6,209 cititori

Două săptămâni

De fapt, chiar mai puțin de-atât, fix 12 zile mai trebuie să treacă (pe-asta de azi n-o punem la socoteală) și-o să pot declara iarna asta ca fiind cea mai șmecheră pe care am trăit-o vreodată. Nici n-aș avea cum altfel, în condițiile în care zăpadă nexam (nu poți să iei în calcul cele două ninsori amărâte care au produs mai puțin omăt decât îmi rămâne mie făină nefolosită când fac aluatul pentru pizza și încă una mai anemică decât mătreața produsă de un septuagenar trecut pe regim alimentar pentru ulcer perforat) și ger din ăla de crapă pietrele, ioc.

Continuarea