Mă uitam la filmarea cu cetățeanul ăla care n-are nicio problemă să se plimbe cu mașina pe plaja de la Vadu. Bănuiesc că ați văzut-o deja cu toții, dacă nu, o aveți mai jos.

Și mă gândeam la o chestie. Cred că unii oameni pur și simplu sunt construiți altfel, în sensul că probabil le lipsește din naștere particula aia care de-a lungul vieții se dezvoltă și, până la urmă, devine ceea ce noi toți cunoaștem sub numele de bun-simț. Eu n-am vreo altă explicație.

Când văd întâmplări de genul, de fiecare dată încerc să mă pun în pielea celui care face așa ceva și să mă gândesc în ce condiții aș face și eu același lucru.

În cazul de față, nu reușesc să găsesc un răspuns, nu reușesc să-mi dau seama în ce condiții aș intra așa, de bună voie, fără niciun fel de condiție extremă, să mă plimb cu mașina pe plajă doar pentru că pot.

Ok, da, într-o situație gravă, să depindă viața sau sănătatea cuiva de mersul meu pe plajă cu mașina, n-aș avea nicio ezitare.

Dar omul ăsta nu avea nicio situație gravă, părea chiar foarte relaxat, pur și simplu pe acolo a considerat el că trebuie să se plimbe cu mașina. Iar asta, prieteni, efectiv mă depășește și mă lasă cu gura căscată pentru că nu reușesc să înțeleg de ce-ai face asta.

Creierul meu e construit într-un fel care nu-i permite să înțeleagă. Fix cum era în cazul chimiei organice de clasa a zecea, deschideam manualul, citeam, dar nu înțelegeam nimic.

Vă zic, cred că teoria mea e posibil să fie reală. Unii oameni pur și simplu se nasc așa, fără particula aia care, într-un final, ar trebui să se transforme în bun-simț.