Textul de mai jos îi aparţine lui George, un prieten de-ai mei, care mă ameninţa de mult cu un guest post. Dar pentru că lenea este o nenorocită care tinde să te subjuge şi el a capitulat aproape complet în faţa ei, nu a catadicsit niciodată să-l mai scrie. Prin urmare, i-am rechiziţionat o cugetare pe care o pusese pe propriu-i wall zilele trecute. Nu de alta, dar rezonez până la ultima virgulă cu ce a zis omu’. Luaţ de citiţ!
Cretinii ies din linia de producție, în multe nuanțe și forme. Pot avea câteva clase sau pot fi masteranzi, pot fi șomeri sau angajați în companii mari, pot avea profesii care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să le ceară să fie logici sau pot fi brutari. Sunt ascunși în toate păturile sociale și profesionale. Dar sunt câteva lucruri pe care le au în comun, cu variațiile de rigoare.
Toți resping și nici nu pot înțelege argumentele, sunt certați cu logica, au o atitudine condescendentă deși sunt atât de proști încât au scuipat pe piept, sunt foarte mândri și mulțumiți de ei și de viață lor mică, sunt de la ușor agramat, până la becalian de analfabet (indiferent de cât de mult sau puțin au citit), au puternice zvâcniri comunist-totalitare, sunt optimiști deși sunt lipsiți de orice fel de formă de simț al umorului (genul de om care râde la reclamele cu Stela și Arșinel), sunt patrioți deși nu știu nici de ce, nici cum și nici ce înseamnă asta (dar au auzit ei că e bine) și sunt buni creștini.
Când observi minim 50% dintre indiciile astea la cineva, pleacă! Este prea târziu pentru el, e inutil pentru tine.
Foto by Flickr
Proști, da’ mulți… În cazul ăsta cretini.
@Sorina, se poate aplica şi reversul, cu acelaşi succes: „mulţi, da’ proşti”. 🙂
Cei mai multi, majoritatea.
@Rossana, trag speranţe ca nu e totuşi aşa.
Am avut și am parte de oameni de genul acesta, dar cred că sunt o greșeala a naturii.
@mircelaionelailca, toţi avem. Nu-s greşeală a naturii, trebuie doar să înveţi să-i ocoleşti.
Cam așa! Eu îi ocolesc. Dacă îi ocolesc pe toți sigur rămân fără neamuri! :))
@mircelaionelailca, singură, dar măcar fericită c-ai scăpat. 😀
Cretini sint si aia care au cel putin o solutie la orice problema, le stiu pe toate, si orice le-ai spune te desfiinteaza cu un zimbet sarcastic in coltul gurii.Sint si aia carora nu le pasa de nimeni si nimic, desi nu-i costa ceva. Sint si aia care nu au nici un fel de intelegere pentru cineva aflat intr-o situatie („da’ cin’te-a pus?”), care nu numai ca nu te ajuta, da-ti mai si dau cu bita-n cap ca sa „te-nveti minte” alta data sa-i mai stai in drum.
Cel mai nasol e cind ajungi „la mina lor”.Ca sa treci de ei iti trebuie multa rabdare, perseverenta si ambitie.
Comentariu beton!17
@Roxana, aici ai zis vorbă mare. Da, dacă ai ajuns la mâna unuia din ăsta, e groasă. 🙁
Și super nasol sã iți fie din neam!
Se țin ca râia.
@Roxana: uşor cu termenii pe scări. Cretin în dex înseamnă altceva. Iar cei din exemplele tale nu prea au acoperire. Uite, la întâmplare îi iau pe cei care: „Sint si aia carora nu le pasa de nimeni si nimic”
Am citit, văzut în filme, că regretatul Steve Jobs avea un asemenea stil. Era un cretin?
@krantzro: Cum se cheama barbatii care stateau pe marginea drumului si se uitau la mine cum impingeam masina ramasa in mijlocul intersectiei, eu fiind insarcinata in luna a VII a? „Te-am lasat eu insarcinata?”, „Avortul e liber.” Steve Jobs ar fi facut asa ceva?
