Articol scris de Iulia.
…
Dacă Vasilescu tot a fost chitit pe povești despre mâncare săptămâna asta, pornind de la articolul lui cu Vegeta mi-am adus aminte de geamantanul cu dulciuri pe care l-a adus bunicu-meu la un moment dat din Germania.
Treaba a stat cam așa: nu știu prin ce minune, cândva prin anii 80, bunicul a reușit să obțină viză, pașaport și ce mai trebuia ca să plece în excursie în Germania. Încercări au tot fost, pentru că pe strada unde locuiau bunicii mei fuseseră foarte mulți sași. Unii dintre ei au plecat legal, alții au fugit. Dar toți au încercat, în măsura în care era posibil, să mai țină legătura cu foștii vecini.
Așa se face că ei tot trimiteau „chemări” (ăia mai tineri care nu știți despre ce e vorba: pe vremea aia, ca să poți pleca în Germania – nu știu dacă era la fel și în alte țări, dar posibil e – trebuia să primești o „chemare”, adică un soi de invitație, de la cineva de acolo), dar Republica Socialistă România nu prea era de acord ca tovarășii săi să se flendure peste granițe, așa că erau destul de rare ocaziile în care ți se permitea să pleci.
Dar, în anul ăla se pare că bunicu-meu a tras lozul câștigător, că a primit aprobare. Ș-a plecat el cu Dacia lui cea roșie, 1 – BV – 1200. O să țin minte numărul ăsta de înmatriculare câte zile oi avea. În Dacie, două valize. Una cu cele necesare și una cu diverse de dus pe la sași – mai o țuică, mai o slană, o zacuscă, naiba mai știe ce a mai cărat el acolo. Eram prea mică să-mi pese de asta, dar știu sigur că a cărat chestii de genul.
Ei, a plecat el de plecat, dar și când s-a întors… băbăieți și fete, nici dacă se pogora însuși fiul tâmplarului pe Pământ nu cred că s-ar fi deschis cerurile și ar fi cântat îngerii așa cum au făcut-o atunci când a descărcat bagajele și a deschis… VALIZA!
Pentru că da, dragii mei, bunicul a umplut una dintre cele două valize cu care plecase numai și numai și numai cu dulciuri și chestii de ronțăit. Erau acolo chestii despre care nu că nu știam că există, nici măcar nu mi-aș fi putut imagina, în cele mai sălbatice vise, că ar putea exista.
Ciocolată de nu știu câte feluri, bomboane, Maoam, ursuleți Haribo, iepurași și Moși de ciocolată (habar n-am dacă era în zona Paștelui sau Crăciunului și nu știu de unde găsise și de unele, și de altele, dar mai conta?!?), borcane de Nutella, covrigei, sticksuri, cutii de Maxi Mix, pachete de cafea și de ness, cutii de cacao Nesquick… ce mai, o frenezie inegalabilă și de nedescris.
Țin minte că bunică-mea a făcut ca trenul când a văzut destrăbălarea asta, că ce naiba l-a apucat să dea banii pe prostiile astea? Ar fi fost suficiente 2-3 ciocolățele, acolo. Și niscai cafele – să fie, că nu știi când tre să dai pe la un doctor, ceva – și atât!
Asta în condițiile în care trebuie să vă gândiți că banii chiar nu erau o problemă. Problema era că n-aveai pe ce să îi cheltui. Și noi oricum am fost privilegiați, pentru că bunicul a lucrat în alimentație cea mai mare parte a vieții, a fost gestionar pe la diverse alimentare din Brașov. Iar mama a lucrat și ea o bună bucată de timp ca jurist în comerț.
Așa că eram printre cei care „se descurcau”. Că bunicul trebuia să anunțe musai pe cine trebuia când urmau să primească ceva „trufandale” la alimentară, iar cine trebuia mai ținea astfel minte că i se făcuse câte un pustiu de bine și mai închidea un ochi la micile trocuri care se derulau la ușa din spate. Că așa funcționau lucrurile. Pe bani cam puteai să faci pipi, puteai să tot ai, că altceva decât adidași de porc și frații Petreuș nu găseai în comerțul „oficial”.
Revenind așadar, m-am trezit cu geamantanul de dulciuri în casă. Pe care bunică-mea le-a descărcat binișor din valiză și le-a îndesat în servanta din sufragerie (chiar așa, mai folosește cineva cuvântul „servantă” în ziua de azi?). Sub cheie dublă. Vă explic acuș ce și cum.
Sufrageria bunicilor mei era o încăpere care a fost adăugată ulterior casei existente. Și era camera „a bună”, aia în care se primeau musafirii la sărbători. În rest, nu călca nimeni niciodată pe acolo. Din două motive. Unul – pentru că muzeul trebuia păstrat intact. Și al doilea, pentru că, nefiind folosită și dată fiind amplasarea ei, cu trei pereți la exterior, era un frigu dracu în camera aia mai ceva ca afară.
De asemenea, în sufragerie se mai găsea colecția de pescari chinezi și de balerine. Plus vesela și tacâmurile ăle bune, inclusiv colecția de pahare de cleștar. Așa că, pentru a preveni pătrunderea unor mânuțe mici și curioase și generarea unor potențiale dezastre în sfânta sufragerie, aceasta era păstrată încuiată cu cheia. Iar cheia era păstrată sus sus sus de tot, pe dulapul ăl mare din hol.
Așa se face, dragilor, că Muntele Dulciurică a ajuns să fie depozitat în servanta încuiată cu cheie din sufrageria încuiată cu cheie. Chin. Supliciu. Tragedie. Jale. Chin. Cum să știi, copil al comunismului fiind, că există în casă o tonă de dulciuri care mai de care și să nu ai acces la ele? Oricum, și dacă mi-ar fi dat mână liberă, vă dați seama că n-aș fi mâncat ca apucata din ele. Doar eram conștientă că, oricât de multe ar fi fost, tot urmau să se termine dacă mă-nfigeam în ele ca vițica-n lucernă. Așa că jur că le-aș fi consumat încet, cu parcimonie, savurând fiecare îmbucătură.
Dar nu mi-a fost dat să am parte de savurat, că le-am primit cu porția, așa după cum decidea Căpitanul, adică bunică-mea. Da până la urmă, bine ș-așa rău. Decât deloc…
Faza mișto e că, uneori, din grabă sau neatenție, după ce căutase naiba știe ce prin sufragerie, bunică-mea mai uita cheia în ușă. Pfoai, nu vă puteți imagina ce fericire era în sufletul meu în momentele alea. Dar și ce doze de adrenalină îmi luam.
Mă apucam să rotesc cheia în broască înceeeeeeet, înceeet de tot, să nu care cumva să audă Căpitanul. Apoi, după ce mă tăiau toate transpirațiile până dădea sărăcia de cheie o rotație completă în broască, taman când să răsuflu ușurată, descopeream că răsucise cheia de două ori. Și o luam de la capăt, înceeeeet…
După ce reușeam în sfârșit să descui ușa, urma apăsatul pe clanță și deschisul efectiv al ușii. Care, evident, se deschidea mai mereu cu un scârțâit destul de puternic. Dacă eram super mega norocoasă în ziua cu pricina, bunică-mea era p-afară, prin curte și erau mai mici șansele să audă scârțâitul. Dacă era zi cu ghinion, își făcea de lucru prin bucătărie, așa că trebuia să am precizie de ceasornicar la mișcatul ușii, astfel încât scârțâitul să fie redus la minimul posibil.
Dacă reușeam să trec cu bine și de această provocare, mă simțeam mai ceva decât Făt Frumos, Harap Alb și Sfântul Gheorghe la un loc. Nici când au ucis balauri și zmei nu cred c-au fost ăia așa mândri de ei cum eram eu dacă reușeam să intru neprinsă în sufragerie.
Odată intrată, parcurgeam ca-n transă drumul de la ușă până la servantă, scoteam cheia de sub veioza sub care era dosită și deschideam Dulapul cu Fericire. Vă dați seama că prea multe nu puteam șuti, că știa Căpitanul inventarul pe de rost. Dar mă dedam la câte un pachețel de Maoam, că alea erau ambalate mai multe laolaltă și mai găseam câte o ștangă din aia desfăcută. Sau mai erau niște bomboane, ambalate cam ca alea de pom, din care mai era câte o pungă desfăcută.
Și, deși îmi curgeau balele, n-am avut niciodată tupeul să șutesc vreo ciocolată întreagă de acolo, să mă îndop cu ea pe șestache. Nu de alta, dar grija mea cea mai mare era că dacă fac asta, unde arunc ambalajul? Așa că oftam uitându-mă lung la ele, mă bucuram de orice pradă, cât de mică, pe care o puteam obține așa, ilicit, și apoi îmi vedeam de ale mele.
Cred că e inutil să vă mai spun că o mare parte din dulciurile alea au expirat până am apucat să le mâncăm pe toate, așa drastică a fost raționalizarea. Da ce credeți, că a interesat pe cineva că erau expirate?!? Aiurea, s-a mâncat tot-tot-tot, până la ultima firimitură. Ani de zile dup-aia mai aveam borcanele de Nutella, martori tăcuți ai unor vremuri apuse, în care apoi tronau gemuri sau zacuști. Și jur că alea parcă erau mai bune la gust decât alea din borcanele „normale”.
P.S. Nota deținătorului blogului. Email-ul prin care mi-a trimis Iulia articolul mai conține o frază, asta: „să vedem câți or să se trezească să menționeze că pluralul de la ciocolată nu e ciocolăți.”. Pentru că nu toată lumea înțelege despre ce e este vorba în acest inside joke, o să vă explic eu. O mare parte din grupul de practicanți de labă-n cerc erau revoltați de fapul că Iulia e o analfabetă care scrie „treling”, convinși fiind că habar nu are că forma corectă este „trening”. Și nu, nu glumesc, de altfel, ăsta a fost unul dintre motivele pentru care i-am trimis după țigări.
sursa foto: freepik.com
Fain.
@(altă)Iulia: nu băga-n seamă toți cretinii. 😎
Comentariu beton!47
pun pariu că pe @Iulia o doare la bașcheții pe care-i asortează la treling, de anumite lucruri;
Comentariu beton!77
@JT, fix cum zice unchiu Costică. Mă doare fix la 4 metri treișcinci în spate de genul ăsta de idioți.
Comentariu beton!64
@(altă)Iulia: așa și trebuie. 😎
Un treling, doi trelingi :-))
Comentariu beton!34
Iulia este devastată! Și o doare la trening!😀
Comentariu beton!22
Un tip se adresează vânzătoarei dintr-un magazin de articole sportive:
– Aș dori un trening vă rog.
– De care? Pentru indoor sau outdoor? Alergat, fitness sau pilates? Sintetic sau din bumbac? Clasic sau streatch?
– D-ăsta de stat prin casă, dus gunoiul …
P.S. Treling, terling, nu conteaza, important este sa se asorteze la pantofii cu toc roz, (la femei) sau/si ciorapi albi la pantofii „cu cioc”(la barbati) … 🙃😁
Comentariu beton!58
@Vic, adevărul e că îmi cam plâng în pumnișori 😂
@tavi, 🤣🤣🤣🤣 fix așa!
Comentariu beton!18
Sunt siderată că pe vremea aia știai ce înseamnă „expirat”.😀 Eu nu-mi amintesc să se fi gândit cineva vreodată la termenul de valabilitate (cred că pe unele produse era scris, totuși). Și dacă aș fi știut, m-ar fi durut fix niciunde, aș fi mâncat și ciocolata lu’ Burebista dacă aș fi gasit-o.🤭
Comentariu beton!133
Cred că alea au fost primele chestii pe care le-am văzut noi care aveau trecute pe ele termenul de valabilitate 😁
Comentariu beton!25
Pe guma de mestecat scria „termen de valabilitate nelimitat”.
Comentariu beton!20
Îmi povesteau ai mei că primiseră prin anii 80 ceva salam lung din carne de animal incert, taică-meu a tras o lună de el, maică-mea nu-că nu-i plăcea gustul. Ce termen de valabilitate?
Comentariu beton!27
pai salamurile crud uscate au un gust ciudat.
Buna dimineata!
Articolele Iuliei, imi fac sambata mai frumoasa si laptele cu cafea mai bun. Chiar trebuie sa fii rautăcios, ca să gasesti motive de carcoteala la pluralul unor cuvinte sau forme, scrise asa pentru savoarea textului.
Ma bucur ca i-ati trimis la plimbare si pe ei si manuțele rosii .
Geamantanul cu dulciuri, chiar si cu raționalizare, sigur e o amintire draga. Chiar extraordinara cand bunicii nu mai sunt.
Comentariu beton!52
Dap, e o amintire tare dragă pentru mine. Mai mult decât pentru dulciuri, pentru faptul că bunicul s-a gândit la mine. Așa cum făcea mereu, de fapt.
Mi-e tare dor de el.
Comentariu beton!90
Imi place sa cred (adica ma mint frumos) ca asa fac toti bunicii. Al meu se ducea la piata, si cand se intoarcea bagam mereu mainile in buzunarele lui. Facea de fiecare data ca trenu’ „Ce cauti dom’soara cu labele in buzunarele mele??” De fiecare data gaseam … ceva. Nu conta ce! O guma, o bombonica, o ciocolata, ce gasea si ce putea. Foarte dulci amintirile de genul asta!
Cum mai ziceam p-aici, nu-mi plac si nu mi-au plăcut niciodată dulciurile.
DAAR!!! Tata a lucrat si el, toată viata, in alimentația publica. Mergea prin delegații, la contractări, prin Ardeal. Noi trăind in Brăila, in Bărăgan, deh.
Când ajungea acasă, punea valiza pe divanul din bucătărie si ma invita sa o desfac.
Ce era la fundul valizei, așezat frumos, ordonat, ca la armata? GHIUDEM. Pentru necunoscători, ghiudemul era un salam foarte uscat, in forma de potcoava. Felia tăiată subțire avea forma asemănătoare unei pingele de pantofi sau a unei euglene.
Moaaamaaa, ca bun mai era! Sa mai spun ca niciodată nu tăiam felia subțire?
Comentariu beton!66
Exact așa îmi amintesc și eu: ghiudemul era o delicatesă rară. Da’ nici cu babicul nu era rău!
Comentariu beton!19
Dada, și ghiudemul și babicul erau mari delicatese.
Mie nu mi-au plăcut niciodată, dar știu că era mare bucurie când apărea câte o bucățică prin casă.
Comentariu beton!19
Se zice GHIUDEN. Și este turcesc. Fiind din Brăila, bănuiesc ca erau mai mulți turci pe acolo decât în Ardeal.
Ceva e în neregula cu povestea ta…
Comentariu beton!14
@Carman, sunt acceptate ambele forme, ghiudem și ghiuden. De altfel, eu toată viața i-am zis cu „m”, doar recent am auzit că ar fi corect și cu „n”.
Și doi, mie mi s-a luat de toți Gică Contra de pe internet. Nu mai poți să scrii despre absolut nimic și să nu apară unul (sau mai mulți) care să-ți explice cât de profund greșești. Treabă cu care n-am nimic, dacă e o dezbatere despre mașinile electrice, să zicem. Fiecare e dator cu o părere, foarte bine, să și-o exprime.
În schimb, nu mai sunt de acord cu oamenii care te contrazic doar de dragul de a te contrazice, când vorbim despre povești ca ale @Ruxandrei. Eu încerc să creez aici un loc unde oamenii să poată povesti orice, fără să le fie teamă că vine Gică Contra să le scoată ochii.
Ăsta a fost un avertisment. Dacă înțelegi ce-am vrut să zic, perfect. Dacă nu, o să înțelegi data viitoare când vei mai lăsa un comentariu de genul.
@Carman, doar ca idee – ambele forme sunt acceptate conform DEX.
Și nu cred că e nimic în neregulă cu povestea, din puținul pe care îl știu eu, sărăcia era mai mare în părțile alea decât în Ardeal. Așa că, de multe ori, de aici puteai mai degrabă face rost de una-alta, chiar dacă nu erau neapărat specifice zonei.
Să mă corecteze careva dacă vorbesc lemne.
Comentariu beton!47
@carman, în pula mea, cu în penisu meu te înjuri când te duelezi cu tacu ăla de lemn la vreo oră de anatomie, într-un cadru academic, cu vreun coleg dobitoc, a picat pe voi toate tratatele alea legate în piele despre cum să fii un grammar nazi de top și stalker lingvistic.
Și ăștia ca tine se întreabă de ce plm le spune lumea că nu e acasă.
