3,303 cititori

Prego signore, benvenuti a Roma!

Eram in 2009. Cand am aflat, cu doar doua zile inainte de plecare, ca urmeaza sa merg la Roma, sa vad finala Champions League (Barca contra Man Utd.. Cristiano Rondaldo inca era la MU, dar le-a scos ala micu’, Messi, fotbalul din cap. Asta, independent de vointa mea, care ma rugam pentru prelungiri si unspe metri. A intrat si Giggs la un moment dat, dar nu e ceva nou, nu? Pe galez l-a prins jucand si raposatul Gica Petrescu, cand era copil).

mihai_vasilescu_giggs

Sursa foto

Deci, doua zile pana la marele meci, si cazare nexam. Da-i si cauta pe toate site-urile din lume. De prisos sa va explic ca tot ce ar fi insemnat hotel pe care mi-l puteam permite (pana la 150 euro/noapte), era full-booked. Peste 300 de euro, erau pe alese. Doar „cascaval” nu prea era. Ca sa nu va mai spun ca am facut o buna recapitulare la religie. Adica am injurat de toti sfintii site-urile alea (pot sa zic de cacat?), care nu-ti confirma rezervarea in timp real. Traiam cu impresia ca gata, mi-am gasit camera, si venea mail-ul cu „lasa-ne frate, ca nu mai avem” (ma rog, foloseau alt limbaj, dar eu cam asta intelegeam ca vor sa zica).

Pana la urma dezarmasem. Aveam de ales intre un somn bun in sala de asteptare din Stazione Centrale si una bucata camera la 400 de euroi (la 300 se terminasera). Dificila alegere. Doar ca, pentru ce sunt buni prietenii pe lumea asta? Da, sa dea sfaturi. De cele mai multe ori proaste (hai ca glumesc). De data asta a fost unul bun. Mi-a sugerat prietenul I. sa caut ceva „bed and breakfast”. Eu vazusem prin peregrinarile mele disperate pana in fundul internetului, chestii care se numeau „B&B”, dar puteam sa jur ca e vorba de Brigitte Bardot si cum diva are acum spre suta de ani, ziceam s-o las in pace. Nope, cica despre chestiile astea cu „pat si mic-dejun” era vorba.

mihai_vasilescu_brigitte-bardot

Sursa foto

Reprofilez cautarile si ma reorientez. Acu’, daca voi credeti ca spaniolii sau englezii sunt largi la punga asa si rezerva doar camere de hotel, va inselati. Ai dracu’ fani sarantoci rezervsera si B&B-urile de pe cele sapte coline. Pana la urma (cum era vorba aia cu „vrabia chioara si Dumnezeu”?) gasesc un mic dejun la pat, din asta. Central, camera avea si baie proprie (pe vazute, ca erau poze pe site), o minunatie. Sa nu va mai zic ca era doar 45 de euro. Ca sa nu avem vorbe, dau telefon, ca ma saturasem de mail-uri si rapunsuri negative. Raspunde o chinezoaica mica (e pleonasm, nu?) care imi zice ca: „da dom’le, s-a rezolvat camera e a ta”. Ce bulan!

Sau asa credeam eu. Cateva ore mai tarziu, tot „ochisori oblici” ma suna: „alo, domnu’ stiti camera aia despre care vorbeam mai devreme?”. Da, o stiam. Cica are o mica problema cu baia si nu mai pot sa mi-o dea. Vaffanculo, si atunci cum facem? „Domnu’, nu-i problema, va dam alta camera. Una mai mica si fara baie. Da’ sa stati linistit ca este toaleta pe hol”.

Si cum aia tot ne stiu de tigani am zis sa ma tocmesc nitelus, daca tot nu mai e cu baie si e si „un pic mai mica”. Prin urmare am scos-o la 30 de euro. Bun, asa. Lasa ca bag io pizza si paste, de diferenta.

