Guest Post by Ana R.

 

Recent s-au implinit 40 de ani de la infintarea unitatii de lupta impotriva terorismului in Romania. Stiu asta pentru ca tata a fost angajat inca de la infiintare. Astazi, dintre primii recruti mai sunt doar vreo zece in viata. Unitatea a fost infiintata imediat dupa atentatul de la München, cand au realizat autoritatile lui Nea Nicu faptul ca si noi aveam in tara un ciopor de studenti arabi. Asa ca, desi pe vremea aia in afara de cativa teroristi mai seriosi ce se plimbareau pe planeta nu existau amenintari foarte serioase unitatea a luat nastere. Dar, in lipsa de alte activitati, in principiu aveau grija ca gastile de studenti arabi sa nu se incaiere si pazeau ca pe sfintele moaste orice invitat strain in tara noastra.

Pai a pazit taica-meu, in iarna lui ’78, un pod timp de 18 de ore, ca trebuia sa treaca Tito in vizita oficiala. Teroristi sau atentatori nu au aparut, dar de la atata frig a ramas cu o ureche si doua degete degerate. Mama l-a tratat atat de bine pentru raceala aia, ca dupa noua luni ma nasteam eu. 😉 Grozava lupta asta impotriva terorismului.

Nu stiu pe ce criterii au fost recrutati dar toti erau cam dusi de acasa, nu prea aveau notiunea de frica si marea lor majoritate erau complet inconstienti. La primul antrenament de ski au fost lasati la cota 1400 din elicopter pe skiuri si li s-a dat un punct de intalnire jos la baza muntelui. De prisos sa va spun ca mai mult de jumatate dintre ei nici macar nu vazusera skiuri de aproape in viata lor. Aceste amanunte nu interesau pe nimeni. Luati si descurcati-va domnilor! La sosire, trei aveau costele rupte, unul era cu tibia fracturata si restul aproximativ intregi. Dar absolut toti erau acolo si ar fi reusit si morti.

Imi povestea tata ca faceau antrenamente asemanatoare cascadorilor. Si era vorba de cele in care sari si te rostogolesti la impactul cu o masina in mers. Cica ii placea atat de mult „cascadoria” asta ca uneori mai ramanea in unitate cu unul dintre soferi s-o repete (cand eu va spun ca niciunul nu era cu toate tiglele pe casa). Dupa una din zilele alea in care au tot repetat la smecheria cu rostogolitul la impactul cu o masina, tata o luase pe jos spre casa. La un moment dat traversa linistit strada si vede ca vine o masina cu viteza spre el. Grabeste pasul. Degeaba, masina aia venea fix spre el. Tata isi da seama ca va fi lovit si, intr-un moment de maxima inspiratie, sare si se rostogoleste pe capota aluia fix cum repetase toata ziua.

Lumea de pe trotuare, socata, incepuse se urle. Tata se ridica precum un pisoi cazut de pe masa de Craciun si se scutura pe palton. Soferul, inca naucit, se da jos si se duce la tata, da mana cu el, apoi il pipaie peste tot sa se convinga ca este intreg. Dupa care rad amandoi ca bezmeticii si ala se urca in masina si pleaca. Taica-meu se duce tacticos pe trotuar si isi aprinde calm o tigara, in timp ce doua babe isi faceau cruce si-si scuipau in san. Sa mai zici ca nu era buna la nimic lupta impotriva terorismului.

Odata l-am intrebat cand i-a fost cel mai frica in cariera. Surprinzator nu spune de vreun terorist celebru, de vreun atentat sau vreo misiune din care putea sa nu se mai intoarca. Cica cel mai frica i-a fost cand i-a pus regina Suediei sa bea cu ea, in timp ce Alteta Sa era urcata pe masa, beata pulbere. Atunci au baut toti cu gandul la plutonul de executie. Dar te pui cu regina?!!!

Desi, daca stau bine sa ma gandesc, parca dupa vizita asta a reginei Suediei in Romania a facut si tata un drum la ei acolo. Hmmm, oare de ce?

mihai_vasilescu_suedia

 

sursa foto