4,583 cititori

Prostul clasei

Îl știţi pe prostul clasei? Hai că nu se poate să nu-l știți. În orice clasă existau băiatul sau fata aia care erau atât de proști că le curgea scuipat din gură și nu aveai ce să vorbești cu ei oricâtă bunăvoință ai fi avut. Ba mai mult de atât, orice încercare de apropiere se solda cu un eșec, pentru că el știa foarte bine că este prostul clasei.

Și când, la schimbarea clasei sau liceului, mai apărea în peisaj un alt prost al clasei (sau mai mulţi), printr-un al șaselea simţ ăștia se simţeau între ei și imediat formau grupul de proști ai clasei.

Ce voiam să zic, azi prostul clasei a crescut, azi este pe Facebook. Dar îl recunoști ușor, e idiotul ăla care deși n-a știut vreodată ce e cratima sau câți “i” trebuie să folosești pentru “copii/copiii” n-are nicio problemă să aibă cele mai cretine păreri despre ORICE.

Și când, pe vreun wall sau altul, mai apăre în peisaj un alt prost (sau mai mulţi), printr-un al șaselea simţ ăștia se simt între ei și imediat formează grupuri de proști care n-au nicio problemă să aibă cele mai cretine păreri despre ORICE.

A, și în continuare le curge scuipat din gură. Doar că acum se duce direct pe taste.

Atât.

mihai_vasilescu_stupid

61 de păreri la “Prostul clasei

  1. Acum are un nume generic : cocalar !

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 5

  2. Mă crezi că nu-mi aduc aminte de ei?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @9, nu-i problemă, deschide Facebook-ul și-or să apară imediat.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

      • Senzatia mea e ca nu ei apar-ei sunt peste tot cu opinii si pareri din ce in ce mai specializate…ci ca aia mai destepti apar din cand in cand din marea de prosti..

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  3. Îl știu. L-am văzut ieri la tine pe wall. Și i-a apărut și “perechea”. Care pereche deși comenta că ești “altul care anunță poporul că a zburat cu avionul”, ghici ce? Chiar EA avea o postare publică în care anunța poporul că zboară cu avionul de la Iași spre nu știu unde.

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • @Elenae P, ahahahahaaaaaa, exaaaaaact.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • Eu am avion în seara asta spre Iași. Dacă doamna sau domnișoara cu comentariul e prin aeroport, să o salut din partea voastră? 😉
      Vai, eu anul ăsta nu pot să anunț că plec. Pt familia soțului sunt plecată de vreo 2 săptămâni. Scuza mea să nu mă duc la nunta cumnatei. O să plâng oleacă pt că n-o să știe tot facebook-ul că plec.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

      • @AnaM, pune totuși anuntul. Setează să-l vezi doar tu😜.

        Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

        • A stai, că mai am o șansă: miercuri tre’ să ajung la București, pot să anunț atunci. Uite că la asta nu m-am gândit. Ce bun e blogul ăsta, îți arată calea cea bună. Săru’ mâna!

          Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  4. De când a apărut facebook tot dai de specimene din astea. Cumva comentariile de ieri, cu fumatul în avion, te-au determinat să scrii despre ei?

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  5. Da.
    Proasta clasei din generala e acum ‘ patroana’ de butic. E o doamna care a produs in Spania, Italia si ceva Germania si care acum urla la vanzatoarele alea saracele, de te iau nervii pe tine, client. Inevitabil in fraza se insera si celebra replica ‘ Tu stii cine sunt eu, fa?’
    Prostul clasei din liceu e taximetrist. Am mers o data sau de doua ori cu el.
    Nu vorbeste daca nu vorbesti tu, asculta radio nu manele, nu are prosop dupa gat si nu vorbeste la telefon in timpul cursei. Decent zic.
    Cea mai populara fata din generala este economista la primarie.
    Cel mai destept personaj din liceu e plecat prin strainatate… Ca de altfel juma’ de clasa… N-am facut reuniune de 10 ani…
    Iar din ce- am vazut… Aia cu scuipat scurs pe taste sunt academicieni la Academia Google si-si dau cu parerea de la vaccinuri pana la imperecherea hipopotamului pufos-roz-curcubeu. In top, pe departe sunt mamicile coalizate in grupuri pe fb ‘ Mamici din…’ ‘ Mamici si pitici’ ,’ Mamici vorbarete’ ‘ Mamici cochete’ ‘ Mamicile vand si cumpara’ etc.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

  6. “pentru că el știa foarte bine că este prostul clasei.”
    Niciun prost, never ever, nu va realiza că e prost ci, dimpotrivă, se va crede mult mai deștept decât media. De aia nici nu stau în banca lor, pentru că au o datorie să împrăștie lumina harului lor asupra celorlalți.

