Unul dintre lucrurile care mă enervează cel mai mult pe lumea asta este să îmi dau o întâlnire cu cineva la o anumită oră și respectivul sau respectiva să întârzie.
Nu vă pot explica cât de tare mă enervează și cât de tare mă simt desconsiderat și luat la mișto atunci când se întâmplă, mai ales că eu sunt genul de om care nu doar că nu întârzie niciodată, dar ajunge cu minimum un sfert de oră înainte la orice întâlnire. Prefer să aștept dacă știu că există cea mai mică șansă să întârzii.
Dacă eu nu ajung la timp undeva unde trebuia să ajung la o anumită oră, înseamnă că s-a întâmplat ceva grav de tot. Dar, dacă chiar se întâmplă, persoana cu care aveam întâlnire va ști cu siguranță că voi întârzia și cât voi întârzia. În niciun caz nu voi lăsa să aștepte, uitându-se la ceas și întrebându-se dacă mai vin vreodată.
Nu cred că mi s-a întâmplat de mai mult de cinci ori în toată viața asta să întârzii la întâlniri. Iar dacă s-a întâmplat, cu siguranță am aplicat rețeta de mai sus.
De-aia nu îmi plac oamenii care întârzie și îi detest profund pe cei care, după ce că întârzie, nici nu te anunță, te lasă să aștepți așa, ca prostu’.
Am prieteni despre care știu că vor întârzia la orice întâlnire, chiar dacă punem acea întâlnire în fața blocului în care locuiesc ei. Cu siguranță tot vor întârzia. Ceva se va întâmpla și nu vor putea să facă imensul efort de a coborî la ora stabilită.
Dar când e vorba despre prietenii mei, îmi asum că așa vor sta lucrurile și refuz să mă mai enervez. E ok, le fac scandalul de rigoare, dar cam atât, că nu-i mai educ eu la vârsta asta.
Lucrurile se schimbă însă total atunci când vorbim despre oameni pe care nu îi cunosc deloc sau nu-i cunosc suficient de bine și întârzie la o întâlnire cu mine.
Dacă am stabilit să ne vedem la o oră anume și-ai întârziat, deja mi-am pierdut orice urmă de încredere în tine. Nu contează că e o întâlnire de business sau de plăcere, în capul meu e că nu mă mai pot aștepta la nimic bun de la tine, dacă te-a durut în cur și ți-a fost imposibil să fii punctual la o banală întâlnire.
Și nu, nu mă interesează niciun fel de scuză penibilă dintre cele pe care le invocă în mod obișnuit ăștia care întârzie: trafic, ambuteiaj, parcare, am pierdut metroul, mi-am uitat cheia și-a trebuit să mă întorc etc. Că nici eu n-am zburat pe covor fermecat până la locul de întâlnire. Iar dacă eu am putut să ajung la timp, atunci nici tu N-AI NICIO SCUZĂ.
Ca să fie extrem de clar, nu mă refer la întârzieri de până în 5 minute. Vorbesc despre oamenii care întârzie de la un sfert de oră în sus, fără să aibă nicio problemă cu asta.
Dar dacă se repetă, mă voi enerva și de la întârzieri de până-n 5 minute. Că dacă întârzii o dată poate fi o întâmplare, dar dacă tu întârzii de fiecare dată (da, chiar și 5 minute), mă voi enerva din același motiv: o să mi se pară că te doare în cur.
A, da, nu sunt absurd, pot apărea situații grave, boală, accident și altele la fel de nasoale, dar astea sunt cazuri excepționale, cazuri în care suni și anulezi naibii întâlnirea. Nu cred că mai ai chef să te vezi cu mine dacă ai pățit ceva atât de grav.
Dar n-o să te cred niciodată c-ai întârziat 40 de minute pentru c-a făcut mă-ta mare infarct fix când te pregăteai să pleci de-acasă. Știm amândoi că minți, doar că a doua oară n-o să mai ai ocazia să mă minți.
Bine, mă rog, știm cu toții că oamenii care întârzie sunt extrem de buni la găsit justificări și că ÎNTODEAUNA altcineva e de vină c-au întârziat ei.
Nfine, cam asta am avut de spus. Pot să înțeleg și să trec cu vederea peste multe lucruri, dar nu suport oamenii care întârzie.
Când eram la facultate, ma întâlneam cu o colega undeva pe la mijlocul drumului dintre mine și ea. În 90% din cazuri ea întârzia și eu intram intr-o stare de agitație și nervi ca vom întârzia apoi amândouă la facultate.
Comentariu beton!13
Penultimul paragraf e valabil la multe altele, nu doar la întârzieri.
Dacă pot adăuga ceva la textul tău este faptul ca am așa un chef să îi iau la palme când întârzie fără să anunțe și mai ales dacă vin și cu motive puerile.
Și da, acord 5 minute din oficiu. Mai mult nu.
Comentariu beton!26
Nu știu cine spunea că punctualitatea e politețea regilor. Dar spunea bine.
Comentariu beton!36
Un Ludovic daca imi amintesc bine, dar nu mai stiu care dintre ei, ca au fost multi regi cu acest nume.
Nici eu. Punctualitatea este de la sine inteleasa si este o forma de respect reciproc. Daca eu am ajuns la timp am pretentia ca tu sa ajungi la timp. Asa functioneaza.
Odata, demult, ceva prieteni au intarziat pe motiv ca au gatit ceva inainte. Le-a luat o ora, timp in care i-am asteptat la cina. Nu mai stiu nimic de ei.
Cam asta este atitudinea mea fata de intarziat.
