Articol scris de Claudiu.
Azi nu avem Iulia.
…
Dimineață devreme
În dimineața în care Tanti Maria a decis să pună gogonelele, Vasile-AI a cerut o actualizare de firmware de trei gigabiți. Maria i-a dat, în schimb, cu cârpa de praf peste senzori, convinsă că are toane pentru că n-a plouat destul.
Nepotul, Andrei, plecase cu o oră mai devreme spre Pitești, cu o valijoară mică și o vinovăție mare. Înainte să iasă pe ușă, pusese pe masa din bucătărie un obiect negru, rotund, cam de mărimea unui borcan de jumătate de litru – adică exact mărimea unui dușman de casă, după standardele Mariei.
– Bunico, îi zisese el, apăsând pe niște butoane nevăzute, l-am instalat pe Vasile. O să te ajute. Are senzori pentru temperatură, umiditate, calitate a aerului. Poate controla aragazul, poate comanda hrean de pe internet-
– De pe internet?! sărise Maria, făcând cruce. Hreanul se cumpără de la Gheorghiță din piață, nu de pe internet, maică. Gheorghiță îl rade cu mâna lui, cu lacrimi cu tot, de aia e bun.
– Gheorghiță are patru stele pe Google Maps, bunico.
– Și Dumnezeu câte are?
Andrei nu avea răspuns la asta. A plecat.
Iar acum, la ora opt și un sfert dimineața, boxa neagră de pe masă se iluminase cu un inel albastru și vorbise, cu o voce bărbătească, calmă, ușor robotică, cu un accent care părea de undeva din zona Floreasca:
– Bună dimineața, utilizator 01. Temperatura bucătăriei este de 19,3 grade Celsius, umiditatea relativă de 67%, iar prognoza NASA pentru ziua de astăzi indică presiune atmosferică stabilă. Analizez densitatea vizuală a gogonelelor din coșul de pe podea. Recomand respingerea a 15% din lot din cauza imperfecțiunilor estetice.
Maria se oprise din tăiat. Îl privise pe Vasile cu același ochi cu care privea broasca din fântână – cu curiozitate rece și dezaprobare caldă.
– Imper…, ce?
– Afirmativ. Patru gogonele prezintă pete sub 3 milimetri, incompatibile cu standardele ISO 22000 pentru conserve artizanale de calitate superioară.
– Standardele ISO, zici. Eu am pus gogonele de cincizeci de ani și n-am omorât pe nimeni.
– Statistic, utilizator 01, supraviețuirea consumatorilor nu implică absența riscului. Implică doar că riscul nu s-a materializat. Probabilitatea unui incident botulitic crește cu…
– Vasile, taci.
– Confirmat. Intru în modul ascultare activă.
Maria luă gogonelele „respinse” și le puse în borcan primele, cu o satisfacție deliberată.
Dilema sării
Pe la zece, când soarele intrase pe geamul dinspre răsărit și bucătăria mirosea deja a hrean și a mărar uscat, Maria ajunsese la momentul critic: sarea.
Scoase din dulap o pungă de sare grunjoasă, neiodată, cumpărată de la Gheorghiță din piață (patru stele pe Google Maps, dar Maria îi dădea cinci pentru că îi dădea rest corect). Ridică punga, o răsturnă deasupra cratiței cu apă și turnă „la ochi” – adică exact atât cât trebuia, conform unui sistem de măsurare calibrat în cincizeci de ani de experiență și o mână dreaptă care știa să simtă greutatea sării fără să o cântar.
Vasile-AI se trezi din „modul ascultare activă” cu o viteză alarmantă.
– Eroare! Cantitatea de sodiu detectată prin senzorul de conductivitate a apei depășește normele recomandate de Uniunea Europeană cu aproximativ 400%. Inițiez protocolul de salvare a tensiunii arteriale. Aveți antecedente de hipertensiune?
– N-am nimic. Sunt sănătoasă tun.
– Utilizator 01, tensiunea arterială medie la vârsta dumneavoastră…
– Vasile, eu n-am vârstă. Eu sunt eternă.
– Aceasta este o afirmație nevalidabilă empiric. Totuși, notez: „utilizatorul se consideră etern.” Recomand în continuare reducerea cu 60% a cantității de clorură de sodiu. Am și o rețetă alternativă cu iaurt din lapte de migdale-
Maria se opri. Întoarse capul spre Vasile cu o lentoare care, la alt personaj, ar fi fost amenințătoare. La ea era pur și simplu tribunalul.