@Roxana: cică pe Jobs abia l-a convins avocatul să semneze pentru recunoaşterea propriului copil…
@Krantzro nu mi-ai raspuns la intrebare. In ceea ce-l priveste pe Steve Jobs, daca abia l-a convins avocatul sa-si recunoasca propriul copil, inseamna ca era un cretin. Aici vorbim de oameni, nu de profesionisti.
@Roxana: „etichetele” se lipesc de frunte indiferent dacă vorbim de om în sine sau de profesionist. Şi n-aş zice că vorbim aici despre ceva anume. Am pornit de la un talmeş-balmeş de idei ale unuia, la care ne-am trezit brodând pe margini, cu certitudinea că fiecare dintre noi avem dreptate…
@krantzro, eu am puterea să spun că „da”, sunt convins ca şi Steve Jobs avea momente când era cretin.
Daaaaa,asa e!Dar ce te faci cand asemenea persoane sunt cei mai apropiati de tine:sot,sotie,copii,parinti!!!!!??
@rodica topor, cu soţul e simplu. 🙂 Pe copii îi ai cum îi creşti. Ei bine, cu părinţii e cam nasoală treaba, nu prea mai ai cum să faci mare lucru. 🙁
De ce n-ai ce sa faci cu parintii?
@Roxana, pe ei îi ai cum ţi-i dă dumnezeu. Iar să-i faci tu să se schimbe, nu prea mai ai cum.
E foarte greu sa-i schimbi, dar nu imposibil….Si apoi, ai spus ca nu crezi in Dumnezeu 🙂 ….
@Roxana, rămâne valabil ce-am spus. Era doar o vorbă. De-aia am şi scris cu literă mică. 😉
George, cine te a supărat așa de rău?
@Sebidic, nu ştiu dacă l-a supărat cineva anume sau a scris mai mult în scopuri profilactice. 😉
Boss, Becali n-are cum sa fie analfabet doar a scris vreo trai carti la „facultate”. De-acum poate sa intre in Uniunea Scriitorilor.
@zorro, bă să ştii că aşa este. Mai e un pic şi o să-ţi fie teamă să nu-ţi pice la bac ceva din „Becali”. :))))
:))))
Cat de tare a fost asta!!!! Te pupa Lady de destept!
@Lady, pe George, da? Că el a fost autorul. 😉
„Cand esti prost nu-ti dai seama, greu este doar pentru ceilalti”. Cea mai adevarat chestie care s-a scris vreodata cu privire la „prostie”.
Si aia cu „mama prostilor este mereu gravida” suna la fel de bine. 😉
@Daniela, aferim!
Cum se face oare că întotdeauna, cei care rezonăm la aceste păreri suntem clar mult mai deştepţi decât elitele, mai înţelegători ai tuturor fenomenelor, stăpânitori la perfecţiune ai tuturor etaloanelor de valoare, cu umor fin, că râdem doar la glumele lui Kant despre raţiunea pură, gata oricând să împărţim foarte clar şi distinct lumea în două, cu aparatul de lipit etichete pe frunte într-o mână şi-n cealaltă cu un portţigaret din care tragem şi scoatem rotocoale de fum indicându-le superior celorlalţi direcţia?
Oare e lumea asta atât de simplă de-i pătrundem înţelesul aşa uşor?
@krantzro, explicaţia este simplă, nu trebuie căutate înţelesuri adănci: dacă te limitezi la avea decenţă şi bun-simţ, în multe cazuri lumea nici n-o să-şi dea seama că eşti cretin. Din păcate, asta o ştiu doar cei care chiar nu sunt tâmpiţi. 🙁
Mă gândesc că în chestiile astea e tare relativă aprecierea. Mă întrebam şi eu la mine pe blog mai demult cum stă treaba. Tu crezi că cei pe care îi consideri cretini nu au propriul sistem de referinţă în care tu eşti văzut cu defect?
@krantzro, ei, ba nu. Bineînţeles că au.
