Azi! Aici! Acum! Refuz să mai fac parte, chiar și numai teoretic, la nivel de recensământ, dintr-o formațiune anacronică, lacomă și perfidă precum Biserica Ortodoxă Română. Să-mi zică ce am de făcut și mă prezint eu unde e nevoie, doar să mă excomunice dracului odată! Mă duc eu la ei, fac tot ce este nevoie, […]

În Bucureşti, la parterul clădirii World Trade Center există un Oficiu Poştal (cred că 25 este numărul lui). Dacă vreodată ajungeţi pe acolo, nu vă speriaţi, că nu s-a dat cu gaze lacrimogene. Este gol doar pentru că nu intră nimeni în el aproape niciodată. Cele câteva funcţionare care-l deservesc, practic pot să-şi mai ia […]

Ieri seară, când treceam prin față pe la Dristor şaorma (asta de la mine, de la Budapesta), tocmai începuse un pui de scandal. Mai exact, bodyguardul lor se luase în gură cu un cocalar. M-am oprit să mă uit la smardoială, că doar nu mă grăbeam nicăieri și mai ales pentru că promitea să fie […]

Taică-meu, ăl de sus să-l ierte, era un filo-comunist convins şi un fan al celor de la antena3. Mare mi-a fost mirarea, într-un weekend la Vâlcea, când mi-a zis că nu-i mai suportă pe „ăstia de de la antenă”. Pai cum aşa? „Mănâncă prea mult căcat” a fost răspunsul lui scurt şi edificator. La aşa […]

Guest post by Ana R. Vorbește lumea în târg, recte pe blog, că femeile sunt gălăgioase și vocale atunci când nu au dreptate. Povești! Femeile au doar mai multă imaginație. Dar ce să înțeleagă barbații, care atunci când rămân fără argumente într-o dispută, trag o înjurătură sănătoasă și schimbă subiectul. De aia războiul a fost […]

Sunt un tip conservator. De fapt, cred că trebuie să reformulez: sunt mamăl şi tatăl conservatorismului. Foarte greu schimb chestii la mine şi asta numai dupa ce mă câcâi şi mă mocai de mai bine mă lipsesc. Cu toate astea, sunt surprins să constat că şmecheria asta cu bloggingul mă obligă să învăţ sau să […]

Dacă n-ar fi trist, ar fi aproape distractiv ce se întâmplă zilele astea. La faza cu fiscalizarea bacşişului mă refer. Totuși, mi se pare o chestie lucrată exemplar. Cam așa se procedează dacă vrei să nu mai cârâie nimeni. Prin iarnă guvernanţii au început să anunţe, cu surle şi trâmbiţe, că se schimbă legea fiscală. […]