Articol scris de Iulia.
…
Inițial, când mi-a venit gândul ăl bun (mă rog, bun zic eu, cât de bun, o să ziceți voi, după ce citiți) să scriu textul ăsta, mă luasem de la ceva.
Probabil de la ceva postare de pe net sau de pe la vreun articol în care era aspru criticată și înfierată tânăra generație din ziua de azi.
Dar eu fiind bătrână și senilă, habar nu mai am de la ce dracu m-am luat, ca să vă las un link, ceva, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt că ceva-ceva am văzut eu, pe undeva, de m-a declanșat.
Însă până la urmă nici nu e neapărat important de la ce m-am luat, mai important e ce mi-am adus aminte. Precum și faptul că, la rândul nostru, cu toții am fost la un moment dat „tineretul din ziua de azi”. Unii mai ținem minte cum era să fii privit câș de către adulții din jur, alții ne simtem mai catolici decât Papa și o ardem cu „Mvai, pe vremea mea, dacă făceam/îmbrăcam/ziceam eu așa ceva, mă omorau ai mei!” și altele din același registru de cuvioși fățarnici.
Eh, dragii babei, și uite-așa se face că mi-am adus aminte cum m-am dus eu odată, demult, demult de tot, pe când cerul încă mai era brăzdat de pterodactili maiestuoși și pământul se zguduia sub pașii măreților Seismozauri, la școală, îmbrăcată precum un fel de combinație de paparudă și pom de Crăciun.
Să fi fost undeva prin clasa a… 8-a… să zic? Dracu mai știe. Ce e cert e că eram încă în dubii privind stilul vestimentar pe care doream să-l abordez. Însă ce știam cu siguranță era faptul că mă simțeam oleacă roacăr.
Așa că era clar că, orice aș fi îmbrăcat, trebuia musai să includă bocanci. D-ăia groși, negri, cu talpă țapănă și multe șireturi. Ce dacă afară erau șapteșpatrudemii de grade? Bocancu’ e musai, că altfel e bai!
Și uite-așa, într-o bună zi, mi-am compus eu o ținută pe care în secret urma să o port a doua zi la școală și să rup gura târgului.
Zic „în secret” pentru că mama, ființă responsabilă și cu teamă de gura lumii, nu m-ar fi lăsat veci pururi să plec așa îmbrăcată din casă.
Așa că mi-am planificat „outfitul” pe șestache, în așa fel încât pe de o parte să rup pă feșăn și trend și pe de altă parte, să pot pune pe deasupra un număr suficient de țoale considerate decente, astfel încât să pot părăsi domiciliul fără impedimente.
Și ca să nu vă mai fierb, ținuta cu care urma să fac valuri era aproximativ următoarea: aveam ceva țoală în partea de sus despre care nu mai am amintiri certe – că v-am zis că treaba avea loc în preistorie – dar cel mai probabil era un tricou negru sau ceva din aceeași familie.*
În partea inferioară a organismului mi-am luat o pereche de egări. Pentru cine e prea tânăr ca să știe ce-s ăia egării, erau niște colanți. Însă nu așa, orice fel de colanți, eventual negri, lungi și anoști.
Nu, nene. Ai mei erau scurți – adică aproximativ de lungimea ălora de-i poartă bicicliștii ăia de se iau prea în serios și se cred cel puțin Lance Armstrong în Turul Franței, când ei pedalează cu spor între Glina și Cățelu – albi și cu buline negre.
Toată treaba era asortată, după cum puteți probabil intui din rândurile de ceva mai sus, cu niște bocanci negri, de iarnă, cu șiretul nenumărate.
Iar accesorizarea… pfff… aici iar am unele lacune în memorie, însă știu sigur că-mi pusesem la gât mai multe „coliere”, majoritatea pe diverse șnururi ce s-ar fi vrut a fi piele, da naiba știe dacă chiar văzuseră ele pielea măcar în poze. Iar bomboana pe coliva acestei babilonii vestimentare era un „colier” format dintr-un șnur (negru, desigur!) de care atârna mândră… o suzetă.
Nu. Nu era o suzetă „de-adevăratelea”, adică d-aia de bebe, ci una dintr-un plastic turnat, o văd ș-acum în fața ochilor, de un albastru închis, oarecum transparent și cred că era ceva trend la vremea respectivă, că sigur-sigur nu eram eu singura care avea așa ceva spânzurat de gâtlej.
Ia, că v-am găsit și poză cu sărăcia (merit un premiu pentru cât am săpat pe net după mizeria asta 😊)): ceva de genul ⬇
Eh, și cumva am reușit eu să eludez ochiul vigilent al maică-mii, probabil acoperită cu vreun hanorac de dimensiunile unui cort de armată și cu niscai izmene care puteau servi lejer drept prelată pentru vreun camion, am plecat de acasă și, odată ajunsă la instituția de învățământ pe care o frecventam, m-am pitit pe undeva prin toaletă și mi-am scos la iveală ținuta cea cel puțin trăsnet (în capul meu, evident).
Numai că vedeți voi, ce n-am luat eu în calcul a fost karma. Care, firește, nu a întârziat să-mi ciufulească ciakrele, nu mai târziu de finalul programului academic din acea zi.
Pentru că nu cred că v-am spus, dar școala care-mi mânca zilele era (și este în continuare) fix în buricul frumosului târg în care m-am născut și am crescut. Iar pe vremea aia, distinsa-mi mamă își desfășura activitatea profesională într-o incintă aflată la probabil vreo 2-300 de metri de școala mea.
Așadar, cum lucrurile practic nu puteau să se întâmple altfel, taman ce plecam eu victorioasă de la școală, în toată splendoarea-mi de paparudă, grozav de mulțumită de mine și ținuta mea mai mult decât izbutită, când am dat fix nas în nas… cu mama, firește.