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • @catalin, ba da, în adâncul lui știe. Mai ales când are termen de comparaţie.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  7. Te-au enervat rău retarzii ăia ieri!😄😄 Aia e, cine te-a pus să te dai mare că zbori cu avionul?😜😜 Partea cu țigarea n-aveau cum s-o prindă, e greu să faci asemenea corelații când ai IQ subunitar. Este că îți pare rău câteodată că netul e pentru toată lumea? Mie începe să-mi pară.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Ionut, câteodată mă gândesc că aș ucide fără remușcări.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

      • @Mihai, eu m-am obișnuit. E adevărat că nu postez atâtea chestii, nici nu am atâția friends sau followers. Dar întâlnesc destui cretini prin alte părți. Ideea este să faci corelația între ce vezi pe stradă și ce vezi în online și nu o să ți se mai pară nimic special. Dimpotrivă, mediul online mi se pare în continuare destul de curat, raportat la câți retarzi trăiesc în țara asta. Mulți dintre ei ori nu știu cu internetul, ori nu au timp, ori se abțin fiindcă nu înțeleg despre ce e vorba în propoziție. Ăia de ieri sunt doar vârful iceberg-ului de tâmpenie existent pe plaiurile mioritice.

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  8. Direct pe touchscreen-ul “aifonului” 😂😂😂

    PS. Grecia, mare, nava, Vasilescu 😂👍

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Singlemum, acum? Scrii din Grecia? Huooo!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

      • @Mihai, eram pe nava. Acum sunt pe o insula, la plaja, cu o apa turcoaz d-aia ca-n vederi! Ce zici de asta? 😂😂😂😂😂

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

        • @Singlemum, poze sau nu există.

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

        • @Mihai, urc una pe fb ca aici nu am cum.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  9. Ai fost înghesuit de grase in avion?Eu daca ma sui in pl goală pe un bustean si îmi dau drumu pe râu dinspre Siriu,îmi asum ca o sa arunce ăia de pe mal cu pietre,babele or să-si faca cruci,ăia in negru or sa bage o slujba specială.Da’ sa si mai postez pe zidu’ ală.Au venit doi prosti,au vomitat un rahat,asa si ?Inchide facebooku’ si gata sau da-le la mumu.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  10. “Cinci semne clare că eşti prost” – nu pricepi glumele. Sigur că nu au priceput chestia cu ţigara, sau nu au nici măcar răbdare să citească, Au văzut “avion” şi dă-i cu comentariul. Csf, n-ai csf.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  11. ce articol e asta? după Portugalia mă așteptam la ceva mai zen

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @biaggio, eh, m-am enervat un pic ieri. Așa de bun venit.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

      • eu am înțeles asta, dar de ce ai fumat in avion?

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @biaggio, nu m-am putut abține.

          Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • Hiiiiii! Deci aşa cevaaaa! Cum dreak nu mi-am dat seama de ieri? Acasă ştiu: tocmai venisem de la ştrand! 😎

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  12. Eheee, prostu’ de Facebook nu e prost destul pana nu-ti trimite si mesaje private. In care face inca o data dovada prostiei lui/ei crase.
    Eu pastrez cu sfintenie un mesaj de la o duamna doftor dermatolog sau ceva in care ma foote cam asa :
    “Duduie, esti o gospodina patetica. De vreme ce te denumesti mama a copiilor x si y, in loc de un job pe care l.ai putea avea, e nasol. Esti doar o gospodina abtigaiata”
    Adicatelea, io-s o ratata pentru ca sunt dacat mama a doi plozi, n-am giob impunator ca dumneaei, cum ar veni.
    P.S. ca sa clarific, muncesc de vreo 15 ani legali din astia 35 ai mei, dar asa m-a dus pe mine mintea sa trec la ocupatie : mami de cutarica si cutareasca. Sa stie lumea ca mi-s mandra fatatoare de pui <3

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  13. Nu doar pe facebook sunt de-ăștia! Când m-am întors din Atena am avut niște turbulențe înainte de aterizare. Pilotul a pus însă foarte ușor avionul pe pistă, în ciuda furtunii care se iscase.
    La controlul actelor, o doamnă de lângă mine se certa cu controlorii că…

    “nu e posibil așa ceva! De 4 ani de când zboară ea cu avionul nu i s-a întâmplat așa ceva! Ea vrea să vorbească cu un șef. Ne-au dat un pilot începător!”

