Treaba asta cu postatul pe interneți și pe rețelele sociale, cu followerii și cu joaca de-a influensăru’, stă în felul următor.

Ești foarte simpatic și mișto, până într-o zi în care cuiva nu-i place ce-ai postat. Că e articol, că e video, că e răvaș în plăcintă sau mesaj cu fum, nu contează. Contează doar că din momentul ăla pentru respectiva persoană devii un tâmpit irecuperabil și „mai dă-te-n căcat de-aici, că niciodată nu mi-a plăcut ce zici”.

Nu mai contează nimic din tot ce-ai făcut, scris, filmat sau vorbit până în ziua postării care i-a produs respectivei sau respectivului disconfortul mintal. Totul s-a șters cu buretele, te-ai transformat pe loc într-un nenorocit care merită să fie ucis. Dacă se poate, în chinuri.

Spre marele meu noroc mi-am dat seama de ceva vreme de treaba asta și reușesc să rămân zen sau să dau block când respectivii depășesc cotele de avarie.

De altfel, una dintre marile mele plăceri este să dau block și să șterg comentarii în secunda doi după ce-au fost postate, indiferent cine sunt cei care le-au lăsat. Am lista de block plină de foști prieteni care într-o bună zi au decis ei că e ceva greșit cu mine sau cu ce-am zis. Și când zic „plină”, vorbesc despre câteva mii. 🤷‍♂️

Și voiam să mai spun că nici n-am de gând să schimb ceva. Am să postez ce vreau, cum vreau, cu ce expresii vreau, indiferent de riscuri și consecințe, după care am să dau cu aceeași seninătate unfriend sau block. Nu e nimic greșit în asta, e chiar aproape cathartic.

Nu de alta, dar cred cu tărie o treabă pe care am văzut-o cu mulți ani în urmă pe internet: dacă te place toata lumea, înseamnă că ceva nu faci bine. Nu știu cine e autorul, dar are dreptate sută la sută.

Atât pentru azi!