Sa facem un mic exercitiu de imaginatie.

Se facea ca un politist de la circulatie, patrula cu motorul bmw din dotare (ala care arata fix ca o iapa bortoasa) pe racoroasele strazi ale Bucurestiului, intr-o minunata zi de vara. Din aia in care simti aerul fierbinte cum iti parjoleste jugulara si cand ai impresia ca afaltul se lichefiaza sub rotile masinii. Era atat de cald, ca nici sa mai dea amenzi pentru ne-purtatul centurii nu mai avea chef sa taie. De stat in boscheti la “Miorita”, nici vorba. Erau deja doi colegi cu un logan acolo, care incercau sa prinda un petec de umbra. Si alti doi asteptau sa se elibereze locul al bun.

Pe cand incepuse sa nu mai vada foarte clar, din cauza soarelui ce-i batea in casca, primeste ordin prin statie sa se prezinte la piata Unirii si sa blocheze bulevardul cu fantani. Se turna un film cu Wesley Snipes la Bucuresti si in ziua aia se trageau niste “duble” chiar acolo.

Eroul nostru se prezinta la locul actiunii. Tragea ceva sperante sa-i remarce cineva din staff-ul de regie fizicul impunator. si poate il lasau sa apara intr-un plan secund. In liceu i se spunea “Arnold”.

Ti-ai gasit. Nu l-a remarcat nici dracu’. Aia cu filmul isi vedeau de treaba lor. A tras motorul de-a latul, im mijlocul intersectiei si-a blocat-o.  Chiar era usor pus pe harta. I-a trecut rapid, dupa primele cinci minute de stat in caldura, nemiscat in picioare. A ochit un copacel mai acatarii si s-a plasat la umbra lui.  Langa el, un smecheras de capitala, satea intins si-si facea vant cu un parasolar.

– Noroc, sefu’! Greu cu caldura asta, nu? sparge ala tacerea.

– Hmmm, mie-mi spui? De dimineata stau numai in soare. Si-acu’ mai trebuie sa pazesc si interesctia asta.

Tacere. Asfaltul emana valuri de caldura la cativa pasi de ei. Co-ocupantul petecului de umbra ii intinde o sticla de apa plata rece, aburita, imbrobonata.

– Bea, sefu’! Ca stiu ce inseamna sa fii in misiune. Si eu mai am o gramda in frigider, in masina.

Omul nostru ia sticla si dupa ce-si racoreste creierul, ii pica fisa:

– Ce masina zici? Ce frigider?

– Uite aia de colo.

Si-i arata limuzina oficiala, cu care se plimba “pasagerul 57” prin Bucuresti. Sesizand ochii bulbucati de mirare, ai “organului”, il lamureste ca este soferul starului, pe perioada cat acesta adasteaza in Romania.

– Zau? Si cum e asta cand nu joaca in filme?

– Cum sa fie, om ca toti oamenii. Doar ca se vede ca are cascaval. Tot distractie, haleala, cluburi si femei vor si ei.  Uite, mai nou de vreo cateva zile e in mari love-uri cu o gagica. Ma cara seara de seara in acelasi club pentru asta.

Policeman-ul devine brusc interesat. O fi “siguranta si incredere”, dar cand vine vorba de femei, suntem toti egali.

– Zau? A pus una de-a noastra mana pe el?

– Da sefu’. E mort dupa o blonda cu tate mari, care-si face veacul la cabaret.

Omu’ nostru cred ca avea ceva fler, nu degeaba activa in politie. Cum aude de “blonda cu tate mari”, i se aprinde un beculet.

– Unde zici? La cabaret? Blonda?

– Da dom’le. Una Ana. A dracu’ putoare. De cateva zile numai cu ea e. Cum iese de acolo, hop la el la hotel…

Si pentru ca exercitiul de imaginatie sa fie complet, ce-ati zice daca v-as spune ca “blonda cu tate mari” s-a dovedit a fi prietena (cu care avea o relatie patru ani) politistului nostru. Femeia cu care se pregatea sa se insoare. Ha? Cum suna? Daca vedeati faza asta intr-o productie “holiudiana”, nu va luati cu mainile de cap?

Din pacate (sau din fericire) tot ce ati citit aici este o poveste reala, prieteni.

mihai_vasilescu_wesley

sursa foto