Comentariu beton!33
io l-am cunoscut pe senseiul absolut al întîrzierii, un fost prieten; era atît de „bun” încît se ajunsese în cercul nostru ca ei să primească „ora de întîlnire -1!”; și chiar și așa, tot întîrziau…🤣
Comentariu beton!31
Îmi place ca folosești trecutul… 😂
La fel și primul meu prieten! A întârziat atât de mult la prima noastră întâlnire, încât mi-a fost învățătură de minte pe viață. De atunci, regula era clară: trebuia să vină el să mă ia de acasă, fiindcă dacă stabileam ora 5, știind cu cine am de-a face, îl așteptam liniștită pe la 6 :)).
De altfel, cred că e singurul student din istoria Academiei de Poliție care a reușit performanța să întârzie la un examen…in conditiile in care locuia in respectivul campus :)).
Comentariu beton!11
Acum un an, am fost la un curs de comunicare de criză cu Valeriu Nicolae. La un moment dat, a făcut și o simulare în care eram puși să gestionăm o situație în care am întârziat la o întâlnire importantă și nu am avut posibilitatea să anunțăm. Fiecare dintre noi, înainte de a gestionarea situației, era „manipulat” de așa manieră încât să i se inducă o stare de criză. Este maestru la asta.
Nici unul dintre cursanți nu a reușit să se descurce onorabil. Nici unul. Mi s-a părut fascinant. Toți credeam că este floare la ureche, dar 🤷.
Cât privește oamenii care întârzie, da, pleacă cu un mare handicap în potențiala viitoare relație.
Comentariu beton!41
Apropo de curs. Am fost la un curs de prim-ajutor și organizatorul a închis usa fix când trebuia sa înceapă cursul. Întârziații nu au mai putut intra. Explicația lui a fost simpla, dar mi s-a părut f convingătoare: în caz de prim-ajutor, trebuie sa acționezi atunci, nu după 1 minut sau 1 ora.
Comentariu beton!28
Am mai întârziat în viața mea, însă nu mai mult de 5 min…iar dacă văd că nu voi ajunge la timp la întâlnire, sun întotdeauna să anunț. Ce să fac, sunt un om cu defecte…🫣
Comentariu beton!11
N-am întârziat niciodată. Intârzierea la servici nu se pune, asa-i? Când eram tânăra si-mi dădeam întâlnire cu un băiat ajungeam mai devreme și pândeam din spatele unei vitrine sa văd când ajunge, că se uită la ceas, apoi îmi faceam apariția. Dacă la ora fixată tipul nu era acolo, îmi faceam dispariția.
Comentariu beton!28
Cu un necunoscut, la prima intalnire faci tot ce e posibil sa ajungi la timp. E o chestie de bun simt. Cu prietenii sau cunostinte poti sa te scuzi, poti sa ma zici ceva, celalalt poate intelege.
Imi amintesc cand lucram in România la o corporatie, ne luau cate un coleg care aveau masina de serviciu dintr-un punct stabilit. Asta era regula. Aveam una dintre colege care intarzia in fiecare zi si cate un sfert de ora. Nimeni nu o certa, nimeni nu ii zicea nimic desi ea trebuia doar sa coboare din bloc. Intr-o zi s-a oprit circulatia tramvaielor (eu mergeam 2 statii cu tramvaiul) fara sa se anunte in prealabil. Asa ca am intarziat vreo 5 minute. Ce mi-au auzit urechile. Ba m-au si amenintat ca daca se mai repeta, ma lasa pe jos. Asa ca am decis sa ma duc eu singura la serviciu fara ajutorul altora. Ba ajungeam si la timp.
Comentariu beton!47
De inteles
Totusi
Am avut un episod recent, care m-a marcat
Fix din cauza acestui principiu pe care il impartasesc, am avut intotdeauna grija sa ma programez la coafor/mani/pedi simbata, astfel incit sa nu fiu presata nicicum de program
Am si eu, totusi, piticii mei, si imi doresc sa fii aranjata de ziua mea, chiar daca nu o petrec cu lautari 😁.
Anul trecut ni a fost chip sa prind simbata, asa ca de comun acord cu coafeza am programat vineri dupa ora 13, socotimd ca pot.
Nu pot spune cum a fost ziua aia. Ma suna sefa efectiv din 10 in 10 minute, spunindu-mi de fiecare data ‘la multi ani’ si de fiecare data mai didnu-mi cite o sarcina crapatoare.
Astfel incit nu am avut nicio sansa sa ma desprind, desi anuntasem sefa de intentiile mele criminale: sacrificam pauza de prinz (ajungeam cu laptopul la coafor si autorizam ce mai era, daca era nevoie). Dar nu a fost chip efectiv. Am anuntat coafeza cind am vazut ca lucrurile o iau la vale. Nu a spus nimic pe moment. Dqr de atunci am revenit la principiul simbetei.
Pina anul acesta. De ziua mea (cu o zi inainte, de fapt) mi-am luat jumatate de si de concediu (da, vineri) si am ajuns la timp. Totul ok. Urmatoarea programare am stabilit-o din nou vineri, la insistentele coafezei ca nu are loc nicicum simbetele. A se retine ca programarea s-a efectuat pe 22 mai pt data de 10 iulie. La orele 17. Eu avind dreptul sa inchid la 16.
