Verisoara mea inca se afla la o varsta frageda, respectiv 15 ani. Iar eu am devenit, pentru ea, un fel de consilier pe probleme sentimentale. Asa ca, infipta fiind in fenomen, am constatat ca pustimea din ziua de azi o arde mai putin cu actiunea si mai mult cu statusurile pe facebook. Adica discuta cu un baiat, care dupa primele cinci fraze ii explica cat ii admira intelectul sau gleznuta fina. Si pac isi baga amandoi un status cu sunt intr-o “relatie”, chit ca nu s-au tinut vreodata de manuta. Ca urmare, au mai multe relatii la activ decat ne-am imaginat noi vreodata. Chit ca in realitate nu a pupat-o vreunul, nici macar pe obraz. Evident ca relatiile astea virtuale tin cam cat trei LOL-uri si toti ies din ele cu un BRB, de toata frumusetea. Iar cand se termina nasol, pot chiar sa apeleze la un DND, urmat de umilinta suprema „block”. Drame, nu gluma.
Cuprinsa de erosul adolescentin, vara-mea isi doreste si ea o relatie mai pamanteana, in care sa apuce macar sa iasa la suc cu vreunul. De precizat ca e frumusica foc, dar cam tocilara si serioasa din fire, asa ca nici pentru ei nu e tocmai usor.
Cu gandul sa ii mai indulcesc amarul lipsei vietii sentimentale ne-virtuale, din cand in cand, ii povestesc din adolescenta mea. Pe vremea aia trimiteai mesageri, cand iti placea de cineva. Si evident ca, eterna problema, astia mai mari decat tine nu te bagau in seama ferit-a Sfantul, numai pentru ca erai mai mica decat ei. Pe langa asta, la 14 ani aveam 1.79 inaltime, asa ca sansele sa ma invite vreun coleg de clasa la plimbare erau minime spre minus infinit. Deci trebuia sa ma orientez spre pustanii mai mari. Si ce sa vezi, ghinion, chit ca eram cat ei de inalta, aia stiau in ce clasa sunt si ma tratau ca si cand tocmai aruncasem suzeta sub banca.
Azi asa, maine asa, pana cand nu am mai rezistat si am trimis mesageri celui care imi placea mie pe atunci. Am pus la cale un scenariu de scurt-metraj, in care eu mergeam cu ceva treaba la el in clasa (aveam o prietena in clasa lui si chipurile discutam ceva de importanta vitala). M-am fatait pe sub nasul lui un pic, dar nici prea evident, ca doar nu era sa dau senzatia ca sunt eu foarte interesata si am asteptat rezultatele. Fat Frumos al meu arata ca in poeziile populare: perisorul lui pana corbului, ochisorii lui mura campului. La aia cu fetisoara lui spuma laptelui nu prea corespundea, ca era mai bronzat.
Si eu visam la el cu ochii deschisi. Dar atat de tare, incat prietena mea din clasa lui, a gasit de cuviinta sa ii spuna zburatorului sa isi indrepte ilustra lui atentie si asupra mea. Proasta inspiratie. Din momentul ala si-a luat zborul cu totul din raza mea vizuala, nu inainte de a rade de trairile mele inamorate. Iar eu multa vreme am suspinat dupa el, intre doua teme pentru acasa.
Intr-o zi, pe cand dorul inca imi frigea amintirile, pe drum spre scoala il vad impreuna cu toata familia lui. Ceva, ceva nu corespundea cadrului si nu pricepeam ce. Abia dupa ce mi-am revenit din socul provocat de revederea lui, am inceput sa realizez. Mama lui purta o fusta lunga si plisata, precum si niste codite impletite. Iar tatal lui avea o mandrete de palarie, cu boruri largi, pe cap si detinea o mustata taciune. Deci idolul fiorilor mei era de alta etnie.
Totusi, citisem destula literatura la varsta aia, astfel incat sa nu constituie asta un impediment pentru mine. Din contra, ma si vedeam jucand in filmul Satra (si eu eram mai brunetica din fire, deci no problem). Degeaba, pana la urma nu a fost sa fie.
Nu stiu din ce motive nu mi-a impartasit trairile la momentul respectiv, dar dupa cativa ani cand ma plimbam la bratul prietenului meu de atunci, am trecut intamplator prin fata blocului lui. Si era acolo. El, impreuna cu alti baieti, stateau de vorba concentrati. M-a observat si cand am intrat in raza lui vizuala, l-am auzit spunand: „baieti o vedeti pe aia inalta? S-a dat la mine cand era mai mica si eu nu am bagat-o in seama, mare fraier am fost”!
