Articol scris de Iulia.
…
Pornindu-mă de la treaba cu văicăreala, am zis să mă leg oleacă strict de motivul de văicăreală „bărbații e porci și nu face nimic și femeile e niște eroine și le face pe toate”. Și de treaba cu „ne educăm băieții să fie niște bărbați ok pentru viitoarele lor partenere”.
Așa cum ziceam în articolul anterior, între cele două teze e o urmă de ipocrizie. Adică da, e fain frumos și deosebit de minunat să vrei să îți înveți copilul de mic să pună mâna pe una-alta prin casă (fie el, copilul, fată sau băiat). Oare e cazul să bag aici un discleimăr d-ăla ca la textele legale cu „pentru facilitarea lecturii, în prezentul document prin „copil” se vor înțelege puradei de ambele sexe, nu numai puradei de sex masculin, că noi nu discriminăm acilea pe motive de roz sau bleu”?
Nfine, hai c-o iau iar pe câmpul de margarete. Ziceam așadar că e foarte bine să îți educi copilul să știe să utilizeze un mop și să își prăjească singur un ou, după care să ducă farfuria la chiuvetă și, eventual, să o mai și spele. Și ziceam că asta se aplică odraslelor de toate sexele – fie ele m, f sau d – pentru că ăia care nu nimeresc șosetele în coșul de rufe și care habar nu au la ce folosește o mătură sunt exact la același nivel cu alea care își fac un titlu de glorie din faptul că ele nici să fiarbă apă de-un ceai nu știu și preferă să mănânce din farfurii de plastic, decât să-și strice manichiura cu spălat vasele.
Dar, până ajungem să ne educăm progeniturile, eu cred că e important să „educăm” oleacă și omul de lângă noi. Discleimăr idem mai sus – vorbesc la modul general, dar voi folosi abordarea la masculin pentru că, în mare parte, vorbesc aici despre mine, care-s femelă și domnul soț, care e mascul. Dar până ajungem acolo, să mai batem un pic câmpii la modul general.
Și zic asta în primul rând pentru că mă gândesc la faptul că e mai simplu să stabilim niște chestii și să eliminăm niște metehne care ne deranjează, pe cât posibil, chiar dinainte să apară copiii în ecuație. Că apoi, oricât ai încerca tu să-i educi, ei oricum vor vedea că ceea ce le SPUI tu e diferit de ceea ce VĂD ei, de fapt. Pentru că, oricât le spui tu să se spele pe mâini după ce fac pipi, să își pună farfuria la spălat sau să ceară lucruri spunând „te rog”, și nu „auzi,dă și tu…”, dacă ei văd că mami stă la cratiță toată ziua și bate din călcâie când vine tati acasă, iar tati cere o bere, prăbușit pe canapea, prin fluturarea sugestivă a sticlei goale și, eventual, emiterea unui „alooooooo”, însoțit de-o râgâială, poți să vrei tu să îi educi până te faci albastră la față, că în mod sigur nu va ajunge la ei ceea ce le spui, ci ceea ce trăiesc, efectiv.
Când începi o relație cu cineva – și aici mă refer la o relație pe termen lung, nu la alea de wham, bam, thank you, ma’am, că acolo nu cred că deranjează pe cineva dacă partenerul își aruncă maioul pe lustră, în loc să-l pună în coșul de rufe – îl iei pe omul respectiv cu bune și rele. Și presupunem că alea bunele sunt mai multe decât alea relele, că altfel nu l-ai lua, nu? Bun, acum e clar că la început au o contribuție importantă și „fluturașii” și „norișorii roz” și toate celelalte asemenea, chestii care, în timp, se estompează. Și dacă la început ți se părea haios cum mănâncă el acasă numai de la chinezesc, fincă vine ambalat în cutii, și ia ui ce eficient e dragul de el, nu pierde vremea cu spălat vase și așa aveți mai mult timp de petrecut împreună, după o vreme începe să ți se cam ia…
Și brusc începe să te cam sece la suflet că te împiedici permanent de ciorapii lăsați pe te-miri-unde, de nădragii veșnic spânzurați pe vreun spătar de scaun sau de papucii desperecheați, aruncați ba prin bucătărie, ba prin sufragerie. Și aici ajungem la faza aia din reclamă (dacă nu știți despre ce reclamă vorbesc, uitați aici, vă aștept… gata? mergem mai departe?), cu „nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit”. Pen’ că aproximativ aici e momentul în care decizi dacă vrei ca relația aia să continue au ba. Iar dacă vrei să continue, te apuci frumușel și zici ce te deranjează, chit că asta înseamnă să vrei ca, la un anumit nivel, omul de lângă tine, să se schimbe. Iar treaba asta funcționează în ambele direcții – adică, domnilor, dacă la început vi s-a părut amuzant că ea habar nu are cum să fiarbă un ou, dar după neshte vreme parcă v-ați dori să vă facă și-o ciorbă, sau, de ce nu, să puneți împreună mâna p-o cratiță ș-un fund de lemn și să trântiți o ciorbă de să vă lingeți apoi pe deshte – acu e momentul.
