3,743 cititori

Povesti cu stirbi

Sa incepem cu chestia pe care tocmai o citeam: In speranta ca romanii se vor intoarce la lectura, ca sa nu mai fim pe ultimul loc la citit in Europa, unele edituri au facut, miercuri, cadou zeci de mii de carti. Le-au donat trecatorilor in marile orase, dar si in satele uitate de lume. Uimitor a fost insa ca oamenii s-au calcat in picioare pentru 10.000 de volume facute cadou in Piata Universitatii.

Doar la targurile de carti si in librarii putem vedea atat de multe carti noi la un loc. Dar cei care au venit sa aleaga o carte nu au dat nimic pe ea. 10.000 de volume – romane, enciclopedii sau carti pentru cei mici – au fost asezate in centrul Capitalei ca sa ajunga in casele oamenilor care adora sa citeasca sau, care, poate cu aceasta ocazie vor descoperi fascinatia lecturii.

“Reporter: Ce ai luat? 

– Nu stiu, nu stiu, orice”, a spus un copil care isi indesa carti in sacosa.

Evenimentul a fost organizat de Editura Litera, iar cartile oferite s-au epuizat in cateva clipe. Sursa.

Inseamna ca asta e solutia. Trebuie sa gasim niste sponsori-firme care sa imparta si sapun (ca tot pe ultimul loc in Europa suntem la consum, cred…cel putin dupa cum miroase prin metrou), pasta de dinti (luati de va spalati, ca sondajele zic ca n-o prea faceti) si creier (mai ales creier). Credeti ca asa rezolvam? Credeti ca procentul celor care vor citi macar o carte din cele zece mii, va fi mai mare de unu la suta? Eu am serioase indoieli. La ora aia, cei care citesc, erau la munca. Cei de la fata locului sunt sanse mari sa fi fost pustani, reprezentanti ai generatiilor de semi-analafabeti.

Pe vremea „cealalta” toata lumea citea in disperare. E drept ca nici nu erau tentatiile din ziua de azi, dar nu cred ca acesta era unicul motiv pentru care se consuma literatura. Stiu ca ii auzeam vorbind despre carti chiar si pe aia, repetentii clasei, daca stiti despre ce vorbesc. Pana si ei alegeau sa se delecteze cu cate un Pardaillan si Fausta, sau ceva. Trocurile cu volume functionau la capacitate maxima. Si una dintre chestiile care-ti putea afecta din plin relatiile si viata sociala era sa fii catalogat drept un „din ala care nu mai da inapoi cartile”. Pai erai stigmatizat. Nu mai pupai carti de la nimeni. Si asta era nasol, pentru ca in librarii, cel putin in ultimii ani ai lui Nea Nicu, se cam imputise treaba, nu mai gaseai nimic „comestibil” (bine, asta daca nu erai vreun mare admirator al “tezelor de la Mangalia” sau al diverselor creatii ce proslaveau partidul, Ceausescu si poporu’). Mi-a trebuit o adevarata arta sa strang aproape tot ce scrisese Rodica Ojog-Brasoveanu, de pe la prieteni si vecini, fara sa se prinda ca au ramas cartile la mine. Da’ nici nu-mi mai venea sa le dau inapoi.

Oricat de prost sau tuta ai fi fost, simplul fapt ca citeai, nu avea cum sa nu-ti largeasca macar un pic orizontul. Reuseai sa iesi macar cu ochii mintii din cenusiul si apasarea vremurilor alea. Tin  minte ca am vazut un reportaj (sau documentar, nu retin exact) despre tinerii americani. Da, era tendentios, pentru ca trebuia sa ni se demonstreze ca imperialismul american este la sfarsit de drum si viitorul de aur al omenirii este oranduirea comunista. Dar, chiar si asa, nu le fusese prea greu sa demonstreze ca tinerii aia care fusesera chestionati erau de o prostie infioratoare. Si de o lipsa de cultura generala ce friza ridicolul. O singura intrebare imi mai aduc aminte, ceva de genul „care este statul american cu care se invecineaza Mexicul”? Nici unul din cei chestionati nu a fost in stare sa raspunda la ea. Se hlizeau, dadeau raspunsuri de cretini, faceau orice altceva, dar la intrebare nu raspundeau. Pentru ca nu aveau habar.

Iar in Romania lumea ajunsese sa plateasca, la „negru”, 1200 de lei (imaginati-va ca ati da acum pe o carte cam un sfert de salariu, ba chiar in unele cazuri chiar jumatate, pentru ca paritatea este cam aceeasi) pe cele doua volume ale Shogun-ului. Cred ca rar am avut zi mai fericita, ca cea in care maica-mea a desfacut un colet primit de la frate-sau, din Braila. Si dintre resturile de hartie ale pachetului se iteau mandre copertile crem-galbui ale volumelor mai sus amintite.

Chestia cu cititul e asa. Nu-ti place din prima. Trebuie sa-ti exersezi un pic creierul pana reusesti sa intri in lumea aia imaginara. Si, copil fiind, sa gasesti si cartile potrivite pentru varsta respectiva. Daca te apuci sa citesti la noua ani, „Concert din muzica de Bach”, s-ar putea sa nu mai vrei sa pui mana in viata ta pe o carte si sa mai simti si nevoia sa te retragi in munti. Uite, ca sa fie clar si pentru pitipoance si bossi. Este exact ca la futut. Pai n-a trebuit sa va chinuiti de cateva ori, pana ati prins care e treaba? Tot asa si cu cartile. Un pic de perseverenta si o sa vedeti ca merita. Ah, si nici nu doare. Sau mai stii?