Ok, anunt seful de cu o saptamina inainte (da, s-a schimbat, nu mai e sefa) , readuc aminte. La 16 inchid. Ma sui in masina, de parcurs vreo 40 km, nicio tragedie, hai la drum. Pe la jumatatea drumului apar avertizari de accident urit pe Antwerpen Sud, care cauza ambuteiaj tocmai pe centura Bruxelles-ului. O fi fost urit. Eu, prinsa in trafic. GPS-ul imi arata cu midtir 56 de minute de intirziere. Fac o poza si o trimit coafezei, cu mesajul: fac tot ce imi sta in puteri sa ajung. Imi scrie inapoi ca ea nu poate astepta nici macar un minut. Intre timp, gps-ul imi da ruta alternativa, cu ajungere la 17.15. O sun. Ii explic ca ajung la 17.15. Se descqrcq pe mine, mentionind cq e treqzq de lq 6, cq q venit si sora-sa, ca trebuia sa plec mai repede, ca asa fac eu (am intrebat cum adica si mi-a mentionat singurul episod de anul trecut, cel relatat), ca toata lumea se respecta etc samd. Am incercat sa o iau cu dubul blindetii. Am intrebat: cite ore mi-ai rezervat? 2. Bine, daca ajung si nu avem timp de a face tot, macar ma tunsi, e ok? S-a revarsat din jou pe mine explicindu-mi ca nu ii fac eu ei programul. Si ca daca intirzii un singur minut peste 17.15, nu ma mai ia. Ca trebuia sa plec mai devreme. Am intrebat-o cind trebuia, in opinia ei, sa plec eu de acasa ca sa fac 40km, in conditiile in care eu am plecat la 16. Mi-a spus ca nu ma crede ca am plecat la 16.
Asa ca, vezi bine, chiar sint punctuala si ma necajesc extrem de tare cind nu ajung la fix. Dar mi s-a parut extrema atitudinea coafezei.
Sint in cautatea unei alte coafeze, apropo :))).
Comentariu beton!28
Inteleg ca pentru coafeza conteaza programarile&stuff, respect munca, dar ca sa dau atatea explicatii, scuze, lamuriri, rugaminti si promisiuni de nu mai fac… totusi, asta nu-i de mine!
Adio si-un praz verde.
edit: sunt f multumita ca ma descurc bine in chestii care privesc pavoazarea personala, economii de toate felurile fac.
Dar ce articol! Să dai aşa în femei, pe faţă! 🙂
Am fost şi eu candva la o întâlnire şi a întarziat fata puţin…ce dacă se făcuse deja noaptea?! Iar eu venisem din alt oraş şi nu mai aveam cu ce mă întoarce acasă ?! Ai voie acolo 4-5…ore să întârzii! Că doar la toţi ni se întâmplă…A trebuit să execut sexuială nervoasă!
Comentariu beton!14
Hai mă, nu te plange. Pentru puțin sex merită să aștepți câteva ore. Ca tot 5 minute durează…
Comentariu beton!20
5 minute, da’ tu ştii în ce tensiune?! Nu se face aşa ceva! A trebuit să repet apoi (iar eu nu repet)…tu cu cine ţii?
Comentariu beton!15
Aici țin cu tine. De la o vârstă încolo, să repeți alea 5 minute deja e prea mult. 😂
Comentariu beton!26
Ți-am spus că vin în 5 minute! Nu mă mai suna din oră-n oră!
Comentariu beton!28
Citeam si zambeam pt ca si eu sunt fix, fix la fel. In familia mea doar taica-miu era asa. Restul, mama, fratele, sora, e imposibil sa nu intarzie si mai si zic: vai, dar ai venit chiar la cat ai zis…pai la cat trebuia sa vin?? Si eu mor pe scuzele legate de trafic, de parca eu am avion personal cu care am venit pana aici…mda…incerc sa nu ma enervez, nu-i pot eu schimba..
Intotdeauna mi-am calculat drumul asa incat sa ajung macar cu cateva minute mai devreme.
Aici, in Germania, ma ucide ideea de a folosi autostrada ca sa ajung undeva. Nu stii niciodata daca nu cumva e un accident mai in fata si stai doua ore sa elibereze aia autostrada. Sau daca n-a rasarit o lucrare, peste noapte si, din trei benzi se face una si iar mai pierzi o jumatate de ora sau mai mult. Chiar daca drumul prin oras e mai lung si plin de semafoare sau restrictii de viteza, il prefer ori de cate ori se poate.
Aveam vreo 18 ani cand am avut o intalnire cu un baiat. Am ajuns cu vreo 5 minute mai devreme, m-am asezat pe o banca si am asteptat. La ora stabilita, ipochimenul n-a aparut. Bine, la vremea respectiva nu existau telefoane mobile. Chiar si alea fixe erau un fel de lux.
Am plecat. A doua zi, mi-a spus ca el stie ca fetele intarzie intotdeauna, asa ca a venit cu vreun sfert de ora mai tarziu. Eh…uite ca fata asta nu intarzie, asa ca…pa si pu…la gara.
Comentariu beton!29
Hm, asta cu autostrăzile e dureros de valabilă în Italia. Fost la un văr la Roma, când să plecăm la aeroport, a luat-o pe autostradă. La italieni nu se discută, la orice incident inchid autostrada și nu prea există ocoluri. Așa că am ajuns la aeroport fix la timp să văd avionul decolând. Ne-am întors cu trenul la München, eu stând tot timpul în picioare neavând loc. Am ajuns la timp la muncă.
Cea mai interesantă scuză, a fost a unui asistent din facultate care a intarziat bine la sedinta de dat afară din partid.
Omul se insura cu o străineză si pleca din tară.
– Vă rog să mă scuzati, dar am fost implicat intr-un accident de tramvai. Am alunecat si m-a taiat tramvaiul, exact în jumatate.
Comentariu beton!16
Hmmm, se întâmplă ceva de ți se duc comentariile în spam și nu mă prind ce.
Poți să mai lași unul?
Comentariu
Eh, uneori tuseste internetul si se intampla chestii stranii.
Nici un fel de problema cu „Comentariu” a mers snur.