Că dacă trece momentul ăsta, din punctul meu de vedere, șansele de recuperare a relației sunt mici. Pentru că încep să se adune frustrări peste frustrări și draci peste draci, și în loc de „Auzi, pui și tu te rog șosetele astea în coșul de rufe?” se ajunge la „M-am săturat să stau veșnic numa după curu tău, să adun șosete murdare și nădragi șifonați din toate colțurile casei, tu chiar nu poți să pui dracului rufele alea murdare unde le e locul sau faci asta special, ca să mă scoți pe mine din minți?!?”
Pentru că da, alea care omoară o relație de cele mai multe ori sunt rahaturile mici, de zi cu zi. Alea se adună încet, încet, strop cu strop și ajung să formeze ditamai buboiul care, invariabil explodează până la urmă. Sau nu explodează, dar îl macină pe unul dintre parteneri pe dinăuntru până când îi răpesc orice bucurie în viață și ajunge ca unica bucurie să-i fie văicăreala.
Ei, și ca să nu ajungem în punctul ăsta, ci să ne bucurăm de o viață pașnică și liniștită împreună, ce putem face? Ei bine, putem să comunicăm și da, cu riscul de a suna pretențioasă și atotștiutoare, putem să-l „educăm”* pe omul de lângă noi.
*prin „educarea” partenerului nu se va înțelege că ăla e prost de bubuie și noi tre să-l luminăm cu nețărmurita noastră înțelepciune, ci că ar fi ideal să încercăm să transmitem ce avem noi nevoie ca să fie bine, să nu fie rău. Și să acceptăm, la rândul nostru, să fim „educați” în sensul ăsta de către bipedul cu care mergem în concedii.
De exemplu: de când ne-am mutat împreună noi doi, io și cu Fritz și Fritz cu mine, pe mine mă seacă până în străfundul sufletului faptul că el nu duce gunoiul. Sau nu, hai să nu exagerez, îl mai duce uneori, când chiar dă p-afară și nu mai ai cum să îndeși nici un grăunte de orez în el, oricât ai încerca să te urci cu picioarele peste coșul de gunoi. Dar, în general, nu-l duce.
Bănene, nici nu pot să vă explic în cuvinte câți ani de zile m-am enervat de simțeam că-mi crește tensiunea și-mi bubuie venele alea nasoale (că io am doo, una pe frunte și una pe gât, că-s mai specială, așa) de fiecare dată când vedeam coșul de gunoi gata să erupă precum Teidele, iar apoi îl mai și surprindeam pe numitul cum mai încearcă să arunce ÎNCĂ ceva în coș, așezând obiectul respectiv într-un echilibru precar peste maldărul de deșeuri deja existent și apăsând apoi cu năduf capacul de la coș, să se închidă naibii sărăcia. Băi, jur, vedeam roșu în fața ochilor în momentele alea.
Și, evident, ori răbufneam și făceam ca toate harpiile alea rele, ori tăceam, mă duceam la coș, scoteam ostentativ punga super-extra-mega-hiper plină din el, mă chinuiam și mai ostentativ să o închid și plecam spre pubelă, trântind pe cât posibil toate ușile de pe traseu, atât la plecare, cât și la revenire. Și apoi eram ciufută că n-a făcut și n-a dres, el era ciufut că io mă ciufuțeam din atâta lucru și gata balul, ajungeam de la o amărâtă pungă de gunoi să ne certăm ca chiorii și să ne scoatem ochii și cu ce făcusem sau nu făcusem acu cinci ani, într-o marți ploioasă.
E, dar toate astea s-au schimbat când, într-o zi, în timp ce ne ciondăneam (sesizați diferența de nuanță, da – ne ciondăneam, deci nu ajunsesem încă la nivel ceartă) pe o oarecare temă, mai știe naiba care, i-am trântit în față un „Da, și tu oricum nu duci gunoiul niciodată!!!” și jur că mai aveam un pic și-i scoteam și limba, ca să-mi subliniez punctul de vedere. Și el s-a uitat senin la mine și a zis: „Nu, nu-l duc.” Zbang. Alo, păi ce facem aici, coane? Adică recunoști direct că nu faci?!? Norocul lui că a continuat și cu o explicație. Și mi-a zis așa: că el, din proprie inițiativă, nu prea duce gunoiul. Că nu e o activitate care să-i facă vreo plăcere deosebită și, prin urmare, se va trage pe dos de la executarea ei ori de câte ori va avea ocazia. DAAAAAAR. Dacă văd că gunoiul este plin și îi SPUN să ducă gunoiul… șoc și groază… îl va duce!!!