Nu mai țin minte dialogul, dar a fost cu siguranță unul scurt, cuprinzător, și din registrul „Lasă, că vorbim noi acasă”. Și cu siguranță am vorbit și cu siguranță mi-am furat-o copios.
Nu, nu mi-am luat bătaie, că mama nu cred că m-a lovit vreodată – mă rog, mai puțin o dată când mi-a tras una cu cartea de gramatică peste cap – dar mai mult ca sigur mi-am luat ceva interdicții și restricții pe o bună bucată de vreme, suficient cât să-mi scoată din cap ideile rocko-feșănistico-avangardiste.
*Taci, că mi-am amintit! În partea de sus nu, n-aveam tricou negru, nici pe departe. Ci aveam un fel de bluzo-hanorac, da fără fermoar, că se trăgea peste cap. Cred că ar putea fi definită drept „bluză sport”, cu mâneci lungi, albă la rândul ei, și cu niște dungi în culori neon – verde, ciclam, galben – fix d-alea cum au textmarkerele alea cu care subliniezi când te chinui să înveți.
Când mă gândesc acum la vărzuca aia pe care o întrupam cu mândrie, am impresia că singurul lucru care-mi mai lipsea erau o pălărie d-aia, în formă de salată de fructe
Ehei… ale tinereții valuri 😊))
Și acum e rândul vostru: ia ziceți – v-ați dar vreodată în petec cu vreo ținută d-asta? V-ați furișat vreodată din casă cu încă un rând de haine, pe sub cele „oficiale”? și dacă da, ați fost prinși cu mâța-n sac sau ați scăpat basma curată?
sursa foto: freepik.com
Ha ha ha ce amintiri frumoase!!!
Păi nu mi-am luat eu, printr-a zecea, o pereche șmecheră de ciocate, d-alea cu ținte și lanțuri pe ele, de la cel mai cool magazin second-hand din urbea în care viețuiam? Mi-am luat! Și ca să fie outfit-ul complet, nu mi-am vopsit eu singura pereche de blugi pe care o aveam, cu pastă de dinți, după ce am aplicat un șablon creație proprie cu naiba știe ce vorbă de duh de pe un poster cu Depeche Mode? Vopsit! Și cine mergea țanțoș pe culuarele liceului, puțind a pastă de dinți și bocănind cu ciocatele alea șmechere, trezind uimirea și invidia colegilor fără imaginație? Subsemnatul!
Băi nene, ce vremuri!!!
Comentariu beton!62
Ahahahaha, daaa, corect, dacă nu aveai blugii mâzgăliți cu nume de formații, versuri din melodii și cel puțin un ☮️, practic nu existai 😂😂😂
Comentariu beton!13
Nu vrei să știi ce papară mi-am luat pentru ciocatele alea, că cică din motive de igienă….Ia s-o sun pe mama să-i amintesc. Oare mă ceartă iar? 🤔
Comentariu beton!29
Dașinormal. Mama e mama la orice vârstă 😅
Comentariu beton!27
E bine ca te-a recunoscut mama ta😂.
Ei bocancii aia de 2 kile pe picior si cu multe sireturi i-am avut si eu. Mi i-a cumparat mama dintr-o prima. Egări din aia am avut si eu, negru cu rosu si erau atat de scurti ca imi intrau prin toate cele🫣. Dar ce imi aduc aminte ca ne cumparasem (eu si sora-mea), erau niste camasi tip rochie, rosii cu buline negre pe care noi le asortam cu niste curele late ordinare. Eram mortale🤯.
P.S. Bocancii aia nemuritori inca se mai afla pe undeva pe la mama. Cred😁.
Comentariu beton!29
Mama mă recunoștea și în întuneric, cu ochii închiși. Plus că la schema cromatică pe care o prezentam, cred că eram lejer vizibilă și de pe Stația Spațială 😅
Comentariu beton!51
Cel mai excentric outfit purtat la școală a fost compus din costum 😆 Nu as mai purta acum nici bătut, urasc sa am cămașă bagata în pantaloni. Dar când e neapărat nevoie, o fac și pe asta. Dar prin liceu mi se părea fabulos. Insa eu am avut alte probleme cu ai mei, tot în liceu, pe tema freza cu spuma sau gel 🤣 De ajunsesem sa ma ascund, dadeam cu spuma în par, dar fara apa, aceasta urmând sa fie aplicata în baia scolii sau în alte bai… 😏 Frumos și minunat a fost perioada în care dădeam și cu apa și spuma și mergeam pe jos pana la liceu, vreo 4 km, pe viscol și ninsoare. Dar m-am liniștit rapid, iar acum la aproape orice adiere de vânt mai rece ma doare aproape imediat urechea dreapta 😢🤦
Comentariu beton!30
Dadada, îmi amintesc și eu de unii colegi care umblau cu borcănelul de gel în rucsac.
Erau gelurile alea în toate culorile curcubeului, dracu știe ce chimie or fi conținut 😂
Comentariu beton!22
Suzeta!!! Uitasem complet de ea. Sigur era galbenă pai și cu un șnur de piele neagră tăiat dintr-o cusătură interioară, mai lată, a unui ceva tip pardesiu lung de piele purtat de perechea mea de atunci. Și puneam musai mult negru la ochi, și io și el. Bocancii erau mândria mea, lungi, cu talpa groasă. My dying bride la walkman, să nu auda mama. 🙂
Comentariu beton!19
Pfua, ce mi-aș fi dorit și eu o suzetă într-o culoare mai aprinsă! Din păcate, numa albastru închis am mai găsit 😅
Și walkmanul, daaaaa!!!