Cred că am în ADN punctualitatea, dacă presupun că din diverse motive aș putea întârzia dau rapid un mesaj/telefon și anunț. S-a întâmplat să estimez greșit și să ajung la timp iar persoana cu care aveam stabilită întâlnirea să întârzie ea peste 45 minute fără să anunțe, a și menționat că nu văzuse mesajul meu 🤷 și că nu este nicio problemă că nu am stat în ploaie, never again. Exact cum spui și tu, prefer să ajung cu 15 minute mai devreme, povestea cu „sunt în față pe avari” doar trebuie să cobori 🤦 ferească Bunuțu’, am o amică pe care o anunț, și stă într-o zonă unde este dificil să aștepți, în teorie ar avea timp și să spele toată garderoba, usuce, calce etc și tot mai aștept 15/20 minute cu o motivație absolut tâmpită: a sunat X și trebuia să răspund. 🤬 Este lipsă de respect și educație, atât. Ăștia sunt fix pe modelul celor care sună închid și apoi nu îți mai răspund și tot ei sunt ofensați dacă îi întrebi ceva.
Nu că nu întârzii, eu ajung mai mereu înaintea orei stabilite. Așa îmi place mie, să fiu sigură ca am marjă de timp în caz de ceva. Dar poate de la faptul că apoi am de așteptat oricum până la fix, m-am obișnuit să am răbdare și nu mă enervez, oricât ar întârzia persoana pe care o aștept. Pur și simplu stau liniștită, în timp ce fac scenarii despre motivul întârzierii celuilalt. Mai mereu sunt surprinsă cu o explicație la care nu m-aș fi gândit, doh…
Totuși, legat de subiect, îmi aminteam de curând cam cum ne întâlneam când nu aveam telefoane mobile (bine, nici fix, uneori). Te duceai la locul stabilit și așteptai un timp. Venea, bine. Nu venea, plecai și aflai cine știe când ce s-a întâmplat. Ați mai avea nervi să suportați asta?!
Mi se pare dovadă de respect față de timpul meu și față de mine. Aveam (timpul trecut al verbului, da) o prietenă care pleca de acasă la ora la care ar fi trebuit să ne întâlnim, după modelul “acu’ vin!” (adica minim 40 min de stat). În ziua când am plecat și n-am mai stat după ea i s-a prăbușit universul.
Comentariu beton!13
Lipsa punctualității este dovadă de nesimțire și iresponsabilitate.
Cine nu-i punctual l-am șters de pe listă.
Când am fost holtei acordam domnișoarelor 15 minute, din oficiu.
La minutu’ 16, io am plecat.
Comentariu beton!14
Te ținea 15 minute? 😳 Campionule. Vezi să nu citească blondina, ca ai pus-o… 😂
Acum între noi, tâlharii… să pleci în minutul 16 e de porc. Măcar țigara de după.
Comentariu beton!14
@Claudiu: 15 minute-s de-ajuns. Doar nu facem sport de anduranță.🤭
@Claudiule, poate era de 3 ori câte 5 minute…JT, mă eclipsezi! :)))
Nu stiu despre ce vorbiti dar, pe mine, ma tine si acum cel putin 61 de minute – 20 de minute „vrajala” s-o bag, 1 minut „treaba” si 40 de minute scuzele. 🤭
Acum niste ani am avut de angajat pentru o pozitie de internship. Avand multi doritori i-am chemat pe toti odata sa dea un test. Daniela a intarziat. Cu toate astea a facut cel mai bun test. Am zis ca totusi nu o luam pentru ca nu e punctuala. O colega insa a insistat. A fost fara discutie una din angajarile din top 3 pe care le-am facut. Si culmea nici nu era ne-punctuala prin definitie
Si acum ma gandesc uneori ca saca aplicam criteriul meu as fi gresit.
Dar ma enerveaza in continuare cei care intarzie fix cum se spune in articol…
Comentariu beton!17
Știi cum e cu excepțiile și cu regula…
Mai intarzii, nu zic ba, dar intotdeauna anunt. Si ii inteleg si pe cei care ibtarzie si anunta, ca se pot intampla multe neplanificate. Bine, vorbim de intarzieri de ordinul minutelor, sa ne intelegem.
Dar cel mai tare si mai tare ma enerveaza aia care, desi ei intarzie constant, cand ajung EI la timp si nu te-au gasit acolo, in urmatoarea milisecunda te suna sau iti dau mesaj ca UNDE ESTI???
Si aia care se uita pe gmaps si, daca drumul dureaza 15 min, pleca de qcasa cu 15 min inainte, ca doar ei sunt eficienti si calculati, nu? N-au timp de fineturi din astea cu „respect pt timpul celuilalt”.