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Anouk, au bătut-o?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

      • @Mihai, eventual a bătut-o bărbatu-su acasă că avea ăla o față de-i venea să intre în pământ de rușine.

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Am râs de-am vărsat cafeaua pe mine.
      Săracu’ bărba-su’…

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  14. radem noi, dar unii au probleme la mansarda.
    cum e aia de zicea ca asiaticii sunt facuti acum 3000 de ani cu capra…
    m-am uitat la ea pe perete… e de dus la ospiciu, nimeni, oricat de prost ar fi n-ar debita asemenea ineptii

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • @Francisc, pe aia cu “Spania e cu 2 ore mai aproape de soare n-o știi?” :)))

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

      • Muhahahahaahha!!! D-aia-s mai lenți.
        Tare asta.

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

      • @Anouk, acu multi ani io aveam o colega care ma “incuraja” inainte de primul meu zbor cu avionul, ca sus e mult mai cald, adica si-n avion, ca doar e mai aproape de soare!!!

        Colegi de scoala io nu-mi amintesc sa fi avut asa de prosti, dar de serviciu…brrrr! mi se-ncreteste pielea cand mi-aduc aminte. Parca v-am mai zis c-aveam una care scria toate substantivele la plural cu doi de i, c-asa se pune la plural, habar n-ai tu!
        Si una care era convinsa ca tona are 500de kile, sigur ma! Acum e la Curtea de Apel pentru ca extrem de piloasa, mda! Nu stia sa faca o cerere, iar sala la scoala de soferi a tot dat-o un an, n-a reusit s-o ia, slava Domnului!

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

        • @moatza, eu încă nu-mi revin după ce am văzut cu ce logică argumentează fata aia din videoclip!

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  15. Dar este de ajuns sa deschizi televizorul si dai de ei, nu sunt doar pe facebook.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  16. Nu-i adevărat. Pui atâţia “i” câţi plozi sunt. De exemplu, dacă Vasile are cinci prunci, scrii: “copiiiii lui Vasile”.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  17. Si ce daca sant proști pe fb? Au si ei rolul lor. Daca n.ar fi ei, eu nu m.aș mai bucura cand mi.as gasi un grup de oameni care n.au uitat gramatica lb romane. E o lege a compensației sa stii. Iți termina creierul un text agramat evident. Apoi vii pe blogul lui mihai,unde lb romana inca mai e nealterata. Cum sa nu te bucuri cand dintr.o mare de cretini,cațiva speriați pastreaza scrierea corecta?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • @Lucky, oricum sunt asa de putini astia de mai stiu sa scrie incat par niste ciudati.
      prostii au convingeri solide!
      stii cum se spune, prost-prost, da’ hotarat!

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  18. M-am uitat de curiozitate la comentariile de pe FB pe diagonală, m-am crucit, am închis repede. Norocul ăstora e că respirația este un proces automat și nu necesită vreun efort.
    Nu au un al șaselea simț, asta ar implica niște conexiuni neuronale. Cred, mai degrabă, că se împart în două categorii: prostul șef de trib și prostul aplaudac. Ultimul prinde glas doar după ce dă tonul primul, nu prea are curaj altfel.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  19. Prosul clasei din liceu devenise celebru cu maxima : “Ba,haideti ba acasa,ca alte scoli nu se duce la scoala azi!”(era o greva a profesorilor,ceva) N-o uit niciodata,desi au trecut peste 20 de ani de atunci.Dupa terminarea liceului a plecat in Germania,a facut el ce-a facut..acum are o sotie frumoasa,doi copii,si un lant de restaurante pe aici,prin Bucuresti!Pleaca des in concedii,in locuri scumpe,e pasionat de atv-uri…cetatean de baza al societatii…Desteptul clasei e doar un amarat de agent de vanzari,vinde iaurt buticarilor! Deci,cum e vorba aia?Prost sa fii,noroc ca esti?

