Acum ceva vreme, m-am trezit cu un plic in cutia postala. De la banca unde am si cardul de salariu. Pana aici, nimic rau. Ia sa vedem ce vor astia. Voiau sa-mi dea un card de credit. Si ca sa nu se mai complice cu intrebari si obiectii inutile, au ales sa-l emita fara sa ma mai consulte si pe mine. Parca mai avea importanta parerea mea. Iar acum mi-l trimisesera, sa ma bucur de el. Ce-i drept ma cam luase cu fericire inca de cand l-am vazut lucind, proaspat scos din ambalaj.
Cred ca au fost de-a dreptul ofensati cand i-am sunat sa-i intreb ce-i cu obectu’ asta. Cum adica n-am inteles? Mi l-au facut ei cadou. Buuuun. Da’ cam ce inseamna asta? Pai ce sa insemne? Ca mi-au dat un card. Lasati domnisoara, ca asta am inteles eu. Da’ cardul asta e moca, sau presupune ca trebuie sa platesc eu ceva? Pai nu mare lucru, o taxa de administrare. Zau? Pai uite ce va propun eu: luati voi cardul si bagati-vi-l in locul acela umbros, putin mai jos de noada!
Domnisoara nu prea intelegea cum de refuz eu asa o mare favoare. Ei bine, iata ca se poate. Sunt convins ca vreau sa fac asta? Da, da, nu exista om mai convins ca mine. Si le-am recomandat sa inchida pe loc, acel cont. Cu amaraciune in glas, mi s-a comunicat ca va fi inchis. D-apai bine si va multumesc.
Am inchis telefonul, usurat ca rezolvasem spinoasa problema a bucatii de plastic, aducatoare de costuri neprevazute.
Si totul a fost minunat, pana in ziua in care, dintr-o prosteasca pornire, am vrut sa-mi scot si eu salariul de pe card. Mai degraba scoteam lapte, din bancomatul ala. Tot ce am putut obtine a fost un mesaj de genul “cont inexistent”. Cum bai asa ceva? Doar nu era prima oara cand scoteam salariul. Abia la al treilea bancomat pe care il injuram voios, mi-a picat fisa. Si m-am gandit: “mamaaa, sa nu-mi zici ca astia-s prosti”. Ce sa vezi? Erau. M-am lamurit cand am sunat la banca. Contul meu de salariu fusese inchis. Celalalt, al cardului cu pricina, era la locul lui, binemersi.
Partea misto a fost ca nu mi-au redeschis contul, asa ca le-am zis eu la telefon. Pai cine eram eu sa le cer asa ceva? Ei au proceduri acolo. Intelegeti? Proceduri care trebuiesc respectate. Doar de inchis mi l-au inchis fara nici un rahat de procedura. Pai sa nu le urezi ceva in legatura cu rudele decedate?
Pana la urma a trebuit sa ma duc eu la banca, sa pierd o juma’ de zi si sa semnez cateva kilograme de hartie. Totul sub privireile dojenitoare ale unei pasarici d-asta banchera, care mai avea un pic si imi spunea sa fiu mai atent data viitoare. Adica nu mi-a spus-o in fata, dar ochii ei graiau clar: “luzare, ne faci sa pierdem timpul aiurea, ca te-ai kkt tu pe tine sa accepti un card de la noi”.
Nu le-am spus bancul cu timpu’, dar nici mult nu mai aveam.
:-)))))))))))))))))) genial!