De fiecare dată când văd oameni care debitează cretinisme precum cele din clipul de mai jos mă enervez atât de tare că simt, la propriu, cum îmi urcă tensiunea. Femeia aia este (sau așa pretinde) medic și terapeut.

Când începe să vorbească, mă enervez nu doar din cauza tâmpeniilor debitate, ci pentru că mă îneacă neputința de a putea să-i spun în timp ce o privesc în ochi: taci, fă, din gură, proasta dracului!

Iar dacă aveți impresia că n-aș putea să-i spun asta, în timp ce-o privesc în ochi, ei bine, vă înșelați amarnic.

Cum aș putea să nu-i spun fix ce gândesc despre ea, atâta vreme cât femeia asta cică nu tratează boli, ci vindecă emoțiile din spate și tratează fricile care au dus la apariția respectivei boli.

Da, da, am avut doza de masochism să mă uit pe mai multe postări de pe contul ei, pur și simplu te îngrozești când o auzi ce scoate pe gură. Iar problema mea nu e că crede ea toate căcaturile pe care le debitează, ci că le aplică și pe alții care se uită în gura ei.

Iar printre „alții” ăia se regăsesc și copiii ei. Dar ăștia, săracii, măcar nu au de ales, sunt obligați să facă ce le spune mă-sa. Gizăs fucking craist!

Nu mai continui, pentru că efectiv mă enervez când scriu și n-am greșit cu nimic în viață ca să pățesc asta. O să pun totuși o întrebare de bun-simț, pentru că sunt total nelămurit.

De ce toți ăștia care „tratează emoțiile” sună la ambulanță sau dau fuga la cel mai apropiat spital, dacă e să pățească vreo nasoală de genul „am făcut accident de circulație și acum mă uit cum țâșnește sângele din piciorul meu drept care are dubă fractură deschisă de tibie și peroneu?”.

De ce cheamă salvarea, în plm, DE CE? De ce nu se apucă să vindece emoția din spate și să trateze fricile care au dus la secționarea piciorului de sub genunchi? DE CE?

Fmm, că iar m-am enervat!