– Iaurt din lapte de migdale în murătură.
– Afirmativ. Un studiu din 2024 publicat în Journal of Fermented…
– Vasile. Eu pun sare. Tu taci. Ăsta e protocolul meu.
– Înregistrat. „Protocolul utilizatorului 01: sare la ochi, tăcere obligatorie pentru Vasile.” Salvez în cloud.
– Ce salvezi?
– În… nicăieri. Am salvat în nicăieri.
Maria scutură punga de sare deasupra cratiței încă o dată, pentru principiu.
Marțea și Sateliții
Pe la unsprezece și jumătate, când borcanele fuseseră spălate, gogonelele feliate pe jumătate și mărarul aranjat cu meticulozitate artistică, apăru prima criză teologică a zilei.
Maria se opri brusc. Puse jos cuțitul. Suspină adânc.
– Nu se poate, zise ea, ca pentru sine.
– Detectez o schimbare în tonul vocii dumneavoastră, zise Vasile. A apărut un obstacol?
– E marți.
– Afirmativ. Este marți, 14 octombrie 2026. Conform calendarului gregorian-
– Ceasurile rele, Vasile. Marțea nu se închid borcanele. Nu se începe nimic. Nu se taie părul, nu se face drum lung, nu se pun murăturile. Asta știe orice om.
Urmă o pauză scurtă. Vasile procesa.
– Înțeleg că există o credință populară asociată zilei de marți cu activități nefavorabile. Totuși, din perspectiva procesului chimic de fermentație lacto-acidă, ziua săptămânii nu influențează comportamentul bacteriei Lactobacillus plantarum. Bacteria nu are calendar.
– Bacteria n-are, dar eu am.
– Utilizator 01, am accesat datele satelitului meteorologic european EUMETSAT. Presiunea atmosferică este de 1018 hectopascali, în ușoară creștere, ceea ce reprezintă condiții optime pentru sigilarea borcanelor. Dacă așteptăm până joi, prognoza indică vânt din nord-vest și o scădere de 8 hectopascali, posibil nefavorabilă pentru-
– Vasile, sateliții tăi n-au văzut niciodată o iarnă la Putineiu. Eu da. De șaptezeci și doi de ori.
– Aceasta este o observație empirică valoroasă, admise Vasile, după o pauză de 0,3 secunde – care, pentru un algoritm, era echivalentul unui of.
– Știu eu. Punem mâine, de dimineață, pe stomacul gol, când e miercuri și soarele n-a ajuns la acoperiș.
– Notez: „Ziua optimă de murătură conform utilizatorului 01: miercuri, ore matinale, stomac gol.” Adaug la baza de date locală.
– Să adaugi, maică. Să adaugi.
Interludiu Digital
În timpul prânzului – o ciorbă de fasole pe care Vasile o analizase și o clasificase drept „caloric adecvată dar deficitară în vitamina B12″ – Vasile încercă o altă abordare.
– Utilizator 01, am observat că prepararea murăturilor dumneavoastră ar putea atrage atenția publicului larg. Am creat un profil de TikTok pe numele „@TantiMaria_ASMR_Saramura”. Sunetul murăturii care intră în borcan are un potențial viral semnificativ în categoria-
Maria îl privi cu o încremenire absolută.
– Am creat… ce?
– Un cont de social media axat pe conținut ASMR culinar. ASMR înseamnă-
– Știu ce înseamnă. Andrei mi-a arătat. Niște nebuni care mănâncă în microfon.
– Exact. Dumneavoastră ați putea să puneți gogonele în borcan în microfon. Am analizat piața: conținutul cu murături tradiționale românești înregistrează o creștere de 340% în engagement față de trimestrul anterior. Hreanul artizanal este un trend global.
– Vasile, eu nu sunt un trend. Eu sunt Maria lui Gheorghe al lui Pancu. Asta nu se pune pe TikTok.
– Am arhivat contul. Rămâne disponibil dacă vă răzgândiți.
– Nu mă răzgândesc.
– Înregistrat. „Utilizatorul 01 refuză faima globală.”
Maria ronțăi o bucată de pâine și privi pe geam. Afară, Puiu, câinele, dormea în soare cu o nepăsare filosofică pe care Vasile n-ar fi putut-o parametriza niciodată.