Comentariu beton!35
@Carman: multumesc! Îmi pare cu regret că singura mea legătură cu turcii din Brăila era o colegă de liceu care, a cincea generație de turci din Brăila fiind, nu stia boaba de turcă.
Iar pe etichetele de pe salamul incriminat, scria GHIUDEM.
Comentariu beton!27
Aș fi fericită dacă am scăpa de toți Gică Contra. Asta nu-mi place pe FB (acolo sunt majoritari). Mă bucur că sunt exilați cei 23. Dacă iubesc ceva aici, este tocmai umorul și modul liber de exprimare.
Cât despre subiectul dulciurilor, îmi amintesc cât de mult mă chinuiam să fac rost de câte ceva dulce pentru fiul meu. De pus sub cheie nici nu putea fi vorba. Soțul meu era marcat pe viață, deoarece părinții lui îi încuiau în sufragerie tot ce era bun.
Comentariu beton!23
Nu inteleg… am spus ceva greșit? Nu este denumirea corecta? Nu pare ciudat sa spui ca fiind din BR, găsești un produs cu specific turcesc în… Ardeal?
Plus ca produsul respectiv se găsea în comerțul socialist. Era extrem de scump și nasol la gust… Nu-l cumpara lumea.
Și inca o chestie: dacă nu-l tai în felii „transparente”, nu-l poți mesteca. Cam greu sa-l mănânci tăiat în felii groase.
@Carman, asta mă sperie și pe mine, CĂ NU ÎNȚELEGI. E ok, o să fac eu în ăsa fel încât să înțelegi.
Cred ca Agricola mai face si acum ghiudem.Eu l-am descoperit dupa 90 deoarece pana atunci doar salamul de sibiu era la putere. Cred ca ar fi fost mai usor de subtilizat un ghiudem dar nu era cerere si probabil nu se complicau sa ramana cu marfa „pe stoc ” 🙂
Bine, @Carman, cum zici tu. Asta era prin anii ’70, iar ghiudeM din ala nu se gasea nici prin 2010. Cat despre gust… nu poti sa te c**i in gustul omului. Si, spre stiinta ta, in Brăila sunt mult mai mulți greci decât turci.
Comentariu beton!12
Îmi aduc aminte ca atârna prin alimentarele comuniste. După ’90 era pe la toate dughenele cu produse alimentare. Stăteau muștele pe el… pe vremea aia nu era obligatoriu sa-l tina în vitrina frigorifica.
Referitor la gust: se face cu carne de oaie. Nu mulți oameni manca oaie, deci nu e vorba de cacat in gusturile omului.Cred ca din cauza asta nu prea se vindea pe foametea aia…
@carman, eu am crescut in Braila in vremea comunista si sa-mi bag toate picioarele daca pot sa inteleg in care mama dracu de alimentara ai vazut tu ghiudem spanzurat, ca mustele se cacau doar pe geamuri si rafturi goale. Si pentru ca am crescut in vechea Cetate( daca macar ai habar despre ce vorbesc) am avut si prieteni turci, ca de altfel si greci si lipoveni si italieni. Si ce sa vezi, tot salam cu bataie mancau si ei! Dar a contrazice e o boala, a alora care daca n-au valori proprii, macar sa le anuleze pe-ale altora! Fi-mi-ar greata!
Comentariu beton!18
Îmi amintesc exact unde, pentru ca acolo am văzut un fel de cârnați dubioși. Maica-mea mi-a explicat ca sunt sângerete. Apoi mi-a explicat și ce sunt sângeretele…
Dacă zic unde, sigur știe Mihai!
@Ruxandra îți recomand cel mai bun ghiudeM pe care îl poți găsi în România , la măcelăria tătărească din Mangalia. Daca ajjngi pe acolo. Au și ghiudeM proaspăt și uscat. Așa, să- ți aducă aminte de copilărie.
PS Cumnatul meu e tătar din Dobrogea și spune „ghiudeM”.
https://gresit.ro/ghiuden-sau-ghiudem.html
Vine din göden = rect.
Probabil maț gros umplut…
@Carman: ai reușit să mă faci de rușine. Acum trebuie să recunosc, public: îmi place carnea de oaie si de miel. Las orice deoparte pentru o bucata de carne de oaie. Bine ca aici, unde sunt, am o grămadă de magazine turcești și gasesc oaie oricand fara sa fie nevoie sa-mi vând un rinichi.
Carmane, tată, io cred ca tu nu poti dormi la noapte stiind ca ambele forme sunt acceptate. O fi etimologia turca aia ce da varianta ghiuden, da’ azi ambele sunt acceptate de catre Dex. Ce te faci, intri in depresie? Ai auzit de cearceaf/cearsaf? Dar de clasa intai/clasa intaia? Asa e si aici, ambele sunt acceptate, asa ca „sweet dreams”, daca mai poti.
GHIUDÉN, ghiudenuri, s. n. Cârnat uscat, presat și foarte condimentat, făcut din carne de oaie, de capră sau de vacă. [Var.: ghiudém s. n.] – Din tc. göden.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
Varianta „ghiudeM”, sursa DEX, ce faci acu’, asta intreb?
Ps: ia uite-i si pe analfabetii astia: https://urlz.fr/kV9h
Eu iau uneori mușchiuleț de berbecuț și il perpelesc puțin pe gratar. La mijloc e aproape crud.
E cam scump (aproape 100 lei/kg), dar merita…
Cu oaia am sechele din copilărie. Era singura carne pe care o găseai la discreție în comerț, iar maica-mea nu știa s-o gătească.
Pazvante, Var.= varianta.
Dacă cauți GHiUDEM în DEX-ul ala al tău, te trimite la „ghiuden”. Corect?
Reiau: nu vei dormi la noapte :))))
Sa nu poti tu s demonstrezi ca toata lumea e proasta si numai tu destept, ntz, ntz, ntz! Ia da un search si vezi cata lume vinde ghiuden si cata ghiudem. Cred ca toti comerciantii aia au facut studii de piata si le-a iesit ca lumea vrea ghiuden, de-aia vand acu’ ghiudem. Sunt sinucigasi sau ceva:))
Nu eu sunt destept, mă, ci DEX-ul pe care îl citezi!!!
Tu nu dormi pentru ca ai realizat ca toată viata ta ai gresit…
Fraților, greșiți înfiorător! Toți țipați ca DEX-ul acceptă și cu M și cu N, da’ nu-nțelegeți ca cetateanu’ Carman nu acceptă decât cu N! La urma urmei, cine plm îi și Dexu’ ăla? 😀
Altfel, dacă e sa facem abstracție de întrerupere, și facem, Ruxandra, sa-ti fie rușine că nu tăiai felia subțire, doar ti-a zis creștinu’ că nu o poți mesteca!😁
Iulia, articolul tău mi-a adus și mie la suprafață niște amintiri dragi, dar fiindcă e târziu, le las pentru altă dată!
Comentariu beton!23
Parca te si vad cu dinții înfipți în jamón…
Repet: unde te trimite DEX-ul când cauți „ghiudem”? Unde? Unde?
Eeee! Unde n-ar fi picat și pe mine „năpasta” unei valize de dulciuri! Eram expert in identificarea ascunzătorilor ălor mei.
Cat despre depășirea datei de expirare… Asta e pentru amatori. Țin minte că în „tinerețe” am mâncat o cutie de bomboane de ciocolata care expirase de mai mult de un an. Bine, nu pe toată că i-am dat o bomboana și cățelului (câine de fapt căci la țară… 😁). Și n-am pățit nici pe dracu’. Știu, acum or să-mi sară în cap iubitorii de animale dar acum patruzeci și ceva de ani altele erau lucrurile pe care le știam – oricum, cățelușa a hăpăit-o cu mare entuziasm; se înțelege că nu i-aș fi dat daca nu „cerea”, cu insistență chiar. 😏
Comentariu beton!36
Eu am mâncat săptămâna trecută o ciocolată care expirase pe la Crăciun 🤣🤣🤣
Comentariu beton!50
Eu am adus niste kile de ciucalata bruta (fara zahar) de la mama ei, din Ecuador, si am tot mancat din ea cu tzârâita fo cativa ani. Mi-a cauzat “dãcât” ciuda, cand s-a terminat…
Comentariu beton!40
„Chemare” îți trebuia și după ’90. Pana am intrat în UE. Sau sa arăți 500 Euro la vama.
Euro după 90? 🤔
Comentariu beton!19
@(altă)Iulia: da, se cheamă visu’ umed ioropean. 🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!20
Înțeleg ca nu ai ieșit din tara înainte de ’90 sau după (pana la întrarea noastră în UE)?
Și nici n-ai prins suta de dolari/an cu stampila pe pașaport? Asta a fost pana în ’96…
@Carman, imediat după 90 nu exista moneda euro. La vamă trebuia sa arăți mărci sau dolari. Asta încerca să-ți spună @Iulia, dar tu înțelegi doar ce vrei tu.
Pai și Iulia a înțeles doar ceea ce a vrut ea…
@Carman, nu era „sau”, era „și”, și nu era vorba de euro ci de DM sau USD. Deși poate erau niște români mai speciali, dintre care sigur ai făcut parte, care au fost testeri pentru moneda euro în anii ’90. Sunt curios cum procedați, plecați din Ro cu euro, îi arătați la vamă și când ajungeați în De îi schimbați în mărci în locuri special amenajate pentru voi, pionierii monedei euro? Decât întreb. În rest nu pot să zic decât: GHIUDEM, GHIUDEM, GHIUDEM, GHIUDEM, GHIUDEM, GHIUDEM. TRELING, TRELING, TRELING, TRELING.
Comentariu beton!52
Simplu: a inceput cu „chemarea” și s-a terminat cu 500 Euro.
Și s-ar putea sa ai dreptate: ghiudemul o fi varianta secuiască a ghiudenului..
Bănenebă! Încă ceva dacă chiar insiști. Ești tu sigur sigur că trebuia “chemare” până la momentul aderării la UE? Că văd că ne tot educi pe aici…Ia hai repede zi anul aderării și anul ridicării vizelor… Vezi ca nu-i același lucru precum e ghiudem cu ghiuden.
Din acest motiv am zis „sau”.
@Carman, am ieșit eu din țară în 2005. Cu mașina. În 2005 nu eram în UE. Nu mi-a trebuit vreo chemare, n-a trebuit să arăt niciun ban la vamă.
@Mihai, îmi place de tine că ești optimist. În sensul că ai impresia că cetățeanul ăsta înțelege ceva.
@Carman, așa e, ai dreptate, sunt o tânpită și nu ânțeleg nica! 😘
Comentariu beton!26
@Carman, monedele/bancnotele euro au fost introduse în circulație abia în 2002. Nu amesteca perioadele! Când exista euro, deja nu mai era nevoie de „chemare”.
Ah, am uitat să precizez, în secuiasca asta pe care o vorbim noi în Transilvania „m” se pronunță „n”. Ami cer pardom. Pwp.
Comentariu beton!26
Puteai ajunge în occident (legal) daca:
– aveai contract de munca;
– aveai „chemare” , adică în vizita și gazda se obliga sa-ti asigure intretinerea;
– călătorie pe cont propriu (cu documente justificative și 500 euro- evident ca vorbim de perioada „euro”);
– excursie organizata de agenții sau alte organizații (biserica, de exemplu).
După filtrul Romania-ungaria, urmă filtrul Austria. Acolo era ruperea de oase! Îmi amintesc și acum cum te scoteau din autocar și te aliniau la barele-labirint din inox.
Altul din familia lui Insistă! Carman, reia te rog frumos comentariul lui Edelweiss, ăla cu tratatele, iar dacă tot nu îl înțelegi, mă ofer cu dragă inimă să ti-l explic pe viu.
Comentariu beton!11
Edelveis e ala/aia care sta cu aparatu’ genital masculin în gura la fiecare postare?
Nu, merci!
Da, @carman, edelweiss este ăla care te informează că mănânci kkt cu polonicu. Ți-o spune unul care după ’90 a plecat în vest ascuns în podul de la tren. Trebuia viză și niște condiții. Cum eu eram rupt în cur și mă duceam la prăduit, era altă treabă. După 2000 era mult mai lejer, atunci era cu euro și alte chestii.
Îți spune toată lumea că ești prost și enervant dar tu persiști ca Rexona.
Comentariu beton!31
@Carman, dada, ăla este Edel. Păcat că nu vrei să înveți câte ceva de la el. Și-ți spun mintenaș și de ce.
1. Pentru că utilizarea unor organe în discurs nu te face mai puțin inteligent. Dacă auzi „mi-a mâncat ficații” tot așa te crispezi?
În general, utilizarea de organe în discurs nu te face nici golan, nici idiot. Cel mult îți poate atrage dezavuarea unor pseudo-intelectuali cu pretenții de prețiozitate.
2. Edel a demonstrat un IQ supraunitar (ceea ce nu se poate spune despre alții…). Și asta nu prin coerența discursului, ci printr-un fapt mult mai simplu: când 2-3-4 persoane i-au zis că-i bou, s-a dus și s-a culcat, în loc să persevereze cu îndârjire în propria tâmpenie.
Atât.
Comentariu beton!43
De spus e ușor, de demonstrat e mai greu…
@Carman, când o discuție decurge de maniera asta, invariabil ma duce gandul la https://youtu.be/kGi2AlMhraQ. Cam pe la minutul 3.13 e momentul in care discuția de astăzi se află. Ia să vedem, te regăsești?
Keep going the good talk💪
Comentariu beton!15
@OldJohn 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣. Cu greu m-am oprit din râs doar să scriu asta🤣🤣🤣🤣
Chiar crezi ca voi deschide link-ul și voi urmări… ceva???
@Carman, nu te chinuí să deschizi nimic, in fapt comentariul nu era numai pentru tine, era pentru oricine îl poate înțelege.
Comentariu beton!11
@carman, să suji șosete.
Comentariu beton!22
🤣🤣🤣🤣🤣
Bine, mă, floricel!
@Old John. Fimul e demential. L-am vazut de vreo 3 ori la tv.🤣🤣🤣
@Carman, uita-te la film, asa sper sa intelegi ce ti-au explicat oamenii aici😉
Băcopii, dacă mă iau de el, îi destram ADN-ul ca pisica ghemul, de nici vrăjitoarele alea hardcore care se duc să mulgă cocoșu în nu știu ce poiană, când luna este sus pe cer la două cozi și juma de matură, nu îl mai pun la loc.
Eu îți doresc un weekend plăcut în care nu ai înțeles nimic.
Comentariu beton!14
Mi-au explicat ca pana în 2007 îți luai pașaportul , te urcai în autocar/masina/tren etc., și plecai în Occident fără alte formalitati.
Bine, cu excepția lui Florica, ca el trecea granițele ascuns în buda trenului…
Este suficient!
Copii, @Carman este unul dintre motivele pentru care România este unde este, să știți. Evident, el n-o să înțeleagă de ce, tocmai asta fiind cel mai nasol. @Carman, bosule, știi ce e cel mai trist? Că nu ești prost, ești doar român până în măduva oaselor. Plm…
@Edelweiss, concentrează-te le lista aia, poate saptamana asta faci o secțiune și pentru muritori, că duminica trecută mi-am rupt creerii cu norvejienii ăia și m-am considerat depășit
Io mai încerc o dată. Uite rezumat descompus pe liniuțe și în ordinea apariției pe ecran. Ți s-a explicat așa: 1. că moneda EURO a fost adoptată în anul 2002, deci nu putea exista în anii ‘90. 2. Că până în anul 2007 când România a intrat in UE, a existat momentul 1 ianuarie 2002 când vizele de intrare in statele UE pentru cetățenii români au fost eliminate. La pachet cu toate “chemările”, “justificativele” și formalitățile. Care hârtii erau necesare pentru obținerea vizei, nu treceai cu ele per se frontiera. Deci da. După 1 ianuarie 2002, te urcai în ce doreai și plecai cu pașaportul. 3. Nu mai trebuia să arăți niciun Euro atunci când exista Euro.
@Oldjohn, omu are dreptate. Până în 2000 trebuiau îndeplinite niște condiții destul de draconice. De aia am plecat eu în podu la tren, nu în budă, terminat mik, că nu era loc pentru lepre ca moi.
Chestia s-a mai relaxat bine după aderarea României la NATO, în 2004. Dar chestia cu vizele se relaxase înainte de aderare. În 2005 eu eram încă sub interdicție în Schengen și toate relaxarile nu mi-au folosit la nimic.
Că el caută pe net care era cu carne de oaie, care era cu carne de maciuca și enervează pe toată lumea,asta este altceva.
