Sunt niste zile grele, apăsătoare si pline de durere si tristete. Si vor mai fi. Durerea trece greu, pentru ca despartirile sunt urâte.
V-am simtit asa aproape pe toti. Si pe cei care m-ati sunat. Si pe cei care mi-ati scris. Si pe cei care mi-ati trimis gândurile voastre încurajatoare.
Va multumesc!
Let the rain wash away all the pain of yesterday…. Din ’94, de cand aveam 11 ani Si ceva tot sper asta, dar…maica-mea e acolo unde a ajuns Si tatal tau. Si in fiecare zi de 29 martie e la fel de greu! Dar…de fiecare data cand simt ca nu mai pot, ma gandesc la ea, ma gandesc ca m-a vrut un invingator, ma ridic Si merg mai departe! Mama did raise no fool! Asa e Si la tine! Hai Sa avem un an mai bun! Iar ei Sa se bucure pentru noi, de acolo, dintr-o lume mai buna!
Azi se fac 11 ani de când a murit mama. Și aproape 17 ani de când a murit tata.
Eu nu știu să fac pomeni și nici nu-mi plac ritualurile de genul ăsta. Dar nu e nevoie, îi pomenesc în fiecare zi, în gând, cu drag. Și zâmbesc amintindu-mi o glumă, o situație, o morală, vreo contră de-a lor.
Zâmbesc gândindu-mă la ei pentru că au fost niște oameni veseli, iubitori, petrecăreți și destoinici 🙂