5,510 cititori

Ghid pentru bărbații care nu vor să se însoare

Sunteţi de ceva vreme împreună. Timp în care tu ai devenit cel mai mare fan al zicalei “de ce să iau toată vaca, dacă am laptele gratis?”, iar ea povesteşte, oricui are chef s-o asculte, cât este de fericită şi că o relaţie împlinită nu depinde de un petec de hârtie. Sau, când simte oareşcare rezistenţă de la interlocutori, că iubirea nu se dovedeşte la starea civilă, ci cu sufletul. Desigur, toate astea până într-o dimineaţă când tu, încă mahmur după o beţie cruntă, ca să scapi de reproşurile cu “iar ai băut azi-noapte ca un porc” o iei în braţe şi-i şopteşti la ureche: “iubita, m-am gândit mai bine, ce-ar fi să ne căsătorim?”.

Abia atunci ai să constaţi cât contează cu adevărat “petecul de hârtie”, că e “cea mai frumoasă zi din viaţa mea” şi cum următoarele şaizecişiopt de telefoane pe care le va da vor începe toate cu aceeaşi propoziţie simplă: “fatăăăă, mă mărit!”. De-aia îţi recomand să fii băiat deştept şi să bei cu măsură, că uite ce poti să păţeşti. Îţi vezi de treaba ta şi laşi timpul să se scurgă. Continuarea