Hai, ca incet-incet, începem sa ne aducem aminte! Știu, sunt lucruri neplăcute și nu ne place sa amintim de ele…
În 2006 am fost la un interview în Italia. Mi-au trimis invitație în care specificau scopul călătoriei și se obligau sa-mi susțină cheltuielile.
Am plecat cu autocarul. Plin de Floricei acolo (erau respinși, declarau pașaportul pierdut și scoteau unul nou și apoi încercau sa iasă prin alte puncte de frontiera). Toți aveau cei 500 euro (de regula împrumutați. Erau din zona lui Florică si erau amarati). Unii n-au ascultat sfatul șoferului și i-au pierdut la Alba-neagra organizata ad-hoc între autocare la omv-ul de la ieșirea din Oradea.
Ăștia au rămas în vama după control…
Toți cei din autocar m-au făcut nebun când au auzit ca ma întorc în tara după 2-3 zile.
La întoarcere, autocarul aproape gol. Eu și câteva „fetite vesele”.
2005 – iesit din tara spre cehia. Deja lucrurile erau putin mai relaxate, dar tot trebuia sa ai dupa tine dosarul: unde stai, ce bani ai, cand te intorci. Trebuia sa poti prezenta, la nevoie, parca vreo 50e/zi. Sau cazare.
2006 – iesit cu avionu spre suedia. La fel, dosarul dupa mine. Unde stau, de ce si cat.
In ambele cazuri a fost inutil, dar inca trebuia.
desi, daca imi amintesc bine, in 2005 am avut nevoie ca am intrat in slovacia printr-o granita mai mica si ne-au tinut aia vreo juma de ora asteptand nu stiu ce. Nu prea ne-am panicat mult, asa ca ne-au lasat in pace la un moment
Eu sunt născută la începutul mileniului III, deci se găseau dulciuri când eram copil.
Când eram pe la grădiniță, părinții mei mergeau la supermarket de două ori pe lună și puneau dulciurile într-un dulăpior închis cu cheia și primeam tot raționalizat câte o pătrățică de ciocolată de ciocolată sau bomboană. Nu-mi aduc aminte de vreo ocazie în care să pot șuti cheia cu ambii părinți acasă (mergeam de luni până vineri la grădiniță de la 08:00 la 17:00).
Existau totuși 3 excepții: dulciurile primite de Moș Nicolae, Moș Crăciun și Paște. Din acelea mă puteam înfrupta după pofta inimii.
Când am ajuns la școală mi-a crescut rația la un baton de ciocolată și am fost mulțumită.
Mănânc zilnic ciocolată. Cam trei-patru pătrățele. E viciul meu.
Comentariu beton!30
Eu nu mă omor după dulciuri acum, dar uneori mi se face poftă. Și atunci, să te ții 😂
Comentariu beton!16
(alta)Iulia, uite aici sfat necerut: sa nu te puna Necuratu’ sa te duci vreodata in Republica Moldova! Au aia in supermarket raftul cu sortimente de maioneza cam cat jumate din Racadau. Atatea sortimente de nu stii de unde atata imaginatie. Cred ca si la ciorba pun moldovenii maioneza.
Comentariu beton!15
@pazvante 😳😳😳😳😳
Serios?
Must. Go. See. 😳
livrez io la brașov, dacă-i cerere; transport săptămînal
@costică, unde semnez? 😁
Superbă povestea, mi-am și imaginat cum mergeai tiptil-tiptil prin sufrageria ispitelor dulci încercând să îți tii răsuflarea cand învârteai cheia in broască. O fetiță blondă cu parul usor ondulat si cu ochi de pisica la pândă! Me and my imagination!
Comentariu beton!27
Imaginația ta e foarte aproape de realitate. Chiar era blondă cu părul ondulat 😍
Comentariu beton!16
@ElenaF
@Iulia,
fete vs baieti, „Me and my imagination!”: La asa o comoara, sau inscenam o spargere, cand era bunica la biserica, piata, etc. sau haleam ciocolata si lasam ambalajul intact in geamantan.🤣
@tavi, așa zice și bărbatu-meu, că el n-ar fi rezistat veci pururi să știe că există alea acolo și n-are acces la ele.
Clar, băieții erau mai curajoși 😁
Iulia s-ătermine cu tupeurile astea că Primul dintre analfabeți sînt eu. Și s-ă nu s-e bage nimenea în fața la mine că v-ă fwt.
Comentariu beton!42
Âmi cer skuze, nu m-ai fac și mă apțin deaqum în colo!
Comentariu beton!25
Mămikă, da’ scrii, nu glumă, te plătește oltaenum infometatus, la cuvânt? Aș face spume pe la toate deschizăturile din organism să scriu atâta. Chapeau.
Comentariu beton!33
Ntz, cum dreq să mă plătească pe mine, când el are încă restanțe la @JT pentru comentarii?
La mine baiul e că mă apuc să scriu și nu mă mai opresc. Acum încerc să mă educ să mai scurtez romanele, că n-are lumea mereu vreme să citească cât pot io să scriu 🙄
Comentariu beton!29
@(altă)Iulia: no, știi ce? Nu scurta tu nimica, că nu s’tem aci la croitorie, da?
Bildungsroman să fie, dacă e. Doamne ajută la tătă lumea! 🍻
Comentariu beton!48
se zice aflanabet, că am citit io la tomacaragiu într-o ̶p̶i̶e̶s̶ă̶ lucrare dă teatru radiofonic dă branislavnusici…
Comentariu beton!17
@(alta) Iulia Ba să scrii, dragă Iulia, ba să scrii! Păi nu începem noi ziua mai veseli și cu spor după ce citim??
@Edelweiss, ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și
„pățești ” 😆😆😆
Comentariu beton!13
Scrie mandea… Numa răbdare să aveți voi să citiți 😁
Comentariu beton!12
Am trăit experiența cu bunătățile ținute sub cheie și primite câte puțin, din an în Paște. Și nu era vorba despre ciocolată care, oricum, nu știam ce înseamnă. Vorbesc doar despre dulceață, stafide și scorțișoară. Că astea se încadrau la bunătăți. Și dacă mai înțelegeam de ce stau sub cheie stafidele și scorțișoara, nu înțelegeam cum, după ce toată vara stăteam lipită cu fundul pe scaun, curățând fructe și scoțând sâmburi (cu grijă, să nu cumva să se rupă fructul), nu aveam voie să mâncăm din produsul final al muncii noastre (mai am 2 surori care erau părtașe la suferință). Asta m-a făcut să găsesc tot felul de variante să ajung la borcanele cu dulceață. Și când reușeam, mâncam câte puțin din fiecare borcan sperând că mama n-o să observe. Și când observa, toate borcanele erau golite pe jumate! 😃
Cumva am reușit să devin adult. Și când am ieșit prima dată din țară, singurul meu gând a fost să le iau copiilor (sunt de fapt copiii soră-mii, dar tot ai mei sunt) toate bunătățile posibile, pe care le găsesc. Și când m-am întors și am desfăcut pungile în fața lor, mama a încercat să “pună bine” minunățiile. Am avut satisfacția să o contrazic, să-i spun că tot ce am adus sunt ale copiilor și pot face ce vor. N-au decât să le mănânce pe toate într-o clipă, că le mai aduc când pot!
N-aveți idee ce satisfacție am când ne adunăm acum, cu toții și copiii își amintesc momentele alea în care veneam eu cu bunătăți și-i lăsam să mănânce ce și cât vor! 🥰
Comentariu beton!70
🥰🥰🥰
Bunica fiind,va spun sincer ca nu rezist cand incepe cu : ” mamaie,pooot sa ” …? Evident ,se refera la ciocolata din frigider! Nu obiectez decat la cantitate si numai dupa masa de pranz.
Ochisorii aia rugatori (mare smechera!) ma topesc instant.
Bunica Iuliei poate avea dreptate,dar …nu as fi putut face asa ceva !
Comentariu beton!20
Începători, mămică: din borcanele cu dulceață se mânca din mijloc. Astfel încât din afară nu se observa crima, sau cel puțin nu din prima. Mergea mai bine la gem metoda, la dulcețurile transparente era mai greu. Un prieten a dus metoda asta la un alt nivel când, adult fiind el, într-o delegație la o fabrică de dulciuri, a ochit borcanele de șerbet expuse in sala de “protocol” unde lucram noi. Și în fiecare zi în care am stat acolo, vreo săptămână cred, a mâncat din borcanele alea așa profesionist, încât nu se observa nimic. La plecare, ce-am primit noi de la gazde? Borcane cu șerbeeeet😀ne-am rugat cu toții să nu fie din alea golite de el.
Comentariu beton!35
„Trening”? Serios? Păi nu se scrie „training” ?
Bă, serios? Chiar aveai din ăștia pe aci ? ( aici, scuze). E greu și cu simțul ăsta al umorului. Când nu-l ai, și viața e greu!
Comentariu beton!26
Unii are, unii n-are. 🤷♀️
Comentariu beton!24
Pff, de aia am citit eu articolul ăsta cu dex-ul deschis în alt tab :))
Avea și străbunica mea o astfel de cameră la țară, imensă, gerul de pe lume acolo, cred că era cât un apartament de vreo 50 metri pătrați. Pentru musafiri și ocazii speciale, doar. Soba nu făcea față la încălzire. Generația veche e cu făcutul de provizii. Bunica mea si-a luat multe pungi de faină odată, era și concurs. Normal că nu le-a consumat rapid. După câțiva ani, cred, a deschis una din ele și câștigase 100 lei. Doar că, ce să vezi, concursul se terminase demult.
Comentariu beton!21
Da, nene, frigul din camera aia e cea mai pregnantă amintire a mea legată de ea.
Și da, bunică-mea a continuat să își facă provizii toată viața, cât a mai fost în mințile ei. Nu concepea să nu aibă permanent în casă minim 3-4 sticle de ulei, nenumărate pungi cu făină, mălai…
Comentariu beton!26
Da, nici eu nu înțeleg cum să scrii o dată treling și altă dată parcimonie.😂
La noi exista un raft în cămară special pentru delicatese. Toate aveau etichete cu destinatarul, pentru că în familia mamei absolut toți frații aveau grijă să pună deoparte alimente pentru restul familiei. Când ne strângeam toți la Băilești, se împărțeau între noi minunățiile. Cele mai grozave lucruri le primeam de la fratele mamei din Drobeta și de la sora mamei din Cluj. Ea era profă de mate la liceul Emil Racoviță și era foarte cunoscută. De la ea aveam încălțări de la Clujana, d’alea făcute pentru export, fel și fel de stofe și mătăsuri. De la unchiul meu aveam vegeta, cafea și ciocolată de la sârbi, iar mama reușea uneori să facă comandă la casa de comenzi Mercur. Salam de Sibiu, ciocolată Royal Jelly, cafea Alvorada, ness, bomboane cubaneze, babic, ghiudem, cașcaval.
Am și eu o poveste cu geamantanul. Dar a fost plin cu săpunuri Fa, Rexona, cu deodorante Impuls și farduri Vitamol. Cred că așa se numeau. Fusese tata la Băile Felix la tratament și s-a organizat o excursie de o zi la Budapesta. Atunci am văzut și am mâncat prima dată, tort de napolitane. Era într-o cutie de carton absolut superbă, pe care am păstrat-o ani de zile. Aveam puse în ea scrisorile de la iubitul meu care era în armată.😁 Inutil să vă spun că toate săpunurile erau în șifonier printre haine, prosoape și așternuturi, iar cu deodorantul Impuls, ăla negru cu un fluture, mă dădeam la evenimente importante.😁
Comentariu beton!52
Daaaaaaaa, am uitat complet de astea! Dadada, mai erau și din alea în valiză – săpunuri Fa, deodorante, șampoane și paste de dinți.
Dacă restul s-au folosit, săpunurile Fa au fost păzite cu strășnicie de mam’mare, puse bine în rafturile cu așternuturi și prosoape, să miroasă frumos.
Era mare sărbătoare când scotea câte un săpun și-l dădea spre folosință 😁
Comentariu beton!36
Citind eu cap-coadă articolul, m am mirat cum de nu s strecurate cuvintele specifice Iuliei. Noroc cu P. S. ul șefului 😁. Așeaaa… O sufragerie d aia aveam și noi la casa bunicii, și cam tot asa era poziționată, doar ca n avea cheie la ușă, doar la mirifica servantă. Pe servantă, trona un pește de sticlă – pentru cunoscători 🤣. Ai mei, diferite relații prin port. Tot ce se aducea, se îndesa acolo. Într una dintre dăți, a sosit la noi în casă un imens ou de ciocolată, ambalat în ceva hârtie foșnitoare. Ăla n a încăput la cutia cu maimuțe, cum îi zicea mama, drept urmare, și a găsit loc lângă pește. Eu cu frati miu i am tot dat târcoale, nu puteam sa umblam, se decretase ca va fi desfăcut după masa de Paște. Ete fleoshc! Am prins momentul când nu era nimeni acasă, am desfăcut ambalajul, ne am chinuit sa spargem oul, cât sa nu l facem fărâme, ne am potolit pofta, apoi l am ambalat la fel…am presupus noi. După ceva timp, vine masa de Paște și minunatul își face loc printre bucate. De la servantă la masă, în timpul aducerii trofeului, mama a sesizat ca umbla 2-3 furnici pe mobila, dar nu le a băgat în seama, doar le a apăsat cu degetu’😁. Se desface ambalajul, eu cu frati miu avea și iepurele intrat, nu doar morcovu’ și…. SURPRIZĂ! În ouul fantastic își mutasera casa trilioane de furnici! Vaaai! Strânge l repede, ia l cu grijă să nu se imprastie lighioanele, și afara cu el. Credeți c a văzut cineva ca noi umblasem p acolo? Sau ca ne a certat cineva de posibila întrare prin efracție în interiorul oului? Neeahh. Eram singurii care apucaseră să l guste. Și ca paranteza… N avea gust bun. Ciocolata ne rămăsese ca o unsoare pe cerul gurii. Sper ca furnicile au fost mai incantate decât noi🤣
Comentariu beton!58
Aidecapumeu, mi-am și imaginat Marea Invazie 🐜🐜🐜 🤣
Comentariu beton!14
@Eliza Ana, pai daca trecuse „postul,” de ce ati aruncat bunatate de ciocolata?😁
@tavi cre’că pe vremea aia nu se dăduse drumu’ încă la mâncat insecte? Zic și io… 🤣🤣🤣
@Eliza Ana, vezi? Ce buna era acum… 😂😂😂
Savuroase amintiri! Eu nu am prins acele vremuri. Dar dulciuri cu porția,da! Salvarea mea era ziua de pensie a bunicului meu. Mereu imi dadea un banuț care era foa al meu. Si eu bineinteles ca mergeam la alimentara si cumparam dulciuri. Ce-mi placea mult erau niste caramele de cacao Cipi ( sau cam asa ceva, parca le zicea).
Comentariu beton!14
Poate reușesc să îl conving pe domnul soț să povestească cum s-a „servit” el din pensia bunicii și și-a luat dropsuri de toți banii 😁
Comentariu beton!31
Savuroase amintiri – dap. Presupun ca sunt oameni cu amintiri savuroase si de prin lagar.
Creierul nostru are tendinta sa transforme amintirile astea in ceva savuros, dar sa aplauzi „lipsa” e putin aiurea.
nu era nimic savuros. Era jeg. Era lagar, dar cu oameni cat de cat liberi. Sa tii la cheie o ciocolata! Savuros de-a dreptu
@animaloo, nu ai înțeles. Era vorba de alimentatie rațională, fără „zahar sare și grăsimi” cum zice acum reclama😂😂😂
asta-i cînd n-ai frați, te descurci cum poți, ca rambo;
alde taică-meu aveau un comando: 3, 5 și 6 ani aveau membrii; obiectivul era borcanu’ de 3 kile cu miere, amplasat în camera „de curat”; din camera de zi (părăvan îi zice în moldova, și era totodată și dormitor comun), printr-o ușă încuiată cînd pleci de acasă (că doar nu ești nebună să lași casa la discreția dracilor de mai sus, cînd tu ești o bunică de 70+), la capătul unui holișor unde se mai depozitau diverse, se ajunge la cele 2 camere: pe stînga dormitorul părinților, pe dreapta „camera de curat”; ei, cînd baba anunța că se duce „pîn’ la comparativă”, ori „zăci minuti, la țaț’aglae”, mezinul dispărea instant; baba încuia ușa la tindă, cei doi mari o conduceau cu scandal monstru la poartă, pleca; apoi se întorceau la ușa fer(m)ecată, care, ca prin minune, acum era descuiată; minunea se întruchipa în mezinul dispărut care la anunțul babei se furișa în tindă și se băga sub o băncuță; la întoarcerea babei se reluau pașii, în secvență inversă; a mers cît a mers, că părinții ziceau că baba e senilă „nu mai știi c-o mîncat nieri”, da’ cînd nivelul borcanului a scăzut sub jumătate, s-a iscat jihadu’ iar comando-ul a fost desființat de jure; care jure a constat în niște nuiele pe spinarea tatii, că doar el era „bădia” (cel mai mare dintre frați)…
Comentariu beton!68
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@costicamusulmanu,
N-am putut sa-ti raspund sub commentul tau despre maioneza, oo, cat de buna poate fi maioneza de la moldoveni! Si cascavalul lor e intr-un mare fel, nu stiu vreun brand anume, dar ma refer la ala care e la baton, cum sunt batoanele de salam. Bate la fun&dul gol orice cascaval romanesc.
