Ganduri de suporter

L.E. Tocmai am aflat ca liga a suspendat stadionul Stelei pentru urmatoarele doua etape. Aberatie mai mare ca asta nu cred ca exista. Cum mortii mamiticilor voastre sa interziceti publicul la un joc care pentru asta a fost inventat???!!! Si mai ales de ce??? Da’ nu mai bine obligati si echipa sa joace cu o minge de rugby? Asa, pentru ca puteti. Chiar nu va duce capul sa gasiti alte metode de a preîntîmpina (sau pedepsi) incidente de genul celor care se întâmplă pe toate stadioanele din lume?

Exista o vorba printre microbisti, cum ca „masina si nevasta le mai schimbi, dar echipa cu care tii, NICIODATA”! Si mi-am adus aminte de ea zilele astea, pe cand ma uitam la meciurile din semifinalele Uefa Champions League si am vazut feisbucul impanzit de suporteri romani ai echipelor care au mai ramas in competitie. Si nu ma refer la mesaje de sustinere sau simpatie ad-hoc. Vorbesc de oameni care isi faceau selfie-uri in tricouri ale lui Bayern sau Real, de ultrasi ai lui Chelsea, de comentarii incitante, din care deduceai ca sunt „fani adevarati” si sufera pentru echipa respectiva. Si ma intrebam cum dracu’ vine asta?

Sa mor eu daca pot intelege cum e sa suferi pentru o echipa de care te despart cateva mii de kilometri (ca sa fie clar, nu ma refer la cei care s-au mutat in tara respectiva). Si eu daca m-as muta la Oslo, probabil as incepe (usor-usor) sa simpatizez cu vreo echipa din partea locului. Ma refer la concetatenii pe care-i vad fiind suporteri ai unor cluburi de afara. Cu tricouri, fulare, sepci tot arsenalul pe care il are in casa orice microbist respectabil. Doar ca, ce faci cu ele? Te apuci si te imbraci in tricoul lui Xavi Alonso, iti deschizi doua beri, niste nachos si? Te asezi linistit in fotoliu? Asta nu pot intelege eu. Cum e sa suferi pentru o echipa pe care poate nu ai s-o vezi niciodata in viata jucand pe viu, pe stadion? Sau hai, faci doua excursii si pana la urma tot prinzi un meci de campionat si unul de cupa. Si asta e tot?

Da, stiu, sunt si suporteri autohtoni care sufera pentru vreo echipa romaneasca, dar nu au calcat in viata lor la stadion. Pana si pe ei ii pot intelege. Stiti de ce? E ca la parizienii care nu au vizitat niciodata Turnul Eiffel. Pentru ca il au acolo, nu e panica. Daca au vreodata chef, se urca in el instant. Tot asa pot intelege si un „caine” care-si sustine echipa fara sa merga in viata lui, sa vada cum arata „groapa” de aproape (bine, intre noi fie vorba, nici nu ar avea de ce, cred ca este cel mai urat stadion pe care am calcat vreodata). Dar stie ca e acolo, daca vreodata echipa lui se va califica in Liga Campionilor (stiu e o gluma proasta, da’ asa mi-a venit), sau pur si simplu cand i se scoala lui, se duce la meci.

Pot intelege si un suporter al Stelei, din Petrosani. Mai joaca Jiul, mai da o fuga la Craiova, sau prin imprejurimi, cand vine Steaua si pana la urma tot prinde ceva meciuri live. Dar cum e sa stii ca vei sustine toata viata o echipa din fata televizorului? Nici macar nu ma pot imagina tachinand, intr-o Luni dimineata, un suporter al lui Liverpool, dupa un meci pierdut in week-end cu Hull City. Parca nu-mi vine. Ce sa-i spui? Frate, v-au batut aia? Care aia? Sa mor daca-mi vine sa fac misto. Face parte din farmecul acestui sport sa-ti enervezi rivalii, dupa ce au pierdut. Ori mie mi se pare ca n-am cum sa fac asa ceva cu un suporter al lui Arsenal, care „sufera” in tacere, din Pascani. Jur ca-mi pare asa un fel de vrajeala.

Poate gresesc. Dar asa cred si asa simt. Da, simpatizez si eu cu Barca si Bayern. Ma pot bucura usor de vara, cand catalanii ii „ard” pe madrileni. Dar la cinci minute dupa ce s-a terminat meciul, am uitat. Iar daca vreuna din ele pierde si ma suni sa-mi spui ceva de genul „ce faci coaie, v-au batut aia?”, ma uit in jur sa vad unde-s atacatorii. Abia dupa aia realizez ce ai vrut sa spui, dar nu ma atinge deloc. Pe cand, daca pierde Steaua, sunt sanse sa nu-i raspund la telefon nici lu’ mama, daramite unuia pe care-l banuiesc ca ar vrea sa ma ia la misto.

Intelg si ca sunt sanse sa-ti fie foarte sila de tot ce s-a intamplat in ultimii ani prin fotbalul autohton. Ca te apuca greata cand auzi de Borcea, Gigi, Giovani, Nea Jean si toti ceilalti. Si eu am trait si traiesc cu acelasi dezgust. Radeam amar cand auzeam aberatiile lui jiji de la tv. Injuram numai cand vedeam fata lui Borcea pe undeva. Dar pot sa separ lucrurile unele de altele. M-am dus la stadion in continuare, am strigat „Guie Migi” si am sustinut echipa cum am putut. Ah, si sa nu uit sa va spun asta: niciodata, dar absolut niciodata, nu se va putea compara un meci trait din fata televizorului, cu unul pe stadion. Nu au nicio legatura. Ma mai uit la reluari, dupa ce ajung acasa si traiesc cu impresia ca vad alt meci. Si oamenii astia sustin ca sunt suporteri fara sa fi simtit macar o data mirosul ierbii de pe propria arena? N-am sa cred in veci! Marti seara, la 3-0 pentru Real, brusc mi s-a umplut wall-ul de fani care scriau „hala Madrid” si nu mai pridideau sa se pozeze cu tricouri si steaguri „blanco”. Bai, frate, dar eu de ce n-am stiu decat dupa ce a dat Cristiano golul trei ca voi sunteti mari fani? Pai va spun eu de ce, pentru ca nu sunteti!

Ca sa concluzionam: daca vine vorba despre sportul rege si te aud ca-mi spui „stii, io iubesc fotbalul, dar nu-mi place nicio echipa din Romania, tin cu Manchester”, o sa ma uit la tine si o sa imi zic „ihi, altul cu care nu am ce sa vorbesc despre asa ceva”.

sursa foto

P.S. Mai tari ca cei de mai sus sunt doar suporterii care sustin o echipa doar cand ii este bine. De doi ani incoace, nu te mai poti caca de stelisti aparuti peste noapte. Si au disparut multi rapidisti, ca prin farmec. Pai am eu doi dintre cei mai buni prieteni de-ai mei, frati, amandoi cu Giulestiul in sange. Mergeau la meciuri, ma sunau cand ne bateau, imi trimiteau mesaje alb-visinii, d-astea de suporteri. Acum unuia dintre ei nu-i mai plac echipele din Romania, tine doar cu Barca :), iar celalat zice ca nu se mai uita deloc la meciuri, dar pare surprinzator de bine informat, pentru un habarnist. Aiurea!