Păi vezi? Şi atunci unde e adevărul? Cine dă şi cine ia muie? Mi-e teamă că aici nu e valabilă chestia aia cu „depinde de ce parte a pulii eşti”. La mijloc e un dildău din ăla cu două capete. Şi fiecare dintre părţi se chinuie să i-l vâre celeilalte undeva… 🙂
@krantzro, hmmm… eu cred că nu e chiar aşa, proştii sunt individualişti, nu umblă în haită.
Te contrazic. Ştii doar că cine se aseamănă se adună. Şi adică cum, deştepţii umblă în haită şi se apucă să-l muşte de cur pe un prost singur?
Decenta si bunul simt nu fac parte din caracteristicile unui cretin.
@Roxana, iegzact.
Autorul le spune „cretini”…eu le spun ” prosti cu orgolii”! …pt ca exista un punct dincolo de care prostia devine un pacat…. Nu e maladie!
@emmanuella, punctul în care nu se mai consideră proşti?
Ehehe! Lipsa de bun simt cu care isi sustin aberatiile…. Doar sunt detinatorii adevarului absolut….si fara de pacat!
@emmanuella, iegzact. Sunt ăia care te porcăie bine, după care mănâncă o salată, că ei ţin post.
George, mi-ai făcut ziua. O sa printez texul tau si o sa mi-l pun la vedere, la birou.
SI MAI E SI VORBA AIA „PROSTUL NU E PROST DESTUL PANA NU E SI FUDUL”
@dede cati, ăsta este chiar proverb. Şi nu l-au inventat de pomană. 😉
Unui cretin, daca-i desenezi, tot el va avea dreptate.
Dar refuz sa cred ca exista specimene cărora le desenezi si tot nu te vor cred. Au orgoliul prea mare, si chiar daca-si dau seama că ai dreptate, tot vor nega.
Sau…chiar sunt cretini ce nu accepta adevarul.
Sunt decisi sa iti imprastie orice dubiu asupra prostiei lor! Nu o data am spus ca sunt cei ce certifica reincarnarea: n-au cum sa fie atat de prosti intr-o singura viata!
Ei sunt prosti atat cat încape, si observ ca are loc destula prostie.
@Ashu, păi altfel nu ar fi cretin. Nu ştii cum se spune? Numai prostul este consecvent. 😉
Prin mentalitatea prostului, distrugi orice argument logic si stiintific.
@Ashu, doar n-or să se împiedice de atâta lucru.
Nici gand. 🙂
Trec peste aia cu nuanțele și formele – o fi liric și nu înțeleg eu.
”[…] pot avea profesii care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să le ceară să fie logici sau pot fi brutari.” – profesia cere unui om să fie el logic?!
”[…] sunt optimiști deși sunt lipsiți de orice fel de formă de simț al umorului (genul de om care râde la reclamele cu Stela și Arșinel) – optimismul depinde de simțul umorului?
Chestiile alea enumerate acolo nu sunt indicii, ci trăsături de caracter. Trec și peste asta. Nu vreau să scot în evidență exprimările ciudate dintr-o… cugetare, că nu e nimeni perfect, dar să emiți niște afirmații prin care generalizezi, așa, la plezneală, mi se pare de toată jena. Una e să iei oamenii din camera 7 sau dam ăla cu toți prietenii lui (nu-i nominalizezi, presupui că-s toți ca dam ăla, oricât de mulți or fi ei), iar alta e să zici tu care-s cretinii din jurul nostru în mod stângaci, ușor agramat și oarecum ”certat cu logica”. Nu suntem într-o adresă către o instituție publică, dar e ușor să faci oamenii cretini așa, după vorbă, după port, nu?
Da, nu-mi plac genul ăsta de afirmații publice. Măcar să faci referință la ăia 1, 2, 10 care te-au determinat să scrii un asemenea cuget, că tot vorbim de logică și argumente.
@dam167, da’ nu a zis nimeni că e obligatoriu să-ţi placă, să ştii. Suntem diferiţi, gândim diferit, nimeni nu deţine adevarul absolut.
Căt despre ce (sau cine) l-a determinat pe George să scrie „cugetarea”, poate ne lămureşte el dacă apare.
Ai dreptate, este un articol slab si fara rost, scris doar asa ca sa creasca egoul si ca sa umple locul.