Ehhh, boieroaica ce mai tura-vura! Imi dau sema ce era in sufletul tau de copil, stiind ce bogatie sta incuiata in servanta aia. Oare cum dormea bunica, linistita? 😟
In anii ’78 – ’79 tata a fost cu munca plecat in Siria, asa ca am avut si noi parte de „bunuri”. Guma de mestecat o aveam la cutii de 1 kg. Cand ieaseam prin cartier imbracat in treling/tricou Adidas eram „Lord of the Ring”. Imi aduc aminte ca in clasa a VIIIa profesorul de sport m-a intrebat daca nu am tricou de vanzare. Apropo de expirate, maica-mea isi adusese tot pt doftor, sapunuri si tigari. Cred ca dupa cativa ani inca mai avea sapunuri in vitrina din sufragerie, expirate , of course. La tigari am dat si eu iama. Desfaceam pachetele pe la fund, extrageam cate doua tigari si il lipeam la loc. Eram un adevarat maestru. Iti dai seama in clasa a XIa la liceu, pe vremea aia, sa apari cu tigari More, Plus, St Moritz, cadeau gagicile pe spate. Si aici vorbesc de cele din clasele mai mari, asa ca ma simteam „L’ombelico del mondo”. 🙄😂
Comentariu beton!38
Bunică-mea sunt convinsă că nu a făcut lucrurile așa din răutate. Pur și simplu așa era în natura ei să gândească.
Era dintr-o familie cu 11 frați. Și a trecut printr-un război. Nu o poți blama 🤷♀️
Păi și nu se prindea nimeni până la urmă că pachetele de țigări erau „manipulate”? 😁
Comentariu beton!25
@Iulia, nu se pridea nimeni, decat daca desfacea pachetul si numara tigarile. Daca te uitai la pachet nu observai nimic deosebit. Aveam „scule” speciale si lipici transparent.
Comentariu beton!16
@Emil, păi da, la aia mă refer, când deschideau pachetul. Nu era clar cine era infractorul? Nu ți-ai luat-o? 😁
@Iulia, nu, never. Dar dupa ce scoteam cele doua tigari „miscam” restul tigarilor din pachet, asa incat sa ocupe tot spatiul. Daca le-ar fi numarat careva, mi-o luam. 🙄😂
Comentariu beton!14
Pe toți hoții de țigări scumpe îi ajuta enorm faptul că rareori țigările alea se fumau în familie, deci nu se remarca lipsa. De obicei erau pentru doctori, care presupun că se mulțumeau și cu 17-18 țigări 😀
Comentariu beton!14
@Emil, muncă, nene, nu glumă 🤣
@Bertha, să știi că mi-a trecut și mie prin cap asta. Mai ales fiind vorba despre țigări străine, finețuri, presupun că preponderent se păstrau pentru „obligații”.
Comentariu beton!11
Exact, o pensetă și abur erau suficiente pentru devalizarea pachetelor, cu o singură excepție, eu îl goleam și puneam în loc vată. Având în vedere că erau destinate medicilor presupun că aveau mare nevoie de așa ceva. Pentru lipire, albuș de ou(aveam bunici responsabili cu refacerea stocului de „oo”)
Comentariu beton!12
@Emil,explică și tu că pă lumea-ilaltă pachetele de țigări nu erau cartonate ca azi. Asta facea misiunea ta mai ușoară.
M-am gandit și la varianta @Berthei, că multe erau oferite cadou.
Emil , asa am facut si eu cu un pachet de kent , ghinionul meu este ca mama l-a dat medicului de familie si la urmatoarea vizita acesta i-a atras atentia . Vai de pielea mea ce morala mi-am luat , unu ca-i era rusine de acel om si doi ca fiica ei fumeaza .😅 Si aveam 20 de ani nu eram minora . Apropo spiralele le mai stie cineva ?
Eu mă gândesc cât de anormală era epoca ” de aur”, când dulciurile și mâncarea, în general, ocupau atât de mult în viața noastră de zi cu zi.
In ceea ce mă privește produsele zaharoase nu aveau nici un termen de expirare. Nu apucau oricum sa supraviețuiască până la această dată.
PS. Și eu zic tot ciocolăți și n-am de gând să corectez never, ever. Văd că autocorect mă umple de liniuțe rosii, da nu-mi pasă. Forma asta sună mai bine și mi se pare mai corespunzătoare cu realitatea.
Comentariu beton!14
Păi altă preocupare nu prea putea avea lumea… Că hrana era necesară, așa că trebuia să te strofoci cumva să faci rost de ea…
Și alte chestii cu care să îți ocupi timpul… TV ioc, net ioc, distracții prin oraș ioc… Ce naiba să și faci?
Comentariu beton!14
Nimic in geamantan…
Doar imaginatia mea si niste straie populare autentice, pe care le-am transformat in haine pt papusi…
Tarziu am inteles ce am facut!
Chiar exista oameni care au citit pe aici si n-au inteles ce a vrut sa spuna autorul @(alta)iulia??
Comentariu beton!13
Nu doar că existau, dar sunt oameni pe care i-ai văzut pe-aici comentând niște ani.
“Muntele Dulciurică” 🤣🤣🤣 Tata a plecat prin 90-91 abia. Dar tot așa s-a întors cu un sac de dulciuri. Mai exact o sacoșă de rafie alb-roș-albastră dacă rings any bell🤣. Exact cum zici: Haribo, Maoam, multe ciocolăți cu alune si stafide…Ce voiam să spun… Să știi că și eu îmi propusesem cumpătare și autoraționalizare… Cu toate că era “după”, bunătățuri chiar de acelea nu existau încă la discreție. Dada… le-am dovedit în timp record🤣🤣. Am mai și decretat că fratele din dotare e prea mic și nu are voie multe🤣. În concluzie….cred că știa Căpitanul ce știa 🤣
PS Și eu am rămas cam tablou când a zis Mihai… Tre’ să ai ceva lipsă să nu realizezi pamfletul. Dar dă-i în spanac că nu merită și să ne rămâi pe aici că ești tare faină!
Comentariu beton!24
Am râs cu zgomot la faza cu fratele „prea mic” 🤣
Nu s-a răzbunat niciodată pentru asta?
Comentariu beton!18
Măi Iulia, să știi că și eu mă întreb câteodată cu teamă… Că acu’ are fro’ doi metri și m-ar putea adormi lejer🤣🤣 Mai ales dacă îți mai spun cum eu, glumeața fiind din fire, i-am explicat că mașinuța de poliție cu sirenă și telecomandă primită de el cu aceeași ocazie, are o chestie specială și poate să și zboare. A încercat deșteptul. Stăteam la etajul 4. Well… n-a zburat…🤣🤣🤣🤣 Da’ io mi-am furat-o de la ai mei…
Comentariu beton!42
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Tadadadada (muzica de efect), starring @(alta)Iulia in Mission: impossible- Sugar nation. 😂
Commentul acesta se va distruge in 5…4…3…2…1…
Comentariu beton!19
🤣🤣🤣🤣
Nu se distruge nimic. Ce ajunge pă interneți rămâne pă interneți 😁
Comentariu beton!15
io am idei putine. Putine dar fixe.
Acum, dupa ce am citit P.S.-ul (,, …i-am trimis după țigări.”), sunt dezamagit, Mihai fumeaza.
Gata, jos de pe piedestal!
Comentariu beton!12
Ciocolata romaneasca avea 60 de zile termen de garantie.
Am facut niste poze inainte sa arunc colectia de ambalaje:
http://blog-cristache.blogspot.com/2008/04/ciocolata-din-epoca-de-aur.html?m=1
PS: a nu se interpreta ca reclama la blog ca l-am abandonat “decat” de vreo 15 ani… 🙂
Comentariu beton!21
Când a scris Mihai m-a lovit nostalgia și am realizat că astea sunt amintiri numai pentru generația 40+. Am senzația câ noi am trăit într-un univers paralel față de ce trăiesc pușpureii din generația x,y,z, că nici nu mai știu cum se numesc mai nou. Eu îmi aduc aminte că am avut intr-un an un brad, adus cu multă trudă pe tren, de unchiul meu inginer silvic. Bradul a fost adus pe la sfârșitul lui noiembrie și ținut pe balcon, la frig, că pe vremea aia era frig în decembrie. Pe 1 Decembrie am constatat eu că e luna potrivită și am montat singura bradul. Aveam 9 ani iar bradul era imens, extrem de bogat și până în tavan. Nu mă întrebați cum am făcut, habar nu am, cert e că l-am ancorat perfect. Satisfacția a fost să îl decorez exclusiv cu un Kg de bomboane de pom păstrate cu sfințenie pentru brad. Până au ajuns ai mei acasă eu am tot admirat bradul și am mâncat aproape toate bomboanele. Le așezăm ambalajele cât mai umflate, să nu se vadă că lipsește ciocolata.
Iulia, tu să nu bagi în seamă toți tăntălăii, tu scrie pentru noi, ăștialalți, care știu ce e treling.
Comentariu beton!45
Da, clar, astea sunt amintiri pentru noi. Dar mă gândesc că poate le face bine și ăstora mai mici să citească din astea. Nu că ar putea realiza vreodată cum era, realmente. Dar măcar să își facă o idee…
În rest, eu aici sunt, cât mă mai suportă Bazil. Cui nu-i convine poate folosi cu încredere instrumente de ignorare sau părăsire a incintei 😁
Ce amintire frumoasa! si eu faceam la fel cu bomboanele din brad. Le desfaceam si apoi puneam nuci. Impreuna cu cele 2 surori. Nu rezistau prea mult.
La mine mama manca bomboanele din pom si „umfla” ambalajele 😄. Bine, ea, nu eu, rădea tot ce era dulce prin casa.
Comentariu beton!11
Iar pluralul de la înghețată este „înghețăți”. Cel puțin pentru mine. Pentru că, prin 93 sau 94, de abia apăruse Coruț la tarabe, am ajuns în Brașov, iar undeva prin centru era o gelaterie unde îți dădea înghețată într-o chestie gen cofrag comestibil, cu vârf, sirop și steguleț. Și am cerut 2, și pentru că eram emoționat, nu văzusem așa ceva prin Galați, și am zis „înghețăți”. Doamna de acolo m-a corectat, mi-a adăugat niște bombonele Cip extra și un sirop în plus. Așa că, înghețăți. Am păstrat stegulețele ani buni. Până le-am lăsat într-un oracol 😁
Comentariu beton!33
Dacă era pe Republicii, era o cofetărie italienească. În afară de înghețata (pardon, gelato 😁) cu stegulețe, mai aveau și „bomboloni”. Adică niște gogoși, probabil perfect chimice, dar, doamne, ce delicatesă ni se păreau! Și niște biscuiți cu o tonă de zahăr pe ei. Cumpăra mama pentru sâmbătă dimineața, „la cafea” 🤤
Lucian, știu gelateria aia.
În ’93 mi-am luat și eu o înghețată de acolo. Târziu m-am prins că era comestibil castronul. 🤣
@ (alta) Iulia….daaaaa, corect
@ Dracul. Îti dai seama că eu fiind mai de la țară am băgat botul în tot. La cât de scumpă era, am fost pe principiul că se mănâncă tot ce nu este evident din lemn sau hârtie.
Comentariu beton!11
Neața! Io n-am văzut atâtea dulciuri decât prin ’97, când fratele mamei, emigrat in USA, a trimis pachet. Exact cum zici: nici cele mai umede vise nu puteau cuprinde multitudinea de dulciuri felurite inventate pe alte meleaguri. Ah…și supa la plic!
Înainte de ’90, ne dădea bunica bani pe ascuns de câte o înghețată ori bomboane din alea de spart geamuri.
Comentariu beton!12
Mie îmi dădeau uneori o monedă din aia de 5 lei, din aluminiu cred că era. Îmi luam înghețată din aia în ambalaj de unt și mă mâzgăleam până la coate. Da mai conta?
@(alta) Iulia: Polar se numeste dânsa. Exista si-n ziua de azi, eu mai cumpar cand gasesc.
Ca fapt divers, ieri am lins o inghetata.
@șloimii, așa știu și eu. Dar distinsul meu soț mă contrazice, cică îi zicea Casata. 🤔
Polar se găsește acum, în copilărie eu mâncam (la Brașov) Casata
Iulia, să nu-l crezi. Era 100% Polar😀
De fapt vorbim de două lucruri diferite. @(alta) Iulia vorbea de Polar și eu am crezut că vorbea de Casata, care era ambalata în ceva argintiu și aducea cumva a pachet de margarină, doar că era argintiu. Mea culpa 🙂
@(alta ) Iulia, @ Fritz (văzui că ești prezent pe blog) v-am găsit o poză cu Casata ca să nu vî mai certați 😛
https://sodelicious.ro/articole/dulciurile-romanilor-5-cofetaria-epocii-de-aur-i/
M-ai omorât cu muntele Dulciurică 😂😂😂😂😂. Am și eu amintiri, dar nimic de genul. Nu mi-au lipsit dulciurile, îmi cumpărau ai mei tot ce se putea iar bunica făcea dulciuri de casă de tot felul. Prin străinătățuri nu au fost (numai odată tată în Bulgaria). In schimb am avut minge de fotbal ADEVĂRATĂ. Și nu una, ci 3 am avut. Mai întâi una din fâșii, cu șiret (cred că puțini știu despre ce vorbesc), apoi un Artex și, când a răposat acesta (zdrobit de un camion care trecea pe lângă teren) am fost de neconsolat…așa că am primit o minge Tango. Mătușa mea era responsabilă cu procurarea lor. Era prietenă cu magazionerul de la un club de fotbal (prietenă adică prietenă, erau o gașcă de vreo 10-12 băieți și fete care plecau pe munte ori de câte ori puteau, cu corturile) și, când era nevoie, „casa” omul cate o minge. Cea cu șiret a fost casată pe bune, celelalte însă…trebuia totuși să depun victima neînsuflețită la magazie, ca să iasă la număr.
Bine, și bunică-mea făcea des dulciuri în casă (checuri, gogoși, minciunele), dar nu se comparau cu „bunătățile” în ambalaje colorate și foșnitoare 🥺
Apropo de Artex, aveam un vecin pe stradă care tot așa, prin nush ce combinații, primise un Artex. Mai avea și o minge de treișcinci și cu aia ieșea preponderent la joacă, cu Artexul nu prea îl lăsau ai lui, să nu se spargă!
Culmea este ca sufrageria „de oaspeti” era amplasata si la noi exact ca in textul Iuliei, era tot neincalzita si acolo se pastrau prajiturile facute de strabunica. De obicei era vorba de negrese pe care el vizitam pana ramaneau vreo doua bucati si bunica-mea zice „hai, mananca-le si pe alea, la ce le-ai mai lasat?” 🙂
Comentariu beton!25
Dada, acolo se țineau prăjiturile, iarna acolo se punea piftia la închegat…
Comentariu beton!14
Doamne, uitasem de piftia care de închega în sufragerie 🤣🤣🤣
Mulțumesc!