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  20. Mă învârt într-o comunitate foarte eterogenă (dans) și-s mai mulți ”prostul clasei” în ea… Dar 2 (două – că-s muieri) ocupă podiumul la prostie. Sunt atât de evident-proaste încât cei din jur deja nu le mai ascultă. Ori le întoarce spatele, ori îi pufnește râsul numai când le vede. Asta e! Proaste, dar dansează 🙂

    Cât despre postarea de ieri, mare dramă pe wall! A fumat cineva, ok. A încălcat vreo lege, e treaba lui și a celor cu legea/controlul. Dar de aici și până la explozii, terorism și cataclisme parcă e cam mult. Cât patos, dom’le! De uimire o să-mi aprind o țigară. E permis a se fuma pe acest blog? 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  21. @Mihai, să știi că nu mi-a venit.

    Mă refer la newletter-ul cu postarea de azi. Pe mail 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  22. Greșiți grav
    Proștii clasei ,cu ajutorul lu mamica au facut un spiru si cu ajutorul lu unchiu au ajuns directori de ceva. Nu contează ce
    Pe cretinii ăștia ii vedeti pe la televizor, semianalfabeti, cum explică, arata, îndrumă ,oameni care nu sunt in stare să conducă un taxiu – administrează sectoare importante ale aparatului de stat
    Vă loviți de ei si-n parlament dar și la nustiuce ghișeu. Unii sunt civili, alții militari , alții demnitari
    Uitati-vă la Oprea și la restul
    Proștii ăștia ne conduc

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  23. Aseara cand am vazut postarea de pe feisbuc, am fost sigur ca te- ai enervat. Asta a fost in loc de bun venit. Cu „prosti ai clasei” uneori am avut sansa de reusita sau macar au avut bun simt. Azi nu mai exista asa ceva, iar chestia asta ma crizeaza maxim. Ce plm te intereseaza ce pun la mine pe pagina?! de ce mm trebuie sa si arati ca esti idiot/idioata, tampit/a si prost/proasta in acelasi timp, fara bun simt tot la mine pe pagina si sa te superi daca te iau la perpules?! Mi- au mancat nervii idioti de genul in viata de zi cu zi, ani la rand. Feisbucul este o alta modalitate prin care isi semnaleaza prostia. Mihai te inteleg perfect.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Fratele meu, fratii mei !

    O sa ziceti ca ma bag aiurea si foarte probabil o sa mi-o fur aiurea, dar spre binele vostru …

    … nu mai anuntati tot internetul cand plecati in concediu, vacanta, deplasari de servici etc., mai ales pe Facebook unde sunteti usor depistabili. Le faceti hotilor „munca” usoara !

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Dragul meu @Faianțaru’, dacă tu crezi că hoții pândesc pe Facebook……
      Modul lor de operare rămâne cel clasic și sigur. Degeaba stau eu mut pe Fb dacă m-a văzut tot cartierul cărând trollere, ăia la muncă știu toți că sunt plecat, cutia poștală și mânerul ușii se încovoaie sub multitudinea de pliante publicitare neluate, iar bețe de chibrit găsești în toate magazinele. 😉
      E, totuși, un sfat de luat în considerare, chiar dacă nu ajută prea mult.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Am lăsat acasă cei 2 CG și soacraaaa :)) crezi că se riscă careva ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • Eeeh, mai intai trebuie sa te si lauzi cat de cat convingator ca ai televizor 4K de nu’s ce diagonala, camera video sau alte electronice minune, o firma sau o meserie banoasa, vacante de lux etc., dar fireste ca nu banii te fac pe tine, adica ma intelegi tu, nici astia nu-si fac un deranj chiar pentru oricine. 🙂 Daca deja le-ai bifat, cine stie, poate-poate … 🙂

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Soacra muşcă rău? 😀 😀 😀

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  25. Un prost al clasei tipic este zoso… Baiatul ala e competent in orice, explica el “care e faza” cu orice duda.. Emite verdicte in domenii multiple, de la macro-economie, pina la masini, electronica si politici corporatiste… Si are in pana mea, mii de cititori.. WTF??

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *