Din comentariile celor ce citesc acest blog de succes (vom fi ce-am fost si mai mult decat atat, nota redactiei), reiese ca mai sunt cativa ca si mine, plecati prin cele negre strainataturi. Poate si cu ajutorul lor, reusim sa recapitulam un pic cam cu procedam noi, spre deosbire de “ailalti”.
– Vorbim tare, dar tare, aica tare. Daca suntem la terasa, stie toata suflarea pe o raza de treizeci de metri, cel putin 75 % din tot ce ai trait tu in ultima perioada. Iar apoi afla si restul de 25% pe care nu i-ai trait, dar ti-ai dori. Si asta fara sa sa fie vorba de necivilizatie, asa avem noi “volumul”, din constructie. La inceputurile relatiei, sotul meu (pe atunci prieten), imi spunea sa fiu atenta cat de tare vorbesc, sa nu auda cei de la masa vecina si gandurile mele. Tatal meu il sfatuia sa imi caute “potentiometrul” si sa-l dea pe minim.
– Ne pupam cu toata lumea, declarativ sau in fapt. Ne smotocim cu toata lumea, pe care o cunoastem de mai mult de cinci minute. De la asistenta doctorului pediatru, pana la prietena soacrei, ii pupam pe toti cum apucam. Sa nu cumva sa scape vreunul de ventuze. Au inceput “fritz-ii” mei sa imi explice cum vine treaba cu spatiul vital de 50 cm. Adicatelea nici mort nu ai voie sa treci de granita asta. Cu prietenii ai “spatiu de manevra” intre cinzeci de centimetri si un metru. Pai si eu cum ii mai pup? Ca eu asa stiu, asta e prima activitate fizica intre oameni fara a fi datatoare de banuieli sau altfel de implicatii.
– Suntem mari critici de moda. Adica cei mai critici dintre critici. Si luam in bascalie orice suflet care trece prin raza noastra vizuala si nu e imbracat macar de la Mall. Dupa cum bine spunea posesorul blogului, o soseta roz flausata la un barbat ne provoaca sudori reci si dezlipire de retina. Nu ne intereseaza ca a luat trei premii Nobel sau un Pulitzer, e o nulitate prin definitie si nici daca ar fi daltonist nu ar avea o scuza credibila, pentru noi.
– Il folosim pe “tu” cu toata lumea. Si daca in tarile vorbitoare de engleza tutuitul nu e un stres, in celelalte e jale mare. Pentru ca de fiecare data cand te iau aia cu “dumneavoastra”, ai senzatia ca ai cel putin treizeci de ani in plus. Daca ii vorbesti vreunei vanzatoare tinere si simpatice la persoana a doua singular, se uita aia la tine de parca i-ai turnat otrava in timpan. Pai pe aici pe la mine, poti sa ai surpriza sa fii invitat in oras, doar sa te intrebe daca vreti sa “evoluati in relatie”. Adica sa nu va mai vorbiti cu pronumele de politete, iar la sfarsit iti mai dau si de baut ca sa celebreze evenimentul. Stiu, stiu, tare constipat!
– Suntem super specialisti in orice domeniu, cei mai buni dintre cei mai buni… ever! Noi avem cele mai bune solutii. Intotdeauna seful e un pampalau pus acolo de extraterestri, ca altfel nu se explica. Legat de asta, suntem si “sfatuitorii universului”. Suntem aceste adevarate oracole planetare ce isi dau cu parerea (mai mult decat avizata), despre orice fuse descoperit sau inventat sub soare. Sfatul batranilor, NASA sau ONU sunt niste ageamii bagatori de seama, noi stim totul din nascare!
Dar toate astea ne fac atat de speciali si atat de usor de recunoscut. Suntem adevaratele puncte fixe, pe care se bazeaza evolutia universala. Dupa noi, potopul. 🙂
:)) Eram in tren, mergeam de la Liege catre Bruxelles…liniste mormant. A intrat la un moment dat o musca dar auzind linistea a iesit sa bazaie pe hol. La un moment dat suna un telefon…raspunde o tipa: aloooo, da` shi fashi ai??? si uite asa a inceput spectacolul :))
PS: Ti-a gasit „potentiometrul”? :))
@ R. 🙂 L-a gasit si il si intrebuinteaza des!