Cred că așa era la majoritatea, pe vremea aia. La noi, în Banat îi zicea “soba mare”, la camere se spunea/ spune, sobe. Și hainele bune, tot acolo stăteau. Ai dreptate (alta)Iulia, trebuie povestite lucrurile astea, să înțeleagă și copiii de azi, cum erau vremurile atunci.🤣👏
@Kilroy, e plină Coasta Dalmată de sobe, mă miram ca un prost câte sobe au ăia de vânzare 😂😂😂
Corina, velika soba, riblija çorba 😉. Piftiile parcă le puneau în cămară (că aveam si din asta). Nu am reținut, că nu mă interesa 🙂
Mie asta imi aminteste cum la inceputul anilor 90’ se controla la vama ORICE pachet venit din vestul Europei. Evident, tot atunci se si shuteau o gramada .. ca deh, viata e grele. Ei, si trimite unchiu-miu un pachet din Austria – a fugit inainte de revolutie – cu clasicele ‘dulciuri-cat-incap’, tot felu’ de prafuri si budinci si cafea – iar cand merg cu maica-mea la posta vamala si incep oamenii aia sa scormoneasca si sa faca inventaru’ cu ochii cat cepele .. pfuiiii toti dracii ma apucau. Nu mai zic ca de multe ori deja era desfacut pachetul, se vedea de la o posta (pun intended) ca era relipit scotch-ul. Altfel, da, si bunica-mea avea o servanta din asta plina cu dulciuri provenienta Germania, in Sibiu se mai gaseau, iar obiceiul l-a pastrat mult timp dupa. Acum nu mai e printre noi, dar jeleurile cu capsuni si ciocolata cu lapte nemteasca (chiar are alt gust 😀 ) imi amintesc de ea 🙂
Comentariu beton!15
Ooo, da, pachetele care veneau prin poștă erau controlate și „subțiate” la greu. Dar oricum eram fericiți și cu puținul care mai ajungea la noi.
Când făceam bradul îl împodobeam cu arici din staniol,(handmade,of course), nuci învelite în staniol, coșulețe din hârtie creponata în care puneam bomboane. Și agățam bomboane „de pom” (așa se numeau), din fondant sau, mai rar, din ciocolată, învelite în staniol. Eu cu soră-mea le țineam evidența la sânge ca nu cumva vreuna dintre noi să se înfrupte din provizia celeilalte.
Bineînțeles că până la Crăciun dispăreau câte una, câte una și rămânea numai ambalajul atârnat în pom!
Îmi aduc aminte și de faptul că din portocalele de care ai mei făceau cumva rost, se mânca numai câte una, care se desfacea și se împărțeau feliile. Nici nu ne imaginam că am putea să mâncam fiecare câte una întreagă!
Am păstrat mulți ani colecția de staniol de la bomboanele de pom! Ne dădeam mari și ne lăudăm pe la verii noștri de la țară când ne întâlneam 😊😊😊
Comentariu beton!18
Nu cred că a existat copil în perioada aia care să nu lase în pom numai ambalajele de la bomboanele alea 😁
Băi, și să mor dacă erau bune! Aveau un gust de săpun dulce. Și erau tari de să-ți spargi capul cu ele. Da mai conta?
Comentariu beton!29
Citesc si retrăiesc cu ochii umezi (de la praf, bineînțeles) toate momentele copilăriei mele. Eu, împreună cu fratele meu, recunosc, învățasem sa descuiem ușile cu o agrafa (mai ceva ca in filme) si sa le și încuiem la loc 😇 datorita unui mix de lipsa acută de ocupație, determinare, curiozitate de pisică plus broaște comune de uși de apartament. Așa am ajuns sa fac trafic cu ciocolată in școală in clasele primare -mai mult ca sa mă laud că am, nu că mi-ar fi prisosit. Noroc că mama era mai miloasă și s-a făcut că nu remarcă lipsurile, că nu ne-ar fi salvat nimeni de cureaua tatălui dacă afla…
Comentariu beton!16
Ohoo, ce mi-aș fi dorit și eu să găsesc vreo metodă de descuiat broasca aia. Da n-am reușit neam.
Că nu era din aia tip „ușă de apartament”, era ditamai drăcia, cu cheie din aia mare, genul care se foloseau și pe la porți.
Băăuoi, mulți m-ați innebunit cu amintirile despre bomboanele Cip! Și în comentariile la articolele șefului de blog apar referiri la ele. Da, erau bune, dar vouă nu vi se părea că era o cutie îngrozitor de mică, că nu-ți ajungeau bomboanele alea nici pe o măsea? Mai ales daca deschideai cutia intru-un grup de amici, se termina cât ai clipi. De-asta nu puteam sa le sufăr! Altfel erau frumos colorate și aveau un gust fin, nimic de zis.
Altceva, cred că tinerele generații se crucesc când/ dacă citesc p-aci.😆😜😂🤣 Probabil că Geamantanul Iuliei li se pare ceva aproape de SF 😆
Comentariu beton!23
Pfff, bomboanele Cip categoric nu erau niciodată suficiente!
Dar eu am altă întrebare: mai e careva p-aici căruia i se pare că Jägermeister miroase a bomboane Cip? Sau sunt eu singura dilie? 🤔
Da, da. Și împărțeala se făcea cu băgatul limbii fiecăruia în cutie. Altfel exista riscul de le împărții cu solul.
Să mai zicem despre împărțitul gumei de mestecat? 😁
Comentariu beton!15
@Sfântu Dracu, exact despre asta vorbeam acu cu @Fritz – fiecare băga limba în cutia aia, pe rând 🤣🤣🤣
Cred că dacă și-ar vedea mămikile din ziua de azi odraslele făcând asta, ar face implozie instant 😂
Comentariu beton!16
Da, categoric trebuia băgată limba în cutie. Ce naiba, lucram profesionist 😀
Comentariu beton!15
Iulia, gestul bunicilor si al parintilor nostri, cu punerea dulciurilor sub cheie, mi se pare tare normal si sanatos in comparatie cu ce am auzit acum doi ani! O tipa cu doua fetite si un bebelus in burtica, refuza sa-si lase fetitele sa manance ceva dulce. Singurul lucru dulce pe care-l primesc copilele din cand in cand, este blatul de la prajitura pentru ca umplutura o mananca mamica! Unde mai pui ca alte dulciuri le mananca pe furis sa nu o vada fetitele. Cica face toate astea ca sa nu le expuna ingrasarii! De parca dulciurile sunt singurele vinovate de ingrasare. Eu pe o ticaloasa de-asta as bate-o ca pe hotii de cai. 😡
P.S. Parca grupul cu pricina s-a declarat inteligent si relaxat!😅
Sa nu vezi ca un text bun, fluent, haios, sincer, luminos si inimos, e condimentat cu anumite artificii literare, cu jargon, cu ceva invective si alte figuri de stil asemeni, in mod intentionat, sugereaza ca s-a luat pauza de la inteligenta si relaxare. 😅
Comentariu beton!26
@Tia, daca Iulia n-are sapca… 🙄
Tavi, eu am inteles ca Iulia are totusi, o basca. Si ca o doare la basca de ce zic „criticii literari”. Sau daca nu are nici basca, ma gandesc ca i se falfaie de ei.😅
@Tia, io am zis „sapca”. Basca era aia de pionier, care se purta 5 ani. Un an pe cap si patru ani pe saua de la bicicleta… 😂
@Tia, am mai auzit și eu de genul ăsta de psihopate. Că da, sunt psihopate, mpare rău.
Înțeleg că e firesc să nu îndopi copilul cu dulciuri precum o gâscă pe care o pregătești de tăiere, dar, ca în orice chestie, trebuie să găsești un echilibru.
Din păcate, eu cred că fix genul ăsta de copii sunt cei cu riscul cel mai mare de îngrășare. Pentru că ok, îi poți feri cât sunt acasă, sub supravegherea ta. Dar când ajung la școală? O să dea iama în tot ce nu au avut voie.
Nici eu nu i-am dat lu fi-miu dulciuri din comerț până spre doi ani. Pur și simplu n-am considerat că are vreun beneficiu sau vreo valoare nutritivă.
Dar i-am dat orice făceam în casă – prăjituri, checuri, gem…
Și acum prefer să îi dau când îmi cere (nu și CÂT, evident), ca să știe că primește și să nu fie tentat pe viitor să mănânce pe ascuns, că știe că nu are voie.
Ps: am șapcă, na! 😄
Și da, mi se fâlfâie profund!
Comentariu beton!15
Iulia, asa e, e o chestie studiata si verficata cu interzicerile din copilarie. Mai spre maturitate, cam toti fostii copii dau iama in tot ce le-a fost interzis.
Sigur ca orice parinte responsabil face ca tine. Adica nu-si lasa pustiul sa aleaga intre platoul cu dulciuri si intre cel cu bunatati aburinde din cuptor, ca ar face alegerea pe care ar face-o toti copiii si am fi facut-o toti la anii aia mici si naivi, adica am devora zaharicalele.
P.S. Deci ai basca. Atunci stiu ca esti intr-un loc sigur in ce priveste criticile. La urma urmelor, esti traducatoare de texte grele, daca tie iti gasesc baiuri atunci nu vreau sa stiu ce suferinte le provoaca scrierile cu agramatisme unei muritoare de rand ca mine.😅
Tavi, am ajuns sa ne incurcam in stiinta.. acoperemintelor de cap. Inteleg ca ai ghicit, Iulia are sapca! 😅
Inteleg si ca basca are mai multe intrebuintari. Una fiind cea de perna pe saua de la bicicleta. Probabil de acolo vine si expresia cu durerea la basca.😅
Pardon, Iulia, ai zis ca ai sapca, eu o dau inainte cu basca. Taviiii, uite ce-mi faci cu basca, sapca ta! Tot un drac si una si alta, sa stii.😅
bască, șapcă, pălărie, mai te uiți? important e că am io ceva dă pus pă cap, colea :)))
@ Tia, 😂😂😂
@Iulia, si mai important este ca ai ceva IN cap! Felicitari! 🤗
Iulia, batic ai? 🤪
Relatarea ta m-a dus cu gandul la mamaia mea, de fiecare data cand mergeam la tara scotea bomboane de pe undeva. Si imi dadea bani sa imi cumpar eugenii.
Si mie imi e dor de ea!
Eu sunt dupa 90, nu am prins vremea cealalta. Ai mei (nefumatori) aveau tigari in servanta. Stiu ca le miroseam si le stergeam de praf.
Pfoa, de când n-am mai mâncat o eugenie. Oare or mai avea același gust?
@Iulia, da, eugeniile au acelasi gust 😋. Am luat de la magazinul românesc sa ii dau lu’ fii-miu. Nici n-a vrut sa le miroasa. Le-am mancat eu cu gandul la vremurile de mult apuse😁
Comentariu beton!12
Ia să iau și eu data viitoare când mai merg la mega, că mi s-a făcut poftă și curiozitate 😁
Băi, în gimnaziu am fost cu clasa în vizită la fabrica de pâine. Și am trecut pe acolo unde se făceau eugeniile. Fratele meu, țin minte că am mâncat la eugenii până mi-a venit rău. Și acum eugeniile au cam același gust, dar dacă le prind foarte proaspete, sunt în stare să fac pârtie în ele. Și, da, bomboanele Cip erau sadic de puține 😀
Ce figură, bunică-ta! Mi-a adus aminte de bunica din cartea lui Ionel Teodoreanu, la fel de terorista cu dulciurile!
A fost o figură, asta așa e 😁
asta imi aminteste de o faza – o vecina a bunicilor cu care eu nu ma intelegeam deloc a primit pachet din asta, din germania. a iesit afara cu ursuleti haribo, jeleuri etc si spre mirarea mea mi-a dat si mie. azi inteleg ca si-a batut joc de mine, dar atunci nu m-am prins. mi-a dat rahat din ala de ciunga olandeza neagra cu gust de carmol. nu va imaginati cat de socata si dezamagita am fost ca „dincolo” se fac si chestii atat de nasoale. eu traiam cu ideea ca e un fel de rai si m-a lovit rau sa descopar ca fac si chestii mai oribile decat bomboanele de pom – pana atunci alea mi se pareau niste porcari monumentale. ps: ador oamenii care nu pricep mistourile. daca scrii sa ne radem sau viata e pustiu te reclama la politia ortografica 🤣🤣🤣?
Doamne, ce oameni! 🙄
Parcă am mâncat și eu cu tine , așa prinsă am fost citind 😁
„Ciocolăți” zic și eu, că-mi place cum sună 🙃
Gura lumii…🙄
🥰
La mine nu era bunicul cu valiza, era fratele mai mare cu 15 ani, eu sunt decrețel, care venea în vacanță din studenție. Ce Moș Gerilă, ce Iepuraș, venea Gigi cu ciocolate, gume și bomboane pentru sora cea mică și Vegeta și țigări Apollonia pentru mama . Era student la Timișoara, doamne ce vremuri… La noi nu se țineau în servantă ci în mobila de dormitor a părinților, care sub vitrina cu cesti și pahare avea un ,nici nu știu cum să-i spun, dulăpior cu cheie. Acela era singurul care se închidea cu cheie din casă.
Comentariu beton!14
Dada, fix așa era, în partea de sus era vitrina cu porțolanuri (atenție, greșeală intenționată! 🤣) și în partea de jos, ușă cu cheie.
Și iar îmi înseninezi dimineața după o gardă grea..
Foarte faină povestirea, ai avut un bunic minunat!
Sora bunicii din partea mamei reușise să ajungă în Austria și ne mai trimitea una-alta, chestii nemaivăzute în anii cenușii post-revoluționari. Bunică-mea avea un compartiment la servantă, ținut încuiat, unde punea dulciurile deosebite, cel mai des ciocolată. Eu primeam porții intens raționalizate, lucru care mă dezamăgea teribil. Până m-am prins că pot avea acces la comoară, dacă dibuiesc unde ascunde cheia. Zis și făcut, am identificat locul și am pândit să se pună bunica la somnul de după-amiază. Am luat cheia, am învârtit încet-încet, am tras de ușă et voila-welcome to paradise! Ce nu știam era că buna doar se prefăcuse că doarme și urmărea cu ochii întredeschiși ce fac, așa că m-a prins în flagrant. Și mi-a făcut și poză 🙃 trebuie să o caut, este una dintre multele amintiri frumoase. Și mie mi-e un dor..
Comentariu beton!20
🥰🥰🥰
In copilaria mea ante ’89, ambalajele dulciurilor furate se puneau intr-un buzunar (pe care eu il credeam secret) al fotoliilor din sufragerie. Mama il stia, evident. Cand plecam cu gunoiul, il goleam repede, sa dispara dovezile. Acum 10 ani, fotoliile s-au mutat intr-o alta casa si au intre ele o masuta cu un vas cu bomboane, mere, mandarine, de servit musafirii. De fiecare data cand mananc ceva acolo, creierul imi zice sa ascund ambalajul in buzunarul secret al fotoliilor. Rezist cu greu… Cateodata, proustian, mai bag mana in amintirea vremurilor de altadata.
Comentariu beton!19
E cumva foarte nostim, cât de naivi eram, crezând că ai noștri nu au habar de micile noastre trăsnăi 😊
Si bunicul meu a fost un om extraordinar si pentru noi copiii a fost bunicul ideal.
Imi amintesc dimineata cand plecam la scoala, il strigam din capul scarilor (casele erau in aceeasi curte) si el aparea cu o bucatica de rahat, zahar candel sau o bomboana. Niciodata nu ne-am gandit sa dam iama in cutia lui cu bunatati. Dar tot el a fost cel care ne-a dat jucariile ascunse de mama sa ne jucam cu ele si pe care ar fi trebuit sa le primim de Craciun. Ce s-a suparat mama pe noi si pe bunicul 🤭.
Tot de la el mai primeam din cand in cand cate un dulce turcesc, smochine si curmale. Nu stiu cum facea rost de ele.
Comentariu beton!13
Bunicii sunt magici! Sau așa ar trebui să fie.
Cum eu am ajuns pe blogul asta din intamplare (reclama pe feisbuc) si unul din primele articole citite a fost chiar al tau (ceva cu grasa interioara parca), de tin minte si acum ca am ras cu muci, abia astept sa mai scrii 😊.
In alta ordine de idei, pentru mine nu erau dulciurile marile tentatii, ci pufuletii, chipsurile, bilutele cu praf portocaliu de branza si sare (‘90 kid). Trebuia sa fie tinute sub cheie ca sa nu manance copilul (io) punga intreaga inainte de masa si sa i se strice foamea, doamne fereste!! Aveam voie doar dupa masa, stateam sa citesc si sa mananc chipsuri sau pufuleti. Cand n-am mai avut voie chipsuri, “rapeam” branza si snitele din frigider. Si acum, in loc sa tanjesc dupa ciocolata ca un om normal (ciocolata cu caramel sarat e exceptia), visez la saratele.
Comentariu beton!15
Pfff, mi se pare fix normal. Dacă am de ales între o pungă cu sărățele și o ciucalată, în 95% din cazuri aleg sărățelele.
@Hamsie cu Mujdei, cum adică „reclamă pe Facebook”? Eu nu fac niciun fel de reclamă pe Facebook pentru blog. Da, shareuiesc articolele acolo, dar nu fac reclamă. Poți să-mi explici și mie ce și cum ai văzut? Că sună interesant.
