Guest Post by Ana R.
Mamaie a ieșit pe prispă încercând să afle pe unde îi umblă zburdalnicii nepoți. Din via din fața casei se vedea ieșind un firicel de fum, iar ea și-a dat ea sema că în mod sigur împielițații contribuie cu ceva la fumul ăla. A pus mâna pe prima joardă găsită în cale şi degrabă a venit să ne altoiască porția zilnică de educație. Am fugit ca potârnichile printre rândurile de vie, lăsând în urmă prima încercare de fumat din viața noastră.
Eram în vacanța de vară, părinții noştri își făcuseră rost, cu chiu cu vai, de o săptămâna de concediu, pe care au petrecut-o cu odraslele la țara. Dar, necaz mare, după primele zile de huzur s-au terminat și țigările taților noștri. Așa că prin intervenții la plantația de tutun din zonă au obținut, pe căi ilegale, câteva frunze. Au pus o masă în curte și din hârtie de ziar și-au confecționat niște trabucuri extrem de fumegatoare și înecăcioase. După care toți bărbații s-au pus la umbra unui cais și făceau eforturi uriașe să țină aprinse în gură coșurile de fum cu urme de tutun. Noi, copilărimea, ne-am distrat maxim cănd vdeam fețele lor de haiduci, cu trabucuri din “Scanteia”.
Săptămâna s-a încheiat, ei au plecat la București iar noi, grupa mică, am rămas în grija lui mamaie. Care trebuia să facă zilnic slalom printre ideile noastre năstrușnice, puse în aplicare prin diverse năzbâtii.
Exact în anul ăla se uscase de tot cireșul din spatele curții. Ce mi-a trecut mie prin cap? Mari fraieri tații ăștia ai noștri, să se agite atât pentru niște frunze uscate. Ia uite aici, un copac întreg! Și astea trebuie să fie în mod sigur mai bune, că sunt de cireș. Cum o fi oare să fumezi o țigară de cireș?
Aveam această dilemă existențială în tărtăcuță şi încercam să-i aflu răspunsul.
Îmi chem verișorii să le expun pe îndelete planul. Fiecare avea atribuții precise pentru reușita lui. Vară-miu trebuia să subtilizeze chibritul, vară-mea să adune frunzele iar eu mă ocupam de hârtie. Să vezi ghinion, ăi bătrâni terminaseră “Scanteia” şi alt ziar nu am găsit. În schimb am dat de o hârtie groasă cu care acoperea rafturile din cămară mamaie. O hârtie mov, aproape carton, în care se vedeau mici așchii de lemn. Cu proviziile în braţe, ne-am întâlnit în punctul de declanşare al acţiunii „ţigara din frunze de cireş”. Care era chiar via. La cei şase ani ai noștri, ne părea butucii de viţa păreau aşa de îngrozitor de înalţi, încât nu exita nicio șansa să ne descopere cineva.
Ne apucăm de confecționat țigara. Mama lui de carton gros, alunecau frunzele și se sfărâmiţau, de dracii le luau. Cu chiu cu vai am reușit să încropim ceva ce aducea vag cu o formă de țigară, foarte mare și butucănoasă. Dar misiunea nu era îndeplinită. Mai urma partea cu aprinsul. Am ars jumate de cutie de chibrituri şi printr-un noroc nu am dat foc şi la jumătate de sat, dar fără mari rezultate. Nu se aprinde drăcovenia neam! Atunci, ce ne-am gândit noi? Hai să facem un mic foc, din frunzele uscate și ne cresc şansele să aprindem ţigara monstruasă. Am scotocit printre rândurile de vie după frunze uscate, le-am făcut grămadă la un loc și ne-am apucat să ne facem focul. O mândreţe de flacăra cu fumul aferent. De-amu’ putea începe petrecerea cu ţigară mov şi frunze de cireş.
Nu cred că a mai început vreodată. Nu știu dacă am apucat să tragem vreunul din amărăciunea aia de trabuc autohton. Îmi aduc aminte doar de joarda ce se lipea armonios de poponețele noastre, urmată de muștruluială bunicii, care ne-a scos tuturor dorința de a fuma, din dovlecelele noastre de copii curioși.
Foto bt Flickr.