Au trecut cele doua zile si m-am prezentat in Cetatea Eterna. Gasesc B.B.-ul cu influente asiatice. Na, ca nu scapasem de Stazione Centrale. Era la o aruncatura de bat. Astia, urmasii lui Confucius, aveau un etaj intreg dintr-un bloc. Toate camerele erau in regim hotelier. Buna treaba. Imi deschide micuta. Politeturi, alea, alea. Hai cu camera aia, ca am treaba, vreau sa vizitez. Bai, fratilor, si ma duce femeia sa ma cazeze. Cand am intrat in camera „aia mica si fara baie”, efectiv mi-a picat fata. Nu credeam ca exista ceva de dimensiunile alea. Care stiti Strada Sforii, din Brasov, ei bine, cam asta era latimea camerei mele. Initial am crezut, ca e doar un intrand, dar cand am vazut patul (da, da, avusesera loc sa bage un fel de pat acolo) si televizorul (este impropriu spus tv, era un monitor lcd de 15) m-am lamurit ca nu e nicio eroare. Aia era camera. Am avut un pic de noroc, ca nu eram cu troller dupa mine, iar rucascul din dotare, a incaput cumva in camera aia. Daca nu, ar fi fost crancen: ori eu, ori trolller-ul.

mihai_vasilescu_room

Sursa foto

Lasa ca eu am venit sa vizitez, nu sa zac prin camera, m-am incurajat singur. Mi-am extras cu greu trupul dintre peretii, care cadeau pe mine si am luat-o la picior, sa gasesc Lupoaica. Am gasit-o eu si „la Lupa”, dar asta va voi povesti alta data.

Noaptea tarziu, m-am intors in (nu stiu cum sa-i zic, „camera” pare totusi deplasat) locul unde trebuia sa incerc sa dorm. Dupa cat alergasem, m-as fi culcat si pe jos, asa ca patul ala minuscul mi se parea acum o oaza, desenata de sfinti pentru odihna. Am scos portofelul din buzunar (as fi dormit cu el, dar nu mai aveam loc sa ma intorc de pe o parte pe alta, ca „rascaia” de perete) si m-am culcat. Asa intentionam, cel putin. Cand incepusem sa ma legan usurel spre taramul viselor, ma dezmeticeste rapid zgomotul facut de elicea unui elicopter care ateriza. Bai, ce dracu’ au inceput astia cu demonstratiile militare, in preziua meciului? Ma duc la geam, sa vad si eu cum aterizeaza dracovenia. Mereu ma fascinasera masinariile astea zburatoare.

Am deschis fereastra si atunci am vazut ca nu ateriza nimic. Oameni buni, fix langa geamul meu era CEL MAI MARE APARAT DE AER CONDITIONAT pe care il vazusem in viata mea. Ceva enorm. O cutioaie uriasa! Care, pentru ca era luna Mai si pentru ca la Roma e clad, incepuse sa functioneze. Cu geamul deschis chiar se auzea ca un huruit de elicopter si trepida totul in jurul lui.

mihai_vasilescu_air

Sursa foto

Ma che cazzo facem in acesta situazione delicata? Pentru ca de la zgomot si de la nervi, sansele sa mai adorm vreodata, scazusera dramatic. Ma duc s-o gasesc pe chinezoaica cea mica. Treaba lesne in mod normal, pe timp de zi. Acum noaptea, femeia era acasa la ea, dormea (cred si eu, nu avea ditamai parascovenia huruitoare la geam). Pai si io ce naiba fac? Va spun eu ce fac, ma duc, il iau pe tac-su’ de-o aripa si il pun la geamul meu. Aia fac. Chinezoiu’ al batran era copia fidela a lui Mister Miyagi, asa ca nu l-am mai luat tare. Mi-era ca ma trezesc cu vreun Mawashi-Geri, de-mi trece cheful de scandal si adorm indiferent de zgomot.

mihai_vasilescu_mr-miyagi

Sursa foto

Misto de tot era ca nu vorbea nicio limba. Mai putin chineza, evident. Asa ca, vrand-nevrand, l-am dus mai mult impins. Dar stateam tot timpul cu stanga la nivelul fetei. Daca e sa ma „arda”, sa dea si el mai jos. A fost de treaba omul. A inteles imediat ce ma nemultumeste (acu’ nici nu era greu de ghicit). A balmajit ceva in Cantoneza lui si a disparut. Ca sa revina cu un patent in mana. A mesterit el un pic pe acolo si a mai scazut nivelul sunetului, nimic de zis. Nu se mai auzea ca un elicopter, acu’ semana mai degraba a barca din aia pescareasca. Cu motor. Voi puteti dormi cu una din asta la geam? Ei bine, nici eu.