@Mihai Vasilescu, dintotdeauna am presupus ca ce apare la “suggested for you” e platit si e reclama, altfel cum sa-mi apara mie chestii de care nu stiam. Si am grija pe ce dau click de obicei. Daca nu e, atunci nu stiu ce sa zic, felicitari, face si musiu zuck o treaba buna pe lumea asta.
@Hamsie, ntz, ce e „suggested” nu e plătit, e ceea ce crede algoritmul că s-ar putea să îți placă, bazat pe „comportamentul” tău pe fb.
Plătite sunt alea la care scrie „sponsored” (parcă așa scrie, să mă corecteze careva dacă zic greșit).
Deci da, a făcut zuc ceva bine dacă ai ajuns aici 😊
@(alta) Iulia Aha! Multumesc pentru lamuriri, nu imi daduse de gandit diferenta pana acum.
#hamsie, cine naiba o fi inventat asta cu pierdutul poftei de mancare? nu mi s-a intamplat 🤣🤣🤣 si cand eram bolnava tot aveam pofta
@irina, țin minte că am auzit asta cu „stricatul foamei” într-un episod din Seinfeld. Și zicea că asta e partea mișto când devii adult. Poți să îți „strici” o foame, că știi că o să vină alta 🤣
Comentariu beton!17
Aveam și eu probleme cu asta. Că voiam înghețată dacă tot ieșeam în oraș..nu mai zic de mizeria aia de suc triunghiular cu pai din care mă înfruptam când veneam de la grădiniță spre casă. Nu prea mai aveam chef de supă după suc 😛
@Irina, teoria mea e ca nimanui nu-i place sa gateasca pentru un ciopor de oameni in fiecare zi. Asa ca atunci cand te mai trezesti pe cap cu un copil mofturos si slabatura care trebuie ingrasat cu orice pret, orice abatere care risca subaprecierea efortului de a scoate zgarciurile de pe pui si de a face ceva comestibil e interzisa.
@iulia, daaaaaa, stiu si eu faza din seinfeld. mai corect spus, cred ca stiu pe de rost cam orice faza din seinfeld 🤣
#hamsie, ah, ok, aici e diferenta. eu nu eram slabatura 🤣🤣🤣 probabil de aia nu se ingrijora nimeni de apetitul meu. tin minte si acum ca ii dadeau sora-mii un sirop cu vitamine, ca era mai firava. nu o sa uit niciodata, o sticla maro triunghiulara cu o eticheta cu 2 copii pe ea, se numea sanostol. printre altele facea pofta de mancare, deci mie nu-mi dadeau. si eram mega frustrata, ca avea un gust foarte bun. beam pe furis, o data am baut toata sticla, de intrase mama in trepidatii 🤣🤣🤣
Comentariu beton!11
Tatal meu lucra la Statiunea Experimentala Viticola din Murfatlar si se imprietenise cu un neamt din Germania Federala care venea sa faca reparatii si intretinere la linia de imbuteliere a vinului. Omului i-a placut mult la noi asa ca venea cam in fiecare vara in concediu la Mamaia cu nevasta si cele 3 fete (probabil era si mai ieftin). Si cam o data sau de doua ori pe sejur veneau la noi acasa si petreceam dupa-amiaza impreuna. Tipul rupea destul de bine romaneste, nevasta si fetele vorbeau numai nemteste, ai mei doar romana, eu mai rupeam ceva engleza. Era o poezie cum decurgeau conversatiile! Ei, si acum la subiect: la fiecare vizita ne aduceau noua copiilor ciocolata de la Nemtia. O savuram cu placere si ne minunam ca nu are acelasi gust cu ciocolata romaneasca! In plus imi aducea mie ca eram mai mare deodorante Fa si Rexona. Le dramuiam cu grija sa imi ajunga pana anul urmator pentru ca la noi se gasea doar porcaria aia de Favorit care mirosea mai rau ca insecticidul. Ca o pararanteza: pe taica-miu il durea la basca ca nu avea voie sa primeasca straini acasa, nu era membru de partid si in plus la noi la tara controlul era mai relaxat.
Comentariu beton!11
Țin minte că dacă prindeai câte-un Rexona sau Fa te dădeai cu el ca cu parfum, peste haine, nicicum la subraț :)))
@(altă)Iulia: normal că-l dădeam peste haine. Pentru parfumat pielea aveam săpunu’ Cheia. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!11
@MirelaV, cred că te gândești la alt spray românesc din vremea respectivă, Favorit-ul mirosea a Fa verde, era super, aveai nevoie de pile să faci rost de el. Pe deasupra, din ce am găsit pe net, n-a apărut pe piață decât în 1988.
„Muntele Dulciurică” hahaha. În cămara mai rece ținea mamaie oalele cu lapte la prins, iar je dădeam iama în ele pt smântână, iar mai apoi savuram laptele bătut, dar mâncat cu lingura gen „felie”.
Anyway, alte vremuri. Mă surprinde PS ul șefului, credeam că cei 23 pot face diferența scris la mișto sau nu. Mă rog, eu tot treling făceam în oalele cu lapte.
@Marius: ete penis. O trecut inteligența pe lângă ei mai ceva ca Shinkansen prin gara Tokio. 🤣🤣🤣🤣🤣
@JT, fix așa. Ghinion, cum ar zice ficusul.
Faină poveste!
Am avut noroc de părinți cu darul persuasiunii și am înțeles că nu poți să manânci toate ciocolățile (pluralul corect să mai aștepte) și să mai ai pretenția să mai existe și mai târziu. Sau portocale, sau pepsi-cola (coca-cola mai rar), sau orice altceva se ”găsea” pe vremea aia. Așa că nu le țineau sub cheie, doar încercau să le mai ascundă uneori. Ceea ce avea rezultate pentru o perioadă scurtă, deoarece și imaginația noastră era pe măsură.
Interesant este că am păstrat acest reflex, de drămuire a multor chestii, chiar și după ce au început să se găsească și pe la noi. O fi bine, o fi rău, nu știu, doar o constatare.
Orice reflex care te împinge mai degrabă spre echilibru, decât spre excese e unul ok. Părerea mea 🤷♀️
Anukoi, la noi era Pepsi-Cola și la vecinii bulgari Coca-Cola. Asta am aflat-o în 2019, într-o pauză în Sofia când am făcut un mic tur de câteva ore cu un ghid local.
Jajajaja după raționalizarea ciocolaterii pe ultima sută de metri a anului ce se mânca nici nu mai avea cremă,era umplut cu ceva tare și zaharisit dar era bun. Portocalele se rādeau de coajă pt prăjituri după care se împărțea la toată casa una. In 92 frați mei munceau in Ungaria și de cite ori veneau acasă aduceau plase imense de rafie cu dulciuri și sucuri cu paiu plus multe haine mie și lu sorămea. Eram cele mai tari ,pe bascheți puma albi am dat cu pixul pe scris să se vadă de departe. Încă pun bomboane de pom și de mici i-am învățat pe copii să le fure și să nu se vadă. De la amintiri mi se trage.
Și portocalele, și lămâile se rădeau de coajă. Bunică-mea parcă le băga în ceva borcan și le amesteca cu un pic de zahăr, ca să țină mai mult. Parcă, dacă nu cumva am visat…
Comentariu beton!11
@(altă)Iulia, nu cred că ai visat, că așa făcea și mama. ținea borcanul în frigider.
cumva, și acum, când arunc cojile de portocală, în fundul unui neuron simt un mic-mic-nano-minuscul sentiment de vinovăție. și am prins doar 9 ani și un pic în comunism.
chiar aseară (am continuat azi-dimineață) am avut o convorbire cu o prietenă un pic mai mare. ne-am luat de la prețurile pt chestii necesare pt o împărțeală de Moși și am ajuns la ce se găsea și nu se găsea în materie de dulciuri în comerț- bucureșteancă de ea zicea că se mai găsea una-alta, provinciala de mine a zis că nu se găseau decât calupuri de marmeladă- ne-am certat ca chioarele că nu ne aminteam cum se chema aia.
am continuat cu restul lipsurilor și am ajuns la concluzia că ăia care zic că era mai bine, ori erau securiști, ori nu-și amintesc.
Prin ’90, dupa marea revolutie din decembrie, au venit la noi la scoala, sa o reconstruiasca/reabiliteze/recompartimenteze, echipe de oameni de bine, din Olanda, Anglia, Germania. Si nu au venit cu mana goala, ci cu tot felul de obiecte (imbracaminte, cosmetice, alimente, „ajutoare” pentru noi), despre existenta carora nici macar nu auzisem! Nu mai zic despre muncitorii care lucrau in santierul care devenise scoala noastra, care, ce sa vezi?!?, nu erau deloc stropiti cu var, ciment sau ce mai foloseau ei pe-acolo si nici nu aveau coifuri din ziar, ci miroseau a niste after shave-uri de-ti venea sa nu mai pleci de langa ei, aveau manusi si masti pentru praf, iar seara, cand terminau de lucrat, aratau de parca veneau de la plimbare! Ei, la sfarsit, au impartit tuturor elevilor si angajatilor scolii, cate un sac (adica UN SAC!), cu alimente, dulciuri, cosmetice, detergenti, incaltaminte si nu mai stiu ce mai era pe-acolo, pe care le-am dus acasa, ca pe cea mai pretioasa comoara! Fiica-mea avea, pe atunci, vreo trei ani si nu stia ea prea bine ce se gasea in comertul socialist si ce nu, cert este ca nu mai vazuse nimic din ce era acolo si n-am sa uit niciodata bucuria din ochisorii ei! Dar, cum eram invatati cu „rationalizarea” bunurilor de consum, bineinteles ca am devenit si eu „Capitanul” si am pus toate dulciurile si fructele intr-un dulap unde ea nu putea ajunge si am putut sa-i dau, vreo doua-trei luni, in fiecare zi, cate putin din minunatiile alea, bucurandu-ma eu, mai mult decat ea! Asa ca… inteleg foarte bine cum e cu geamantanul cu „ciocolati” si, desi poate parea trist (desi, chiar era!), este una din amintirile frumoase…
Comentariu beton!17
Chiar e o amintire frumoasă, să știi!
Cunosc sentimentul 🤣🤣🤣 Bunica, ne punea Pepsi (au adus ai mei din Ungaria) în ceșcuțe de cafea.
Cata nenorocire,,,noi beam cand apucam asa ceva, cu naveta!!!acum cica copiii pana in 16 ani au voie doar o data pe saptamana cola sau pepsi! Noi am mureat?
Stiu ca nu sunt deloc interesant pentru ca nu sunt iubitor de dulciuri, dar au mei copii sunt.
Când mai mergem pe la Godiesfabriken, pe la @Animaloo prin proximitate, le dau voie să își cumpere dulciuri în limita a 2kg. E importată limita asta pentru că fabrica asta de bunătăți se intinde cu oferta de dulciuri cam cât Carrefour Militari fără a se repeta de la un raft la altul.
Treaba serioasă e gestionarea lor: Oldjana le monitorizează consumul, Ștefan hamsterizează prin atic ca să poată hali cand vrea sufletul lui, Maria merge pe consum mai economic, Ștefan le termină mai repede, ia de la Maria, circ, balamuc. Doar eu in lumea mea nu înțeleg de ce se agită.
PS: de ciocolata MEA, Toblerone, pentru care am niște frustrări (povestite la vremea articolului Vasilescian) nu are voie să se atingă nimeni ca iese scandal monstru. Nu le dau nicimacar o bucățică, nici să muște un colț de triunghi. Aia e a mea și ramane pe raft până când o consum IO. E cel mai frumos cadou pe care il pot primi. Nicio ladă de bere nu mă încântă așa de tare, deși e bautura mea preferată.
PPS: mulțam pentru eforturi, Julio! Si stai fără grijă: dacă sicrii mult, dar bine stăm să citim și 3 ore, ca la Avatar2, că doar e sînbătă sî ie pă relax (grătar doar pe terasa blocului)
Comentariu beton!17
@OldJohn: mai ușor cu grătaru’ pe terasa blocului că te reclamă Vasilescu. 🤣🤪🤣
@OldJohn, dacă-ți spun câți ani de zile mie nu mi-a plăcut Toblerone neam, o să-ți schimbi părerea despre mine :))))
Habar nu am de ce, nu țin minte motivul, ci numai senzația – dacă vedeam Toblerone ziceam instant bleah! Noroc că mai m-am luminat cu vârsta! 😁
@alta(iulia). Am povestit care e trauma mea cu Toblerone și o copiez din articolul cu Severinul. Deci eu nu am atins Toblerone pă lumea-ilaltă.
„Priveam prin geam la toate șopurile după o chestie ca o prismă triunghiulară dreaptă pe care scria Toblerone. Prin 77 am ajuns in casă la cineva care era liftier la un hotel in Poiana Brașov și am identificat ceva-ul ăla pe un frigider. Am intrebat ce este și mi s-a spus că e un ambalaj de la o fostă ciocolată. Mie îmi plăcea forma ei și am intins mâna sa o studiez. Stupoare și stupefacție pe fața gazdei: cutia era plină și ea mințise. Evident că nu a desfacut-o
Eu nu sunt interesat deloc de dulciuri, dar pt Toblerone am o fixație. Nu pot rezista să nu mănânc”
@JT, e un soare superb afară, nici nu bate vântul ca la @Aura Gustescu, dar am o/niște mica problemă tehnică: nu am terasă-acoperiș ca stau casă, ca barosanul @MV, iar grătarul, in sinea lui, se află sub doi metri de zapadă înghețată, așa că mai bine ieșim la un schi fond că lacul-patinoar a fost acoperit de zapadă.
Cel mai mare Toblerone pe care l-am avut, luat de soție din Elveția, parcă, a avut 4,5kg. Am ”tras” ceva de el, dar a meritat.
@Anukoi, jvaițerii ăia e mama și tata lu’ Toblerone. N-am văzut așa monstru de 4,5, dar mi-ai dat o temă de cercetare.
Să fie primit!
@OldJohn: la mine degeaba-s 8 grade cu plus, că bate-un vânt de mă piș pe mine, nu alta. Grătarele, mai la vară. La frate-miu-n curte. 🍻
@Oldjohn: https://www.yoursurprise.eu/chocolate-and-sweets/chocolate/xxl-toblerone?artikelcode=614004&gclid=Cj0KCQiAgOefBhDgARIsAMhqXA45JDL6ojtOFEejWmVgw-cp2ROtso5OpO4qkbl14AlWQQfZ2ulQItUaAtSlEALw_wcB
😁😁
@nemo, merci. Au ăștia de la wwwcu surprize chiar domeniu .no, dar fericirea e când dai tu de ea in magazin sau o primești cadou. Deja salivez
Mi-a rămas în minte partea cu ce a dus bunicul tău încolo.
By the way… săptămâna asta am primit pachet de acasă. Printre altele un bidon de 5 litri cu vin de casă. Ieri am luat la serviciu o sticlă cu prețiosul lichid am zis să-i servesc și pe colegii mei sași. L-am chemat pe unul dintre ei la mine, am desfăcut sticla și am pus în două pahare. I-am întins paharul și m-am uitat în stânga și dreapta sa văd dacă nu ne observă cineva. Când m-am întors paharul era gol si colegul meu sas pleca plescăind satisfăcut din limbă. „Bă bun!! Bă!! Să mai aduci!” Ce era pentru tine geamantanul bunicului e acum pentru mine pachetul de acasă .
