Înainte să vă dați palme peste frunte întrebându-vă de ce descopăr abia acum niște seriale foarte bune, trebuie să aveți contextul.

Eu nu văd seriale piratate sau pe platforme care le piratează. Prin urmare, dacă nu reușeam să găsesc un film sau un serial pe una dintre platformele de streaming pe care le plătesc, nu-l vedeam. Atât de simplu.

Asta este modalitatea mea de a-mi arăta respectul pentru cei care lucrează în industria cinematografică: să nu le fur munca.

Acesta este motivul pentru care n-am văzut la vremea lor câteva dintre serialele despre care vorbea jumătate de internet, dar care erau disponibile pe Sky Showtime. Nu aveam cont pe platforma asta și nici nu voiam să-mi fac. Pur și simplu mi se părea că nu mai am nevoie de încă o plată recurentă, pe lângă tot ce plătesc deja, deși mulți îmi spuneați că nu știu ce pierd.

Doar că asta a luat sfârșit într-una dintre zilele în care căutam ceva de văzut pe Netflix și nu reușeam să găsesc absolut nimic care să-mi stârnească interesul. Ăla a fost momentul în care am cedat psihic și mi-am făcut pe loc abonament la Sky Showtime. Aceasta este explicația, pe scurt, pentru care veți regăsi mai jos două seriale despre care lumea vorbește de vreo doi ani.

Așadar, să purcedem.

👉 The Day of the Jackal – serial, Sky Showtime

Ăsta este unul dintre serialele despre care vă ziceam mai sus.

Da, mi-a plăcut. Chiar dacă e tras de păr, e tras doar cât să fie acțiunea mai plină de viață.

În rest, suspansul e acolo, paranoia plutește în aer, și tu ești lipit de ecran întrebându-te dacă mai scapă cineva cu viață. Bun, tensionat, destul de bine făcut, un thriller care îți mănâncă somnul și nervii.

Dar probabil că deja l-ați văzut toți. Lasă, e ok, cică în 2025 iese sezonul 2 și p-ăla îl văd eu primul.

👉 Havoc – film, Netflix

Prieteni, cu greu ai putea să găsești un film mai slab decât „Havoc” ăsta. N-am rezistat decât vreo 20 de minute, dar și alea cu greu. Cred că am dus atât de mult doar pentru că nu-mi venea să cred că Tom Hardy poate juca în mizeria asta sinistră. Efectiv mi-era jenă de jena lui.

După care mi-am adus aminte că i-au intrat niște milioane în cont și mi s-a mai dus din jenă.

Doamne ferește, de la scenariu până la regie, pare un film făcut de un elev care repetă clasa a cincea. De altfel, ăsta cred că este și targetul.

Rău, extrem de rău.

👉 Imperiul mafiei – serial, Sky Showtime

Este a nu știu câta oară când îmi iau țeapa asta ca ultimul imbecil. Bine, ca să-mi acord circumstanțe atenuante, de data asta mi-am luat-o pentru că eram convins că doar Max (fostul HBO Go) are seriale la care dă episoade cu țârâita, nu mă așteptam și de la Sky la așa ceva.

Prin urmare, am văzut recomandare de serial nou lansat cu Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren, în regia lui Guy Ritchie? I-am dat play în secunda doi. Dracu’ se aștepta să fie doar primele trei episoade urcate pe platformă.

Când s-a terminat episodul trei și m-a lăsat așa, în aer, mi s-a urcat tensiunea de nervi. Dar nici că mă mai uit până nu le urcă pe toate.

E bun, prieteni, e britanic până în măduva decorurilor, cu umor sec, mafioți carismatici, dialoguri scrise cu briciul și costume pe care n-ai bani nici să le visezi.

Acțiunea merge uns, cu stil, ritm și atitudine. Ce diferență între Tom Hardy de aici, care nu mai joacă de parcă vrea să scape mai repede de chin, și Tom Hardy din „Havoc” care încă ustură.

👉 Chernobyl: The Lost Tapes – documentar, Sky Showtime

De-a lungul anilor am văzut cam tot ce se putea vedea despre dezastrul de la Cernobîl. Filme, seriale, vloguri, tot, tot, tot. Mă interesa subiectul pentru că eram suficient de mare, când a explodat reactorul, încât să-mi dau seama că s-a întâmplat ceva nasol, de altfel îmi și amintesc exact ce făceam în ziua în care ni s-a spus despre.

De-aia am dat play în secunda doi când mi l-a recomandat platforma.

Oameni buni, dacă vă interesează subiectul, o să vedeți o oră și jumătate de documentar cu videouri de atunci și cu interviuri, multe în premieră n-au mai fost difuzate nicăieri. Pe mine unele dintre ele m-au cam cutremurat.

👉 Rabbit Hole – serial, Sky Showtime

Am dat play, am zis „mamă, ce tare începe!”, după care pe măsură ce treceau minutele mă dezumflam ca un balon peste care căzut un cactus.

