La 44 de ani am rămas fără job

Da.

Vestea proastă prima: piata joburilor s a restrâns mult și la orice job aplica 100. Deci aplica la minim 50 de joburi care se potrivesc, că poate te suna 10% și ajungi la interviuri la 2-3. Aplica zilnic. Nu fi picky. Nu mai contează ce scrie pe cv ci ce ești dispus să faci din ceea ce știi să faci. Accepta un 25% loss fata de ultimul venit avut, deoarece piata e în scădere.

Și cel mai important, următorul job tratează-l strict că pe un job. Ajuta sa ai minim un coleg cu care rezonezi și să mai poți să eliberezi supapa râzând de ce tâmpenii mai fac prostii cu funcții.

Concentrează te pe scop. Să îți întreții familia. Să îți facă plăcere e secundar.

Vestea buna
Ai experiența și va apare jobul potrivit, dar între timp accepta orice pune o pâine pe masa la nivel mulțumitor.

Cel mai bun sfat pe care îl pot oferi gratuit:
Învață cât mai bine să folosești instrumente ai în domeniul tau. Toți caută asta acum.

Am trecut prin asta si stiu senzatia aia de „si ce fac acum?”. Au fost cateva luni de cautari acerbe, CV-uri, telefoane la care (stupoare in tribune, stimati telespectatori), am gasit doar „ridicari de umeri”. Si asta de la persoane pentru care am sarit ca arsa de fiecare data cand au avut o minima nevoie. Meh, ca de obicei, viata are un ciudat simt al umorului. Deci: am aplicat peste tot unde am vazut joburi care mi s-ar fi potrivit (sau nu), si, dupa niste luni bunicele am primit o oferta de la un cabinet de avocatura din buricul targului. Nu era de acceptat, cu toate ca mi-as fi dorit din toata inima sa fie. Trebuia sa fii doctor docent in drept penal, international, engleza la nivel de profesor la Oxford, responsabilitati cu carul pe un job description de te lua cu ameteala si un salariu mai mult decat constipat. Dupa alte cateva luni am gasit ceva mai potrivit, dar salariul oferit era fix un sfert din cat avusesem la ultimul job. Am acceptat sfertul, dupa ce am lacrimat nitel in sinea mea cand omu’ de RU se vaita ca, aoleu, cer prea mult. A, si ca un mic amanunt: varsta mea de atunci trecea binisor de 50. Pe scurt, am primit oferta aia scheletica si incet-incet am demonstrat ca n-au facut chiar o alegere proasta (initial oamenii erau usor panicati pentru ca diploma mea nu rima absolut deloc cu postul la care aplicasem). Dupa un an imi dublasem salariul si dupa doi, il triplasem. Chiar daca nu e un context favorabil, nu dispera, ia-ti ceva timp si odihneste-te. Nu pare, dar ajuta mai mult decat crezi. Si inca ceva; exista pe linkedin cateva persoane din zona de resurse umane care posteaza anunturile celor interesati si (din cate am vazut) sunt multi cei care au reusit sa se angajeze. Vei reusi cu siguranta!

Si eu am patit-o exact ca tine. De 2 ori chiar. Prima data eram in concediu de maternitate. Legea in Belgia zice ca nu poti fi concediat(a) in perioada de concediu de maternitate. Sunt doar cateva exceptii minime si de asta s-au legat. Adica au dat afara jumatate din fabrica vreo 100 de oameni (productie si birouri) pe motiv ca au mutat o parte din productie in Austria. Aveam pana si cresa copilului platita pentru ca aici nu ai decat 3.5 luni de concediu de maternitate. A fost ingrozitor, mi-am pierdut indemnizatia de crestere a copilului pe lunile respective pentru ca nu ai voie sa primesti bani din doua locuri (primisem 3 luni platite din partea firmei pentru ca ne daduse afara). Noroc cu cei de la sindicat care m-au ajutat sa imi recuperez banii. In schimb a trebuit sa semnez un document ca nu mai am voie sa ii dau in judecata (aveam sanse sa castig procesul).
Am aplicat la 2 joburi langa casa, amandoua temporare. Voiam sa lucrez. Am reusit la unul dintre ele si pe pozitia de procurement coördinator am lucrat pentru 3 ani jumatate pana cand functia mea si a celorlalti colegi s-au mutat in India (mai ieftin pentru firma). Pentru ca oamenii fusesera multumiti au zis sa imi faca un pustiu de bine si sa lucrez ca planner/ procurement pentru materii prime. Surprise! In echipa cu pricina un sigur om de treaba, restul numai bully’s. Un an de zile m-am chinuit pana am zis ca nu mai pot. De comun acord am plecat tot in octombrie.
Am stat 2 luni in somaj. Abia in ianuarie mi-am gasit un loc de munca temporar, tot langa casa, ceva mai jos decat ce avusesem la jobul anterior, dar mult mai linistit. Dupa aproape un an jumatate am reusit sa aplic la un job permanent la ei tot in procurement. De acolo m-am mutat pe IT tot in aceeasi firma. Tot acolo lucrez si acum desi atmosfera de la departamentul anterior nu mai e asa faina.