Băi, mi-a dat ecran albastru cu asta. Adică ce, e suficient să zic și tu faci? Și, ce să vezi, așa a și fost. Acum, în cea mai mare parte a timpului, dacă văd că gunoiul e pe cale să explodeze precum un balon de Hubba Bubba, scot frumușel punga și strig delicat: „Friiiiiiiitz, duci și tu te rog gunoiul ăsta?” E voala miraclă, omul vine și duce gunoiul.
Și, după cum spuneam, treaba asta funcționează în ambele direcții. Să vedeți. Fritz e oarecum obsedat de punctualitate. Adică e ăla care preferă să fie în locul X cu 5 minute înainte, decât să întârzie, iar dacă zice că la ora H e în locul Ț, păi poți să-ți pariezi viața pe faptul că, cu excepția cazului în care a făcut vreun AVC ori l-a lovit vreo tornadă, la ora H va fi în locul Ț.
Ăsta, ai zice, e un lucru bun. Mda… sau nu neapărat. Pentru că treaba asta a lui cu punctualitatea poate să fie dusă și la extrem. Adică, să zicem, vorbești cu el la telefon și te sună între timp altcineva. Așa că zici și tu, ca omu: „Stai că mă sună cutare, te sun eu înapoi în 5 minute!” Ș-apăi să dea dracii ca alea 5 minute să fie mai mult de 5 minute pe ceas, că jar mănânci. Te alegi cu o prelegere despre importanța cuvântului dat și a punctualității de-ți merg fulgii.
Io, pe de altă parte, sunt din categoria aia pentru care timpul e ceva destul de aproximativ. În sensul că mă strădui, jur, îmi dau toată osteneala să fiu punctuală și să nu las oamenii să aștepte după mine, dar să mor io că undeva în matricea spațiu-timp care mă înconjoară se ascunde un Grinch care îmi fură minute. Că fac pe Scaraoțchi-n patru să fiu gata la timp, să plec din vreme, să… să… și cumva, tot pe fugă ajung să fiu. Și știu că e super nașpa și nepoliticos să stea lumea după tine, dar jur că n-o fac din nesimțire. Numa din tâmpenie, că altă explicație n-am.
Eh, iar date fiind aceste două personalități ale noastre, vă dați seama cam câte scântei au zburat pe tema asta. Dar după mai mult de un deceniu de mâncat ficați reciproc, iaca a reușit conu Fritz să mă educe cât de cât, în sensul în care dacă zic, de exemplu, că te sun în 5 minute, apăi chiar sun în 5 minute. Deci, se poate. N-oi mai fi io femeia de care s-a îndrăgostit, da o versiune mult îmbunătățită sigur sunt :)))
Acu, singura chestie de finețe, din punctul meu de vedere, e să descoperi care e butonul pe care trebuie să-l apeși la celălalt, pentru a vă face amândurora viața mai ușoară. La unii funcționează comunicarea, la unii tocatul mărunt sau pisălogeala, la unii amenințările, la unii pisiceala, că deh, câte bordeie, atâtea obiceie. Dar soluții există. Iar dacă nu le găsiți, poate ar fi bine să trageți aer în piept și să vă căutați de drum în altă parte sau în alt mod, decât să stați și să acumulați nervi și frustrări care vor ajunge până la urmă să se transforme în ură și acreală. Că astea sigur nu fac bine nimănui.
Și ca să vă faceți o idee de cât de simple pot fi soluțiile uneori, vă las mai jos un screenshot al unui comentariu de pe fb. Ok, o fi treaba scrisă în glumă, dar un sâmbure de adevăr e p-acolo, pe undeva.
Adevăr ai scris! Eu fac cam tot ce spun vocile din capul doamnei mele. Și, după cum am mai spus, îmi și dă voie să fac ce vrea ea.
Comentariu beton!169
🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!17
Mai, nu stiu ce sa zic, caci la noi nu prea a fost nevoie de „educatie”. Poate si pentru faptul ca eu de tinerel faceam de toate, adica: mancare, spalat vase, dus gunoiul, spalat geamuri, dat cu aspiratorul si chiar si calcat rufe la nevoie. Asa am fost educat de mama.
Si chiar mi se pare „de porc” sa venim acasa la aceasi ora, eu sa nu fac nimic (eventual sa ma mai joc ceva pe calculator), si ea sa faca „crapelnita”, curatenie, si eventual sa mai aiba grija si de copchil. Cu atat mai mult in cazul meu, pt ca sunt acasa mai multe zile la rand, incerc sa o astept de la munca cu mancarea facuta, curatenie in casa si in curte, pus rufele la spalat si altele. Si eu, ca si @Silviu, ii citesc gandurile jumatatii mele, asa ca nu prea exista contre la noi pe etaj. Stiu, stiu, sunt aprtoape perfect, dar asta este alta poveste. 🙄😂
Pe al nostru copchil l-am „educat” in sensul asta, dar nu s-a prea prins de el (baiatul lu’ mama, si singurul nepot la bunici). Adica sa nu mint, face si el curatenie, mancare, dar cel mai bine reactioneaza cand aude vocea jumatatii lui dragi. 😂
Comentariu beton!128
Înclin să cred că ești mai degrabă o excepție decât regula. Și zic asta prin prisma a ceea ce văd și aud în jur.
