Am o prietena, o amica, ce-si face veacul prin Franta. Tipa e chiar profesoara de franceza, la mama lor acolo. Nu ca e intr-un mare fel, sa pleci tu de langa raiaua Brailei, ca sa-i inveti franceza pe urmasii lui Voltaire? Mie-mi pace ideea, chiar si numai pentru faptul ca pare un fel de umilinta suprema. Auzi, sa vina „gitanii” sa-ti arate cum se pronunta corect „merde”. Beton!

Din ce-mi mai povestea, din ce mai citeam pe blogul ei, daca uraste ceva din strafundul inimii apai aia sunt francezii. Si tot ea imi spunea ca dintre toti, cei mai rai si mai rai, cea mai nasoala specie de francez, cei care o faceau sa-si muste buzele si sa planga noaptea in perna, sunt elevii de gimnaziu. Cica sunt de nesuportat. Abia odata cu ei a inceput sa descopere ce inseamna durerea si ura. Si dorinta de a invata cum ar fi sa ucizi fara sa lasi urme.

Recent, Zâna (numele de „scena” al prietenei mele) a patit niste nasoale. D-alea de inima albastra. S-a amorezat de un tip care era militar. Iar astia, dupa cum se stie, mai pleaca prin misiuni. Da’ cand dragostea e mare, ce mai conteaza cate o absenta de juma’ de an? Stai si-ti astepti ursitul, ca o adevarata Penelopă. Partea proasta a fost ca la intoarcerea de pe „front”, amorezul cu epoleti a constatat ca odata cu ultima instructie, ii disparuse si iubirea. Asa ca a binevoit s-o informeze pe Zână ca el n-o mai are la inima si ii reda „la liberte”. Evident, totul prin sms, ca doar asa fac ostenii curajosi (cum sunt si barbatii astia… pleaca la razboi, se ciomagesc unii pe altii pe acolo, dau piept cu moartea, dar cand e sa infunte o duduie, se scapa in pantaloni instant).

Aflata inca in stare de soc, la nici douaspe ore dupa ce primise vestea, fata noastra o ia la picior spre scoala. Ca doar avea ore si pe ăia n-o interesau povestile ei amoroase. Cand a intrat in clasa si a vazut harmalaia de acolo, primul gand a fost sa se arunce pe fereastra. Se nimerise sa inceapa ziua chiar cu cea mai nasoala clasa a ei. Niste draci de clasa a a sasea care scoteau untul din profesori si roteau cadrele didactice pe functii, mai dihai decat consililul profesoral. Tartorul lor un micut francez de origine araba, Yuksel, pe numele lui. Spaima scolii. Genul ala pe care il vedeti in filmele care-si au actiunea prin Marsillia. Te uiti la el si poti sa juri ca are macar doua cutite asupra lui, unul in ghiozdan si altul in sosete. In pauze caftea tot ce prindea, de la mic la mare si cu profesorii facea cam ce voia muschiul lui. Pai sa nu-ti vina sa te arunci pe geam la gandul ca trebuie sa te „lupti” cu astia, cand tu si asa ai o dispozitie de sinucidere cu repetitie?

Va dati seama cam cum arata faţa ei cand se indrepta spre catedra? Probabil ca era gri spre neagra. Pentru ca s-a sesizat pana si micul arabete recalcitrant. S-a uitat intrebator la ea si a decretat scurt:

-Vous êtes pas bien aujourd’hui madame. (Daca-mi cereti traducerea, va injur. Ce dracu ati pazit ma la scoala?)

Fata noastra a mormait ceva si a dat din cap in semn ca „da, parca nu sunt in cea mai buna zi a mea”. Si atunci Yuksel, spaima scolii, batausul cartierului, elevul cu al carui nume incepea orice sedinta a cancelariei, s-a intors spre ceilalti din clasa si a zis tare:

-Aujourd’hui on est sages ou je vous casse la gueule, sur la tête de ma mère’. (Hai ca p-asta v-o traduc, ca sa nu ziceti ca am ceva cu voi. E ceva de genul „azi suntem cuminti, ca va sparg la bot, sa moara mama”).

Lu’ Zâna i-a picat fata. Si cand a mai vazut cum au stat aia toata ora smirna, drepti, ca niste iepurasi dragalasi impaiati, i-au dat lacrimile si a simtit ca totusi se poate avea incredere si in barbati. Chiar daca sunt francezo-arabi, chiar daca inca nu au buletin, chiar daca unii dintre ei poarta numele de Yuksel. Faith in men restored.

Dupa care s-a dus acasa si s-a imbatat lemn, cu visinata de-a noastra, trimisa de maica-sa, de la Braila.

mihai_vasilescu_faith

 

P.S. Pe Zâna o gasiti aici. Eu i-am citit tot blogul si la unele articole am ras cu lacrimi. Pacat ca in ultima vreme scrie rar, spre deloc, desi eu i-am propus chiar o rubrica permanenta la mine pe blog. Ah, evitati ultimile ei doua-trei articole. Sunt din perioada cand era cazuta in cap amorezata de soldatel si o luase razna pe campii. Savurati-le pe cele mai vechi.