Articol scris de Iulia.

…

Știu c-a trecut ceva vreme de când nu ne-am mai „auzit” pe iste plaiuri internautice, așa că azi m-am gândit să vă fac un mic update, să știți că nu lenea a fost cea care m-a împiedicat să scriu, ci diverse alte… ei bine, dezastre mai mici și mai mari.

Dar să o luăm cu începutul: mulțumesc în primul rând tuturor care s-au gândit la mine/la noi, care ne-au întrebat de sănătatea noastră și a cățelului Otto și care ne-au trimis câte un gând bun. Nu o să intru în prea multe detalii, nu are rost și sincer mi-e și destul de greu. Pe scurt, luni avem programare la un medic specialist la Cluj, vedem ce spune și de acolo ce-o fi mai departe.

Rămânând oarecum în aceeași notă a potăilor, pentru ăia care n-au feisbuc și nu n-au aflat încă despre noi că ne-am cam apucat să ne scărpinăm când nu ne mânca… iată:

Creatura asta diavolească este numita Hanna, cel mai recent membru al familiei noastre. Știu, știu, o să ziceți c-am scris greșit „îngeraș delicios”. Dar nu. Sub toate cutele alea adorabile și sub fălcuțele alea pupabile se ascunde o corcitură între un pirania, PacMan (ia să vedem care ești suficient de bătrân ahem, matur p-aici să știi ce e PacMan), un velociraptor, un castor și o drujbă.

Hanna este un pui de Dog German cu venerabila vârstă de 9 săptămâni fix azi când veți citi voi acest text. Nu o să mă apuc să vă povestesc de ce, cum și-n ce fel a ajuns în familia noastră, că până la urmă nici nu are importanță. Dar o să vă spun că face asta la 9 săptămâni ale ei cât toți trei Schnauzerii la un loc. Plus încă vreo 7-8 câini.

În momentul ăsta, numele ei e: Nu-i voie!, Lasă! sau Ce faci acolo? Al doilea ei nume e Butelie. Pentru că tre să stai cu ochii pe ea fix ca pe numita butelie. Că altfel nu știi ce-i fată mintea aia creață. Jur că a încercat să roadă orice obiect care i-a ieșit în cale, de la pereții casei la fântâna din curte.

Roade (sau încearcă să roadă) tot. Păpădii. Jucării care nu-s ale ei. Picioare de oameni, de scaune, de mese și de alți câini. Gardul. Pomii din curte. Tuiele. Magnolia. Balustrada de la terasă (noroc că aia e din fier forjat). Treptele. Ușile. Tamburul de la furtun. Practic, orice chestie care îi iese în cale, fie ea om, plantă, animal sau obiect. În plus, a descoperit trambulina lu fi-miu și, de asemenea, toboganul. Îi prevedem o potențială carieră de circ sau de cascador. Distracția e asigurată, n-am ce comenta.

Pe de altă parte însă, e mai rău ca atunci când aveam copil mic de tot. Că tre să facem cu schimbul – care merge în locul X, care stă să păzească cătzaua, să nu facă vreun dezastru. În plus, și dormitul e pe sponci, că potaia se trezește din 3 în trei ore la pipicaca. Și vrei, nu vrei, te trezești să o scoți afară, că s-o lași să facă în casă nu prea e o opțiune… Și cu mâncatul e cam tot la fel ca la copiii mici. Tre să-i pregătești din timp, să-i dai la ore fixe, numai bâc nu tre să-i fac, în rest toate bune.

Mna, și cum ne plictiseam noi așa mai abitir, între copil, 3 câini și un pirania cu patru picioare, ce s-a gândit karma sau Bunuțu sau Murphy sau cine dracu s-o ocupa de treburile astea în Univers? Ia să le futem oleacă meciu la ăștia, să le dăm oleacă de treabă și de cheltuială!

Zis și făcut. Și pac, ne-am trezit că ni s-a stricat boilerul de la centrală! Uraaaa, care bucurie și la noi să fie! Că să vedeți. Boilerul ăsta face apă caldă. Iar dacă el nu funcționește, ciuciu apă caldă.

Adică nu, mint. Avem apă caldă, dar cu program. Redus. Pentru că baiul e cam așa – scuzaț lipsa completă a limbajului tehnic, mie mi s-a explicat ca la proști, să priceapă și mintea mea puțină, așa că dau și eu informația mai departe fix la fel – ce s-o fi bulit, ce nu s-o fi bulit p-acolo, prin boilerul ăla, cert e că dacă alimentarea cu apă înspre dânsul e pornită, sare-n sus presiunea-n centrală.

Și ca să nu bubuie dreq ceva p-acolo, ținem alimentarea cu apă spre boiler oprită și o pornim numai scurt și cuprinzător când avem maaaare nevoie. Adică la spălatul persoanelor fizice din gospodărie. Și și aia pe repede-nainte, să nu crească presiunea prea tare să facă naibilor centrala aia bum precum o cuctă nesupravegheată.

E, când folosim apa caldă, presiunea în centrală crește ca nebuna, mai ceva decât cresc cozonacii gospodinelor pe feisbuc în zilele cu #celecuvenite. Așa că este sarcina lui onor Fritz ca, după fiecare igienizare cu apă caldă a vreunui membru al familiei, să își coboare fizicu-n beci și să scurgă apa din centrală într-o găleată, pe care să o golească în mod repetat, până când ajunge presiunea iar la cote normale. Iar distracția asta ține deja de vreo săptămână. O minune, vă zic!