Iar cel mai apropiat exemplu e soacră-mea – la care fiecare tentativă de mișcare a fiului sau soțului e parată rapid cu un „dă la mine” sau „lasă că fac/duc/pun eu”. Pur și simplu așa funcționează ea. Susținută îndeaproape și de socru-meu, care nu își ia singur nici un pai, chiar dacă paiul e la juma de metru de el. Nu. Solicită să îi fie dat 😐
De asta apreciez cu atât mai mult faptul că distinsul soț din dotare a reușit (și a vrut) să iasă din mentalitatea asta în care bărbatul cere și femeia execută. Dar mi-a luat și mie ceva să îmi dau seama că lucrul ăsta nu se va întâmpla de la sine, pur și simplu pentru că așa a văzut el în casă că funcționează lucrurile. Și că dacă vreau ceva de la el, nu e de ajuns să oftez sugestiv sau să fac precum o furie, ci trebuie să SPUN, cu subiect și predicat, EXACT ce vreau. Și vițăvercea evident 🙂
Comentariu beton!92
@(alta) Iulia, nu cred ca Emil e exceptie de la regula, din ce l-am citit pe aici e mai de moda veche, cum de altfel si eu, fac, ce vrea jumatatea exceptand facutul mancari, prefer sa fac o luna singur curatenie, spal rufe, calc si tot ce vrea ea decat o ora sa fac mancare, efectiv nu pot, chiar daca nu e cu mine(suntem plecati) tot nu fac, restaurant scrie pe mine, in rest orice.
Comentariu beton!24
@keepcalm, la mine chestia a fost foarte simplă. Am fost cel mai mare dintre frați, surorile fiind cu 5 ani și respectiv 9 ani mai tinere. Deci îți dai seama că am fost “cineva” în casă, cineva sa ducă gunoiul, cineva sa facă curat, cineva sa lustruiască pantofii, cineva să spele vasele. Asta în condițiile în care mama a fost un pic zbir cu noi, iar tata de meserie a fost “musafir”. 🫵🤷♂️
Comentariu beton!50
@Emil, eu cel mai mic dintr-o serie de 6, protejat cumva de tatal meu insa mama si frati deloc, eram cel mânat si adunat, plus ca aveam prostul obicei de a zice prima data NU la orice sarcina, asta chiar daca o faceam ulterior, m-am ales si cu, capul spar din cauza asta, acel NU uneori crea nervi celui caruia ii era adresat :))
Comentariu beton!19
Felicitări, Emil! 👏
Emil, daca cumva divorțezi, sa-mi lasi si mie nr tau de telefon. 🤣
Comentariu beton!14
Am fost și eu așa multi ani, asta e exemplul ce l-am avut în familie. Femeia face, bărbatul e servit. Așa a avut și partenerul meu exemplu. Deci n-aveam de unde să știm niciunul că merge treaba făcută și altfel. Dar, in timp, am inceput eu să mă satur, să obosesc și i-am zis. Acum face chestii și fără să îl rog eu, alteori ii mai zic. Hainele tot le aruncă prin casă, coșul e invizibil pentru el :)) Dar întinde rufe, mai și calcă, bagă vasele în mașină. Amândoi muncim, nu văd de ce ar fi diferențe, ar trebui ambii parteneri să fie implicați în treburile gospodărești. Și dupaia te întrebi de ce ajung cuplurile la divorț, sau deh, să se certe toată ziua pentru nimicuri (văd asta la ai mei). De asta, că rămân ancorați în niște obiceiuri și nu încearcă să le schimbe. Frustrarea te ajunge din urmă dacă nu faci nimic să îți fie și ție bine
Comentariu beton!45
Dap, fix așa, frustrările astea mărunte sunt cele care macină multe relații. Că se adună și se adună…
Comentariu beton!18
Buna dimineața!:)
In momentul in care „te rog, pune șosetele purtate la coșul de rufe sau, măcar, du-le la baie (nu le mai lăsa random prin casă)” nu a dat roade neam, am intors foaia. Am colectat șosetele apoi i i le-am pus în pernă – in husa adică.
A rămas și fără șosete curate și nu știa de unde vine un iz de animal mort doar pe partea lui de pat 🤪
S-a învățat minte cu șosetele.
De-a lungul timpului a mai rămas fără haine curate dacă nu erau duse la coșul de rufe. Așadar a învățat că e valabil și pt haine.