Eu îmi aduc aminte de o vacanţă de vară în care trei verişoare un pic mai mari decât mine au început să fumeze în podul casei lor paie. Eu am fost reticentă şi bine am făcut. Peste câteva zile era mare vâlvă în sat: podul luase foc. Bineînţeles că „sub tortură” s-au aflat şi vinovaţii.
@RoxanaD, aualeu! Bine ca ai fost reticenta. Lasa ca si eu am avut o perioada cand eram o mica piromana in bucatarie. Imi facem foc de tabara din chibrituri si pungi de hartie pe aragaz. Resturile si cenusa le aruncam dupa aragaz. Asta pana cand a spalat mama aragazul si a realizat ce preocupari are fie-sa. Mi-a repetat de 100 de ori „arzi ca un soarce in casa”.
Amintiri din copilarie…
Adevarul e ca cele mai frumoase amintiri din copilarie sint cele de la tara de la bunici. Imi pare rau pentru generatia actuala de copii ca sint lipsiti de asa ceva….
@Roxana, exact. Eu ma straduiesc sa imi tin copiii la tara macar 2-3 saptamani pe an. Dar e trist ca deja simt diferentele, nu mai apreciaza ce apreciam noi pe atunci. Oricand fie-mea ar schimba vacanta la tara pe un hotel cu piscina. Pe vremea aia noi habar nu aveam cum arata o piscina.
Pozne am facut si noi (eu cu fratele meu), fugaream gainile sa faca si ele sport (spre disperarea cocosului), ne jucam cu vitelul pina a dat strechea in el, ne suiam in pomii din livada si mincam (ca graurii) toate fructele, bateam toate dealurile din jur, stiam fiecare vaca din vecini a cui este, ne faceam sageti din stuful de pe grajd, am facut un monument linga un nuc pentru o gaina americana omorita de un uliu…
Cu drag imi aduc aminte de doua ipostaze: seara, plecind cu bunicul sa aducem vaca, ne opream pe marginea drumului, si in timp ce vaca mai pastea pe linga noi, bunicul ne povestea intimplari din razboi, cum a luptat, cum a ajuns el pina la Don, si apoi, a doua ipostaza, ciondanindu-ma cu fratele meu de la spuma de lapte proaspat muls.
Era perioada de vis, cind tot universul era al nostru.
Imi pare rau ca n-am putut sa-i ofer asa ceva si copilului meu…
@Roxana, tare frumos! Asta idee de agroturism, sa existe pensiuni cu bunici de o saptamana. Sa iti trimiti copilul ca in tabara. Sa vada si ei vaca, oaia si porumbul de aproape. Fara telefoane sau tablete. Nemtii pun mare pret pe educatia traditionalista a copiilor. Toti se duc cu copiii la ferme. Chit ca totul este automatizat, macar vad aia mici cum arata totul si de unde vine graul din paine si laptele din cana.
Daca tot au scris doua „Roxane” am zis sa fie si a treia. 🙂
Noi fumam in sura. Nici in ziua de azi nu inteleg cum am reusit sa nu dam foc la tot. Cred ca a fost noroc pur.
@Rossana, bine ai venit! Hai ca fac si eu parte din gasca voastra. Si eu am un nume care incepe cu „r” Ruxandra. Dar cat noroc ati avut!
Tot cu un var eram si eu, mai mare ca mine cu doi ani. El mai trasese de cateva ori din tigara la viata lui si era „specialist”. La mine era debut. Tin minte ca ne-am dus la garla intr-un loc unde mai faceam plaja feriti de toata lumea. Ne-am aprins tigarile si el ca sa-mi arate cat de expert este a tras mult fum direct in piept. A lesinat la propriu din cauza socului si a tusei iar eu am crezut ca a murit si am inceput sa plang. Pana la urma i-am dat cu apa pe fata si si-a revenit, dar pentru mine a fost suficient de mare trauma ca sa nu fiu tentata sa mai pun vreodata tigara in gura.
@Daniela, cea mai buna lectie anti fumat! Sa vezi cum lesina cineva la primul fum e senzational de eficient sa iti ucida toate curiozitatile. 🙂
Pe mine m-au pacalit doi golani cand eram soarece si mi-au dat sa fumez balega de cal. Uscata, tocata si bagata in foaie de ziar. Si in ziua de azi cand ma mai duc la ai mei, la tara si ne intalnim pe strada rad si isi aduc aminte cum am fumat balega.