Se uita cu o privire plina de speranta, dar am clatinat din cap. Nu e bine, shaolinule, nici asa nu pot sa dorm. S-a bagat din nou in maruntaiele aparatului. Treizeci de secunde mai tarziu, hurubaia tacea. De tot. Mama, va jur ca se auzea iarba cum creste. Nu prea mi-a placut fata incruntata si nemultumita a omului meu. Pen’ca nu-s batut in cap, am inteles ca „rezolvase” cu aerul conditionat pentru tot etajul. Gen, ii lasase fara racoare. Si era o luna Mai foarte calduroasa in Capitala Cizmei. Ca sa fiu in ton, i-am urat si eu un racoros “noapte buna” si m-am bagat la somn. Mie nu-mi e niciodata prea cald.

mihai_vasilescu_heat

Sursa foto

Am stat cu emotii toata ziua care a urmat. Inclusiv in timpul meciului, mai tresaream din cand in cand, gandindu-ma ca astia sunt cu tehnica si reuseste Mister Miyagi sa repare aparatul ala dracos. N-a reusit. Am dormit binisor, inainte de zborul spre casa.

Asta a fost partea cu bed-ul. Sa v-o mai zic si p-aia cu breakfast-ul? Hai, repede, asa. Micul dejun mi l-a servit Doamna Miyagi. Ce fata acra avea, nu va imaginati. Ma asezasem la masa si asteptam sa-mi spuna unde e bufetul sau sa vad care e treaba. Plus ca mai erau si niste resturi de la altii care mancasera mai inainte si asteptam sa le ia de acolo. Tanti chinezoaica imi trage un ranjet, care se voia zambet, si-mi face semna sa halesc (evident, nici ea nu vorbea in vreo limba in care sa ne putem intelege). Sa mananc, ce, femeie? Si-mi arata resturile alea. Pe masa erau doua chestii: cel mai mic croissant pe care mana omului il poate produce (fara sa fie nevoie de aparate optice de marire, adica se putea zari fara lupa) si un degetar cu suc. Suc, adica suc, din ala ordinar gen TEC-ul de pe vremuri, daca va aduceti aminte.

mihai_vasilescu_pahar

Sursa foto

Va jur ca nu exagerez. Eu, pahar (si de plastic) mai mic ca ala, nu am vazut si nici nu cred ca o sa cada recordul prea curand. Trei secunde mai tarziu ceream un refill. La suc, ca de inca un croissant nici nu putea fi vorba. A plecat aia bodoganind si s-a intors cu degetarul ala plin din nou. Si cam asta a fost micul meu dejun italiano-mandarin.

Da’ nu s-a dus fratele vostru in Stazione Centrale? Fix la Mc am intrat. Mi-am luat cafea, un menu BigMac si m-am intors sa-l mananc la „locul faptei”, sa saliveze juma’ din saracii turisti, nevinovati si la fel de naivi ca mine.

Cam asta fuse. Barca a batut pe Manchester si eu am revenit cu drag in patria noastra draga. Not.

 

5 de păreri la “Prego signore, benvenuti a Roma!

  1. Test!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Pingback: A la francaise | mihai vasilescu's blog

  3. Doamne, nu am mai ras ca apucata de cand copil fiind, ma uitam la Stan si Bran.
    :)))))))))))))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @lectorarumana, sper că asta e de bine, nu?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Da, de bine.
    Nu vezi ce zambet largit am pe fata?
    Exceptional! 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.