Nu am sa uit niciodata. Pinocchio a lui Carlo Collodi a fost prima mea carte. Eram in clasa intai. Si am devorat-o scurt, intr-o singura zi. Motiv de cearta intensa cu colegul meu de banca, cel care in ruptul capului nu m-a crezut cand i-am povestit. Dar, ca sa vezi cum functionau lucrurile, mi-a cerut-o si a infulecat-o si el. Urmatoarea a fost pe aceeasi tema, Buratino a lui Tolstoi, dar nu Lev. Colt Alb si Winnetou au fost continuarile firesti. Dupa ele, nu mai tin minte, cert este ca am terminat tot ce era beletristica, in casa. Si erau ceva carti, ca maica-mea a tot adunat. Apoi am inceput schimburile, trocurile cu vecinii si prietenii. Cred ca pe parcursul celor nousprezece ani de stat in Valcea, fiecare dintre noi citise tot ce merita citit si de prin casele cunoscutilor. Ba chiar, sacrilegiu, imi facusem si abonament la Biblioteca Judeteana. Merit sa fiu ucis cu pietre.

Nu stiu ce se intampla in ziua de azi. Si nici nu reusesc sa-mi explic. Personal, nu cunosc niciun reprezentant al tinerei generatii caruia sa-i placa sa citeasca. O mai vad pe fie-mea citind cand si cand. Dar nu e nici pe departe ceea ce mi-as dori eu. In rest, toti parintii din jur se plang de acelasi lucru „fiu-meu/fie-mea cand vede o carte, parca se sfarseste si se usuca pe picioare, il/o ia cu lesin de la inima”. Si chiar cand scriam acest deosebit articol, vad pe wall-ul unei tipe ce-mi place mult, chestia asta: lipsa lecturii e ca lipsa dinților: deschizi gura și se observă!

Pai? Ce-o sa ne facem? De fapt, am formulat gresit, ce-o sa va faceti? O sa umblati asa, stirbi, pe strada? Sau, cu timpul o sa fiti atat de multi ca numai cei cu toti dintii in gura vor parea anormali?

mihai_vasilescu_stirb

sursa foto

7 de păreri la “Povesti cu stirbi

  1. “Pai? Ce-o sa ne facem? De fapt, am formulat gresit, ce-o sa va faceti? O sa umblati asa, stirbi, pe strada? Sau, cu timpul o sa fiti atat de multi ca numai cei cu toti dintii in gura vor parea anormali?”
    Care este scopul acestui maret final de post? Pe cine intrebi asta? Astepti si raspuns?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  2. Doamne, ce poza urata.
    Prima carte pe care am citit-o se numea ‘Aventurile lui Habarnam’. Avea multe poze 🙂
    Ultima, ”Tropicul Cancerului” a lui Henry Miller. Nu prea mi-a placut, scrie cam haotic Miller asta.
    Pai sa zica cineva de o carte buna, ca m-am saturat de cartile care se dadeau pe gratis cu nu stiu ce ziar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  3. imi amintesc ca prima mea carte a fost o culegere de povesti rusesti, banuiesc ca Tolstoi, ceva cu un iepuras care a gasit o pusca..mi-a trebuit o zi intreaga sa termin povestea dar am fost atat de fericita incat m-am laudat la tot cartierul..doar maica-mea n-a fost impresionata ci mi-a zis, foarte bine, continua, mai ai si restul in biblioteca..acum nu prea am timp sa citesc dar ma car cu cate o carte in poseta si reusesc sa citesc cate o pg prin tramvai sau in pauzele de la lucru..imi place sa citesc carti motivationale si carti optimiste, pozitive, care sa imi dea de fiecare data o stare de bine, ca un dus caldut cu parfum de guma de mestecat:) tocmai m-ai facut sa reflectez asupra temei si mi-am dat seama ca in cercul meu de prietene, n-am auzit nicio tipa sa citeasca..si sunt femei cu facultate, care se presupune ca au citit mai mult decat muritorul de rand…motivul? lipsa de timp..2 au afacerea proprie, una-i farmacista si cealalta-i jurnalista( ultima are scuza
    ca alearga toata ziua dupa stiri si daca nu citeste, macar scrie:)) )

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  4. Eu cred ca unul din lucrurile cele mai importante care poți sa il daruiesti copilului tau e sa dragostea/plăcerea de a citi. Si cel mai ușor e sa fii un model pt copil si sa il înconjoari cu cărți de foarte mic. Am prieteni care se mira când îmi vad copii (1 si 3 ani) “citind” cărți ca una din activitățile lor favorite. Dar când ii întreb când e ultima data când au citit ei o carte in fata copilului, cat de des le citesc copiilor povesti si daca au cărți de copii in fiecare încăpere a casei, răspunsurile lor vorbesc de la sine. Eu zic ca noi, generație “veche” suntem de vina pt generație mai tânara nu mai citesc.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.