Și eu urăsc să întîrzii. În plus, prin prisma profesiei, dacă primul pacient programat îmi întîrzia mai mult de zece minute, îmi dădea peste cap programul pe întreaga zi. De aia, de regulă, întîrziatului îi reduceam tratamentul la fix cît putea încape în timpul avut la dispoziție, ca să limitez daunele. Dar mai mult decît orice, urăsc să întîrzii din cauza altuia. Să vezi ce mișto era cînd, pe vremea cînd viața mea era normală, trebuia să ajung cu omul meu la ora X, în locul Y, eu eram gata de plecare cu un sfert de oră înainte de ora estimată de plecat de acasă și dumnealui nici nu ieșise din pijama. Iar în situația extrem de probabilă în care eram luați la rost că am întîrziat, aveam o mare satisfacție să-l arăt cu degetul pe motivul de 1,92m al depășirii sfertului academic. De ce naiba, by default, doar muierea e aia vinovată de întîrzieri? 😃
Comentariu beton!19
La chestia cu întârziatul pacienților la consultații la fata mea este invers, pacienții ajung prea devreme 😊
Da ajung pacienții de pe la șapte dimineața chiar dacă sunt programați la doișpe pentru că ”atunci am cursa, dna doctor” și ce să le mai zici! Nu le zici nimic dar lucrezi sub presiune maximă pentru că nu numai că ajung mult mai devreme de ora programata (cam toții) dar nici nu au răbdare și stau ciopor la ușa cabinetului și se mai și cearta sau insistă să intre peste rând iar spre amiază se plâng că de ce durează atât că ”le pleacă cursa”. Dar nu poate altfel că sunt oameni amărâți din unul din cele mai prăpădite județe din tară și care ar aștepta oricât numai să fie consultați. Din păcate nici doctorul nu poate să lucreze mereu sub presiune fiind zile când ”nici la baie nu am avut timp să merg”. Asta la jobul de la spitalul din provincie pentru că la clinica privată din capitală în singura zi de consultație e altfel, pacientul mai întârzie dar supărarea lui este că de ce se aștepte chiar puțin. Ceea ce este normal daca te gândești că nimănui nu îi place să dea o căciulă de bani și să mai și aștepte când intră la consultație. Și atunci e oarecum de înțeles că doctorul, ca să respecte programul, trebuie să scurteze durata consultației întârziatului. Ceea ce fata mea nu face și își atrage astfel nemulțumirea șefului (și a unor pacienți care vin pentru prima dată) ca se asteaptă, pentru că primește clinica review-uri proaste pe motiv de așteptare peste ora programată. Si tot sub presiune lucrează și aici! Of! ☹
Chiar acum intârzii la serviciu😅😅. Ma stiue bossul ca se poate intampla. Am si scuze, transport cu tren, legaturi. Dar balansez situatia altfel la munca. Si dacacl trebuie sa ma intalnesc cu cineva sinintarzii, anunt. Ma simt de rahat daca ala/aia sta cu ochii’n soare.
În domeniul întârzierilor, una dintre cele mai halucinante experiențe pe care am avut-o era când căutam să angajăm pe cineva pe un post. Într-o zi, la ora 12, aștept persoana programată să vină la interviu, iar ea nu apare. Asta e, next! Doar că, pe la 14, persoana respectivă sună:
– Alo, sunt Cutărescu, trebuia să vin la interviu la ora 12.
– Așa-i.
– N-am ajuns.
– Am văzut.
– Am sunat să văd când am putea reprograma.
– Păi, îi zic eu, din punctul meu de vedere, interviul a avut deja loc.
– Cum așa?
– Simplu: dacă de la prima întâlnire, aia la care era interesul tău să arăți cât mai bine, să dai ce e mai bun ca să faci impresie, eu a trebuit să te aștept și tu n-ai mai venit, îmi e clar la ce mă pot aștepta de la tine dacă te angajez.
– Am avut o problemă neprevăzută, de-aia n-am putut să vin. Dar am sunat acum.
– Tocmai. Dacă sunai înainte de ora 12 și-mi spuneai că a apărut ceva și nu poți ajunge la întâlnirea programată de comun acord, era altceva. Înțelegeam că poate chiar a fost ceva grav și, chiar dacă nu dădea bine ca primă impresie pe care mi-ai fi făcut-o, luam în considerare ideea de a reprograma. Dar așa, mi-ai oferit toate informațiile necesare ca să știu că nu ești ceea ce căutăm.
Omul mi-a aruncat un „dacă așa credeți” din care se vedea de la o poștă că nu înțelegea care e problema mea, de ce fac atâta caz pentru ceva ce el considera neimportant. 🙂
Comentariu beton!24
Ei, asta cu întârziatul la mine se cam întâmpla pe vremea când trebuia să semnezi condica pusa special pe masa șefului ca să te vadă că ai întârziat! ☹
Dar trebuie să povestesc (daca aveți răbdare și va interesează) cum a întârziat la prima întâlnire cel care avea să fie (si a fost) viitorul soț.
El era din București, eu din Iași. Ne cunoscusem la o conferință în profesie la Sibiu. După câteva lungi convorbiri telefonice la distanță îmi spune că i-a sosit în sfârșit Dacia 1300 mult așteptată (la propriu) și că trebuie să ii facă primul rodaj obligatoriu, cel de 3000 de km, și deci intenționează să meargă pana la Putna, în Bucovina, loc mult apreciat de el. Și mă întreabă daca vreau să îl însoțesc în călătorie. Tocmai îmi luasem ”din prima” carnetul de conducere și strângeam cu înverșunare bani de mașină din leafa mea de inginer în primii ani de cariera. Așa că sar în sus de bucurie și, fără să mă gândesc prea mult, accept dar, după un moment de gândire spun cu naivă sinceritate, ”sa vad ce zic și ai mei”. Răspunsul a venit prompt ”credeam că sunteți înțărcată demult”. Remarcați, în plus pe lângă prostia cu primul răspuns, și faptul că vorbeam încă cu formula de politețe (ehei, doua generații în urmă…) 😊
In sfârșit, hotărăsc să merg și ne dam întâlnire în gara primului oraș unde se întâlneau drumurile noastre dinspre casă. Ajung în gară cu ceva timp înainte de ora stabilită, domnul cazându-se probabil în zonă, și aștept. Nimic! Nu un sfert de oră, jumătate, ci o oră. Nedumerită pentru că totuși era un domn, mă duc la oficiul poștal din oraș să dau un telefon (ce mobile pe atunci, la cabină cu legătura făcută de o telefonistă) să vad ce s-a întâmplat. Când să intru în sala poștei, în una din cabine cine era și încerca să vorbească acasă la mine? Ați ghicit, preopinentul! Evident au urmat reproșuri și explicații laconice care mi s-au părut foarte dubioase, că cică a fost pe peron și nu m-a văzut! Asta pe la ora 9-10 dimineața în gara unui orășel prăpădit unde lumea era la munca! În fine, nu am mai insistat dar evident că nu l-am crezut și i-am purtat pică multa vreme până când, căsătoriți fiind, mi-a explicat că în dimineața aceea a avut urate tulburări gastrice, respectiv diaree 😊 și a fost nevoit să întârzie pentru că nu putea altfel.
