Hipsterul antreprenor

Este cea mai nouă şi cea mai trendy ramură desprinsă din acest curent deosebit de cool. Hipsterul antreprenor este cel care a hotărât că este cazul să-şi ia destinul în propriile-i mâini. Este cel care-şi depăşeste zona de confort şi gândeşte outside the box. Este cel care va înfiinţa un magazin care comercializează brăţări din fibră de baobab, un restaurant unde se consumă doar produse pe bază de unt de quinoa şi lacrimi de struţ sau prima fabrică ce produce costume populare româneşti pentru hamsteri. Totul sub deviza: „numai cine n-are curaj, nu se redescoperă, fraierilor!”.

De-a lungul vremii am tot citit poveşti de succes de acest gen, dar astăzi o să ne uitam împreună peste cea mai recentă dintre ele. Un adevărat regal despre reinventarea personală şi ieşirea de sub jugul asupritor al angajatorilor, care se intitulează „după 7 ani de corporaţie, a început o afacere în Bali şi trăieşte viaţa la care visează toată lumea”. L-am sorbit cu nesaț, mai ales pentru că promitea să-mi dezvăluie la ce visez.

Vă spun de pe acum, sunt absolut convins că aberaţiile de mai jos se datorează în mare parte celei care a redactat textul (Ioana Matei de la Business Magazin), dar nici cu subiectul intervievat nu-mi e ruşine. Hai să-l luam pe bucăţi.

Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

Absolut! Până aici e corect sută la sută. Şi eu, de fiecare dată când treceam pe lângă Turnul Eiffel, mă gândeam că nu mi-ar strica deloc unul identic sau poate chiar olecuţă mai răsărit. Pentru London Bridge am făcut chiar o scrisoare oficială către Guvernul Majestăţii Sale, cu rugămintea să-l mute la Bucureşti. N-au vrut.

Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă.

Decizia plecării în România au venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birour cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

Aaa, abia la asta cu „viitorul soţ de origine americană” m-am lamurit de ce începuse ea să „creadă că ceea ce are nu este suficient”.

După care încep aberaţiile şi „răşinile” hipstereşti. Bă, fata tatii, cum morţii mă-sii trăiai tu dependenţa de fiecare salariu? Păi după ce mă freci la cap povestind despre călătorii o dată la trei luni în toate colţurile lumii, vii şi-mi spui că numărai zilele până la chenzină? După ce m-ai f*tut în gură cu toate destinaţiile alea mai mult sau mai puţin exotice, în care ajungeai trimestrial, mă minţi ca pe proşti şi-mi spui că nu mai suportai „un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”? Sau vacanţa anuală era pe lângă celelate patru-cinci pe care le făceai deja? Hai sictir!

După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrative”, explică antreprenoarea.

Da, exact. Nu poţi să rişti să pierzi bunătate de spaţiu, în care nu ai nici cea mai vagă idee ce vrei să faci, pentru un mizilic de 30.000 de dolari. Orice om de bun simţ ar fi procedat la fel. Mai ales unul trăit prin corporaţii, care ştie ce înseamnă planificare şi management.

Întrebarea mea ar fi totuşi alta: unde era purcoiul ăsta de bani atunci când se gândea la dezvantajele unui credit pe 30 de ani pentru un apartament? Mă pufneşte şi râsul, acum, când scriu.

Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

Nu e treaba mea ce vinde ea acolo. Atât voiam să zic: e mare lucru să gândesti „out of the box”. Cui i-ar mai fi dat prin cap să comercializeze sticlă pictată şi haine handmade? Hipsteri din toată lumea, uniţi-vă!

Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.

Hopa, stai aşa că ăia 30.000 de dolari aproape s-au dublat, aşa din poignet. Băejnebun, şi asta în condiţiile in care nu ştiai de unde să scoţi şi tu caşcaval pentru un credit pă treij’ de ani la un apartament cu două camere în Berceni? Mai are rost să pomenesc despre viitoarea investiţie de aproape un milion de dolari ?

Nu mai are, pentru că eu sunt doar un neanderthalian trist, care o să rămână toată viaţa un biet prizionier al sistemului. Da’ macar nu mă cac pe mine cu harfe din astea pseudo-elitiste.

Dar poate sunt prea obtuz şi mă înşel. Voi cum staţi cu redescoperirea şi reinventarea?

P.S. Am ignorat greşelile gramaticale şi de exprimare. Dacă au făcut-o şi cei de la Business Magazin, care au dat „bun pentru publicat”, de ce m-aş mai agita eu?

sursa foto