@sponge bob, ce prieteni aveai si tu in copilarie! Mai dar cata imaginatie avem toti , cate tampenii ne treceau prin tartacute!
@sponge bob, ce gust avea saracia aia de balega?
Aveam un verisor mai mare care ne rula tigarete din matase de porumb. Pana-ntr-o zi cand ne-a prins tataie sulfand in tigari, i-a sunat pe babaci si ne-a urcat in prima cursa spre Iasi.
@skogentrollet, dur tataie! Cred ca tot drumul spre Iasi va gandeati numai cat de incantati vor fi parintii de ispravile voastre.
@Ana R., nu ne faceau babacii nimic. Eram amarate ca o sa petrecem restul vacantei acasa.
@skogentrollet, pedeapsa de a sta acasa era mai groaznica decat orice alta pedeapsa.
@Ana R., Saracu’ Mihai se confesa zilele trecute ca s-a lasat si tu acu’ torni gaz pe foc? Daca intra-n sevraj se duce la prima tufa sa-si faca o tigara. Cu foita din Playboy. 😛
@upprann, nu se duce mă, nu se duce. Că nu intră în sevraj. 😉 În plus, pe la noi pe aici ninge si tufele n-au frumze încă. 😉
@upprann, pai Mihai e de vina pentru postul asta. Ca el cu lasatul lui de fumat mi-a adus aminte de prima mea patanie din domeniu.
Mai daca e sa ne gandim la calitatile lui Mihai mie prima care imi vine in minte e vointa lui. Daca isi pune in cap sa nu mai fumeze eu cred ca ii reuseste sigur. Acum incepe deja sa vada si cascavalul cum se strange in borcan, deci are o noua motivatie. Cu foita din Playboy isi face pahare de bere 🙂
@Ana R, sau cornete pentru seminte… din pictorial, evident 😀
@uppran, nu auzi ca nu mananca nimic? Tine cura cu bere. 🙂
Nevasta-ta facea misto ieri de cura lui.
@Ana R., bere fara scuipăței nu exista. :))
@upprann şi @Ana R., ce bine ca sunteti voi doi deştepţi şi amuzanţi. Dacă apare @skogentrollet acu’, parcă vad cum o luati la fuga amandoi. 😀
@Mihai, de ce sa o luam la fuga? Pe tine te mistocaream 😀
@upprann, acest comentariu a fost recuperat din spam. Nici askimet-ul nu crede ce zici. :))))
@Mihai, Akismet can kiss my ass. :))
@upprann, :))))))))))
@upprann, :))))))
@Mihai Vasilescu, in caz ca ai uitat, @skogentrollet era in gasca noastra 🙂
Sa inteleg ca Ana R. A inventat tigarile Sobranie, nu?
@andreea lavinia, sigur le-am inventat ! Ce sunt alea ? 🙂
In copilarie nu am fost atras de acest ”sport”, dar acum, chiar imi cumpar, cand si cand, cate-un trabucel cu savoare de cires, pe care-l savurez la cafeluta de dimineata a weekend-ului. Pacat ca nu mai e si coniacul de alta data. Meteahna de boiernas urban, scapatat, locuitor de apartament cu doua camere.
@valny, suna bine, da. 😉
@valny, esti profi! 🙂
He he, cum imi aduc aminte de filmele erotice de pe RTL si SAT1 de vineri si sambata noaptea, prin ’91/’92.Si bine-mi aduc aminte si de teveul fara de telecomanda, si de noptile nesfarsite in care ma gandeam cum sa fac sa ma uit fara sa ma prinda parintii, ca TVR isi incheia emisia pe la 24 si nu aveam practic nici o scuza, chiar daca as fi oprit tv-ul, ca daca-l porneau (dupa ce vedeau inexplicabila lumina noaptea la 3 in camera mea), exact pe futai nimereau.Si pana la urma, cine gandeste reuseste : am lipit o guma de mestecat pe usa de la dormitorul lor, am tras un fir de ata pe langa perete, si l-am legat de o mingiuta de staniol pe biroul meu.Alta sforicica pe sub pat, legata de cablul de curent al televizorului.Cand pica mingiuta de staniol, pica si curentul in aparat.Nici in ziua de astazi nu si-au dat seama cum faceam.Mi-au zis : Ma tu erai treaz…Eu?!?Vedeti-va ba de treaba…Asa dulce nici pornachele contemporan nu ii precum erau filmele alea…ce vremuri…
@Bătrânu’, incredibil, chestia cu sfoara! Si eu o făcusem. Doar ca trăgeam eu de ea, când auzeam mișcare. 😉
Usa alor mei se deschidea in interiorul camerei.Cand tragea de usa s-o deschida sa vina la mine, biluta de staniol cadea de pe birou => eu trageam tv-ul din priza.Eu nu mai eram stresat de miscare, biluta era infailibila.Cu miscarea stii cu, tu nervos intrerupeai, ala in film ma tragea 2 pule, tu ratai…
@Batranu’, genial! :)))))) Vremuri bune!