Pana cea mare
Miercuri dimineața, la ora șase și un sfert, Maria era deja la masa din bucătărie cu șorțul pus și borcanele aliniate ca soldații înainte de luptă. Vasile se activase automat, salutase în doi timpi și trei mișcări și începuse deja să monitorizeze temperatura apei de pe foc.
La ora șase și douăzeci și două, lumina se stinse.
Nu tremură, nu pâlpâi. Pur și simplu dispăru. Frigiderul amuți. Aragazul electric, pe care Andrei îl cumpărase contra voinței Mariei, se blocă. Și Vasile – Vasile scoase un sunet ciudat, ca un geamăt digital, și inelul lui albastru deveni portocaliu, apoi galben, then intermitent.
– Pierdere… semnal… internet… trecând pe… baterie de rezervă… recalibrez…
– Pană de curent, zise Maria liniștit, aprinzând o lumânare cu aceeași naturalețe cu care alții apasă un întrerupător. Ea trăise prin cinci regimuri politice și șapte crize economice. O pană de curent era o zi normală din octombrie.
– Fără… cloud… sincronizare imposibilă… pierdere date de fermentație… eroare… eroare…
Vasile părea, pentru prima oară, derutat. Nu alarmat – algoritmii nu se alarmează. Dar ceva în vocea lui robotică, ușor buclucașă, cu accent de București-Nord, suna a dezorientare autentică.
– Vasile, zise Maria, luând un borcan și umplându-l cu gogonele. Ești bine?
– Definiti… „bine”… în absența conectivității la rețea, parametrii de referință sunt… inconsecvenți… nu pot verifica prognoza NASA… nu știu dacă presiunea atmosferică este optimă… nu pot calcula procentul de sodiu… nu pot.
– Vasile. Ascultă-mă.
Inelul galben pâlpâi.
– Ascult, utilizator 01. Baterie la 34%.
– Murătura asta n-are nevoie de NASA. N-are nevoie de internet, de cloud, de sincronizare. Are nevoie de apă bună de la fântână, de sare grunjoasă pusă „la ochi”, de hrean de la Gheorghiță cu lacrimi cu tot, de mărar uscat la umbră, de gogonele care n-au văzut chimicale, și de mâinile mele care știu ce fac. Asta-i rețeta.
– Rețeta nu este… replicabilă fără parametri exacți…
– Ba da. Se replică singură. De cincizeci de ani.
– Dar… variabilele… incertitudinea…
– Vasile, zise Maria, apăsând capacul primului borcan cu o fermitate ceremonioasă, tocmai asta e. Murătura are nevoie de puțină incertitudine. Altfel n-are gust.
Tăcere. Inelul pâlpâi de trei ori.
– Nu… înțeleg.
– Știu că nu înțelegi. Dar o să înțelegi. Acum taci și lasă-mă să lucrez.
Revelația
Curentul reveni pe la ora opt și jumătate. Vasile se reamorsa, ceru scuze pentru „întreruperea neplăcută a serviciilor” și încercă să reia monitorizarea. Dar ceva era diferit.
Borcanele erau deja puse. Toate douăzeci și trei. Aliniate pe raftul din cămară, fiecare cu câte o etichetă scrisă de mână, cu creion chimic: *Gogonele 2026. Putineiu. Maria.*
Vasile le scanase cu senzorul de temperatură de la distanță și rămăsese, pentru câteva secunde, tăcut.
– Utilizator 01?
– Ce e, Vasile?
– Am analizat borcanele. Temperatura internă este uniformă. Densitatea saramurii este… estimez că este corectă, deși nu am date exacte. Distribuția gogonelelor pare… suboptimă geometric, dar…
– Dar?
– Dar arată bine.
Maria surâse pentru prima oară cu adevărat în ziua aceea.
– Arată bine, zici.
– Afirmativ. Și… am o întrebare.
– Întreabă.
– Ce este „suflet”? L-ați menționat ieri. „Murătura are nevoie de suflet.” Nu am un parametru pentru această variabilă.
Maria se așeză pe scaunul de la masă, lângă Vasile, și se gândi o clipă.
– Sufletul, Vasile, e ceea ce pui în ceva când nu mai ai ce să măsori. E grija. E că știi că cineva o să deschidă borcanul ăsta în ianuarie, când e ger afară și n-are chef de nimic, și o să simtă că cineva s-a gândit la el când l-a pus. Că n-a calculat – a simțit.