Așa că uneori, Domnule Vasilescu, trebuie să îi înțelegem pe cei care ne fac să așteptăm la o întâlnire programată…. 😊
Comentariu beton!22
Ce-aveți bre cu întârzierea de dimineață așa, pe ploaia asta de octombrie?😃😃😃😃😃😃😃
Glumesc, să pară vremea mai frumoasă. EU nu suport să întârzie Bolt sau taxiul ,care îți marjă de un minut,două, darmite altcineva, că eu nu întârzii nici sa mă pici.In primii ani de serviciu, hăt 1990 ,am avut câteva luni cu 165 de ore plătite în loc de 168;pentru 5 minute dimineața sau 10 minute dacă plecam mai devreme. Și mi s-a spus că să-mi fie învățătură de minte, programul era fix 7-15.
Ai întîrziat la întîlnire = auf piezderseihn ș-un praz verde. Plec și greu mă convingi să mai încerc a doua oară. Nu aștept 5 minute, nu un sfert de oră, plec extrem de nervos.
Exact cum spune Mihai, sună-mă și anunță-mă că s-a întîmplat ceva nasol. Dar acel ceva să fie real, dacă ai pretexte sau te miros că mă minți, tocmai ai anulat orice altă întîlnire.
Aseară mi-am luat cele 2 adolescente din dotare la Odiseea. Am una tip ceas elvețian și una etern întârziată. Am zis că avem autobuzul langă bloc la și 45 și hai, hai că intârziem. Când ajungem în stație și vede că am ajuns cu 10 minute mai devreme, a zis că am păcălit-o! Culmea e că nu întârzie niciodată la școală, concursuri, plecări în excursii.
„De-aia nu îmi plac oamenii care întârzie și îi detest profund pe cei care, după ce că întârzie, nici nu te anunță, te lasă să aștepți așa, ca prostu’.
Am prieteni despre care știu că vor întârzia la orice întâlnire, chiar dacă punem acea întâlnire în fața blocului în care locuiesc ei. Cu siguranță tot vor întârzia. Ceva se va întâmpla și nu vor putea să facă imensul efort de a coborî la ora stabilită.”
Doua scene petrecute cu 2 persoane diferite in urma cu cativa ani.
Prima: urma sa ma intalnescu cu o persoana sa cumpar un produs pe care acesta il vindea. Stabilim ziua, ora si locul, cu mentiunea ca nu il pot astepta mai multe de 15 minute peste ora convenita pentru intalnire fiindca urma sa ajung altundeva. Ajung la ora stabilita, ii trimit mesaj ca am ajuns si ii spun ca il astept maxim 15 minute dupa momentul H. Nici un mesaj, nici un apel din partea lui. Il sun, nu raspunde. Mai astept putin apoi iar il sun, ii trimit mesaj, nimic. Dupa mai multe mesaje si apeluri la care nu raspunde, trecand sfertul academic, am plecat si ii trimit mesaj. La fel nimic. Peste vreo ora ma suna persoana respectiva si imi spune ca urmeaza sa ajunga cam in 30 de minute. I-am spus ca deja plecasem si ca ar fi trebuit sa raspunda la mesaje si apeluri daca stia ca urmeaza sa intarzie. Tot persoana respectiva era contrariata si nemultumita ca de ce nu il asteptam.
A doua: stabilisem cu o alta persoana sa ne intalnim in apropierea locuintei sale pentru a cumpara un produs de la aceasta. Vine ziua si ora, ajung la locul intalnirii, ii trimit mesaj, il sun, nici un raspuns. Astept putin, iar ii trimit mesaj, il sun din nou, nici un raspuns. Dupa mai multe incercari esuate de a-l contacta si dupa ce am asteptat 10 minute peste momentul H am plecat. Dupa cateva ore trimite individul un mesaj „Scuze, am uitat de intalnire si dormeam. Nu am auzit telefonul”.
Astfel de personaje par a fi in numar din ce in ce mai mare fiindca tot intalnesc zilnic noi exemplare.
Eu sunt un om punctual, soțul meu în schimb…. se apucă să se pregătească când trebuie să ieșim pe ușă, de am ajuns să îi spun ca trebuie să ajungem mai devreme, tocmai pentru a ajunge la timp. Fiica noastră la fel. Cred ca e ceva legat de o moștenire genetică, altfel nu-mi explic ☹️
Mai nasol e ca, în tinerețe nu ma enerva asa rău, dar cu trecerea anilor, chiar consider ca e nesimțire
Sa intarzii inseamna pentru mine sa fii nesimtit. Nu exista scuze. Iti spun ca pun masa la ora 1, confirmi ca vii, da da, si ajungi la 3, ca ai avut alte treburi. De ce sa iti permit sa te porti asa cu mine? A doua ora nu a mai existat.
Te intreb la cat ne vedem, imi zici in jur de 11. Ce e asta, in jur de 11? Spune o ora clar si tine-te de ea, ca toti suntem importanti, traim in acelasi oras cu trafic si aveam o mie de chestii de facut.
Si ce urasc cel mai mult, celebra faza „trec eu pe la tine dupa pranz, esti acasa?”. Sunt, dar nu sunt la dispozitia ta, intreba-ma mai intai daca e ok si spune clar la ce ora ajungi, ca poate plec, ma vopsesc, dorm, etc si nu am chef sa stau sa te astept pe tine.