Sfatul meu? Nu dispera. Foloseste saptamanile astea sa te recuperezi psihic. Intre timp cauta si aplica la ce functii ti se potriveste tie cel mai bine. Si nu lua decizii pripite.

Salut! Am citit si am retrait unele momente din viata mea, azi la 55 de ani sunt in aceeasi situatie de „nesiguranta” iar intre 44 si 55 de ani eticheta de „imbatranit” este mult mai evidenta. Am inceput in vanzari dupa o situatie unilaterala, lucram la uzina dupa studii tehnice iar uzina se comprima din ce in ce mai mult si mai repede, am decis sa merg la o discutie cu primul angajator invanzari si am inceput ca helper/agent pe camion cu vanzare directa de apa si suc (am incarcat/descarcat la mana sute de paleti, nu era stivuitor). Apoi am schimbat joburi in aceast zona cautat beneficii si responsabilitati suplimentare, area zona, area supervisor, am avut o experienta mica de cateva luni in Spania la munca, dar mare lucru nu am facut, decat sa fiu departe de sotie si fata mea mica, am revenit in tara si am inceput la o firma mare de transport ca dispecer/agent vanzari, apoi transfer in interior la vanzari/distributie guma de mestecat iar prin 2006 mi-am indeplinit visul (dupa munca si rezultate ca agent) si am reusit sa intru in una din cele mai tari companii, lucru care mi-a oferit sansa sa acumulez cunostinte solide in vanzari si training. Dupa 6 ani aici am avut sansa sa intru in primul proiect de management (intre timp am facut si facultatea) astfel coordonam activitati operationale pe jumatate de tara iar dupa 2 ani pentru toata tara la un mare producator de dulciuri din Romania. Am avut alti 6 ani extraordinari unde cunostintele noi au venit si au completat latura comerciala iar aceste elemente m-au ajutat sa intru intr-un proiect cu mai multe responsabilitati in alta companie din Romania. Din mai multe motive am incheiat colaborarea dupa aproape 6 ani si iata-ma in fata provocarilor in anul 2022 (la 51 de ani). Iar de aici incepe povestea pe care o expun sperand sa ne se replice si la tine. Am avut sute (sigur peste 200) de aplicari, sute de raspunsuri negative in paralel cu zeci de interactiuni fara sa se transforme in colaborare. Astfel am decis sa merg pe 2 rute, una pe nivelul de experienta acumulat si una in paralel pe un nivel mai jos avand in minte ca trebuie sa castig bani pentru familie (acum formata din 4, a venit si al doilea copil). Mutati la casa dupa ce am reusit sa facem o constructie, alte cheltuieli marite, etc etc, am acceptat o pozitie in publicitate (dupa o luna am renuntat dintr-un mediu toxic), apoi in alta companie un post de manager operational iar acolo am gasit si nu am reusit dupa 6 luni sa influentez cu nimic acel mediu si mai toxic a inceput sa apara DEPRESIA. Iar cu ajutorul sotiei si al unor prieteni am reusit sa nu o las sa se accentueze, de aceea este FOARTE important sa expui celor din jurul tau ceea ce simti si ceea ce vrei dar si ceea ce trebuie sa accepti pentru viitor. Un alt proiect, multinationala, pe dezvoltare, deplasari, etc, dar dupa 1 an se termenia totul printr-o schimbare majora interna iar eu decid sa aleg alta colaborare, naveta rezonabila, conditii minim ok si beneficii acceptabile dar iar un mediu toxic. Acum zic „tac si inghit ca am obosit de schimbari” dar atunci cand integritatea colaborarii este deterioarata de aceast toxicitate nu se poate continua. Si iata-ma intr-un alt proiect confortabil ca si activitate (mult de acasa) cu beneficii minime iar in paralel cu noi cautari pentru ruta principala (stiu ca pot sa fac mai mult, vreau sa fac mai mult si am nevoie de mai mult). Recomandare: atentie la starea psihica dupa o perioada, atentie la alegerile pe care le faci (uneori cu gandul sa nu fiu parazit) si mentine traseul decis de tine pentru ca studiile arata ca sunt necesare 3-4 schimbari intermediare pana sa gasesti un nou loc potrivit. Iti doresc succes si inspiratie in alegeri!

In Romania e f greu. Eu la 45 de ani am fost batrana (si nu numai eu) pentru o mare multinationala. Sotul a fost batran de la 42 de ani. La el a fost si mai rau pentru ca era supercalificat. Dupa doua facultati (una profil electronic, cealalta profil mecanic), 5 limbi straine, sute de cv trimise a urmat plecarea in strainatate, pe vremea cand romanii nu aveau drept de munca. Acolo a fist perfect, dar nu era acasa. La 57 de ani, cu ajutorul unei cunostinte (altfel nu ai nicio sansa) s-a angajat in Romania director (!!!!) la o mare firma. Cu „pile” nu mai esti batran si nici superclificat.