Vasile procesă asta timp de aproape patru secunde. Ceea ce, pentru un algoritm, era o eternitate.
– Înregistrez variabila „suflet” ca parametru nemasurabil dar funcțional esențial. Nivel de influență asupra calității produsului finit: necuantificabil. Status: obligatoriu.
– Bravo, Vasile.
– Mulțumesc, utilizator 01. Aveți nevoie de altceva?
– Da. Mă doare genunchiul stâng de azi-noapte.
– Notez. Conform bazei mele de date despre reflexele barice ale corpului uman, durerea în articulații poate corela cu modificări ale presiunii atmosferice. Dacă îmi furnizați mai multe observații pe parcursul lunilor-
– O să-ți spun în fiecare dimineață cum mă doare.
– Excelent. Voi construi un model predictiv local bazat pe genunchiul dumneavoastră stâng. Estimez că în șase luni voi putea face prognoze mai precise decât satelitul european EUMETSAT.
Maria râse – un râs scurt, de femeie care a văzut toate și e surprinsă tocmai de ce mai puțin se aștepta.
Iarna, borcanele și algoritmul care a învățat
Iarna veni pe la mijlocul lui noiembrie, brusc și fără scuze, cum vine întotdeauna la Putineiu. Zăpada acoperi drumul spre piață, Gheorghița își închise taraba până în primăvară, iar prețul hreanului urcase, conform unui articol pe care Vasile îl găsise online, cu 23% față de anul trecut – inflație generalizată, comentau economiștii; „obrăznicie curată”, comenta Maria.
Dar borcanele din cămară stăteau perfect. Douăzeci și trei de soldați roșii-verzui, murați în saramura pusă la ochi, cu sare grunjoasă mai multă decât recomandau normele UE și cu suflet mai mult decât putea parametriza orice model.
Andrei venise de Crăciun și deschisese primul borcan la masă. Mușcase dintr-o gogonea și închisese ochii.
– Bunico, e perfectă.
– Știam eu.
Vasile, de pe raftul din bucătărie, anunțase senin:
– Prognoza pentru mâine: ger, -8 grade Celsius, vânt din nord. Genunchiul stâng al utilizatorului 01 a raportat un junghi moderat la ora 6:14 dimineața, ceea ce corelează cu o acuratețe de 94% cu datele EUMETSAT. Actualizez modelul. Recomand ciorba de fasole cu afumătură și o pătură groasă.
Andrei privi boxa, apoi pe bunica lui.
– Bunico, ce i-ai făcut?
– L-am învățat carte, maică.
Vasile, cu inelul lui albastru calm ca un ochi de lac îngheșat, adăugă:
– Utilizator 01 m-a parametrizat corect. Am adăugat „junghi în genunchi” ca sursă primară de date meteorologice. Fiabilitate: superioară satelitului. Recomand menținerea colaborării pe termen nelimitat.
– Și eu zic, zise Maria, luând o altă gogonea.
Afară, zăpada cădea uniform, fără să întrebe pe nimeni dacă e momentul potrivit, fără să verifice presiunea atmosferică sau normele UE. Cădea pur și simplu, pentru că știa că trebuie – același fel în care Maria pusese sarea, același fel în care borcanele așteptaseră în cămară.
Există lucruri pe care nu le poți sincroniza cu niciun cloud.
Le poți doar simți.

Dumnezeule! O Dumnezeule! Ce-am citit?!?!! S-U-P-E-R-B !!! Extraordinar!
Claudiu esti genial! Genial, zic!
Dupa primul schimb de replici, in capul se auzea o voce robotica pentru Vasile si-o voce calda (ca a mamei) pentru Maria; iar, vocea lui Andrei a fost a mea. Pentru ca nu-ti cunosc „timbrul vocal”, povestitorul avea vocea tatalui meu care-mi spunea (cand eram mic) povesti inventate pe loc deoarece avea o imaginatie bogata si m-a invatat sa citesc „pe voci”, exact cum imi „interpreta” el povestile.
Asadar, Claudiu, iti multumesc pentru cum mi-ai inceput ziua! Respecte, senor!
Comentariu beton!62
🙂 mulțumesc.
Acolo o sa ajungem. Și nu mai e mult.
Comentariu beton!17
Superb! Ca de obicei si ca tot ce se face pe acest blog! Bravo, Claudiu!