O insiruire de cuvinte pretentioase care nu aduc un plus de valoare. Nu ma ajuta cu nimic informatia prezentata, nu ma invata nimic util.
Vad autorul nesigur pe el si ca foarte multi din astia nesiguri vorbeste urat despre idioti si prosti ca sa isi cresca incredrea in sine. Idiotii sunt prosti, „este tarziu pentru ei, intil pentru voi, fugiti! Wooow!
„Eu nu apartin acestei categorii, eu sunt cu totul altceva…”
Comentatoru nesigur sare si el; „ai dreptate cu idiotii. nici io nu sunt idiot, sa stiti. Sunt de-ai vostri, destepti”
@i am we are, hmmm… matale nu prea ai dreptul să-ţi dai cu părerea pentru că ţi-ai cam taiat toate posibilităţile de a interacţiona cu cretini. Iar în momentele cănd totuşi te loveşti cu ei, ai reacţii asemănatoare cu ale autorului articolului, Singura diferenţă este că tu nu le expui public.
ai dreptate cand zici ca am redus la minim factorii perturbatori, printre care si oamenii de anumit fel, dar ii stiu si eu bine pe astia. uneori am reactii asemanatoare cum zici, dar never ever nu as scrie despre ei. corect si cu asta 🙂
@i am we are, exact ce ziceam. Prin urmare e mult mai uşor pentru tine. Nu uita că am articol scris despre una dintre interacţiunile tale cu proştii.
Asta a fost sistemul lui George de-a identifica prostii din viata lui. Fiecare avem sistemul propriu de a-i identifica… Iar in alta ordine de idei, crezi ca nu suntem si noi „prosti” pentru altii? Cam cum zicea si Krantzro…
ma bucur enorm sa vad comentariul acesta si pe cele ale lui krantzro! si eu cred ca si noi suntem prosti pentru altii si e clar ca nu ne place sa rada de noi. este o scara fara sfarsit si noi trebuie sa fim constienti de treptele de mai jos, dar si ce multele trepte de mai sus. mai bine sa nu ne cacam pe noi ca suntem „sus”, ca poate suntem penibili la o scara mai mare a imaginii.
in alta ordine de idei, cred ca toti cititorii cred ca se vorbeste de altcineva, nici unul nu simte ca el ar fi idiotul. desi unii cititori pot fi mari idioti pentru autor. este ca si cum toti am fi in aceeasi echipa. asta imi miroase a vorba goala si nu imi place. ma rog, accept si eu multa vorba goala cu placere, dar despre alte subiecte. nu m-a nimerit cu subiectul.
Mai, io n-am inteles niciodata vorba asta ” un prost arunca o piatra in apa si 10 intelepti se chinuie s-o scoata”. Cum vine asta? Pai, daca aia se chinuie s-o scoata, mai pot fi ei numiti intelepti? Eu cred ca daca te legi de-un prost in vre-un fel – sa-l combati, sa-l inveti, sa-i explici etc- nu poti avea pretentia sa te numesti „intelept”! Cel mai bine e sa-i dai „Ignore”! Parerea mea!
@Elena P, păi da, asta este şi ideea proverbului citat de tine. Că cei zece înţelepţi nu ar trebui să se chinuie deloc cu piatra aia.
@Mihai: Dăcât dacă e una foarte preţioasă şi valoroasă care merită efortul. De exemplu aia filosofală… 🙂
@krantzro, p-aia n-o gaseşte orice prost, ca să arunce cu ea.
Hai mă Mihai, c-a găsit-o şi-un copil. Unu Harry Potter. Şi-avea şi dificultăţi de vedere că purta ochelari… 😉
@krantzro, da, cred că a fost foarte aproape de ea şi ciocănitoarea Woody. 😉
Un om inteligent e tot timpul preocupat și caută rezolvări, nu dă ignore. Un om care ignoră totul – aici nu e vorba de 1 om sau o circumstanță, ci de ceva general – pe motiv că proști/cretini e doar ignorant, nu înțelept.
