ţii plin numa cu grase… 🙂
PS rimele alea-s chiar din capul meu, nu citate de undeva.
@Krantzro, aşa am crezut şi io.
Realizati ca azi e 1 aprilie? 🙂
Budimex e spital de copii!!! Mai bine mergeai la Bucur!
@gheo, nu mi-a trecut altul prin cap. 😀
E, acu e momentul s-o așteptăm pe Camelia, pe care a înșelat-o Dumnezu, în așteptările ei.