Hai ca ma opresc, ca risc o micuta criza de nervi doar cand imi aduc aminte de neseriosii si nesimtitii astia.
Comentariu beton!13
Pe vremea când aparuse Uberul in Bucuresti, maica-mea nu era convinsa de corectitudinea soferilor. Dar fiica-mea venise in vizita si avea avionul de intoarcere dimineata, foarte devreme. Cu o zi inainte, nu mai stiu unde au mers, in fine, luasera un Uber si maica-mea, pentru ca se intelesese bine cu soferul, i-a spus sa vina a doua zi la 4 pentru un drum la aeroport. Soferul achieseaza „da, doamna, cum sa nu! sigur vin”.
A doua zi, de pe la 3 trepida prin casa. O usuieste pe Mademoiselle in timp ce aceasta se spala pe dinti, o activitate interminabila pe care-o efectueaza intotdeauna cu simt de raspundere si atitudine imperturbabila.
Si la 4…nik! Nema sofer! La 4 si un sfert da permisiunea ca nepoata sa caute un alt Uber. Pe care-l gaseste in ciuda temerilor „ca nu circula astia noaptea”, care ajunge punctual si care-o duce fara probleme la aeroport.
Fin de l’histoire? Nein! Ca in dupa-amiaza aceleiasi zile, eliberata de musafiri si de emotii, maica-mea facea o siesta bine meritata. Din care o trezeste telefonul, la 4 si un pic: „Pai ce faceti doamna, va astept in strada, sunt soferul de la Uber, n-am vorbit sa vad duc la aeroport???”
Eu urăsc oamenii care întârzie! Am noroc ca locuiesc în țara care trebuie. Aici dacă ajungi la timp ai întârziat deja 😃
Sunt însă situații în care oamenii intarzie și mă enervează cumplit.
Sunt fotograf și fac multe ședințe de familie. În ultima vreme mi s-a întâmplat să întârzie clienții pentru ca a adormit copilul și nu au vrut să îl trezească 😳
E adevărat ca un copil somnoros nu cooperează de aceea, de comun acord cu părinții, stabilim ședința după somnul de dimineață al copilului. Mi se pare total aiurea să mă lași să aștept fără să anunți. S-a întâmplat de 2 ori de la începutul anului așa ca m-am hotărât să aplic același principiu ca la doctor- nu ai venit la timp, plătești consultația.
O întâmplare distractivă legată si de diferențele culturale a fost cu o prietenă de la școala copiilor. Copiii au fost invitați la o petrecere de zi de naștere. Fac o paranteză, aici petrecerile sunt cu timp limitat- de exemplu de la 17.00 la 19.00- și sunt invitați doar copiii. Nu e ca în România când ți se spune ora de începere a petrecerii și apoi se pleacă când e toată lumea obosită 🙂
O prietenă, din Brazilia a apărut cu copilul pe la 18.45 în condițiile în care petrecerea a început la 17.00.
A fost distractiv să urmăresc dialogul dintre ele. Gazda (o italiancă), un pic contrariată i- a spus ca nu credea ca mai vine. Brazilianca i-a răspuns, “cum să nu vin, doar am confirmat”. La care italianca – “ da, dar petrecerea a început la 17.00” și brazilianca “ păi am venit, e abia 18.45”
Gogule, Gogu, 8, 8 si ceva… fix!
Exact ca tine sînt, la fel gîndesc.
Ar trebui să ne-ntîlnim noi doi să vedem care ajunge primul. :))
De regula sunt un tip punctual, si-mi place ca si ceilalti sa respecte chestia asta. Mi s-a mai intamplat, din diverse motive, sa intarzii, dar in 99% din cazuri am anuntat din timp.
Asta pana am cunoscut-o pe scumpa mea sotie 😀 Timpul s-a dilatat usor, usor.
Am inceput s-o mint cu privire la ora la care trebuie sa ajungem undeva, doar ca sa evit sa intarziem.
Apoi a venit fatala! S-a nascut pustiul meu, a.k.a Mihai. Orice incercare de a fi punctuali in formula de 3 s-a dus pe apa Sambetei :))))) E ceva foarte rau. Sunt si eu om si uneori scoteam flacari pe nas, ba chiar incercam sa pun presiune pe ei si se mai lasa si cu mici certuri. De vreo 2-3 ani am renuntat, nu am cu cine 😀
Ca idee, ne-am contrazis pe ora de plecare de acasa luna trecuta cand am plecat in Palermo (btw, a fost superb!) Eu ziceam sa plecam cu 3 ore inainte, sotia cu 2 ore (noi locuind in Titan). Am invins si foarte bine am facut. 3 ore au fost la fix (uber, bagaj, pipi, imbarcare etc). Ghici cine a recunoscut ca am avut dreptate?
…Gemini, Claude
Vizitam o prietena care locuia intr-o tara din afara Europei. Pentru ca ea avea ceva treburi de rezolvat, am stabilit unde si la ce ora sa ne intalnim. Eu am ajuns la timp, insa ea se lasa asteptata. I-am trimis un SMS sa o intreb daca s-a intamplat ceva. Niciun raspuns. Am mai trimis un mesaj, chiar incepusem sa ma ingrijorez. Apare si ea dupa mai bine de o jumatate de ora. Nu mi-a raspuns pentru ca ar fi costat-o sa-mi raspunda la SMS.
Inca o data, rezonam 100%.
Nici nu stii cat de greu ii sa il educ pe junior, care s-a obisnuit sa ajunga la fix, sau cateva minute dupa, la orice activitate are. Si ghici cui i se transforma instant de fiecare data minim 100 de fire de par din gri in alb polar, ca deh, trebuie dus cu masina?