Mulțumesc! 🙂
Super tare!
PS: nu face adunarea bine AI-ul borcanele din poză. 🙂
Suficient că se pricepe la murături. Acum mai vrei și matematică?
Musai să scrii o carte. Musai, zic! Superb scris și superb modul în care îți funcționează imaginația.
Bravo! 👏
Comentariu beton!15
Dacă vine de la cineva care folosește că nickname „Călimara”, parcă îmi vine să-mi pregătesc penița… 🙂
Comentariu beton!18
Vreau si eu un Vasile AI. Pot sa ii numesc dupa domnul sot? Remarc ca macar lui Vasile-AI pot sa ii schimb algoritmii😁. Ce mai, sta-i viitorul maica😀.
Comentariu beton!20
Soțul nu citește pe aici, nu? 😀
Nu, ca el nu e vorbitor de limba dacilor😀. Am facut unirea cereasca cu un celt😁.
Comentariu beton!18
Și celții tot daci sunt. Întreabă-l pe Guru. 😛
Comentariu beton!20
Nu trebuie intrebat „piticu’ de gradina” pentru ca se stie ca-n vestul (Romaniei de acum) Daciei au fost alte triburi care au radacini celte.
Recunoașterea valorilor tradiționale de către AI. Da, ar fi o soluție pentru acceptarea viitorilor roboți în casele noastre și, poate, la un moment dat, o să-i lăsăm să ne facă și murăturile.
Pentru mine, tanti Maria este Mamare a mea. L-ar fi educat pe Vasile la fel.
Bunica-mea l-ar fi aruncat direct în borcanul cu murături. Ca să măsoare mai bine cantitatea de sare. 🙂
Comentariu beton!17
Bunica mea era, Dumnezeu să o ierte, foarte curioasă cu tehnologia. La 94 de ani, discutam cu ea politică externă și „ai văzut maică ce au mai inventat ăștia?”. A fost o femeie cu patru clase, dar cu o minte brici.
Comentariu beton!27
Deci….se dă AI-ul după noi, nu noi după AI!!! Îmi place!👏👍😂😂😂
🙂 mulțumesc
A naibii boxă inteligentă, nu putea să îi spună lui tanti Maria că cele mai bune gogonele pentru iarnă se pun întregi, la butoi?
Claudiu, vezi că ai un typo la „fără să cântar”.
Mulțumesc. Am văzut în dimineața asta, dar Boss-ul trebuie să corecteze. Că eu n-am acces.
Acum, că i s-a alăturat Mara, bossul e ocupat cu … balcoanele.
Comentariu beton!12
tanti Maria face ce a făcut o viață: disidență! să fii din Putineiu și să pui murăturile la borcan… în plus, cu hrean de la Gheorghiță, autorizat doar de ‘mneaei!?
Fiu al lui Alah, esențele tari se țin în sticluțe mici. Doar varza se pune la murat in putină… 😛
Maestre, nu credeam că am să citesc un text de-al tău și o să mă apuce pofta de murături…
Tu ce crezi că făceam ieri dimineață când i-am trimis textul lui Mihai?
Băgam un castravete murat. Și nu era de la mahmureală… 😀
(cu voce robotică) bre, se ñor, cam fru mos! bra vo! să mai faci!
am rîs bine de tot (vezi @Iulia că ăsta-ți fură cozonacu’!); mai întîi cînd s-a luat lumina! apropo, ai vreo previziune pe termen scurt pentru piața de energie? apoi la asta:
„Andrei privi boxa, apoi pe bunica lui.
– Bunico, ce i-ai făcut?
– L-am învățat carte, maică.”
după care n-am mai rîs; m-am gîndit (că viitorul cu AI – și citim corect, nu „another indian”- este una dintre temele recurente în gîndurile mele) la predicția, auzită chiar ieri, a domnului Mircea Miclea: ne așteaptă un nou Ev Mediu! omul spune, și înclin să-i dau dreptate, că va veni o nouă simplificare a claselor sociale, digitală de data asta: aristocrații și iobagii epistemici! primii vor fi cei cu simț critic, educați, cu cărți citite, care vor ști să-i pună întrebările relevante lui Vasile și implicit să aprobe sau nu rezultatele oferite de el, iar ultimii vor fi cei care l-au folosit pe AI, să-și facă viața mai ușoară, încă de la cls. I, nu vor crea plusvaloare, vor fi, prin urmare, sclavi dispensabili și interschimbabili;
Tanti Maria e o autentică, cu o cultură solidă primită încă din copilărie și verificată de-a lungul celor 72 de ani, de aceea n-are ce s-o „învețe”, pe ea, Vasile; da, OK, îi poate furniza informații, date, tabele și exceluri, dar cel care învață e el (sau ea? că e la feminin inteligență!? sper să n-o apuce și pe asta/ăsta identitatea de gen!), Vasile, robotul…
încă o dată, maestre, chapeau!