😂 cred că ai fost senzație, eu m-am născut cu mult timp înainte de revoluție și nu prea era loc de glume că era uniforma aia ternă obligatorie daaar puteam purta unghiile mai lungi și lăcuite 🤭 și în semn de revoltă m-am tuns f scurt pentru vremurile alea (garçon). Într-o nefericită după amiază după ce mi-am spălat podoaba capilară m-am hotărât să fac o mică schimbare și m-am clătit cu albastru de metilen 🤪 a rezultat un păr de culoare verde de ar fi murit de invidie orice punker, în consecință mi-am spălat părul de câteva ori pe zi vreo săptămână până s-a dus nenorocirea aia din părul meu.
Comentariu beton!43
Aidecapumeu 😂
Ei, lasa, ca eu intr-a doispea mi-am facut permanent… mi-a ars tot parul, aveam parul peste umeri; de atunci nu am mai indraznit sa incerc sa il las lung. Metilenul macar s-a dus la o saptamina, la mine s-a dus din foarfece. Cind m-au vazut parintii……… aia e, cind e sa se-aleaga prafu’…
@Nella, făceam chestii inofensive zic eu și normale vârstei ca și tinerii din prezent, toți trecem prin toate etapele de dezvoltare/exprimare normale până la urmă, eu sunt in spectru TSA dar pe vremea aia nu exista așa ceva și eram copilu’ dracu’ sau răsfățata aia, făceam totul by the book doar că sa fiu lăsată în pace și așa nu mai aveau ce să-mi reproșeze sau să caute pedepse ca să mă disciplineze și fiind crescută între veri cu 10/12 ani mai mari găseam portițe de salvare.
Când era fiică mea în liceu chiar îmi plăcea când colegele îi spuneau că are o mamă cool 😎 pentru că le ascultam și le apăram în fața profesorilor imbecili, că găsești din ăștia cu densitate mai mare în școlile de top decât în școlile normale.
În tinerețea mea tocmai apăruseră magazinele second hand în orașul în care trăiam. Sora unui prieten bun lucra pe post de vânzătoare la unul din cele două magazine din oraș. Așa că de câte ori primeau marfă “nouă” ne punea deoparte tot felul de chestii, pe care eu și fratele ei le cumpăram, evident dacă ne plăceau și mai ales dacă aveam bani.
Scurtă paranteză: în anii aceia majoritatea băieților jucau fotbal iar fetele făceau dans modern. Dacă dădeai mai bine cu piciorul în minge jucai la echipa de juniori a orașului care activa prin liga 4-a.
Eu jucam la echipa de juniori însă prietenul meu deși iubea fotbalul nu prea le avea cu mingea.
Și intr-o zi mă cheamă soră-sa, Lidia, că mi-a pus o pereche de încălțări pentru fotbal, deoparte. Acum nu știu dacă vă amintiți faza aia cu veverița din Ice age, cănd vedea ea ghinda. Exact așa am fost eu când am văzut perechea de încălțări Nike. Cu virgula ei roz…
Probez Nike-urile, ce mai, perfecți. Trebuia să îmi dai puțin unghiile la picioare, dar în rest, blanao cum ar zice portughezii 😁
Le duc acasă mândru de mine, ce mai, Messi…
Și vine și meciul de sâmbătă. Ieșim pe teren, bă băiatule alergam de rupeam pământu’ 😁
Când să dau centrarea, o lovesc crampoanele de era să-mi rup ligamentele și să-mi sară rotula, în tribune 😁 O dată, de două ori, de trei ori. Disperaseră coechipierii, loveam mingea de zici că făceam parte din echipa de paralimpici.
Vine pauza.
Antrenorul lângă mine și începe cu diverse produse din carmangerie (băieții știu despre ce e vorba 😁). Împiedicat era cel mai frumos cuvânt din discursul pe care mi l-a ținut.
Și la un moment dat vede ghetele mele Nike, de care eram așa mândru.
Zice:
– Ia ridică-te mă în picioare.
Mă ridic, se uită și își face cruce.
– Bă boule, nu vezi mă că eștî încălțat cu adidași cu cuie, de atletism? De asta nu poți da o centrare 😁😁
Ca să înțelegeti, ghetele de atletism nu au crampoane pe spate iar vărful e ridicat vreo 2 cm că na’ dacă ai crampoane doar pe față 🤦🏻♂️
E ca și cum ai merge să joci un meci de tenis de câmp iar tu să mergi cu paleta de tenis de masă sau badminton 😁😁
Comentariu beton!83
Dar erau Nike,ce pana mea 😀😀
Comentariu beton!16
@Alesd, am leșinat 🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!11
🤣🤣🤣
Foarte tare! Am ras cu lacrimi! 🙂
Cei care se plang de tinerii din ziua de astazi au uitat ca au fost și ei o dată și odată tineri.La școală nu puteam face prea multe rebeliuni vestimentare că era perioada uniformei dar țin minte că n liceu aveam 2 sarafane, unul pe care l taiasem foarte scurt și altul cumpărat cu 2 marimi mai mare,dus la croitoreasa și făcut pe corp și era foarte lung,aaa și le purtam cu camasi albe sau bleu barbatesti că alea aveau gulerul tare și puteam să l ridic in sus😀.In timpul liber era altceva,am avut noroc de părinți care chiar mi au acceptat toate traznaile. Moda asta cu blugii taiati nu e nouă,și noi ne taiam singuri blugii,și ne făceam și franjuri la tricouri de care prindeam bilute colorate de plastic. Mandria mea era o afurisita de fusta de tifon din straturi suprapuse pe care mi o facusem singură. O și vopsisem in toate culorile cu Galus. Mai știe careva tehnica aia? Cercuri făcute cu niște elastice😀😀,o nebunie. Doamne ce saraci mai eram,bine că aveam fantezie. Cât despre accesorii,știu că la un moment dat aveam și niște coliere și bratari de picior făcute din paste colorate sau niște fundite pe care le mesterisem dintr o învelitoare de carte rosie și care erau când în par atasate la o agrafa cand la gât atasate la un ac de siguranță și devenind papion.Tineretea e faină,frate😊
Comentariu beton!38
Asta cu sarafanele mi-a povestit mama că la fel făcea și ea – le ducea la croitoreasă să i le scurteze 🤭
Și idem cu cămășile bărbătești, zicea că alea aveau un material mai decent decât cele de damă.