în 2014 pe 1 iauarie eram șomeră după 27 de ani de muncă. Aveam ajutorul de somaj de 600 de lei care nu însemna nimic. Nu aveam datorii dar nici rezerve, Aveam 47 de ani și nici o pilă. Pe atunci trăia soțul și el a fost cel care m-a încurajat. A durat vreo 2 ani și jumătate până am găsit ceva să-mi convină și să-mi placă. În ăștia 2 ani am făcut de toate, de la menaj la bonă pentru că aveam un copil în liceu care urma la facultate și trebuia să-mi plătesc facturile și să trăiesc cumva. Când am găsit ceva, după 2,5 ani a fost un post pe care nu-l dorea nimeni că era pe salariul minim pe economie, adică 925 de lei cum era atunci – 2016, dar … eu veneam de la un patron care imi dădea 1200/lună fără carte de muncă și cu sâmbetele lucrate până la ora 13, ori aici aveam carte de muncă, week-end-urile și sărbătorile legale libere, drept la concediu de odihnă, etc… Aici sunt și acum doar că nu mai sunt pe salariul minim pe economie, fiind o tipă isteață (zic și io) având experiență de la fostul loc de muncă am avansat bine de tot. Ce vreau să spun? Nu dispera, nu găsești rapid ce vrei dar … în final vei găsi. Postul de care vorbesc l-am găsit din anuțuri. Încearcă și pe posturi.gov.ro, acolo sunt toate posturile din administrația publică, cumnații mei au găsit de acolo și au dat concurs și au luat ca angajați civili la unități militare. Ca o concluzie, nu dispera, vei găsi, chiar dacă experiența e una neplăcută. Cred că Claudiu are dreptate, ia o pauză mai lungă, bucură-te de liniște, de copii (că ești alături de ei mai mult), ajută-ți soția mai mult, etc … ce îți place și le place și alor tăi. Important e ca partenerul de viață să-ți fie alături. Imi amintesc vorbele cu care m-a încurajt soțul ”există viață și după ”x” (firma la care lucram), eu am servici, avem o casă nu stăm în drum, ai noștri (părinții) sunt bine, copilu e bine, ne vom descurca noi cumva”. și ca să te fac să zâmbești. Sun la un anunț din ziar pentru menaj. Răspunde un domn. După chestionarul de rigoare mă întreabă dacă sunt grasă sau slabă. Nici, nici zic Io, dar de ce mă întrebați că mă angajați pentru menaj nu să defilez pe podium. Pentru că dacă sunteți slabă vă mișcați mai repede. Nu m-a mai sunat, poate nu mă încadram în standardele lui. Altul, mobil, tot menaj, zice: sunt din Urziceni. Ei, zic, nu mai are sens să discutăm. De ce? Păi… cât ar trebui să-mi dați ca să mă urc în maxi-taxi să vin până la Urziceni și să mă întorc seara? Ce vârstă aveți? 48. Mi-a închis telefonul. Pam-pam. Probabil eram prea în vârstă.

Eu sunt cumva impotriva curentului cu „accepta orice ca sa pui o paine pe masa”. Am facut asta ani de zile si nu a fost ok. Fosti colegi care au facut asta nu sunt ok. In schimb de 2 ani (am 46, adica am trecut prin asta fix la 44 ca tine) am un job pe care il iubesc si ma simt fericita. Tot din burnout cu mediu super toxic si micro management psihopato-agresiv ieseam, deci stiu prea bine cum e. Norocul meu a fost ca desi eram down, cretina de ex-sefa nu a reusit sa-mi distruga increderea in mine si respectul propriu. Cred ca asta e cel mai rau, multi care trec prin altfel de situatii ies complet down, la pamant moral. Cum am facut eu: m-am orientat catre 2-3 ramuri care sa insemne ceva pt mine (industria pharma, biotech etc) si mi-am canalizat toata energia in directia asta. Am facut liste de companii pe care le urmaream mereu. In paralel mai aplicam si pt alte oferte, dar eram selectiva. Mi-a luat cam 6-7 luni dar a meritat. Nu trebuie sa asculti opiniile negative – si mie imi ziceau ca in big pharma nu intri fara pile etc eh, s-au inselat. Cred ca sa stii cum sa te prezinti e un factor cheie. La 44 lumea te trateaza ca pe un pre-pensionar. Depinde de tine sa arati ca nu. Ca inca ai energie si dorinta de a invata etc. Iar asta e partea care pt mine e cea mai importanta. Investeste in tine, invata un skill nou, actualizeaza-te, fa un curs, invata sa folosesti AI, orice se aplica in cazul tau. Deci pe scurt: fii metodic si atent cu ofertele la care aplici, foloseste eficient timpul update & upgrade, lucreaza la increderea in tine daca e cazul – pregateste atent interviurile, e f important. Succes!