Îmi pare rău, nu pot cu genul ăsta de serial care se străduiește foarte tare să pară deștept, dar sfârșește prin a fi doar agasant. Păcat de intenție, execuția mi se pare de toată jena.

Da, o fi el plin de conspirații, spionaj și tehnologie, dar totul pare luat dintr-un manual pentru „Spionii amatorii” scos de editura Știință și Tehnică. Nope, sorry, n-am putut.

👉 Lioness – serial, Sky Showtime

Ăsta e cel de-al doilea serial despre care vă ziceam în introducere, deci și p-ăsta probabil că l-ați văzut foarte mulți. Așa că voi fi foarte scurt.

Primul sezon m-a spart. Acțiune, spioni, CIA, misiuni de-ți cade telecomanda din mână. Bun, intens, cu nerv. Plus Zoe Saldaña, adică una dintre cele mai frumoase femei din galaxie.

Al doilea sezon a fost jenant. A fost încă o dovadă că unele lucruri trebuie să rămână așa cum sunt și nu trebuie continuate doar de dragul de a le continua. Părerea mea e că l-au făcut în perioada aia când erau în grevă scenariștii de la Hollywood, așa că l-au scris cu chatGPT.

E ca atunci când îți corectează profa de română lucrarea de control și-ți dă un 7 de milă, că știe că ești brânză bună în burduf de câine. Nu bun.

👉 Lockerbie: A Search for Truth – mini-serie, Sky Showtime

E făcut după fapte reale, mai precis după cel mai mare dezastru aerian din Marea Britanie: atentatul din 1988.

Pe scurt: un avion al companiei Pan Am explodează deasupra orășelului scoțian Lockerbie. Nu există supraviețuitori, mor toți cei 259 de oameni de la bord, plus încă 11 de la sol.

Printre pasageri se află și Flora, fiica unui doctor scoțian care-și dedică viața încercării de a afla adevărul despre cine i-a omorât copilul. 37 de ani mai târziu încă n-a reușit.

Zic să vă uitați, e bun, bine făcut și bine scris.

👉 Ghost of Beirut – mini-serie, Sky Showtime

Este povestea reală a modului în care CIA și Mossad s-au chinuit mai bine de 20 de ani să-l prindă sau să-l omoare pe Imad Mughniyeh, un terorist libanez. Omul era mereu cu cel puțin doi pași înaintea serviciilor secrete, pur și simplu devenise o legendă.

Nu că e bun, este extrem de bun. În plus, are avantajul că e făcut așa cum trebuie și din punct de vedere al limbilor vorbite de personaje. V-am mai spus că nu suport să văd seriale în care personajele vorbesc engleză deși acțiunea are loc în mai știu eu ce colț de lume.

Nu e cazul în „Ghost of Beirut”, evreii vorbesc hebrew, arabii vorbesc arabă, iranienii vorbesc persană, adică nu e bătaie de joc.

👉 Bosé – mini-serie – Sky Showtime

Sun convins că nimeni de pe aici n-a auzit de Miguel Bosé, omul considerat unul dintre cei mai mari artiști contemporani ai Spaniei. N-o spun cu sens peiorativ, era doar o constatare, nici eu nu auzisem de el până acum doi ani.

Căutam o melodie care să fie fond sonor pentru un reel pe care îl făcusem în Sevilla și-am dat fix peste piesa „Sevilla” a lui Bosé. Piesă pe care după am ascultat-o pe repeat de zeci de ori.

Dar ăla a fost momentul în care a intrat Miguel Bosé în viața mea. Îmi place atât de mult omul ăsta încât am fost la un pas să-mi cumpăr bilete la unul dintre concertele lui de la început de iulie. N-am renunțat, încă mă mai gândesc dacă să mă duc sa nu.

Singurul lucru care mă reține este că și zborul și cazările sunt foarte scumpe dacă le iau așa din scurt.

Altfel, piesa „Te amaré”, scrisă pentru maică-sa, este unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le-am auzit vreodată. Cel puțin pentru mine. Am să vă rog să nu facem aici dezbatere pe gusturi muzicale, că nu e cazul, fiecare ascultă ce-i place.

În plus, e și un pic ipocrit să te iei de cineva care se expune, în timp ce tu poți să asculți liniștit manele, că nu află nici dracu’. Să convenim că-mi place Bosé, chiar dacă vouă nu vă spune nimic. Sunt obișnuit, nici celor trei fete din viața mea nu le place.

Revenind la serial, acolo, pe ecran, e viața lui Miguel Bosé în șase episoade. Le-am băgat pe toate într-o zi.

👉 Trei kilometri până la capătul lumii – film, Max

Despre „Trei kilometri până la capătul lumii” am scris când l-am văzut la cinema. Acum vreau doar să vă fac atenți c-a intrat pe Max.

Uitați-vă la el și-o să simțiți cum vă urcă tensiunea.