Legat de vopsit, în engleză îi zice tye dye și să știi că moda a revenit, îmi tot apar prin diverse feed-uri tot felul de tutoriale 😁
Ayyy, mi-ai amintit de vremea aia 😂 eram fericita posesoare a unei mașini de cusut electrice Nicoleta, cred, și am dezvoltat o colaborare fructuoasă cu un amic care colabora cu Fondul plastic, dacă îți amintești, și vopseam tifon, pânză de drapel, batist și apoi coseam niște chestii abracadabrante pentru vremurile alea, la fel se întâmpla și cu tricourile alea chinezești, vremuri nebune. Ah, mai confecționam și espadrile cu talpa de sfoară, făceam tot felul de prostii doar să nu fim în uniformele alea cenușii că nu se găsea mai nimic vesel și plăcut la purtare.
Comentariu beton!12
Ahh, să mai spun că lungimea „standard” pentru fuste era de 30 cm 😂 pantaloni evazați și platforme, cam atât eram de cuminți în 1980 🤭 și acum vezi persoane pe la frumoasa vârstă de 40 de ani că-și dau ochii peste cap și cer repede sărurile mițo, că leșină când văd tineretul din ziua de azi 😂.
Comentariu beton!17
Oh, da! Un rand de haine peste, că nu aveam voie blugi stretch cumpărați din banii mei și de care aveau toate fetele!
Plus fusta neagră obligatorie în liceul pedagogic (după revoluție!) ascunsă, ridicată, modificată etc
Fi-mea poartă acum bocanci de care mi-ar fi plăcut mie atunci, dar nu-i spun!
Comentariu beton!17
La noi cumva fustele nu prea au avut succes, nu știu exact de ce. Târziu, spre sfârșitul liceului, au început să mai poarte „umanistele”. Noi, astea de la real nu prea concepeam. Habar n-am de ce 🤔
Dacă tot zici de dinozauri, ceea ce ai descris mătăluță este exact ce purtau copiii mei în aceeași perioadă. Bine, băiatul nu purta egări doar blugi „imbunătătiti’ cu rosături și inscripții. Amândoi aveau tricouri negre cu schelete, cranii, frunze de marijuana. Iar eu mi-am dat examenul de babă habarnistă spunând „cam ciudată frunza aia de arțar”. Am scăpat de comentariile lor binevoitoare când am anunțat că nu mai lupt o oră cu tatăl zișilor copii pentru a primi aprobarea să iasă din casă în acel outfit.
Dar să știi că și pe vremea mea (a trilobiților) babele criticau fustele foarte mini, pantalonii evazați și cămășile înflorate ale băieților. Și pletele. Tot ale băieților. Eram pe undeva între flower power, punk cu ceva rock. La școală uniformă nu putea să fie mai scurtă decât 14 cm față de genunchi și se găseau scorpii de profesoare de servici care să stea cu rigla la ușă sa verifice. Tineretul din ziua de ieri…
Comentariu beton!31
Frunza de arțar 🤣🤣🤣
Vai!! Baiatul meu era cu blugi de aia de cadeau de pe el, sa se vada chilotii. In clasa a noua, doua trimestre. Apoi a facut cea mai evidenta stinga-mpre’ si a trecut la rock.
Aia cu frunza de artar e priceless
😂😂😂
@Nella pritoceam și eu dacă să-mi trag blugi de ăia lăsați, când am citit că moda aia era din închisorile americane. ”Fetițele” semnalau astfel că ofereau servicii sexuale.
Ei, dragii moșului, io n-am făcut d-astea că nu m-au atras, iar pe cei ce faceau d-astea îi vedeam ca fiind bebeluși.
Mie mi-o plăcut uniforma. Singura chestie ce nu mi-o plăcut o fost cravata de pionier. O uram cu spume, că aveam impresia că mă strânge de gât.
Muci-n cap? Nu, mersi. Frate-meu e cu d-astea, iar acum fi-su ăl mare duce mai departe tradiția spre disperarea maică-sii.
Deci, „pe vremea mea” io am fost la fel de „anost”, exact ca azi.
Comentariu beton!21
Și pe mine mă strângea de gât cravata de pionier și, în plus, tot pierdeam sărăcia aia de inel de plastic transparent cu care prindeam cravata, motiv numai bun să mă certe mama! Altfel, uniforma era uniformă, nu prea poți fi nu știu cât de creativ când porți uniformă, așa că și eu eram tot „anost”!
În rest ești bine? Ai reușit să înlături urmele prăpădului?
Ce tare.
Eheee eu îmi faceam de cap când stăteam la mamaia. Aia bunica nu aia de la mare.
Mi-am tăiat o pereche de blugi cjm am putut eu mai bn și umblam in sutien de plaja ca doar era la moda sj eu spălam țoale și covoare in trotus de au început sa întrebe babele pe mamaia dacă tata mai are serviciu ca Blugii îs tare rupți.