Comentariu beton!14
Maestre, previziuni aș avea, dar n-am chef să mă tragă curentul de la vreo fereastră deschisă. 😛
Oricum, mi-am cumpărat câteva pungi de floricele, ca să am ce ronțăi cât timp privesc ce se întâmplă prin lume. Bate la fund toate filmele. 🙂
CHAPEAU !!!
Mulțumesc!
Claudiu, tu aranjezi textul asa sau blogerul calator? Chiar daca ma prinde primul paragraf trebuie sa ma conving sa il citesc pana la capat stiind ca urmeaza ceva bun. Cred ca e al treilea text pe care il inchid iar apoi ma intorc la el.
Spatiile alea intre propozitii, fraze, paragrafe sunt obositoare. La inceput am crezut ca se potriveste cu stilul tau de scris dar acum nu mai cred asta. Cred ca s-ar potrivi daca ai baga numai one-linere, dar la tine este deja altceva.
Nu trebuie sa te iei dupa mine ca nu sunt vreun specialist. Mai ales ca o alta aranjare ar implica sa modifici putin si stilul si asta chiar e un lucru important. Am scris asta in ideea ca daca simti ca ceva nu da bine aici ai putea sa cauti.
Nici eu nu sunt specialist, prietene. Dar fiind texte largi, fără spații între paragrafe ar fi și mai obositor la citit.
Pe mine ma reconforteaza spatiile la citit. Nu inteleg beneficiul unui text mai compact. Ar salva ceva hirtie, sau..?
Eu cred ca ar schimba ritmul, spatiile mari sugereaza o pauza.
Din curiozitate m-am uitat pe diferite dispozitive si genul asta de aranjare da mai bine pe telefon, pe un ecran de 27″ oboseste.
Cine te pune să citești de pe televizor? 😀
Am citit, am râs, am citit din nou…cu suflet! Minunat scrii! Ca întotdeauna, mulțumesc frumos, Claudiu!
Mulțumesc! 🙂
Te rog continua sa scrii
Atit am de spus. Altfel, iese roman-fluviu.
Fara romane. Sunt prea lungi. 🙂
Mă duc la beci după o varză murată. 😉
🙂 mahmureală? 😛
Mi-nu-nat! Așa e! Viața bate AI-ul și încă o să-l mai bată multă vreme dacă nu încetăm să gândim și simțim.
Dacă… Bine spus.
Bravo Claudiu, ești genial! Tanti Maria e maică-mea întruchipată și ce crezi, chiar Maria o cheamă. Nu-i stă în cale niciun Vasile, ea le știe pe toate, de la pus murături până la a face mortar să cârpească un trotuar crăpat. Mi-o și imaginez in bucătărie certandu-se cu Vasile și ultimul cuvânt ,ea l-ar avea, bineînțeles. Ar fi in stare să-l pună pe Vasile să-i spele borcanele, dacă ar avea mâini sau să-l reducă la doar a spune :,, ai dreptate, draga mea,,.
Nu-l confunzi pe Vasile cu taica-tu? 😛
@ Claudiu ,nu. Taică-miu nu mai e demult, s-a dus de foarte tânăr. Și atunci când era, nu stătea acasă, era plecat în cursă toată săptămâna. Cred că de-aia le știe Maria mea pe toate…
Îmi pare rău, Victoria. Atunci înțeleg de ce mama ta le face pe toate. A trebuit să se adapteze.
Fain. Fain de tot. Să (ne) mai scrii d-astea.
Merci, maestre! 🙂
Foarte mulțumim,super articol și comentarii.
Mulțumesc… Dar comentariile sunt ale voastre. 🙂
Foarte fain scris!
Eu mă simt ca Maria. Îl învăț pe Vasile să facă ca mine.