Asta e cam singura meteahnă carea scotea din minți.
Comentariu beton!120
Elena, mi-ai dat o idee fantastica, o să o aplic și eu până rămâne fără haine :))
Comentariu beton!21
@Elena, am râs cu muci 🤣🤣🤣
Comentariu beton!20
Ar fi in stare sa cumpere sosete noi decat sa le puna in cos
Comentariu beton!20
Am fost o norocoasă, și ex-ul și actualul sunt fani ordine și curățenie așa că nu exista/ă haine aruncate, coș de gunoi plin sau vase murdare, câteodată eu eram mai dezordonată. La partea cu logica și time line-ul nu eram/suntem mereu de acord pentru că avem altă ordine la importanța unor activități dar nu e cu scandal ( perioada urâtă din viața mea fost suficientă) și nu mă văd îmbătrânind într-o relație toxică, adică din zorii zilei până la culcare să fim cu nervii pe bigudiuri. Copii am doi, băiat și fată, fiu meu era prin clasa a X a când m-a rugat să nu mai gătesc pentru el că se descurcă 😁 m-a lăsat fără grai, nene, era vorba despre fripturi și șnițele că alea sunt bune calde, știe să folosească și deviceuri precum aspiratorul, mașina de spălat, cuptorul, aragazul, fierul de călcat. Fiică mea, de la 18 anișori este la facultate în UK, singură, am plâns și gătit pe Skype, WhatsApp, Face time împreună în primul an de zile iar acum știe să facă și cozonaci , mde, a ajuns la PhD, alt nivel 😂 Nu mi-ar plăcea să „uite” ce fac deja în momentul în care intră într-o relație
Comentariu beton!85
Foarte tare! 👏👏👏
Mie nu mi-a reușit sa-l „educ” ca drept dovadă ca sunt parinte singur a doi băieți.Ce imi reuseste, spun imi ca e work in progress, este sa ii educ pe băieti si am inceput cu ei de mici, cu cel mare cand a dispărut tată-su din ecuație pt ca cu nu aveam cum ca tot ce ii spuneam sfarsea prin replica ” tati a spus ca numai fraierii fac….u name it, nu bărbatul adevarat”.Cel mare stie sa faca curat, recent sa calce, isi pun vasele in masina.Cu hainele aruncate pe te miri unde e work in progress dar o rezolv prin metoda nu e in coș nu le spal si vad ca merge.Cel mic e ordonat din nascare dar nu a avut contact decat cu mine si a auzit de milioane de ori discuțiile cu fratele mai mare.Nu ii învăț din ego sau ca-s vreo mama perfectă, dar nu știu unde ii duce viața si trebuie sa fie independenți una iar iubita, sotia etc nu sunt sclave ori servitoare. Am o tinerica la mine in echipă ce marita anul urmator si se vaita ca viitorul sot nici cumparaturi de casă nu stie sa faca ca l-a trimis la Carrefour si a venit cu biscuiți si orice numai ceva din care sa gateasca nu.I-am sugerat lista si sa il invete daca vrea sa aibe o căsnicie liniștită.
Comentariu beton!70
@Aura, și eu cred că de noi mamele depinde bună starea lor generală de adulți single sau cuplu, igiena mintală, dezvoltarea/devenirea lor. Îmi doresc să nu treacă prin ce am trecut noi ca mame singure și să știe să spună stop sau să lămurească lucrurile înainte de a fi prea târziu. Mamele/femeile sunt cele care ar trebui să educe bine copiii, să nu accepte compromisuri imbecile și cutume strămoșești din perioada sclaviei.
Comentariu beton!23
@Aura, cred că ți-am mai zis, dar nu strică să mă repet – ești super tare pentru tot ce ai făcut și reușești să faci singură cu 2 băieți. You rock! 🤟
Comentariu beton!29
Al meu soț a venit deja educat din fericire. E aproape perfect, aș adăuga eu, din punctul de vedere al funcționării ca să zic așa (face curat, mancare, are grijă de copii). Facem totul împreună fără a simți asta o corvoadă. Alte bube are el dar nu le voi expune aici sau acum😁. Îmi voi educa copiii în același stil, să nu se mulțumească doar să existe lângă un partener (eu cred că și sufăr de ceva OCD pentru că efectiv nu pot suporta dezordinea sau mizeria).
Dar fostul, cu care am conviețuit 4 ani, era de groază: șosete aruncate, vase nespălate, nimic nu făcea fără aplauze sau rugăminți asidue. Din cauza acestor mici/mari probleme casnice ne certam mereu și într-un final s-a dus orice urmă de iubire (au contribuit și altele, evident). Nu a avut cine să-l învețe, mama lui era o pițipoancă old-school (doamnă aranjată dar foarte mizerabilă iar tatăl lui era prea ok pentru ea).