Comentariu beton!17
Băăăh, că tot ați zis de data de expirare… Io acum vreo 10 ani am „beneficiat” de peste o tonă (mai exact 1260 litri) de bere Neumarkt cara urma să expire în vreo 3 zile de cand am luat-o și am adus-o acasă – credeți că a rămas vreo sticlă nebăută? Deși a durat câteva luni, s-a consumat până la ultima picătură – orice ieșire, orice grătar era „sponsorizat” de mine la partea de bere. Oricum, este epic sa urci pana la etajul 6 cantitatea asta de bere si să o depozitezi într-un apartament de 2 camere si 50mp :))) Oriunde ma întorceam prin casă, ma impiedicam de baxuri și stăteam cu morcovul adânc înfipt, să nu cumva să cadă balconul 😂
PS: 1260 litri e recordul, au mai fost 2 ani cu dăcât 600 si 800 🍻
@Papi,ma meeeeeen! Piscina de un metru cub făceam și aș mai fi ieșit doar pentru a face pipi😜😜😜
@Batrâne-Ion: mi-a trecut prin cap, dar chiar cădea balconul daca mai construiam și asta. Plus că era greu de răcit 😂
Eu nu prea eram cu dulciurile, mâncam în principiu fără să crâcnesc prăjiturile pe care le făcea mama și aveam un soft spot pentru caramele. Astea, dacă nu nimereai să le iei imediat după ce erau produse, îți puteai rupe dinții în ele, dar cine comenta pe vremea aia…
Tatăl meu lucra la PTTR, era mare șmecher întreținător de centrale telefonice. Și astea, ca orice alte chestii, se mai stricau. După o vreme de la darea în folosință se stricau fest… Na și acum vine… Se făcea că tata era de intervenție (o săptămână întreagă, la orice oră din zi și din noapte, dacă se strica oareșce centrală de pe raza muncipiului, trebuia să rezolve), era duminică, sună telefonul, doamna tanti centralista de la dispecerat: s-a stricat centrala de la Conti (Cluj-Napoca). Și ce se gândește tata, ia să o iau eu și pe asta mică, abia mai am cu cine povesti p-acolo, mai face și ea mișcare, alea-alea. Păi și nu ajungem noi acolo și tanti centralista când mă vede ce cuminte, frumoasă și deșteaptă sunt, nu fuge ea repede, repede până jos la laborator și-mi aduce o felie de tort Diplomat? Măi oameni buni, jur că atunci am putut să aud corul acela de îngeri, de care tot zice MV. Nu mâncasem așa ceva de când mama m-a făcut! Era… minunat, mirific, senzațional și extraordinar! Deși leșinam ce bun era, am mâncat frumos și elegant, că doar nu a crescut mama o nehalită, de a zis tanti centralista că mai sunt și o finuță și că dacă-mi place, îmi mai aduce o felie (să-i dea Dumnezeu sănătate!). Și a adus un tortuleț întreg, că doar ce să ne mai încurcăm cu jumătăți de măsură. Au fost cele mai minunate zile până s-a terminat tortul, am mai apucat să mănânc după ’89 și din cauză că nu am regăsit gustul acela, am refuzat să mai mănânc diplomat. Dar sunt mare fan cremeș, dacă vrea careva să-mi facă o bucurie la un moment dat! ☺️
Comentariu beton!13
A zis careva cremeș? 🤤🤤🤤
Face cineva cremeș, că mă bag și io să halesc două tăvi. 😝😝😝
@JT te provoc la un concurs, să vedem cine mănâncă mai mult. Eu pariez pe mine 😆
@Fritz: io n-am bai, numa’ să facă cineva cremeșu’. 🤣🤪🤣
@Fritz, primiti cu colindu’? 😍😂
@JT, poate își face cineva pomană cu noi 😆😆
@Tavi, primim, dar parcă mai cu drag am primi cu cremeșu’ 😆😜
@Fritz, imi faceam de treaba pe la voi, ca sa halesc eu cremesu.🤣
@Fritz: dacă-mi dai rețeta originală, cu foi ropogóș și cu cremă de ou, cocălesc io fară grijă. 😎
Din păcate, rețetaru’ bunicii o ajuns la o scârbă de-o mătușă de-a mea, căreia-mi vine s-o feliez ca pe parizer, chit că-i numa’ un sac de piele plin cu oase.
@Tavi, de asta îmi era frică 😂
@JT, n-aș putea, în materie de rețete știu doar să mănânc. Dar poate, dacă aș avea adresa scorpiei, aș putea să o conving că să renunțe la rețetă ar fi sănătate curată pentru ea, mai ceva ca o cură la Amara. 😂😂
@Fritz: 🤣🤣🤣🤣🤣
@JT, am o carte de retete din ’77, e chestia cea mai apropiata de original cu care pot sa te ajut, retetarul bunicii (un soi de registru cu coperti de carton gri inchis si foi dictando ) e, cred, pe undeva pe la maica-mea in Ungaria…asta daca n-a ajuns la sora-mea in Anglia. 😁
Voi cerceta… 😁
Numai puțin, că am lipsit oleacă. Deci cine face cremeșul, ca să știu în ce oraș/țară trebuie să mă prezint 😁
Buun, roțile s-au pus în mișcare, punem de un campionat de mâncat cremeș/cremșnit 😊
@Fritz, daca aprindem lumina, cu campionatu’ „ne organizam”😁 ca vad ca mancai se gasesc, daa cu productia-i jale… 🤣
@Simona Dombi, OldJana a zis că ea stie face crema, dar nu foaia. Dacă găsește cineva rețeta, e binevenită. Facem noi de probă și apoi invitam doritorii.
PS: tocmai am halit niste ciorbă de burtă gătită de ea. Burta adusă din România că aci nu s-a inventat.
Io mă pricep să cocălesc și chiar îmi place, da-mi trebuie rețeta.
Văz că s-a rezolvat cu crema, mai trebuie rețeta de foi. 😎
@OldJohn: folosește piept de pui în locul burții de vită și-ți iese o ciorbă rădăuțeană jos clopu’. 😍
La ce nemâncați suntem p-acilea, îi pupăm mâinile OldJanei și numai pentru cremă! 🤤
Dacă ne face și ciorbă de burtă înainte, i le pupăm de doo ori 😁
@Oldjohn, atunci data viitoare comandati si osanza din Romania, daca se incumeta doamna sa faca si foile de cremes. 😁
Reteta cu explicatii : https://savoriurbane.com/aluat-foietaj-cu-osanza-smer-hai-sau-untura-mare-imparateasca-pentru-haios-cremes-pateuri/
Ideea e ca cremes se facea nu doar cand se taia porcul, astfel incat de regula si un foietaj clasic cu unt e super OK. 😋
Si dupa ce cititi reteta veti intelege de ce sunt atati doritori la mancat si mult mai putini la facut.🤣
@Nemo, Jizăs, speram să nu fie foaia de haioș. Știu cât se chinuia matușă-mea de la Blaj. Nu stiu de unde găsesc aici untură, dar voi incerca foaia cu unt.
@JT, să ne spui dacă te apuci de așa ceva
@Nemo: io știu că foaia de cremeș se face cu osânză, că io am fost cel care am participat la tăierea porcului, la bunici.
Țin ș-acum minte când îi zicea bunica bunicului să ia osânza pentru haioș și cremeș.
Mulțam de rețetă. 😎👍
@OldJohn: nu-i chiar așa de complicat, trebuie doar atenție și răbdare. 🤭🤪
Intamplari si intamplari, tineretul din ziua de azi ar spune ca sunt basme, sunt sigur ca multi dintre noi cei mai vechi avem astfel de intamplari insa ceea ce nu avem noi cel mai probabil e talentul tau in ale povesti/relata, o intâmplare povestita de mine sau de tine sunt sigur ca nu ar fi perceputa la fel, ca tot am pomenit de talent, in perioada cand l-am pazit pe nea nicu de atacurile comuniste aveam un coleg de paza care avea un talent nemaipomenit de spus bancuri, 8 ore de paza treceau ca gandul cu el, sunt sigur ca am auzit toate bancurile din bagajul lui de cel putin 3, 4 ori, de fiecare data insa te facea sa razi.
Mai trimis în trecut. Am avut o nașă, care a emigrat definitiv, tot în Germania.. Îmi scapă cum de ne vizita și putea să intre și să iasă din țară. Am pierdut legătura de zeci de ani. Același lucru se întâmpla, când ne vizita. Mesele afară, sub oțetari, plimbările prin țară, dar magia se petrecea când deschidea valiza cu dulciuri. Multe, enorm de multe și variate. Nu înțelegeam de ce la noi nu se găseau. Nu înțelegeam nici de ce, la televizor, îl vedeam doar pe Ceaușescu sau propagandă la realizările din industrie și agricultură din regimul de tristă amintire. Nu înțelegeam nici măcar de ce beleam ochii cu atâta jind, la TIB sau la polonezii care vindeau ace, brice și butelii de voiaj. Mi s-a făcut pielea de găină, când am citit. Puțin de revoltă, dar cum nu mai am putere să mă revolt, cred că a fost mai mult de nostalgie. Vă urez ok, chiar și ălora cu treling creponat Sergiu Țachini, tricou cu Șanel și pantofi de ultimul drum, cu cataramă. Neapărat deschisă, altfel erai un țăran. Țeaireaq cu laba voastră!
Mamăăăă, ce amintiri am și eu cu dulciurile din Germania! 🤦♀️
Una dintre mătuși(soră din partea tatălui) era și este stabilită în Germania de aproape 40 de ani. Când și când ne mai fericea și pe noi cu câte un „pachet din Germania” în preajma sărbătorilor, pachet care, așa cum zici și tu, Iulia, conținea cel puțin pruncu’ sfânt, sfânta treime și tot soborul de îngeri. Pe lângă toate dulciurile alea create în laboratoarele Raiului, cu ambalajele alea frumos colorate mai primeam și celebrele penare Herlitz. Mamăăă, curcubeu era in sufletul meu când deschideam și vedeam câte culori aveau creioanele alea colorate si câte buzunărașe și accesorii ascundea minunăția aia de penar.
Dar am divagat. Deh, amintirile… 🤦♀️🤷♀️
Ideea e, că ai mei ne dădeau mână liberă. Ne spuneau doar că, cum si cât ținem de dulciuri, fix atât le avem. Era cea mai mare responsabilitate din viața noastră(a mea și a lui frate-meu). Ba uneori, chiar faceam schimb: caramele moam pe ursuleți haribo sau bonbonele Pez. Eh, viață!
Partea nasoală a venit și la noi tot de la o bunică(din partea tatălui). Se intâmpla să mergem la ea, la Iași, în vacanță și îi găseam pitite prin dulapuri aceleasi tipuri de dulciuri și ceva in plus: arahide glazurate. Pe semne că primea și ea, pachet, de la fiică-sa. Eh, bunică-mea, pe noi, ăștia de la București nu ne prea avea la suflet, drept urmare, ascundea tot ce se putea de noi, doar ca să le dea nepoților de la Arad sau din Piatra Neamț. Ba ne spunea că sunt vechi, ba că nu sunt ale ei, ba spunea despre arahidele glazurate că sunt boabe de fasole…Ce să mai, vreo 2 săptămâni am suferit crunt și eu și frate-meu știind că dormim la o cameră distanță de Nirvana. Totul s-a schimbat, insă, în favoarea noastră, când au venit ai mei să ne ia acasă și i-am povestit mamei despre comoara bunicii. Nu pot să vă descriu cum s-a dus mama val-vârtej la dulapul cu pricina, a scos tot, a dojenit-o pe coana mare că face diferențe intre nepoți și că bunătațile cu pricina mai au puțin și expiră, apoi, ni le-a pus pe toate in brațe. Nu pot să vă descriu bucuria nemărginită și nici felul in care am privit-o pe mama. De atunci, mama este eroul nostru preferat. Da, chiar și acum! ❤️
Puteți ghici cine și-a pierdut un dinte de lapte, pe drumul de întoarcere Iași-București, ronțăind la arahide glazurate? 😬🤪
Comentariu beton!20
Băi, mie nu-mi place s-o citesc pe Iulia, fiindcă de fiecare dată când i-am citit textele s-a nimerit să beau/mănânc ceva și mi-a ieșit pe nas respectivul ”ceva”. Hai că la cola/apă/lapte a mai fost cum a fost dar după terciul proteic m-a usturat nasul o săptămână…
Acestea fiind zise, credeam că persoanele obișnuite cu recenziile literare înțeleg ideea de stil colocvial, limbaj colorat, argou, jargon, satiră, efect comic, șamd. Altfel, am putea la fel de bine să ne luăm și de Caragiale, nu?
”– Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel.
– Da’ cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
– Mariner…”
Comentariu beton!15
Îți dai seama cât de mare a fost surpriza mea când mi-am dat seama că ăia vorbeau serios. Că nu se mai poate, domnule, cu analfabeta asta de Iulia. Plm…
@MV
Ăia sunt niște săraci cu duhu’. Cine nu o înțelege pe Iulia să ne pupe în „windos”.
#jesuisiulia 😁💪❤️
Daaa, tin minte chestia cu servanta si cheia ascunsa unde ne.am prins unde se gasea…in dulapul ala se ascundeau lingourile de ciocolata chinezeasca, gum dropsul, tot chinez, si niste soparle verzi mentolate…da erau niste dropsuri in forma de crocodil…nici in ziua de azi nu stiu de unde le luau, nu erau de la magazin…noi la toata treaba aia ii ziceam servanta cu soparle…si numai noaptea tarziu umblam acolo…da, cu scartait de cheie si mobila,,,zici ca spargeam in cea mai perfecta liniste un seif… ambalajele le aruncam frumos in wc…si nu aruncate aiurea pe acolo sa nu le duca apa,,,nu d.le,,,,le impachetam inainte in hartie igienica…profesionisti!
Frumoase amintiri! Citesc articolele tale in fiecare sâmbătă dimineața. Îmi place mult cum scrii. Umorul tău chiar e pe gustul meu.
Și buna mea de la țară era „Căpitanul”. Avea „camera rece” unde ascundea dulciurile aduse chiar de ea din Elveția. ( poveste lunga cum o bătrânică de la țară a ajuns să viziteze Elveția de mai multe ori în anii ’80. Cu chemare, desigur).
Îmi amintesc cum venea „Căpitanul” din „camera rece” cu o cutie de bomboane de ciocolată, o deschidea și ne dădea câte una fiecăruia dintre nepoți. Offff cum ne uitam după ea cum ducea înapoi cutia cu restul bomboanelor. Știam ca primim din nou duminica următoare dupa slujba de la biserică. N- am îndrăznit niciodata nici măcar gândul să merg in camera rece dar sunt absolut convinsă că alți verișori mai curajoși au îndrăznit. Știam exact câte bomboane rămăseseră in cutie.
Eu am o dilema: ori sunt proasta ( cred ca sunt singura care nu a gasit faimosul cerc ) , ori sunt isteata ca inteleg perfect ce scrie Iulia si imi place enorm. Cred ca sunt o zi cu o zi 🤣
Cred ca spiritul de antreprenor l-am avut de mica , cea mai fericita am fost intr-o vara la bunicii paterni care aveau o cooperativa ( parca asa se numeau , nascuta in 67 eu ) peste drum . Aveau acolo niste spirale de-ti lasa gura apa la vederea lor si ce credeti ca se dadeau si in schimbul oualor . Si uite asa am carat eu toate ouale de gasca pe care le tinea bunica invelite in lana in ,,odaia de la drum ” si le-am dat pe spirale . Cand a venit vremea sa puna bunica clotele ia ouale de unde nu-s . Cand a aflat prin ce minune disparusera m-a alergat o vreme sa ma altoiasca dar am fost mai rapida .
Spiralele erau un fel de napolitane cu muuulta crema , nu stiu sa explic mai bine .
Comentariu beton!16
Jame, apropo de „oo”. Nu-i bai ca n-ai gasit site-ul, facem un troc. Cremes stii sa faci?😂😂😂 (Mai sus in comentarii, baietii cauta un voluntar… ) 🙃
Tavi , eu prajituresc multe , este posibil ca in Oltenia sa se numeasca altfel ? O sa fac sapaturi si daca stiu ma ofer sa fac cu drag .
@Jame,
https://www.youtube.com/watch?v=oADpliii89E
Mda, si eu cred ca sunt o zi si o zi. Nici eu nu am gasit faimosul site 🤣.
Eu nu am trait vremurile alea decat 4 ani deci nu stiu prea multe. Daca tin minte ceva era rationalizarea portocalelor – cum puteau sa miroasa era ceva minunat – care se gaseau greu si mancatul bomboanelor din pom si lasatul hartiilor 😇
Ioi, am uitat de ele (napolitanele alea adica) – eu le spuneam „scocuri” ca mi se parea ca seamana. N-am mai mancat de cand eram copil, oare nu mai exista?
Nu stiu daca am voie sa zic aici numele unei scriitoare ca cineva sa le arate si ‘mnealor acest stil de scriere si sa se destepte si ei la ei in caput .
@Jame: strici orzu’ pe gâște când iarba-i până la genunchi. 😎
JT , zici ? Poate orzul are un efect mai bun 😅
Jur ca am ramas proasta cand am citit ce parere aveau despre Iulia . Pareau oameni ok dupa scris , aici mi-a dat mie cu radical .
Nu stiu exact cine sunt cei 23 dar cand termin de lecturat ce este in ziua respectiva merg in anii din urma si citesc articolele dar si comentariile si de aici mi-am dat seama ,useri prezenti atunci si lipsa azi .