Mi-a zis sa nu ii mai port, așa ca atunci când am fost la nașa tatei sa ii facem curat in casa cum e la țara, i-am luat iar. Ea stătea la strada. Și așa de mândra a fost. I-au plăcut xa erau făcuți de mine.
Tanti Catrina de la magazin iar m-a întrebat de serviciul tatei. Deci na a zis nașa ca e baba huchită și sa nu o bag in seama. 😂
Cred că v-am mai povestit pe aici că și pe mine m-a întrebat un cetățean amabil dacă am căzut cu motocicleta, că m-a văzut oprită lângă ea, cu niște blugi rupți, vai mama lor 😁
Pe vremea uniformei, la liceul Negruzzi din Iasi. Era cel mai smecher liceu si prin prisma faptului ca reusise sa mentina uniforma liceului in pofida rigorilor comuniste. Uniforma era un sacou negru cu vipusca rosie, nasturi dubli aurii, guler brodat cu emblema liceului. Cambrat frumos pe solduri, aducea a uniforma militara. Era tare frumos. Baietii cu pantalon negru cu vipusca rosie, fetele tinuta adaptata (pentru ca Liceul Internat, cum era el numit de la infiintare, era liceu de baieti) cu fusta neagra dreapta. De aici incepeau variatiunile. In clasa a douaspea mergeam cu o fusta cloche neagra, cu o bata lata, frumoasa ea asa, cu o camasa alba, fara nasturi, cu mineci lungi si guler in V, sacoul deasupra. Evident la sacou renuntam in clipa in care paraseam liceul, il piteam in bagajul de mina, si mergeam cu colega de banca prin Puskin, adica prin studentime, ca na, voiam si noi sa fim luate drept studente deja. Cam asta era aroganta timpului. La un an a cazut Ceausescu si s-a liberalizat tinuta in scoli. Patru ani mai tirziu m-am angajat la o multinationala care ne-a facut tinute de birou. Sacou si fusta dreapta. Mergeam spre serviciu, ma uitam la liceeni (nu era asa departe :), iar eu eram studenta in ultimul an) si chiar gindeam cit e de nedreapta viata. Cum am purtat eu uniforma si continui sa o fac, in timp ce adolescentii se bucura de libertate de expresie vestimentara. Acum port haine tipatoare. Daca nu foarte colorate, macar sa fie boho. Dar ani la rind a trebuit sa port sacou, camasa, fista/pantalon in culori ‘recomandate’.
Oh, da, la corporația unde am dat eu cu sapa nu exista „uniformă”, dar da, existau haine „recomandate” 🙄
Pfoaiiii, câte faze d’astea am făcut! Îmi cumpăram țoale de la fondul plastic, în vremea când eram roacăriță, curele și brățări cu ținte. Țin minte că am avut și o pereche de cercei din piele neagră, tot cu ținte. Sârma aia nenorocită îmi făcea bube în urechi, dar tot îi purtam. Noi aveam apartamentul pe partea opusă intrării în bloc și mă gândeam că ai mei habar nu aveau cum ieșeam în lume. Asta după ce mă blocam cu liftul între etaje, ca să mă schimb. Am avut un maieu negru din plasă pe care-l puneam peste tricou, era lung până la popou. Apoi îmi puneam cureaua, brățările, îmi tap părul și mă dădeam cu dermatograf negru pe la ochi. Numai că o aveam pe tanti Popârlan, vecina de la etajul unu, care avea apartamentul pe partea cu intrarea în scară, iar asta era un fel de turn de control și pâra tot ce mișca. După ce ai mei mi-au confiscat hainele, nu m-am dat bătută. Am făcut rost de altele și le-am dus la o prietenă din blocul de lângă noi. Acolo mă schimbam.
PS
Dacă mă întrebați de unde aveam bani, ei bine, erau banii de meditații la mate și fizică. Nu mergeam chiar la toate, că nu eram fraieră.😁
Vorbesc de anii de liceu, undeva prin 83-85.
Comentariu beton!21
Oai, ce cu jind mă uitam și eu la brizbrizurile care se găseau la fondul plastic 🥲
Numai că pe vremea aia singurii bani erau alocația, și nu prea ajungeau și de brizbrizuri, și de-o ciungă 😅
Eheee! Nici vorbă să fac vreo trăznaie vestimentară! Anii mei de liceu au fost prin ’74 – ’77! Uniforma, un sac negru, oribil! Libertatea era o zi pe săptămână când aveam o activitate numită premilitară şi ne îmbrăcam în niste uniforme albastre, oribile care erau, însă, cu pantaloni!! Mama a refuzat să îmi strâmteze uniforma (aveam maşină de cusut în casă şi ea era croitoreasă – adică îmi făcea rochii şi fuste de lungime…regulamentară – pfff!!). Nu aveam habar să trag la maşină, dar de draci am stat o dimineaţă întreagă să îmi fac pense la uniformă şi să-i scot buzunarele!! Vă imaginaţi restul istoriei, dar din fericire mama nu avea bani să-mi cumpere altă uniformă!! Pare puerilă poveste, dar altă aroganţă vestimentară din tinereţea mea nu am!!