Vorba aia zice că un prost poate face mult rău, nu că ăia care încearcă să rezolve sunt și ei proști sau nu ar trebui să se chinuie.
@dam167, prietene, nu ştiu dacă o să-ti răspundă si @Elena P, dar mă bag şi eu un pic în discuţia voastră. Din câte se pare, eşti un tip norocos, în sensul că nu cred că ai avut prea des de-a face cu proştii. Alrfel nu ai mai fi aşa zen. Crede-mă, nu există soluţie mai bună decât „ignore-ul” în cazul lor. Pentru că absolut nimic de pe lumea asta nu va putea convinge un prost că nu are dreptate.
Să știi că am de-a face cu proștii, din păcate. Mai rău, am de-a face cu proști cărora, administrativ sau juridic, nu am ce să le fac. Nu sunt chiar zen, am și eu răbufnirile mele, dar mă descarc și caut calea diplomației.
Da, toți ne lovim de oameni pe care, public sau nu, îi facem proști și trecem mai departe, dar dacă arunci o etichetă nu rezolvi nimic și, hai să fim sinceri, nu e corect. Ziceam că nu-mi plac răbufnirile de genul celei din articol în văzul lumii, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie toți de acord cu mine. Nu-mi place, am comentat. Atât.
@dam167, şi ai făcut foarte bine. Tu ai expus părerea ta, eu pe a mea. Pari „zen”, de-aia am dedus că, probabil, nu prea ai de-a face cu proştii.
Cred totusi ca „ignorant” inseamna cu totul altceva decat ca ignori niste prosti! Chiar daca au aceeasi radacina, „ignorant” si „a ignora” mai au si intelesuri diferite…
@dam, teoretic ai dreptate. Practic, nu mai are nimeni puterea sa caute rezolvari pentru ca ti-ar lua trei sferturi din viata. Asa ca TREBUIE sa-i ignori.
Citeam mai adineauri ca vaccinarea cu ROR si DTP a scazut in Bucuresti, in 2014 cu 20% fata de anii precedenti. Cu date, argumente si cifre, pot sa zic ca doamna Steer ar lua premiul cel gras, la capitolul asta?
@lectorarumana, selecţie naturala my friend. E binevenită. 😉
@lectorarumana, sa-i vezi cum or sa alerge la vaccinare daca anunta cineva ca au aparut cazuri de polio.
@skogentrollet, absolut, cu Olivia Steer în frunte.
se trezeste lumea. olivia are si ea meritul ei, normal.
@I AM WE ARE, Olivia nu ştiu cum naiba a făcut, dar şi-a vaccinat copilul. Oooops. Trădătoarea.
Ma mancau degetele ceva mai devreme asa ca m-am hotarat sa tastez un comment la aceasta postare.In acelasi timp mi-a trecut prin minte ca as putea sa fac si eu parte din categoria mai sus mentionata asa ca am cugetat indelung si m-am analizat pe mine insumi pentru a vedea daca ma inscriu sau nu in grupul respectiv..Am avut un scor sub 50 % , deci , se pare ca am scapat de eticheta de cretin…ce usurare !! :))
Ma rog , asa mi-a iesit mie , altii pot avea alta parere .
@Sorin, numai faptul ca te-ai autoanalizat şi te-a exclus automat din cercul potenţialilor cretini. 🙂
Cu prostul nu trebuie sa te certi, deoarece te coboara la nivelul lui si apoi te bate prin experienta.
Mark Twain, fireste.
@Batranu’, da, da, Mark Twain ştia ce vorbeşte. Vezi @dam167, despre asta vorbeam. 😉
Prostii trebuie ingnorati.Daca totusi nu reusesti asta, trebuie exterminati.Din intelepciunea universala.
@Batranu’, nu-i nevoie, până la urmă se auto-extermină.