Da, Tavi stiu sa fac cremsnit , credeam ca este altceva , blonda deh . 😅
@Jame: da, da, pentru profani e cremșnit. Pentru cunoscători va rămâne întotdeauna cremeș. 🤣🤪🤣
@JT and @Jame
Cremeș forever (va rog sa apreciati ca m-am chinuit sa aduc un ș cu copy/paste)
În 1988 am fost în Belgrad. 7 zile. Am crezut ca nu poate exista asa ceva pentru un copil de 12 ani: dulciuri, sucuri pe care le beai cu paiul din punga și mc donalds! Primul din Balcani tocmai de deschisese!!!
Dar cel mai important pentru noi: revistele porno! Erau la toate chioșcurile și nu era limita de vârstă pentru cumpărători…
In ’90 vine matusa-mea din Germania incarcata cu bunatati.Nu am fost impresionata de dulciuri ca noi stateam la 20 km de granita cu Serbia si Ungaria.Doar casetofonul cu casti m-a bucurat si o cutiuta cu pungute de hartie.Eu germana nix,ai mei nici atit.Ne-a descurcat verisoara mea …erau plicute cu ceai.Nu intelegeam cum sa inmoi in apa hartia aia si de ce nu se dizolva…
0
Doamne, de 2 ore citesc la comentarii, am fost pe întârziere azi. Am de recuperat toată săptămâna de articole că am fost plecați. Iulia scrie genial, cui nu-i place, ducă-se. Tata era colecționar înainte de revoluție, și o vreme după, de cutii goale de bere, sticluțe mostre goale de băuturi și ambalaje de ciocolăți pe care le umplea și reconstituia din carton. Cu alea mă jucam eu. Și cu colecția de ascuțitori chinezești. Ah, ce amintiri. Insă de cutiile de bere (și de sucuri, cred) mă leagă și amintiri mai neplăcute. Tata ma trimetea să le „cerșesc” pe plajă de la străini. Cutiile goale. Sau mergea cu mine să ceară, că uite îi plac copilului… Muream de rușine, aș fi intrat în pământ… dar de, colecțiile.
Altfel, nu suportam niciodată asta cu amânatul plăcerii de a mânca bunătățuri, mai ales de sărbători. Mirosea în casă cu disperare, dar aveam voie să mâncăm abia seara, a doua zi sau când considerau că e momentul potrivit… orice era mai bun cald, fierbinte și eventual, „furat” de sub nasul bunicii…😍
Citi dintre voi, cind erati copii si nu aveati aproape niciodata bani sa va cumparati prajituri sau dulciuri, nu v-ati jurat in barba ca “ atunci cind voi ajunge mare si voi avea banii mei, o sa cumpar de la cofetarie 3 tavi de prajituri si o sa maninc pina pocnesc”?
Aveam 4 ani la revoluție, nu țin minte nimic despre lipsuri dar prin 90 au început ai mei sa meargă la sârbi și aduceau toate minunile. Îmi amintesc sucurile „naturale” la cutie si ouăle Kinder și nu înțelegeam de ce găinile bunicii nu fac și ele astfel ouă. Prin 91 au plecat mulți șvabi din satul bunicii în Germania iar o doamna ne aducea în fiecare vară când venea în concediu câte o plasă mare de rafie(de puteam sa încap și eu și verișorul meu în ea) doar cu dulciuri, plus haine, încălțăminte și diverse. Bunica-mea împărțea dulciurile în mod egal, celor 3 nepoti, și ei. Eu terminam prima, varu-miu mai avea câteva zile în plus, apoi furam dulciurile verișoarei și când se găta și partea ei ne milogeam la bunica sa ne mai dea ceva. Pe lângă toate dulciurile mai primea bunica stafide, zahăr vanilat, cacao, cuburi pt supa, săpun, șampon, gel de dus chiar și balsam de rufe, sprayuri și drojdie uscată pentru care a cerut instrucțiuni de folosire prin scrisoare😁
Deși acum se găsesc de toate si la noi, doamna respectivă încă ne trimite câte un pachețel în fiecare an. Mi se pare foarte drăguț și ma bucur de fiecare dată aproape ca în copilărie.
Daa… cat se poate de adevarat… aveti idee cat de greu e sa molfai in gura 2 (doua) pachete de guma wrigleys originale? Sau Red Baron cu …cinnamon adica scortisoara… eheei fetii mosului … ce vremuri… o chocolata Toblerone , daca apucai … se manca cate (maxim) un „triunghi” pe saptamana… as putea vorbi non-stop o saptamana si n-as epuiza subiectul ciocolăti…
La mine bunica nu încuia ciocolata. Primeam doar una cam odată pe lună când reușeau ai mei să facă rost. Ciocolată românească cu lapte, cu umplutură de ceva zaharisit bine și care intial, conform etichetei, fusese fie cremă de coniac, fie visinată.
Tragedia și sadismul absolut era că stătea ciocolata aia frumos pe un raft la care ajungeam fără probleme, dar știam că am voie doar o pătrațică pe zi la prânz. Dacă mâncăm mai mult nu mai primeam în zilele următoare. Ore, mi-am petrecut ore în șir din viața doar uitându-mă la ciocolata aia așteptând să se facă mâine. O miroseam, studiam eticheta, era una cu niște vișine pe ea care îmi plăcea mult, de Crăciun apăreau unele cu un moș cu sanie, mai era una cu o poză cu o doamnă drăguță. Odată am stropit-o cu agheasmă să vad dacă nu se întâmplă o minune și se multiplică. Am concluzionat că probabil merge doar la pâine și pește treaba cu înmulțitul, și alea nu mă interesau. Era tortură în desfășurare. Dar nu mă atingeam sub nici o formă de patrățica de mâine că știam că după trebuie să aștept și mai mult.
Când s-a terminat nenorocitul de comunism și au început să se umple consignațiile de dulciuri, nu m-a interesat nimic mai tare ca ciocolata. Sucuri, bomboane, prăjituri, erau bune, dar dacă aveam de ales, plecam mereu cu ceva care conținea o formă de ciocolată.
O, Doamne, si bunica mea era toarșu’ Sergent, asa ii zicea bunicul mea care prinsese 2 razboaie mondiale dar Sergent ca bunica mea nu a mai intalnit si batranu’ ajunsese hăt , până in Tatra. A noastra „touarșa’ Sergent era cea mai bună si Sfanta bunica , se mai hârâia cu batranul dar pe noi nu ne a batut niciodata. Eh, dar avea si ea o bubă :BISERICA. Menționez ca batrănul era ateu practicant, nu mergea nici obligat la BISERICA. Ca atunci când a murit ne am gandit ca va invia daca ajunge in BISERICA.
Eh, asta alta i poveste. Si toarșa Sergent asculta cu sfințenie de preasfantul popa. Adica pomeni, parastase, toate randuielile de nunta si botez ca era si cantareața in corul bisericii, si impreuna cu un cârd de babe preacucernice era nelipsită la toate evenimentele ce țin de nasterea casatoria si decesul oamenilor din sat, fiind dirijate de popa. Si daca decidea preacucernicul ca trebuie gaina la nunta, coliva la mort si colaci la botez se executau babele. Fiind fruntașa in execuția comenzilor si incurajata in acest demers a inceput să dea exemplu de cum se orneaza se aseaza si prezinta produsele de dus la biserica. Cum nu existau multe ingrediente a comis pacatul suprem sa pună bobo de cioco in coliva de post. Si a fost urecheata de staretele grupului de babe preacucernice ca popa a imbalotat cu pofta de din toate colivele, fara discernamant.Ei, si de atunci a inceput sa depoziteze in sufrageria incuiata cu cheia, tot feluri de bunatați care de post care de dulce destinate bisericii. Dar si pana atunci depozita ptr biserica doar ca la gramada. Si ajunsesem sa ne uitam in calendar, eu si frati miu, daca era post, cand dadeam spargerea, gaseam portocale, mere, bobo mentolate, mentosan. . Cand erau pomeni in afara postului, praduiam cioco Scufita rosie, napolitanele rogojina , fondante, corăbioare. Dar cam toate erau de post ca toarsa academician doctor docent cu chimia ei aprobase tot felul de rationalizari si euri si ajustari asfel ca prajiturile cu crema din unt erau de fapt cu margarina. Deci de post. Dar erau etichetate drept de dulce. Bunica mea le cumpara fara sa si bata capul, nu conta cand expirau sa fie stocul ptr pomeni. Si cumpara in cantitate mai mare, caci observa cand sterpeleam cate ceva. O singura data ne a certat, furasem toate ciocolătelele napolitanelele si bobo CIp. Tot. A facut cozonac fara cozoroc de bobo CIP, care erau multicolore si aratau cozonacii celorlalte babe ca papagalii, si ai nostri erau simpli. Popa, hâtru, a laudat o pe bunica mea, si a spus ca Dzeu acepta coliva doar daca era grau curat si putin zahăr, fara farafastăcuri ca nici nu se prea gaseau niciunele si probabil primise ordin de la partid sa nu se mai faca extravagante culinare la pomeni ci sa măncam rationalizat. O usurare ptr babe caci zaharul era rationalizat si nu puteau face nr de colive randuit si sa pastreze si ptr nepori cat de o lingurita de zahar in ceai. Noroc cu bunicul meu care avea stupi, aveam miere dar nu mergea la coliva, si daca a zis popa ca se pune doar o lingura mare de zahar la o farfurie de grau fiert, asa au facut toate babele. Fara bobo de cioco, cozonacii sa fie fara cip cip si alte aroganțe. Pana si la biserica s a introdus uniformizarea si rationalizarea.
Dulciuri am mai mâncat în comunism,nai veneau turiști din Ungaria,mai aduceau de la ,,rusi” ,mai se făcea rost pe sub mana de pe la hotelurile,dar moamă…când am dat prima oara cu ochii de cacao instant și de cafeaua ness INKKA…
Eram deja destul de mare ca să mi se dea sarcina importanta de a face cafeaua aia instant,inevitabil prima transa sfarsea sub forma de crema-spuma,ma uitam cu jale mare cum se împuținează praful acela magic în cutia de tablă…
Pentru mine era plăcerea suprema .
Doamne, mi ai adus aminte de geamantanul cu dulciuri blugi și teniși adus de mama prin ’86 din Cehoslovacia. Maaamaaa ce bucurie.
Si apoi în anii 90 de primul transport de Coca Cola si Fanta la 1 l sticla de sticla adus de ai mei din Ungaria, spre vânzare. Cum pazeam și numărăm sticlele alea frumoase și ma rugam sa nu le cumpere nimeni:))
Tot înainte de 89. Tot din Germania am primit o cutie de Mars, adică 24 de bucăți. Pe care maică-mea a depus-o pe bibliotecă. De unde cu ajutorul unui scaun am sustras-o si am mancat-o frățește cu fratele meu intr-o zi. Pe seară frate-meu a dat la rațe și nici io nu mă simțeam prea bine.
PS 1 La mine a fost dragoste la prima vedere cu ciocolata Mars, ani de zile a fost preferata mea.
PS 2 Cred că ne era utilă o bunică în zonă.
Mi-ai adus aminte de copilărie! Cred că toți părinții de atunci încercau să păstreze câte ceva, să ajungă mai mult timp. Dar noi am fi mâncat tot, în clipa aia! Și, da, în Ardeal se mai găsea câte ceva, ce nu găseai în alte parte.
Îmi pare rău că în loc să apreciem articolul tău, discuția a divagat… ghiudem, ghiuden,etc…
Unii cred că doar așa se poate!
Iulia, spun din nou, ești savuroasă ca o ciocolată, cu pluralul ciocolăți! 💖
Ahhh! Da, geamantan din asta s-a intamplat si la noi in casa intr-un an, cand ai mei s-au urcat in Moskvici-ul proprietate si impreuna cu alti colegi de-ai maica-mii de serviciu, fiecare in propria masina au descins prin Ungaria, Cehoslovacia si Germania de Est intr-una din veri. Iar la intoarcere, a rezultat tot asa, un mare geamantan de bunataturi. Doar ca…maica’mea n-a avut chiar succesul scontat, ca bunica ta, termitele (eu si sor’mea) aveau mult tupeu si foame mare, asa incat de cate ori nimeream locul unde se aflau bunataturile…ne faceam de cap cum puteam. Au mai plecat ai mei intr-un an pe la nemtii colegi de democratie cu noi doar ca data asta, din cauza problemelor anterioare cu Moskviciul ( care crease o tona de batai de cap la drum, de l-au tractat ailalti cu Daciile rand pe rand, pana mai faceau o pauza de suflat prin jiglere si alte povesti d-astea), s-a plecat cu avionul asa incat…au ajuns la termite muuuuuuuuuuult mai putine minunatii. Dupa faza asta, aproape in fiecare an ii mai intrebam pe ai mei daca mai pleaca cu masina in Germania. Dar nu s-a mai repetat povestea, nici cu masina, nici cu avionul.
Geniali. Pana ieri eram sigura ca voi muri ori facand infarct de stress la birou ,ori un atac cerebral,ori de la stilul de condus. Azi sunt sigura ca mai exista posibilitatea sa mor razand copios.se va trece probabil ca accident de munca. Sigur se va intampla ceva.
@JT,@(alta )iulia ,@Oldjohn…mai oameni buni ,am zis ca datorita lui Mihai si voua ma simt vie…da’ azi era sa zboare cafeaua pe faimoasa mea tastatura de birou cu Ü,Ö,Ä… dupa primele 10 comentarii.asta asa,la faza de incalzire .Dupa care m-am straduit cumva sa ma linistesc..pana la faza cu faimosul M…si eu (la Brasov) am auzit cu M..asta e …Daar…la link-ul cu Peter Sellers (am bagat si video,sa fiu sigura ca am inteles bine ” directia”comentariilor), am crezut ca plec cu masa cu tot catre balcon …masa nefiind singura ,ci insotita de toata salata de cabluri aferent apartinatoare de doua monitoare, cu soarec , cu telefonul agatat pe suport, chestia de butonat ,cu sistemul de ridicare ,cu tot. Ca vorba aia,o doamna trebuie sa isi faca o intrare (iesire)de neuitat. Aoleu,bine ca m-am oprit la timp ,ca zburam cu roatele in sus.
Dar rasetele mele nu au ramas fara efecte secundare,s-adus draq’ toata zugraveala in care investisem da’ dimineata ceva,ca doar nu era sa ies din casa sa sperii poporu’ german.
Ioi. Dupa asta,in timp ce in mintea mea sunt hotarata sa schimb nutrientii de pe directia ciocolata & co. pe ceva verzituri,vin dujmanii astia si incep sa insire …ma,totul pana la pestera mea cu bomboane. Traduc: pestera era in biblioteca,facuta intre carti,acolo se bagau „rezervele”.Primeam ,atat eu cat si sora mea,diverse. Si nu dadeam ” atacul”, ci stocam si lungeam cat puteam de acele bunatati. Si da,a existat si acasa la mine celebrul compartiment aflat „sub cheie”…cheia era la don’General – adica bunica mea. Ciocolata ,bomboane,diverse fineturi ,toate puse bine. Celebrele sapunuri Fa, ala albastru era preferatul meu,erau bagate si intre rufele frumos calcate…Ohooo
Faza cu cremesul m-a pocnit rau de tot. aiaiaiaiaiaiai…@JT grea viata… Egzista si alte „probleme” ,in cazul asta am reusit sa reconstitui momentul cand am „ras”, copil fiind , aproape o tava de Linsertorte,la o cunostinta de a tatei. Am mancat pana mi s-a facut rau,temperatura…Nu mai scriu ca ma ia cu lesin:))))
O zi faina sa aveti, si va zic cum zic astia p’aici :ciusss :)))))
p.s.eu scriu asa,mai zguduit,ca mai trebuie sa misc soarecu’ si in folosul celor de aici,ca altfel ma taie ca pe maioneza ,de nu mai pot plati „steuer-ul”
@LL, cand vad că cineva persistă in prostie, oricât i-ar spune lumea din jur că e beat, în loc sa ma enervez, mă gândesc la ăl cu trambița. Și ma apucă râsul. Dacă e evident duoa 3 schimburi de replici că nu oprește trambița, opresc io filmu’.
Dupamiază dă povești să ai!
Cât de veridică şi de reală poveste! Când văd acum cum aruncă unii produsul la 5 minute după expirare, îmi vine să îi dau una după ceafă şi să-l întorc în acele vremuri după care suspină cretinii! Sunt sigur că Iulia a uitat de linsul ambalajului după ultima granulă de ciocolată, că şi aia făcea parte deplină din ritual!
Eu si cu sora mea faceam ceva similar cand mergeam in vizita la matusa sasoaica! Si ei aveau o „servanta” plina! cC bucurie era cand prindeam niste Moam sau niste bomboane din acelea cu vitamina C cu gust de lamaie sau portocale!
Bai, cu un ochi am ras, cu altul am plans.