Mi se pare esențial ca un om să fie curat (el și mediul înconjurător). Contează și alte calități pentru partenerul de lângă mine, clar, dar peste aceste lucruri mărunte nu pot trece. De exemplu: să spele wc-ul după folosire, să pună capacul la pasta de dinți, să ducă gunoiul, să spele farfuria după ce a mâncat, să strângă masa, să dea cu o matură dacă e necesar. Din păcate am văzut multe femei mai murdare ca mulți bărbați și nu ai fi zis la prima vedere.
Comentariu beton!36
@Oana, oh, da, din păcate multe femei sunt muuuuuult mai mizerabile decât bărbații. Nu ai observat că pe la cârciumi & co, buzile femeilor sunt de obicei mult mai infecte decât cele ale bărbaților?
Comentariu beton!21
@alta Iulia. Am stat în cămin studențesc, am văzut multe mizerii produse de aceste femei care se credeau dive. Puțini bărbați am cunoscut mizerabili.
@Fritz, nu te văzui dă loc, dă un semn da că eșt bine… (scris a(na)gramat poate nu per cepe doamna…😜
Comentariu beton!61
@Costica, nu poate caci duce gunoiul! 🙄😂
Comentariu beton!57
Am plecat să duc gunoiul (și un pic la reeducare)… în județul vecin. Revin când mă intorc. :))
Comentariu beton!75
Fiț cuminț, că iese unguroaica din mine 😂
Comentariu beton!44
Soțul meu era gata educat, noi amândoi facem de toate. Deci aici chiar nu avem discuții. Face care poate când poate, nu e problemă, nu se comentează.
Singurul lucru pe care nu îl face…. Nu calcă, dar nici ca ma afectează. Mie îmi place sa calc
Comentariu beton!35
Foarte fain!
se dă următoarea problemă: ce face bărbatul după ce a dormit 4 ore, a condus 827 km (plus activități la clienți) în 22 de ore, iar apoi a mai dormit alte (aproape) 6 ore?
ƃuıʞsɐ sı ǝɥs ɹǝʌǝʇɐɥʍ :ɹǝʍsuɐ
… daaaa, fetele, acum plecăăăăm!
Comentariu beton!45
@Costica, cam mult somn. 😛 Face ce ii spune constiinta „da draga mea, vin acum”. 😉😂
Comentariu beton!18
@Emil, aia voiam să zic și eu… Ce atâta somn, lasă, că după ce mori o să tot dormi, hai, look alive și executaaaaa-rea!
Comentariu beton!18
Costică, initial credeam că ai scris in rusă. Mi-a luat ceva vreme sa mi dau seama :))
Lenea mea este atat de mare, ca mai bine rasucesc literele in mintea mea, decat sa sucesc ecranul laptopului 🙂
Super tare articolul. Da, indifirent cum e crescuta odrasla, tot se necesita un pic de educatie in cuplu. Domnul sot in dotare ajuta la treburi, nu la toate, dar ajuta. Ma ajuta de exemplu la mancare. Adica daca il rog sa taie ceapa (alteori doar ma vede si zice ca face el 😉), chiar o face. Curata cartofi, morcovi… Daca il las acasa cu odrasla, sunt sigura ca nu vor muri de foame. Ma ajuta cu vasele si hainele. Adica baga rufe si vase in masinile din dotare, sterge vase, intinde rufe. Nu calca rufe, dar nici eu nu tund iarba. Ne ciondanim ca eu nu duc intotdeauna galetusa cu compost afara, dar eu daca o fac, spal recipientul de fiecare data, el nu. Deci ne compensam pe undeva. El se ocupa de biciclete, eu de agenda comuna si cea a copilului. Ce vreau sa spun e ca unele sarcini poti sa le imparti, iar altele le lasi fix doar pentru tine sau pentru partener(a). Trebuie doar sa gasesti un echilibru in relatia in care te-ai bagat 😀
Si da domnul sot ma ajuta dar si eu il ajut. Iar cel mic isi pune hainele murdare in cos si isi duce farfuria in bucatarie la spalat. Si uneori mai ajuta la pus masa, strans masa mai ales cand vrea sa obtina ceva de la noi😁
Comentariu beton!38
Comentariu beton!22
Tonul majoritar e „ma ajuta cu… „, say mi se pare mie?
Poate sa faca de toate si sa le faca doar din orgoliu, sa nu i se poata imputa nimic, poate sa faca, sa cumpere, sa orice foar ca sa te simti ca o imbecila cand te coplesesc maruntisurilw si mai vrei sa le lasi balta…
Aici e deja nasol, toxic, simți presiune prin toți porii, nu toți avem același ritm și dacă se înfruntă orgoliile, pfff, oricum se termină urât.
Eu nu stiu ce sa mai zic. In tinerete sotul era un exemplu. Ma invidiau toate colegele.