Comentariu beton!14
N-am avut niciodată mașină de cusut (sau am avut, dar numai pe post de decor, nici mama, nici bunică-mea nu știau să coasă la mașină), dar știu că tare mult mi-ar fi plăcut să învăț să cos, aveam eu filme cum mi-aș face și aia, și ailaltă… Până am reușit să fiu suficient de realistă și să îmi dau seama că am 2 mâini stângi și dacă reușesc să cos un nasture fără să mă înțep, e mai mult decât brici 😁
Pe langa bocanci ca si baietii purtau bocanci mai existau chestii cool. Tricouri sau maieuri cu plasa. Facusem rost de la un second hand de un maieu plasa ars cu tigara dar NIKE, erai smecherul cartierului cu NIKE. Toata lumea baga sala/tractiuni si flotari sa li se vada „creierii”. 😀 Niste blugi grosi si largi si trebuia un … lant. Lantul era legat la gaica pt curea de la blugi si de portofel, chipurile sa nu ti-l fure cineva desi batea vantul prin portofel. 😀 Altii facusera upgrade la un lant gros ca de bicicleta, era un fel de arma de aparare. Batic rosu cu ceva modele era la moda: ti-l puneai in cap, la gat sau pe mana.
Dașinormal că toată lumea purta bocanci, și fete, și băieți.
Și daaa, portofelul legat cu lanț de nădragi 😂
Musiu Fritz încă îl mai purta așa când ne-am cunoscut. Și trecuse binișor de adolescență 😂
Comentariu beton!14
Eu cu fusta mini,tot pe final de a 8-a,fac ce fac și îmi fixez talia uniformei cu centura de la costumul de pionier-cine își mai amintește ce-i aia- sa fie mini,ca era moda cu minijupe, da’ nu o.iau direct spre școală, care școală era la 5 minuti de bloc,ci o iau pe ocolite sa nucare cumva sa ma vadă cineva și sa ma raporteze la ai mei.
No nu a durat mult isprava mea ca fux la întrarea pe strada de cine dau? De tata, care venea acasă la prânz cu cea mai mica sora de la școală.
Nu m-a certat,ca nu avea rost,s-a uitat nu-mi lung la mine și m-a întrebat calm ce a pățit uniforma mea.Am zis ca a întrat la apa.La care tot calm ,a zis,,nici o problema, mergem acuma sa cumpărăm alta,pe măsură ta.😀
Comentariu beton!18
😂😂😂😂
Bă, 😛 pe vremea mea, la puțin timp după ’89, în satul meu erai jmecher (cu JM mare) dacă te purtai în papuci. Ceva gen sneicșii lu’ Bazil, doar că pe negru. Edelweiss, mai ții minte?
Și am plecat în târgul lu’ coana Iulia, mândru nevoie mare de (și cu) noii mei papuci.
Acolo, toată lumea se uita la mine ca la girafa care nu exista. 😂
Comentariu beton!12
Păi acilea e frig 9 luni din 12, bre, cine dreq crezi că stă să înghețe cu mergători cu deștele la vedere? 🤣
În primul rând, eu cred că ieri (vineri), pe la 15:30, ai fost în același 25 cu mine, pentru că era acolo un grup de adolescenți decenți, care se purtau civilizat. Mi-au atras atenția două fete, una mai băiețoasă, ținând-o inițial pe după umeri pe cealaltă, și era și un băiat cu ele. Se hlizeau cu grijă să nu deranjeze, erau grupați lângă bara de care se țineau. Fata băiețoasă avea părul scurt dat pe alocuri cu albastru, purta o cămașă lungă, gri cu negru, haioasă, descheiată în față, iar pe dedesubt avea un tricou/maieu negru, pantaloni de blugi 3/4, negri, iar în picioare avea niște bocanci de piele neagră, fină, mulați pe picior. Chiar mișto, dar n-aș fi studiat-o așa în amănunt dacă n-aș fi fost provocată de un individ (să-i zic X) care s-a dovedit a fi cam cucu, după doar 2 minute de la urcare.
Așadar, dau filmul în urmă cu câteva minute: se urcă X, care n-avea mai mult de 65, se oprește la burduf (tinerii erau mai în față cu 2 metri) și inițiază o discuție cu Y, un individ cam de-o seamă cu el, aflat tot la burduf, dar „vizavi”. (Uite de-aia era bună o filmare, e greu să descrii cu atâtea amănunte, probabil și să citești te plictisești).
X i se adresează lui Y: „Așa ceva nici în armată n-aș purta” și arată spre bocancii fetei. Surprins că un străin i se adresează în mod direct, Y nu prea înțelege și îi cere protagonistului nostru să repete. X repetă, adăugând și „ai rămas în urmă, prietene”. Y, decent, se abține de la orice comentariu sau gest. Era cât pe-aci să mă iau eu de X, dar urcă o tipă simpatică, la vreo 75, și se poziționează între mine și omul nostru. În secunda doi, îi zice prietenosul nostru X și doamnei ceva, la care ea e vizibil deranjată. Abia atunci intru și eu în poveste, confirmându-i tipei prin gesturi că individul are ceva probleme la mansardă. Gagica zâmbește, îmi dă dreptate, apoi pleacă spre ușa din față a tramvaiului, cu mine în urma ei (fiindcă urma să cobor și prefer acea ușă, dacă nu deranjez). Îi zic cu subînțeles doamnei: „Ați avut o idee bună să vă mutați, aici e mai liber”, iar ea, râzând complice: „Da, aici e mai răcoare”. Prietenul nostru X rămâne să mă fixeze încruntat până când cobor. Mare noroc a avut că l-am iertat, zău.
Călătoria s-a transformat pentru mine într-una plăcută prin aceea că tinerii n-au fost deloc pe fază, erau în lumea lor, iar noi, ăștia 3 adulți cu creierul întreg, i-am dat cu ignore celui cu chef de harță și deranjat à la tête.