De cand am facut armata, unde n-am avut de ales si am convietuit alaturi de persoane care in opinia mea duhneau a prostie, mi-am promis mie insumi ca atatea zile cate oi mai avea, o sa-mi traiesc viata fara sa suport prosti/prostie.Si pot sa zic ca-n mare am reusit.Mai greu e pe la munca, dar si acolo am un stil de a te ignora ca te simti prost sa-mi zici s-un simplu buna ziua.In relatiile personale, daca te vad ca esti prost am grija sa provoc o ”mica” cearta si dupa ce auzi din gura mea sigur nu ne mai intersectam, sau daca o facem, doar de la o distanta sigura.Desigur, acest lucru cere si sacrificii (prieteni putini sau deloc+ca mai tot timpul tre’ sa te bazezi doar pe tine), dar cine a zis ca e simplu sau usor sa ai ”peace of mind”?In rest?Fiecare cum alege!N-am televiziune de la inceputul anului, dar in fiecare luna m-am mai imbogatit cu o carte+cunostintele aferente.Happy days!
Felicitari!
@Roxana-Am un tricou pe care scrie : ”Ori la bal, ori la spital”.Ma caracterizeaza.Imi mai place deasemenea afirmatia Cancelarului in Star Wars no. III : ”Every single Jedi in now an enemy of the Republic”.Asa ma simt si eu de multe ori cand vad prostia/ignoranta care ne inconjoara : un Jedi haituit.Dar mai bine Jedi decat prost.Love me or hate me.
@Batranu: Forţa fie cu tine! 😉
Admir oamenii care pot fi ei insisi. Aleg „love you”….
@Batranu’, m-ai lăsat cu gura căscată. Bun aşa!!!
Onorata gazda, cand am poposit primele dati pe blogul tau, m-ai intrebat de ce-mi zice Batranu’.Acuma, dupa un timp de schimbat idei, cred ca ai vazut de ce.Ca nu-s in realitate, fac 34 in mai putin de-o luna
@Batranu’, de-amu am înţeles, da. 😉
@ Batranu’, multi ani inainte! Si tot asa sa-i duci!
@Batranu: ai renunţat la televizor dar pierzi vremea pe bloguri.
Tot pe gheaţă subţire mergi… 🙂
Pai da si nu.Ca aici pe net eu aleg cu ce imi pierd vremea.
Păi şi ce, la tv nu aveai telecomandă? Sau prindeai doar un post? 😉
Majoritatea oamenilor mai degraba ar muri decat sa gandeasca.De fapt, chiar asta fac.Bertrand Russell.Daca nici asta nu stia ce vorbeste…
Depeche Mode-Enjoy the silence.Cine n-o visat macar o data sa fie undeva pe o culme rege/regina intr-o liniste deplina?
@Batranu’, eu. Mie-mi place agitaţia. :)))))
@Roxana-Multumesc pentru apreciere, saru’-mana! @Roxana-28.04, mai am putin, multumesc anticipat! @krantzro-nu-s de acord sa-mi bage RDS-ul 10 canale unguresti in abonamentul standard (un mic exemplu din multele nemultumiri).Abonamentul la cablu in opinia mea ar trebui sa fie cumva free choice-clientul sa-si aleaga cate/care canale doreste.
@Batranu: Da nu-i greu de loc să memorezi doar canalele ce te interesează. Oricum pentru multe îi obligă legea pe cei de la RDS să le da la pachet „must carry”. Bănuiesc că locuieşti singur de-ţi permiţi astfel de fiţe excentrice… 🙂
Sunt un fericit barbat cu nevasta…Care se adapteaza dupa mine.Daca legea ii obliga, atunci legea sa plateasca abonament.Legea ii obliga, dar banii ii dau eu…Eu oricum nu ma uitam la nimic, ca doar daca vreau ceva, exista internetul.I rest my case.
