Sâmbâtă, ieri, am avut zi liberă, adică un program inuman pentru mine. În sensul în care ne-am atins de mașini doar cât să le ducem la ședința foto de la cetate, nu m-au lăsat să mă urc în Mercedes să plec în explorare prin împrejurimi. În rest, ne-au târât pe la restaurante unde ne-au obligat […]

Nu aveți idee cât îi invidiez pe creativii care sunt în stare să aibă astfel de idei și să le pună în practică. Da, e un spot făcut cu foarte mulți bani, dar am văzut de atâtea ori spoturi slabe sau meh făcut cu la fel de mulți bani, că ăsta nu mai e neapărat […]

Iată, prieteni, cum stau lucrurile. L-au sunat unii pe Nikolai Peskov, fiul lui Dmitry Peskov, prefăcându-se că sună din partea comisariatului militar care îl cheamă la vizita medicală pentru o eventuală încorporare. Pentru cine nu știe încă, Dmitry Peskov este secretar de presă și purtător de cuvânt al Kremlinului, adică unul dintre cei mai importanți […]

Am lăsat aici spotul complet, pentru cei care se regăseau în aceeași situație cu mine: văzuseră cele câteva secunde de spot care rulează pe televiziuni și nu întelegeau nimic din reclamă. Pentru că eu exact așa am pățit de fiecare dată când o vedeam pe tipa aia care zicea: „I will never switch my phone”. […]

Aveți mai jos ceva deosebit, așa ca pentru vineri seară. Pământul este planetă, adică plan+etă. Acum e limpede că Pământul este plat, da? Plus încă o noutate absolută: Universul este format doar din apă. Hai că p-asta n-o știați, boșilor. Nfine, vă urez vizionare plăcută și o seară deosebită. Și aveți grijă la găurile negre […]

Uite că există și spoturi românești bune. Mie mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut și conceptul autoironic, pe scurt, consider că ăsta e un spot bun care-și mai atinge și scopul. Unde mai pui c-am și râs. Să le vedem și pe următoarele, înțeleg că ăsta ar fi doar primul din serie.

Nu mă prind dacă videoul ăsta e ceva promovare pentru vreun film (așa pare), dar dacă e, io personal abia aștept să-l văd. Pentru că, prieteni, de trei ori m-am uitat la el și de trei ori am râs cu tot felul de sunete. Nu știu care e faza cu crypto, nu bag bani în […]

Nu știu să vă spun exact nici ce m-a făcut să dau play, nici ce m-a făcut să-l urmăresc pânâ la capăt. Poate ușurința cu care reușește băiatul ăla să prindă mișcările (admir oamenii care pot face atât de ușor ceva ce eu n-aș reuși niciodată), poate faptul că m-am gândit că la noi, dacă […]