Oricand trebuie sa ajung la ora fixa, nu concep sa nu fiu cu macar 5 minute mai devreme, luand in calcul cel mai rau trafic, de exemplu, ca altceva nu prea are ce sa ma intarzie in majoritatea situatiilor „normale”.
Urăsc sa întârzii. De aia m-am „dresat” sa ajung intotdeauna cu maxim 5 min înainte, pentru ca urăsc si sa stau degeaba 😁. Cat despre cei care întârzie…ma întreb cum naiba le functioneaza creierul si cum se organizează. Daca am întâlnire cu cineva si întârzie mai mult de 5 min, plec.
Chiar ieri am patit o faza la un interviu programat inca de joia trecuta, la ora 15:00. La 14:40 am coborat din Bolt, am intrat in cladire si i-am spus fetei de la receptie ca am o intalnire cu dl. X la ora 15:00. A dat un telefon, a vorbit aproximativ 5 minute, timp in care am aflat, fara sa ma intereseze, ca la 16:05 pleaca acasa. La final mi-a spus la ce etaj si in ce birou trebuie sa merg.
Cand am ajuns acolo, in fata biroului era o alta tipa care mi-a spus sa astept, deoarece persoana pe care o caut era ocupata si urma sa vina „intr-un minut”. Apoi a intrat intr-un alt birou, a lasat usa deschisa si, timp de vreo 10 minute, am auzit-o chicotind si razand cu o alta colega.
La un moment dat a aparut un tip. M-a intrebat ce fac acolo, dar nici n-am apucat sa-i raspund, ca a intrat si el in biroul fetelor, unde au continuat sa rada si sa se distreze inca vreo 5 minute.
Dupa aceea, tipa a iesit, a intrat in biroul ei, iar dupa aproximativ 10 minute a iesit un domn care i-a spus ca se vor vedea peste doua saptamani, deoarece pleaca in concediu.
Am mai asteptat vreo 5 minute. M-am uitat la ceas: 15:15. Mi-am zis ca, daca mai trec 5 minute, bat la usa sa intreb ce se intampla cu interviul meu. Nici nu mi-am terminat bine gandul, ca tipa a iesit val-vartej din birou strigand: „Oana, plec acasa!”.
Cand m-a vazut, m-a intrebat ce doresc. I-am spus ca am venit pentru interviu, iar ea mi-a raspuns ca seful plecase cu 5 minute in urma si m-a intrebat de ce nu l-am oprit.
Am mers impreuna la receptie, unde nu mai era nimeni. A dat un telefon, s-a certat cu persoana de la celalalt capat al firului, a injurat, apoi a inchis. Am vrut sa spun ceva, dar m-a intrerupt si a inceput sa butoneze telefonul. Am asteptat. Dupa ce a terminat, mi-a spus ca „nesimtita” de la receptie a plecat inainte de terminarea programului si ca trebuia sa ramana pana la 16:30 sau macar pana la 16:05, ca sa o duca si pe ea acasa.
Am intrebat cand as putea reprograma interviul, iar ea mi-a spus ca seful este plecat doua saptamani in concediu si ca ma vor suna ei, daca vor mai dori sa angajeze pe cineva peste aproximativ o luna.
Inainte sa plece, m-a poftit afara din cladire, spunandu-mi ca ii vine Uberul, ca nu am ce cauta singur inauntru si ca trebuie sa ma descurc cum plec de acolo.
Partea cea mai interesanta a venit aseara, pe la ora 20:30, cand m-a sunat chiar seful. M-a intrebat de ce nu m-am prezentat la interviu. Cand i-am spus ca am fost acolo cu 20 de minute inainte de ora stabilita si i-am povestit tot ce s-a intamplat, a ramas surprins si mi-a spus ca pe el nu l-a anuntat absolut nimeni ca am ajuns sau ca am asteptat pentru interviu.
La finalul discutiei, mi-a spus ca, din punctul lui de vedere, nu-mi doresc suficient de mult sa lucrez la ei, deoarece nu i-am spus nimic atunci cand a trecut pe langa mine. Din acest motiv, a decis ca nu mai are rost sa ma cheme la un alt interviu, adaugand ca nu are nevoie de „oameni nemotivati si dornici” care nu vor sa munceasca in firma lui.
Pfui! De necrezut! Chiar sunt si astfel de oameni si inca sefi?!? Si ne mai mirăm de ce merg lucririle atat de prost in tara asta!
Cred ca asta e subiectul meu preferat de conversatie de tip WTF. E nesfarsit. Patesc ca si Cartman, imi sare the funny fuse de fiecare data cand imi aduc aminte multiplele feluri in care inteleg oamenii sa trateze subiectul intalnire in ziua si la ora stabilita.
Exemple:
– prietena despre care spunem toti ca vom crede ca vine doar dupa ce ii vedem incaltarile la usa (programam cu ea doar la cineva acasa, sa nu o mai asteptam de nebuni prin oras)
– unchiu’meu care zice ca vine si ne ia cu masina pe la noua-noua jumate-zece (I’d rather build my own car)
– „cand se trezeste copilul”
– livrabila predata la 10%, care presupunea lucru de cateva saptamani, nu de ieri pe azi, ca „am fost la chef si a trebuit sa dorm”, „am avut concert cu corul in Basarabia”
In orice caz, daca intarzierea e recurenta, consencinta e clara: la job am echipa mica formata din oameni punctuali, si in afara de o exceptie, prietenii ramasi sunt punctuali. Da, poate ca am pierdut ceva filtrand dupa calitatea asta, dar sincer nu vad ce as fi putut pierde..