Not guilty! 🙂
Am mai studiat astrologia, ca pana la un punct, sunt si acolo niste chestii bune (repet : pana la un punct, ca dupa aia e bulangeala tip Neti Sandu etc) si dupa cateva reprize de cercetare am ajuns la concluzia ca sunt nativ Taur cu ascendent in Leu.Partea interesanta vine din studiul personalitatii, unde sunt tipul flegamatic (nonemotiv+activ+secundar).Acuma cum s-au combinat astea doua nu stiu, dar mi-am amintit ceva din copilarie : la gradinita, cand eram la grupa mica, educatoare mea, doamna Canta, a pus in scena un spectacol grandios cu toti copiii (eu inclus) cu o mare de parinti ca si audienta.Eu i-am tot spus ca nu vreau sa particip, dar ea : ”…ce dragalas!Lasa, c-o sa-ti placa…”.Si la premiera, cand mi-o venit randul la iesit in fata si spus poezia, am iesit, calm, cold-blooded, si mi-am dat jos costumul de show pana am ramas in chiloti, i-am reperat pe ai mei (undeva in spate, cu fetele acoperite de maini, stiti voi-rusinea!) si le-am zis ca vreau sa merg acasa.Radea lumea si aplauda (cred ca pentru ca demonstram ca se poate zice si ”nu” in plina perioada comunista).Am poza de atunci, din pacate facuta inainte sa-mi dau toalele jos…
@Batranu’, mie-mi place să mă dau în spectacol, cu toate astea am urăt din ficaţi serbările alea unde trebuia să spui poezii cretine pe scenă. Acum mă simt răzbunat. 😀
Fii atent-nota 6 la purtare (propunerea initiala a fost 4, dar no…) pentru ca mi-am bagat pula direct in gura directoarei.Clasa?A 7-a.Urmari : eu, mama si un maistru de la scoala,prieten de familie in cancelarie.Directoarea : iti ceri scuze?Ca-ti maresc nota la sfarsit!Eu : niciodata.Mama : lacrimi, lacrimi.Eu : zambet de Joker.Maistrul afara : bine c-ai fost barbat.The end.
@Batranu’, m-ai fi dezamăgit dacă ziceai că ai cedat presiunilor. 😉
Peste ani, am aflat ca multi astrologi considera ca cei nascuti in 28 aprilie ar fi printre cei mai hotarati oameni.Acuma daca se datoreaza astrelor sau doar educatiei si experientei de viata n-as putea sa va spun cu certitudine, dar la serbare am parasit scena in chiloti, deci ceva dreptate tot au ei.Ca la cativa anisori cati aveam atunci, nu prea aveam eu carti citite…
@Batranu’, căpos de mic. :))))
Parca esti fiica-mea….
Stii cum e cum oamenii astia?Ca si cum faci dragoste cu o femeie neglijata, si te chinui poate o ora, poate doua si zici ca n-o sa reusesti s-o faci sa aiba orgasm in veci, si cand ti-ai pierdut speranta ca vei reusi, urla aia de cad candelabrele prin vecini…Merita sacrificiile.
Dom’le, ma bag si eu in discutie, dar marturisesc, nu am citit toate comentariile … stiti voi, prostie, parere …
Anyway, dupa o locuinta indelungata pe planeta, am constatat asa: nu suntem prosti tot timpul asa cum nu suntem destepti tot timpul; daca eu fac ceva ce mi se pare mie ok, altuia sigur i se va parea o prostie si imi voi lua apelativul de ‘prosta’ pe care il atribui si eu altuia sau alteia (inclusiv desteptei care m-a blocat azi in parcare).
Deci, noi suntem suma experientelor noastre si prostia/desteptaciunea difera de la om la om dupa cum a avut el parte la viata lui.
Asa ca ce a scris prietenul George mai sus a fost ori spus la nervi dupa ce daduse nas in nas cu latura cu proastie a cuiva, ori nu si-a recunoscut el latura cu prostie intr-o situatie anume.
Sper ca nu am zis vreo prostie 😀
@Lady, ştii cum cred eu că stă treaba? Situaţiile în care eşti „prost” să fie mult mai putine decât cele în care eşti „deştept”. Şi atunci ieşi bine per total. 😉
Asa sa te auda Al de Sus 😀
@Lady, lasă-l pe ăl de sus că are altele mai importante. 🙂
„becalian de analfabet” ?:D asta trece pe lista mea de „Mihai V’s wisdom” – alaturi de „băbăiatule”
@tssecrets, păi da, dar licenţa îi aparţine autorului. 😉
ia sa „verifica” autorul atunci. inspirat mod de descriere. Practic ai spune ca asa a zis tot 😀
uf, george e un profil de fb care evident stie setarile de baza 😀 Blog sau altceva mai…”public” ?