Aspirat, spalat vase, hainele in cos, cumparaturi, gunoiul dus la termen. Acum, in afara de aspirat le face pe celelalte. Aspiratul i se pare o corvoada. Acum nu zic, si cu celelalte ma ajuta dar cand vine ziua de curatenie ori nu se simte bine, ori trebuie sa plece sau pur si simplu spune ca nu aspira. Dar daca totusi aspira ( daca nu ma simt bine) aspira superficial, asa la suprafata.
Si sa stiti ca si eu am imbatranit odata cu el. Asa ca in ziua curateniei nu mai imi simt spatele .
Poate ziceti ca daca in rest le face pe celelalte e in regula. Asa o fi dar imi raman si mie o gramada de facut. Totusi stau si ma gandesc cum ar fi daca nu ar face chiar nimic , daca ar astepta totul pe tava ca la socrii tai🥹. Asa ca voi trece cu vederea si il voi considera “educat”.
Comentariu beton!27
Strânge banii și cumpără un robot de aspirat… face toți banii din lume 🙋🏻♂️.
Comentariu beton!27
@Angela, subscriu la ce zice colegu mai sus – roboțelu de aspirat e veața mea 😍
Comentariu beton!17
Noi ne-am „educat” unul pe altul pe parcurs. Cand am dat cu pixul la Starea Civila am facut-o constient si asumat. Insa de la inceput i-am zis ca nu spal geamuri si nici nu invart sarmale😁 (nu ca nu as sti doar ca nu imi face placere).
Cel mai corect așa. Nici unul din noi nu e perfect și e absurd să avem pretenția asta de la celălalt. Cred că disponibilitatea de a te adapta e esențială.
io consider că nu politica ci căsnicia (pentru cei mai tineri, concubinajul) este arta compromisului; știț că io-s cult în cap, am și memorie da’ (vorba lu’ Stratan) numa’ nu știu unde-o țîn; așa că din străfundurile ei am să vă povestesc ce am auzit io cîndva la radio (pe pariu c-a fost la Cultural); ‘ce că pe la Sibiu, în secolul XIX, cînd doi voiau să divorțeze, îi băgau într-o cămăruță dintr-un turn; 3 zile și trei nopți; un pat, o masă, o lingură; mîncarea se primea într-o singură farfurie; ei, dacă după 3 zile de stat în condițiile astea ăia tot mai voiau să divorțeze, însemna că chiar nu mai era nimic între ei; sau, o contrer, ce era între ei era chiar periculos;
cred că-i cel mai uman și romantic lucru auzit de mine
Comentariu beton!31
dl.@costicămusulmanu, e ca-n bancurile de la Radio Erevan😀 N-a fost la Cultural, a fost la EuropaFM😁 Și-n realitate, nu erau 3 zile și 3 nopți, cum au zis la radio, ci 6 săptămâni (sau mai puțin, doar dacă declarau că s-au împăcat)😁 Localitatea-n care exista „închisoarea maritală” sau „temnița împăcării” se numește Biertan. La 1490, sașii au construit „Turnul închisoare” pentru soţii care nu se mai înţelegeau. Nu știu dacă motivul împăcării ținea de sentimente și romantism sau de faptul că, într-o lună și jumătate, li se ducea naibii gospodăria.😁 Plus că regula vremurilor spunea că, dacă se ajungea, totuși, la divorț, soţul trebuia să plătească fostei soţii jumătate din averea sa. Situația materială/financiară a fost întotdeauna importantă pentru sași. Deci exista presiunea de a ieşi afară mai repede și de-a continua mariajul.😉
Comentariu beton!44
mă văd nevoit să repet, @elenita, noi pe blogul ăsta vorbim frumos, așa că, pe cine faceț dvs. „dl”?
Comentariu beton!25
Vezi că la Biertan în curtea bisericii este o construcție separată numită „Camera de împăcăciune” unde se întâmplau lucrurile povestite de tine. Ghidul pe care l-am avut eu spunea că de-a lungul vremurilor nu s-a întâmplat să fie divorțuri pentru că-i țineau acolo până se „educau” (cred că e cuvântul zilei).
@costicămusulmanu, vă rog să-mi acceptați scuzele, n-a fost cu intenție rea!😀
@Iulia, ai niște subiecte trăznet, te felicit! Din experiența personală, pot expune două aspecte.
Soțul mi-a spus, de la începuturi, că-i lipsește complet inițiativa-n treburile casnice/domestice. Dar este un bun executant și ce-i cer, aia execută! După vreo 29 de ani împreună, pot spune că a avut perfectă dreptate. Ne-am înțeles și ne înțelegem de minune în materie de probleme gospodărești.