Acum, probabil vă veți întreba de ce nu schimbăm naibii boilerul și gata. Vă zic. În primul rând, meșterul nostru instalator a vrut să se asigure că baiul e într-adevăr boilerul. Că a zis omul să nu aruncăm banii de pomană pe unul nou, dacă problema de fapt e una mult mai mică și mai simplu de rezolvat.

Așa că a venit de vreo 3 sau 4 ori, încercând diverse variante și opțiuni. Ba c-o fi nush ce vas de expansiune. Ba c-o fi alt vas de expansiune. Ba c-o fi o supapă. Ba c-o fi un ventil… Mna, omul bine intenționat, de altfel.

Numai că toate experimentele astea nu s-au putut executa într-o singură zi. Că omul mai are și alte lucrări, prin alte părți, plus că la unele din variante, trebuia urmărit progresul situației, să știm dacă era bine au ba. Deci el venea binișor, meșterea ceva p-acolo, apoi îi dădea lui Fritz instrucțiuni ce să urmărească și cum să procedeze și apoi se căra.

Nu mergea treaba așa cum sperase el, mai venea peste o zi-două, când mai prindea oleacă de timp. Și tot așa… Vă jur, am urmărit în zilele astea ecranul ăla cu presiunea din centrală mai ceva ca p-un thriller psihologic. Că ne-a și dat emoții, sărăcia dracu. Că uneori părea să funcționeze ce făcuse omulețul nostru acolo. Și hap, dădeam să răsuflăm ușurați că nu tre să aruncăm mia de euro p-un boiler nou și hap, o oră mai târziu iar stătea să bubuie nenorocirea. Rollercoaster emoțional, vă zic.

Iar al doilea motiv pentru care nu am schimbat boilerul din prima clipă e că e un model ceva mai dubios, destul de greu de găsit. Sau mă rog, de găsit se găsește el, problema e în cât timp se livrează. Că majoritatea locurilor care îl aveau în lista de produse ofereau livrare în 10-15 zile sau și mai mult.

Într-un final, pe la jumatea săptămânii ăsteia ce tocmai se încheie, s-a dat verdictul definitiv și irevocabil: e futat boilerul, trebe schimbat.

Așa că a stat Fritz călare pe interneți și telefoane, a săpat prin cele mai obscure site-uri și cotloane ale marelui www și, într-un final, a reușit să împace și capra, și varza. Adică să și găsească la niște cetățeni boilerul cu pricina, cu un termen de livrare decent, și la un preț omenesc, să nu trebuiască să ne vindem nici unul vreun rinichi.

Ei, în afară de toate aceste distracții, ne-a mai făcut figuri și motocicleta din dotare. Care din 3 cilindri câți are ea, a decis că nu mai vrea să meargă decât în 2. Să ne ia cu leșin de-atâta bucurie, vă zic! Dă-i și cu cotețul la service.

Evident, pentru că lucrurile nu puteau sta altfel, și ăsta a fost tot thriller. Că duceam țigănia la service, făceau băieții ăia ce făceau p-acolo, sunau: e gata, haideți s-o luați, s-a rezolvat.

Mergeam, luam cotețul, șoc și groază, nu era rezolvat. Ducem înapoi. Sună iar. Luăm. Hai, că de data asta e bine. Opa, ba nu, tot nu e bine. Înapoi… și tot așa, preț de aproape 2 săptămâni. La un moment dat am crezut că o să se apuce mecanicul să-i dea foc el cu mâna lui, că i se umfla deja vena aia groasă (o auzeam prin telefon, pe cuvânt) de frustrare, când îl suna Fritz să-i spună că nu, tot nu e bine.

Până la urmă i-a dat omul de cap, a stat într-o zi până pe la 11 noaptea și a făcut-o bucăți și bucățele (și cred că le-a și pus pe toate la loc, că nu ne-a dat nici o punguță cu ceva chestii extra la final) și a găsit beleaua.

Ei, și pe lângă toate rahaturile astea, au mai fost, cum e și normal, copilul, munca, chestii de făcut prin casă și tot așa. Ah, iar conu’ Fritz s-a mai ales și cu o bucă vânătă, că l-a dat cu cracii-n sus câinele Fred, în cadrul unei plimbări. Cățel Fred care în mod normal e cel mai bun și ascultător băiat din lume, dar în ziua aia a decis să aibă o fracțiune de secundă de nebunie și să fugă după alt câine, cu care se întâlniseră prin pădure.

Spre ghinionul lui, pe traiectorie se afla Fritz. Care a dat cu dosul de solul pădurii. Iar câinele, care e băiat bun, v-am zis, dar uneori nu e neapărat cel mai ascuțit creion din penar, a fugit după celălalt câine, care și-a văzut de drum, iar prostul nostru s-a dus de-a berbeleacul într-o râpă. Rezultatul? Au venit amândoi acasă șchiopătând. Și om, și câine.

Așadar, după cum ziceam, nu prea ne-am plictisit zilele astea. La voi? Toate bune? Liniște și pace? Toată lumea sănătoasă și voioasă?