Foarte draguta povestirea! La mine-i banal: am fumat printr-a 3-a „Carpati” fara filtru ascuns cu inca 2 colegi in gardul viu al bisericii din cartier, pe urma am fumat in baie juma` de „Kent” (restul n-am mai putut! 🙂 ) si eram disperat ca nu se da dus chistocul cand trag apa la WC…dup-aia s-au predat ai mei (Tata, iarta-l divinitatea! fuma si el…)…
@Victor, ce panica ai trait cand ai vazut ca nu se duce chistocul! :))))))
Ană, la asemenea poveste, se cade să împărtășesc și eu prima mea experiență cu fumatul. Eh, prima oară am fumat pe șanț, la bunici. Eram mulți copilandri pe-acolo, dar cred că eu eram cea mai mică, fro 5-6 ani să fi avut și nu știu ce ne jucam. Învârteam, cel mai probabil, cu bățul prin vreo balegă și îndrugam vrute și nevrute… Eu nu le prea aveam cu viața satului, cu animalele, cu fânul, cu d-astea, din contră, cel mai des confundam găina cu porcul și cel mai tare mă temeam de gâștele alea sâsâite că mă mușcase una… Mă rog, în timp ce stăteam noi în cur, cu picioarele atârnând în șanțul drumului, ăia mai mari, fumau și se dădeau rotunzi, noi, mucoșii, tânjeam să fim ca ei, tocmai ce trece un nene cu o vacă maaaaaaaare… când, deodată, vaca se prăbuși ca secerată-n șanțul nostru, aruncându-ne zburliți cât colo… pare-se că (am înțeles mai târziu despre ce era vorba), vaca mâncase nu știu ce borhot care a umflat-o în burtă și, căzută-n șanț, în plină agonie, cum își trăgea ultima suflare ….. zbaaaaaang!… a explodat! Măi, Ană, la propriu a explodat, da?! Șocată în fața unei astfel de orori, mi-aduc aminte că am smuls țigara dintre buzele băietului de ședea lângă mine, încremenit și el, și-am șters-o englezește de la locul crimei și pânâ-n fundul curții nu m-am mai oprit. Acolo, sprijinită de-un prun, am început să trag ca disperata din țigarea aia, până am căzut lată, pe spate… așa m-au găsit ai mei, agonizând ca vaca, nu din cauza țigării ci de sperietura naibii… eram șocată, altfel, nimeni nu și-a explicat gestul meu necugetat și furtul țigării aprinse…N-am mai avut nicio altă tentativă de fumat până pe la 16-17 ani, când m-am apucat foarte serios de treaba asta.
Astăzi, încă fumez… se pare că, pentru mine, încă e o grozăvie mare să vezi o vacă explodând ca o Hiroshimă-ntr-un șanț, altfel nu-mi explic de ce fumez cu aceeași disperare ca și atunci 🙂
Mihai, înțelegi acum de ce zic că-s o vacă mare că nu mă las de fumat? Am sechele 🙂
@Andreotti, mă, dacă zici tu, aşa este. Cine sunt eu să te contrazic? :))))
Cine zice, ăla e! :))
Cu fumatul, tu ai fost un bou și eu încă sunt o vacă 😉
@Andreotti, corect. Tu ai zis. :)))
@Andreotti, eu sunt o amatoare pe langa tine! La asa un soc nu e de mirare ca inca fumezi! :))))
Fumez, Ană, fumez mult, și din ce fumez, din aia-mi place mai tare… Ah, sunt groaznică, știu…
Asa, asa, maica zi-le si tu ca eu degeaba incerc sa-i lamuresc sa nu se lase! 😉
Unde-s doi, puterea crește, nu? :))