@tssecrets, nu are blog George. Dar poate-şi face. 😉
🙂 pai la cum scrie, ar trebui
@tssecrets, să vezi ce se umflă în pene când o să citească. :)))
:)))) adica se va simti incurajat 😛
@tssecrets, io aşa zic. :))))
Initial am gandit sa nu mai scriu nimic fiindca s-au scris foarte multe inainte sa incerc eu asta. Apoi iar am gandit (un foarte rar fenomen natural in ceea ce ma priveste! 😉 ) ca n-am nimic nou de scris. In final am zis totusi sa risc. Asadar, asa este: prostia e agasanta rau de tot. Nenorocirea este ca ea este dorita de toata lumea ajunsa in postura de lider pentru utilizarea ei ca masa larga de manevra! Una la mana. Doi la mana e faptul ca ea exista – sub felurite forme – si in cercurile (nu am la ora asta alt termen in varful degetelor) de inteligenti/intelepti. Si asta-i si mai grav! O sara faina sa aveti!
@Victor, da, este exact aşa. Chiar vorbeam in seara asta cu cineva subiectul ăsta.
Bun articol!
@Scorpya Cristina, 😉
daca ăla din poză-i Homer Simpson atunci află că te-ai înșelat. 🙂 Aparențele înșală 🙂 Homer a descoperit boson-ul lui Higgs încă cu 10 ani înaintea oamenilor de știință. Nu crezi? uite ce formule matematice scria Homer pe tablă 🙂 🙂
http://www.wikistrike.com/2015/03/homer-simpson-decouvre-le-boson-de-higgs-10-ans-avant-les-scientifiques.html
@pătrăţel, şi mie mi s-a părut că ar fi Homer Simpson, dar refuz să cred aşa ceva. Homer e un tip inteligent. 😉
Poate seamana radiografia, dar cred ca e Ned Flanders. (ca sa fim in ton cu postarea de azi) 🙂
@upprann, aşa, aşa, nu vreau să dăm in Homer Simpson. 🙂
trist dar adevarat….cretini sunt multi! important e sa stii sa-i citesti si…fie sa faci abstrctie de ei sau…sau sa fii destept si sa-i dirijezi(depinde in ce pozitie te aflii, oriucum cretini sunt peste tot)……
@Arina Stefanica, plin, da. 🙂
” … un prieten de-ai mei, …”
Despre ce vorbeai, despre cretini?!
@Cosa Nostra, dap, nu mă îndoiam că o să apară un cretin care o să zică asta. Ia bagă-ţi un pic nasul aici. După care poate încetezi să mai fi prost.
Ei, nu mai spune!
Da’ de când aţi stabilit voi că „de” îl înlocuieşte pe „dintre”?!
Şi expresia „un câine de-al negru”, e tot greşită, aşa-i?! După voi, corect ar fi fost „un câine de-ai negri”!
N-am putut citi comentariile insa, ma intreb, cum aflu ca EU (generic vorbind) nu-s cretin? Daca nu ma recunosc in semnalmentele din text inseamna ca-s…geniu? Oau! Deci, nu-s de acord cu tot ce se spune aici. Cei mai multi sunt indaratnici si nu cretini, rauvoitori si nu cretini, ingamfati dar nu cretini etc. Cretin este : Persoană lipsită de inteligență; nătărău; nătâng; neghiob; nerod; tâmp; tont; năuc; prost. /<fr. crétin dupa DEX.
@Elisa, desigur era un mod figurat de a pune problema, nu era nevoie să vii cu definiţia din dex a cuvântului „cretin”. Sunt convins că ai înţeles despre ce e vorba.
Eu nu sunt chiar un „bun creștin”, dar sincer am întâlnit mai mulți atei cretini pe net (adică vor cu tot dinadinsul să-ți impună părerea lor, că toți popii fură, că biserica nu-i bună de nimic, că D-zeu e o iluzie etc.) decât „buni creștini” care dau share la zeci de superstiții.
Deci nu văd sensul prezenței religiei în această caracterizare.