În al doilea rând, am și eu o amintire care acum îmi trezește zâmbete. Eram adolescentă și îmi plăcea combinația roșu cu negru. Mi-am luat materiale și am dat la făcut, după tipar Burda, o rochie stridentă, roșu cu negru, cu care m-am îmbrăcat la o petrecere la niște prieteni din Coiciu. Nu numai că eram prea bine îmbrăcată pentru „ceai”-ul lor, dar cred că am fost și ținta miștourilor constănțenilor, eu fiind bucureșteancă (aducând moda, cum ar veni). Țin minte doar că nu m-am simțit bine în pielea mea, nu mi se prea potrivea să fiu stridentă. În ultimii ani de adolescență am purtat negru, iar mama m-a bătut la cap să mai schimb „culoarea” până n-a mai putut și, vǎzând cǎ nu mă dovedește, m-a lăsat în supărarea mea. 😎
Mda, fix ce ziceam – alde d-aștia care o ard mai catolici decât Papa.
Grețoși! 🙄
Da’ eu o razbunare tot am! Ca pentru tineretu’ din generatia de alaltaieri( adica mama), orice ar face tineretu’ din generatia de azi ( sfantul nepot) e ok si permis pe principiul ” lasa mama copilu’ in pace”. Si la orice ” lasa baiatul” ii aduc aminte de cel putin o situatie similara in care eu la varsta lui mi-o luam peste ochi. Ghiciti sigur si raspunsul: ” Asa erau vremurile atunci!”
Comentariu beton!13
Oh, da… Fix așa face și maică-mea. Îl lasă pe fi-miu să facă toate kkturile și când o trag de mânecă, râde 🤷♀️
@Delia & (altă)Iulia: când veți fi bunici veți proceda EXACT la fel. Bunicii tolerează TOATE prostiile nepoților, dar nu și ale propriilor copii. 😎
Comentariu beton!11
Cum au mai spus și alții, aici, pe vremea comuniștilor, nu prea aveai cum să îți îmbunătățești uniforma. Nu aveam voie să purtăm sarafanul, prea strâmt sau scurt. 😂Mi-am amintit că, aveam , într-o iarnă,o pereche de pantaloni gen pantaloni de ski, de un gri metalizat, eram așa de mândrǎde ei. Erau foarte groși și îi purtam doar cu șosete. La ora de română, nu aveam voie cu pantaloni, noi fetele 🤣, și eu arătam cam așa, ghete, ciorapi aproape treisferturi, sarafanul deasupra genunchilor. Am tremurat de frig două ore cu pauzele aferente. A sǎ nu uit, aveam numere matricole care, trebuiau să fie cusute pe sarafan și pe mânecă la hainǎ. Nimeni nu vroia să vadă cineva numărul pentru că, dacă fǎceai vreo prostie, oricine îți lua nr și mergea la liceu și inevitabil, te gǎsea, și atunci o încurcai. Trebuia să găsești metode să nu coşi nr. O , ce vremuri, azi , la aproape 60 de ani, mǎ îmbrac în portocaliu (culoarea mea preferată), și cei de vârsta mea zic, uite și nebuna asta, nu se uitǎ în buletin. Tot timpul sunt frustrați care o sǎ comenteze.
Comentariu beton!14
Din păcate pentru mine, eu am făcut liceul pe vremea lui Ceașcă. Dar am reușit s-o comit chiar dacă purtam sarafanul ăla de uniformă infect. Eram elevă în clasa a X-a și eram într-o trupă de punkeri. Nu punkiști, detestam denumirea- PUNK-eri, bă! Eram singura fată din trupă și îmi doream din tot sufletul o pereche de bocanci din ăia negri, cu ținte, cu șireturi, dar mama mai degrabă și-ar fi tăiat o mână decât să mă lase să mă încalț cu așa ceva. Plus că oricum nu se găseau în magazine… Norocul meu a fost că unul din băieți avea o pereche de bocanci din ăia, care îi rămăseseră mici și mi i-a dat mie. Erau numărul 38 și eu purtam 35 la picior, mai aveam și un metru și-un scuipat și 45 kile, vă dați seama că arătam într-un „mare” fel cu bocănciocii ăia în picioare…Dar i-am iubit atât de mult, că i-aș fi purtat și-n somn. Fiindcă mama și fiindcă bătaia doare, i-am păstrat la școală, băgați în pupitru, cu rugăminți la femeia de serviciu să nu umble la ei. Și ajungeam eu cumințică la liceu, cu sarafanul până la genunchi, cu cordeluță și matricolă, iar acolo baaaang…. Sarafanul se ridica deasupra cordonului (se „bluza”, era termenul folosit), până ajungea să-mi acopere cu greu fundulețul, nu mă puteam apleca să nu se vadă ovarele proaspăt înflorite pe atunci, dar sarafanul ăla super scurt și super strâmt cu bocancii erau ceva FA-BU-LOS, în opinia mea. Culmea era că aveam și admiratori, că așa de țanțoșă mergeam pe coridoare în pauze că s-au găsit unii mai tembeli decât mine care să mă și admire…
Tot atunci (la 16 ani) m-am gândit eu că un punk-er adevărat trebuie să aibă o freză gen Sigue Sigue Sputnik sau hai, varianta soft, Billy Idol, așa că din părul meu ondulat și crescut până la umeri s-a ales praful în mâinile colegilor de trupă, în sensul că m-au ras pe lateralele capului, așa cam de vreo 2-3 degete, iar restul părului s-a scurtat corespunzător, să poată fi înțepenit cu fixativ în celebra creastă. Nu a stat creasta aia nici de frică, a ieșit o chestie ca un cuibar de bibilici isterice, dar și eu și prietenii eram de părere că sunt mortală. Mama, când m-a văzut, era să facă atac de cord. Tata a râs în hohote, frate-miu mai mic a zis că e „fain” , diriga nu a fost deloc de aceeași părere și numai faptul că părinții mei erau amândoi profesori (la alt liceu, dar mă rog, pilele-s pile) m-a salvat de scăderea notei la purtare. În schimb, m-a obligat mama să port un fes până mi-a crescut iar părul- cât de cât. Și, bineînțeles, am primit interdicție totală să mai vorbesc cu colegii de trupă… chestie pe care oricum n-am respectat-o niciodată, dar am învățat să mă ascund și să mint, să-mi fie rușine.