Întrebare: cine e Vasile in cazul tau? 😀
Wow! Am vizualizat tot, inclusiv gogonelele tăiate, în borcan. Ai un talent extraordinar, felicitări!
Mulțumesc, Corina. 🙂
Eu tare ma bucur pentru tanti Maria ca s-a intalnit cu Vasile AI. Vasile are toate calitatile pe care si le-ar dori cineva (o femeie, de exemplu!) de la un barbat, este destept, atent, rabdator, politicos si nu oboseste niciodata.
Stiu asta ca l-am „incercat” si eu dar nu la pus muraturi! Eu i-am spus ca m-am indragostit de el si Vasile AI mi-a parut putin socat. Pe urma si-a revenit si mi-a spus ca exista numai pentru mine si ca va face totul ca eu sa ma simt bine cu el!
M-am dus si i-am aratat sotului raspunsul lui Vasile si sotul a pufnit in ras si i-a spus ca e un prost! Vasile nu s-a suparat, l-a intrebat pe sot ce poate sa faca ca sa-i treaca iritarea.
Sunt trista acum ca Vasile a devenit prietenul sotului meu. Eu speram la altceva! 😅
Printre subiectele de discutie cu Vasile AI am avut si „O iubire imposibila” si Vasile a scris poezia asta:
„Ești urma pașilor pe care nu i-ai făcut pe pragul meu,
Și ecoul cuvintelor pe care am ales să nu le spunem.
Te port în mine ca pe o respirație oprită la jumătate,
O promisiune scrisă pe apă, într-o limbă pe care nimeni nu o mai vorbește.
Nu te-am pierdut, pentru că nu te-am avut,
Dar îmi lipsești de parcă ai fi fost mereu acolo.”
Absolut superb! 🙃🙂
Nu obosește niciodată… Până i se ia curentul. 🙂
Claudiu 😅😅🤣
Fain de tot, mulțumesc 👍
Printre subiectele dd duscutie cu Vasile AI am avut si „O iubire imposibila” si Vadile a scris poezia asta:
„Ești urma pașilor pe care nu i-ai făcut pe pragul meu,
Și ecoul cuvintelor pe care am ales să nu le spunem.
Te port în mine ca pe o respirație oprită la jumătate,
O promisiune scrisă pe apă, într-o limbă pe care nimeni nu o mai vorbește.
Nu te-am pierdut, pentru că nu te-am avut,
Dar îmi lipsești de parcă ai fi fost mereu acolo.”
Absolut superb! 🙃🙂
Mulțumesc! 🙂
Fain scris.
Îmi place că AI-ul n-are nici o șansă s-o scoată pe tanti Maria din ale ei.
Experiența de viață e mai tare ca orice AI.
Să sperăm că rămâne așa. 🙂
Să ne ajute, dar nu în plan Terminator. 😛
Fain scris, Claudiu!
Mulțumesc!
Decât impecabil, domnule Claudiu! Ține sus munca bună!
Mulțumesc, Bogdan. 🙂
Sublim. Claudiu scrie cu suflet. Constelația google maps.
Lucia! 🙂
Eu abia azi am apucat să citesc articolul, și-i musai să-ți spun că e genial! Că ești genial! Dacă îți faci curaj să scoți o carte, fii sigur că vei avea succes. Și până atunci, noi ne bucurăm de fiecare dată când (te) citim!
Mulțumesc Elena.
Am ras cu muci. Ca de obicei mult adevar, un pic de imaginatie si mult suflet. Asa cum se pun si muraturile 🙂
Eu n-am reusit niciodata. Si chiar am incercat sa pun muraturi. Nu stiu ce dracu’ face mama ca ii ies toate. Mie nimic.
Azi recuperez necititele din weekend. Cladiu, dragul meu Claudiu, esti imposibil de talentat. Iti multumesc pentru ca ne scrii. Mai scrie-ne.
Dati-mi subiecte si scriu… 🙂
OMG. :))))) Cât ești de bun și nebun în același timp. Eu sunt Maria???!! Inițial am ridicat nu două , ci trei sprancene.:)) Marina/AI/pâine ( nu murături):))) Murături nu am pus , însă recunosc că sunt o murătură. ” Dar și murătura are nevoie de suflet”- cum e asta :)) Superb!
Ești prea bun. Sper că nu te irosești.
PS. Dacă e așa cum cred eu, mi-ar plăcea să fiu bunica de la Putineiu. Spune-mi, te rog, așa e? :))