Cu siguranță ați trăit cu toții momente în care v-ați suspectat de lipsă de abilități funcționale când ați observat că nu reușiți să faceți niște chestii care par relativ simple pentru alții din jur.

Eu, cel puțin, am pățit de nenumărate ori. De-aia pentru astăzi v-am selectat câteva situații în care mă simt mai neajutorat decât un copilaș de trei anișori.

Fiți atenți aici care sunt cele patru lucruri care pentru mine sunt aproape imposibil de făcut. Și zic „aproape” pentru că uneori îmi ies, dar niciodată datorită abilităților mele, întotdeauna le reușesc din pură întâmplare.

Unu: punguțele de la megaimaj

Toate supermarketurile au punguțe speciale pentru secțiunea de legume-fructe, dar cele de la megaimaj sunt ceva aparte, prieteni.

Nu știu voi, dar eu nu reușesc niciodată să desfac pungile alea. Vă dau cuvântul meu că uneori am renunțat să-mi cumpăr ce fructe aveam de gând, doar pentru că mi-era groază de ce urma: lupta parte-n parte cu blestematele alea de punguțe.

Știu c-o să săriți să-mi explicați că secretul este să-ți umezești degetele cu care faci operațiunea. O fi la voi secretul ăsta, eu pot să-mi ud mâinile până la coate, pot să mă plimb cu un lighean plin după mine prin mega și să-mi vâr mâinile în el înainte să încerc să desfac punguța. Degeaba, fraților, nenorocitele alea pur și simplu nu vor să se desfacă la mine.

Singura soluție care funcționează în cazul meu este să rog pe cineva care trece întâmplător pe-acolo să-mi desfacă și mie două-trei pungi. Da, da, niciodată nu-i rog doar pentru una singură, asta e greșeală de începător.

Soluția de avarie, dacă nu trece nimeni prin zonă, e să pun fructele direct în coș și să mi le bage în pungă casiera, când mă duc să plătesc.

Știu, e grav.

Doi: ambalajele de tip caserolă.

Mezelurile gata feliate (și nu doar ele) se vând la niște caserole care, teoretic, ar trebui să se deschidă mega-simplu. În sensul că partea de deasupra, folia aia sau cum se numește, ar trebui să poată fi îndepărtată simplu și rapid.

Mai ales ca producătorii au avut și amabilitatea să-ți scrie într-unul dintre colțuri „trage aici”. Ca să știi că ăla e colțul pe care ei l-au gândit special în acest scop: ca oamenii să poată deschide cât mai ușor caserolele.

Singura problemă ar fi că poți să tragi tu cât vrei de colțul ăla unde scrie „trage aici”, că n-o să se deschidă niciodată. Poți să legi caserola aia de osiile a două tancuri care pleacă în direcții opuse, că tot n-o să se deschidă. O să vezi Sherman-urile alea cum patinează în gol din șenile, dar nenorocita aia de caserolă tot nu se va deschide.

Pe scurt, dacă n-am un cuțit sau ceva ascuți la îndemână, personal risc să mor de foame cu mezelurile alea în brațe, că de deschis nu voi reuși vreodată. Bine, ar mai fi și soluția să le mănânc direct cu ambalaj dacă chiar e nevoie.

Trei: sosurile din shaorma

Prieteni, sunt puțini oamenii pentru care să nutresc un respect mai mare decât am pentru cei care reușesc să mănânce shaorma, iar la final să n-aibă sos nici măcar pe la gură.

Eu, dacă îmi iau o shaorma la lipie, după ce o termin de mâncat rezultatul va fi întotdeauna același: tricoul va fi atât de pătat că va mai putea fi folosit cel mult drept cârpă de praf.

Dacă sunt într-o zi bună, scap măcar fără pete pe pantaloni. Dar mi se întâmplă atât de rar să prind zile d-astea bune…

Vă zic, singura soluție care să-mi permită să fiu sută la sută sigur că n-o să mă fac ca un porc, pe haine, din cap până în picioare ar fi să mănânc shaorma dezbrăcat la nudu’ gol, în cadă. Orice altceva presupune un risc pe care nu mai vreau să mi-l asum.

Ca să n-ajung totuși să mănânc în cadă, am renunțat să mai cumpăr shaorma la lipie, am trecut pe cea la farfurie. Știți ce? Nici măcar așa nu reușesc să scap de fiecare dată fără măcar o pată. Da, e mult mai bine, a mai scăzut procentul de haine distruse, dar cam o dată din trei, tot reușesc cumva să dau niște sos picant pe mine.

Patru: ambalajele de tip pungă de bomboane.

Ca să nu mă mai chinui cu poze și alte chestii, știți cu toții pungile de bomboane M&M, da?

Niciodată, prieteni, niciodată nu reușesc să desfac un ambalaj de genul ăla decât într-un singur mod: se rupe în așa hal încât cel puțin jumătate din conținut se duce pe jos.

V-am dat exemplul cu M&M pentru că astea mă puneau cel mai des în posturi penibile. Știți, eu acasă nu desfac pungi de M&M, că nu mănânc așa ceva acasă. Singurul loc în care le desfac este la cinema, pentru că acolo îmi mai luam ca să am ceva dulce după ce termin cu nachoșii.

Rezultatul? Acum aș putea să vă spun, după sunet (cu marjă de eroare de maximum 2), câte bomboane cad din pungă pe parchetul sălii de cinema. Ceea ce mă ajută la finalul filmului, că știu exact câte am de strâns de pe jos.

Pe scurt, nu-mi amintesc să le fi desfăcut măcar o dată cum trebuie.

Bine, și despre sosul ăla de brânză pentru nachoși putem face o discuție întreagă. Că nici de el nu scap fără să arăt ca ieșit dintr-un vulcan cu lavă galbenă…

Cam astea ar fi. Desigur, mă mai lovesc și de altele, dar nu cu aceeași frecvență ca de cele patru de mai sus.

Dar lista e deschisă, prieteni. Hai să vedem ce vă face pe voi să vă simțiți neajutorați.

P.S. Fix acum, în dimineața asta, am desfăcut o pungă nouă de cafea boabe, să pun în espressor. Mi-a fost lene s-o tai, am zis că lasă, c-o deschid trăgând de ea. Am cules un sfert de boabe de pe jos… 🤷‍♂️

sursa foto: freepik.com