Cerurile s-au deschis si sunete de trompete, la care cantau mii de ingeri, s-au auzit. Fusesem reabilitata. Probabil nu voi afla vreodata cum mi-ar fi stat cu fuste si codite, dar acum un an am revazut intamplator personajul la TV. A ramas tot frumusel si intre timp a devenit un bucatar celebru in Romania. Deci n-am sa aflu niciodata nici cum mi-ar sta ca Master-Chefa!
Bucatar renumit? Mai negru la fata? Sorin Bontea?
@mada, nu divulgam numele personajului, nu are nevoie de reclama 🙂
@mada, nu vrea sa-mi spuna nici mie. 🙁
@mihai, sa-mi spuna mie.
@mada, nu vrea ma sa zica si o inteleg. Ma rog de ea de doua zile. Si am jurat pe rosu ca nu spun nimanui. Lasa, ca asta nu e important decat la nivel de barfa si can-can. Ea suferea din dragoste neimpartasita si lumea sare pe ea cu bucatarul minune. :))))))
Eu trimiteam biletele prin mesageri. Si ce emotii aveai asteptand raspunsul.
@Daniela,era frumoasa asteptarea asta, si cate idei si scenarii ne faceam in asteptarea lui.
N-am prins vremurile alea, dar pare mai interesant ca acum. Ce s-ar face astia daca ar disparea feisbucu si telefoanele?
@badgirl, ar invata sa scrie si ar scapa de faliment Posta Romana
@Ana R., asta a fost buna! :))))))))))))))))))))))))))))
De unde deducem ca uneori si tiganii pot sa muneasca. Nu e rau. Si bucatar nici macar nu e o meserie rea pentru ei. Mai fura un mar, mai dosesc o jumatate de pui. Daca nu le dai tacamurile de argint pe mana, cred ca te descurci cu ei.
@revolver, esti bun. M-am cacat pe mine de ras. :)))))
@revolver, in scoala nu s-a auzit sa fi furat ceva, in afara interesului meu.
Viata reala a fost discret inlocuita cu viata in online. Un cacat!
Era frumos pe vremea noastra. Asta auzeam si cand eram eu mic si in sinea mea ziceam: ” mars ma d’aici ca mi se rupe de preistorie”
@Preduca George, hai ca nu era chiar preistorie ca se inventasera si roata si scrisul.
Nu am scris destul de clar incat sa ma fac inteles. Mi-a fost lene si vad ca telepatia nu functioneaza online.
Si eu simt acum ca era mai bine pe vremea noastra si as fi zis asta, dar in acelasi timp, am avut flash-uri cu altii mai batrani (unchi, matusi, bunici) ca mine ce imi ziceau asta cand eram pusti si ma lasa rece. Acum, putin socat, aproape ca nu puteam sa accept ca am devenit ca „dinozaurii” aia.
Multe procese s-au desfasurat in creieras si putine dintre ele a „prins” mana sa le transcrie.
@Preduca George, am inteles ca te refereai la generatia dinaintea noastra, de aia am spus ca se inventase scrisul, la generatia noastra se inventase deja televizorul 🙂
Toata povestea asta de dragoste nu as putea sa o numesc chiar adolescentina, pentru ca eu exact asa mi-am cucerit sotul, nefiind nici brunetel, numai ca noi eram deja la serviciu, nu foarte batrani, acum sa nu intelegeti ca eram vreo „domnisoara intarziata” si eu patrulam prin biroul lui, numai ca spre deosebire de tine imi facusem intre timp o prietena doar de dragul ochilor lui verzi. M-am miscat repede, i-am facut rost de cnp si mi-am dat seama ca „asta e al meu”, suntem nascuti in acelasi an, aceeasi luna si deja al doilea copil e pe drum…..deci, l-am prins definitiv…
@Diana, lucrurile se intampla cand vor fetele, asta e clar. Bravo tie ca ai stiut ce vrei si cum sa obtii!
I-ai facut rost de CNP? Asta a fost tare de tot. Genial.
„Mama ce misto e ala, e bine imbracat, are simtul umorului..”
„Da fata si mie imi place”
„Avem CNPul lui?”
„Nu”
„Da-l in gatu’ ma-sii atunci, io nu mai ies cu niciun frumusel d’asta fara sa am CNP-ul lui”
@Preduca George, :))))). Imi placuse si mie aia cu CNP-ul. 😉
@Preduca George, exista metode mai eficiente decat ale CIA si KGB-ului la un loc atunci cand avem pe cineva in vizor. 😉
@Ana R., doar la tine n-au functionat. :)))) Sau erai inca prea cruda? Nu te specializasei….
@Diana, la voi e cu happy end. Oricum erati si mai copti cand v-ati gasit, nu mai erati in faza biletelelor pe sub banca. Sper sa se mosteneasca ochii verzi.
@mihai vasilescu, eram foarte cruda, acum doar razele x imi lipsesc in privire … Potretul psihologic se profileaza in maxim 10 minute, rata de eroare este de 0,00001 la mie 🙂