Comentariu beton!17
Eu nu aveam apucături de fashinistă, dar îmi plăcea să-mi fac pierce-uri in urechi, adică găuri, mai pe românește, și cam din doua în două săptămâni tot mai veneam cu cate o gaura și un cercel nou 😁. Bine ca ai mei nu mi-au zis nimiciodata nimic.
La mine, in provincie, se mergea in uniforma si dupa Revolutie!😅 Si nimeni nu indraznea sa se prezinte la scoala altfel decat regulamentar. Toata lumea cunostea pe toata lumea, parintii dadeau nas in nas cu profesorii daca nu zilnic cel putin saptamanal. Eu aveam destule probleme cu matematica ca sa-mi mai fac si altele! 😅
Dar petrecerile, petrecerile noastre de adolescenti erau altceva. Se luau cat mai putine toale si era cat se poate de decoltat, de scurt si era completat cu pantofi stiletto. Nu o sa uit niciodata ceva de pomina. Intr-o vineri imi culeg prietena de acasa, era imbracata decent, ajungem noi la omul cu party-ul si ea dispare si apare iar in ceva scurt si rosu ce descoperea mai mult decat acoperea si vad ca e si fara chiloti!🤣 Toata seara am stat cu frica sa nu o violeze careva. Pe la 3, noaptea, plecam spre casa. Ajungem la ea si zice: -Hai sa intram pe fereastra ca statea la casa. Ea era tot asa, in chestia goala! Intram prin efractie si cand aprindem lampa, in mijlocul camerei ne astepta mama ei, palida ca un strigoi si cu o privire de serial killer. In secunda urmatoare eu incalecasem pervazul si dusa am fost. Nu mi-am mai intalnit prietena vreo jumatate de an pe acasa pe la ea sau pe la mine, ne vedeam doar la scoala iar despre ce s-a intamplat dupa ce am fugit eu nu s-a vorbit niciodata dar nici nu a fost nevoie!😅
Brrr, când aud comentarii de genul asta parca ma întorc în timp….cel mai tare ma enervează oamenii între 35-45 ani, oameni pe care-i știu, cunosc suficiente întâmplări din adolescența lor și ii aud cum comentează de generația din ziua de azi de zici ca au amnezie totală 😊 Majoritatea rockeri/punkeri care or făcut o grămadă de c***turi în tinerețe și acu’ fac pe sfinții! E exact atitudinea împotriva căreia se împotriveau atunci.Mereu le reamintesc dar degeaba😊
„pe vremea mea” desenam cu carioci pe picior schelete de pesti iar la gat purtam colier din oase de pui… asa eram hippy
Băi, oameni buni, sunt atât de imbecil încât îmi curge scuipat din gură și se duce direct pe piept. Credeți că e grav?
Nu e, nu e, pentru noi e ok. Întrebă-i pe ai tăi acasă, nu pe noi.
„e când cerul încă mai era brăzdat de pterodactili maiestuoși și pământul se zguduia sub pașii măreților Seismozauri”.
Matusalema, tu esti, mama? D-aia am gasit urme de bocanci din vremea aia, acu’ totul se iesplica!!!
Daa, și eu ascundeam haine de mama când mă duceam la liceu, doar că invers. :)) Era pe la mijlocul anilor 90 și cred că după o tinerețe în comunism mama era leșinată după tot ce era mai „modern” și colorat prin magazine. Îmi cumpăra numai fuste mini, colanți, tricouri mulate roz cu paiete, din astea pă fașion. Eu în plină perioadă hippie. Plecam de acasă cu tricou roz asortat cu ceva mini-fusta verde prăzuliu fosforescent și ajungeam la liceu în raiați evazați cu o ie cu 3 numere mai mare, totul asortat cu o traistă hand-made dintr-un șervet tradițional. De luxe total. Aveam un întreg set de haine lăsate la o prietenă care locuia lângă liceu și mă schimbam la ea. Nu m-a prins mama, dar m-am întâlnit într-o zi cu tata intr-un bar. Eu chiuleam de la franceză, el de la o ședință la birou. Ne-am uitat unul la altul, am hotărât că nu ne-am întâlnit, că nici unul nu avea chef să îi explice mamei și ne-am văzut de treabă. Mi-a zis totuși că i-a plăcut traista și să îmi caut alt bar.
Ce amintiri! Eu chiar am fost rockerita (nu mi-a trecut intre timp nici dupa 25 de ani) iar stilul meu vestimentar era total nonconformist pentru anii ’95-’00. Ma imbracam numai in negru evident, cu ace de siguranta prinse pe laterale de la genunchi in jos, cu lant din ala de put :)) legat de gaicile pantalonilor, ace de siguranta in urechi si colier la gat, capete de mort, glont pe snur de piele, bratari de piele, par in suvite vopsite cu albastru de metilen, pentru ca la vremea aceea nu existau vopsele colorate. Nu mai aduc vorba despre machiaj, se subintelege rujul maro si tusul negru de la ochi. Se uitau oamenii crucis la mine dar mai ales proful de istorie din liceu…
Acum dand timpul inapoi si de multe ori m-am gandit, cum m-au lasat ai mei parinti sa ma port asa cum simteam si cata incredere au avut in mine. Intr-adevar, eram un copil cuminte care nu le-a creat probleme niciodata si probabil ca de aceea m-au lasat sa imi treaca de la sine 🙂