Ca mamă de trei băieți, nu știu ce să mai cred, apropos de modul în care-i formăm. Toți sunt crescuți de mine. Cei mari gătesc din pasiune, spală, calcă rufe, fac curat, duc gunoiul și nu consideră că există treburi exclusiv feminine în gospodărie. Cel mic e jale. N-a purtat niciodată încălțări cu șiret pt că nu știe să facă o fundă. Mănâncă doar pâine feliată sau tăiată de altul pentru că îl bate cuțitul. Oricât m-am străduit să-l implic, responsabilizez, uneori chiar să-l pedepsesc, nu s-a prins nimic de el. Având și o soră geamănă foarte protectoare și mămoasă, care-i împerechează și-acum șosetele și-i pune fularul, la 21 de ani știe doar să apese butonul cuptorului cu microunde. Asta dacă-i mâncarea deja pusă-n bol. Altfel, stătea și nemâncat, fără să-i pese. Acum își comandă mâncare, dacă n-are cine să-i pună. Muncește din anul II de facultate, face programare și-mi spune mereu că mă stresez inutil pe subiect. Că el câștigă deja și va câștiga suficient, încât, pt partea lui de treabă-n cuplu, să plătească pe cineva s-o facă. Taică-său a încercat inclusiv să-l mituiască, atunci când era mai mic, doar-doar va pune și el mâna pe ceva. N-a fost chip. Așa că ne gândim cu groază la ce înjurături ne vom lua de la cea care-i va fi parteneră, considerând că noi l-am învățat așa.🙄 Dacă aveți vreo idee care să ajute-n problemă, vă sunt recunoscătoare!
Comentariu beton!54
@elenita, o perioadă de locuit singur l-ar cam ajuta, unde să plătească facturi, să facă curățenie, să găsească… fără să îl ajute nimeni. Ori se va da pe brazdă or îl vor mânca șobolanii…
Comentariu beton!20
@Elenita, cum zice @BaGheRa. fie face el, fie plătește pe altcineva să facă. și atunci vede efectiv cât trebuie să scoată din buzunar pentru ca altcineva să facă curat suficient de des, pt dus inclusiv chiloții la curățătorie, pt mâncare zilnic, etc, chestiile mici și zilnice, dar pt care cheltuim totuși o grămadă de timp și energie.
@BaGheRa, @Ady ziceți?😀 Așa am sperat și noi. Locuiește deja cu soră-sa în capitală, de trei ani, de când au plecat la facultate. Facturile – direct debit, prin bancă. Menaj – tanti Virginia, 3 zile/săpt. Gătit – comandă mâncare, când e soră-sa plecată, chiar dacă are-n frigider mâncare (ca să nu spele sau strângă masa). Totul din banii lui, financiar nu mai avem control (câștigă deja dublu față de mine, student fiind)🤷♂️ El rămâne-n capitală și-n vacanțe, fiind angajat de-un an și ceva. Șobolanii nu-l mănâncă, ne-am convins de asta. Găsește soluții, dar el nu pune mâna pe nimic în casă. Cu excepția calculatorului, pe care-l îngrijește cam cum l-am îngrijit eu, ca mamă….Nimic altceva nu contează.😔
Comentariu beton!42
Elenita, e ok dintr-un punct de vedere și din altele nu. Cunosc n asemeni lui. Statul pe scaun prea mult și lipsa mișcării duce la probleme de sănătate destul de serioase. Câștigă de la 3000 la 12 000. Euro. Dar sănătatea se duce. in 10 – 20 de ani de stat pe scaun. Și e o muncă de uzura, greu să ieși pensionar din acest job. Așa că e mai bine să găsești un echilibru și dacă tot lucrezi de acasă preponderent, sa mai miști una alta prin casa. Asta daca nu ești genul ahtiat pe sport și iron man.
Eu am doi frați, amândoi au făcut și încă fac treburi împreună sau în completarea celor făcute de soțiile lor, le așteaptă cu masa pusă ( și gătită mâncarea de ei), pun la spălat, reparații prin casă, tata nu făcea nimic, aducea bani în casă și atât, mama casnică se ocupa de toate începând de la cumpărături, pregătiri pentru toamnă/iarnă, școală, găsit meșteri pentru reparații, totul, se trezea prima și tata avea micul dejun deja pregătit, seara se culca ultima. Mie mi s-a părut sclavie mascată, plus tata nemulțumit tot timpul pe principiul „dincolo era mai ieftin/bun” plus tensiune de o simțeai și în somn.
Comentariu beton!38
Ce trist pentru mama ta… Dar, din păcate, văd și eu asta în jur. Și tot din păcate, nu numai la cei de vârsta părinților noștri 😔
Comentariu beton!18
@adriana, ce povestești tu acolo este sclavie și nici măcar nu e mascată. Într-adevăr, de la o soție casnică m-aș aștepta să facă în casă mai multe decât mine, dar în niciun caz totul. Am avut vreo 3 luni in care soția a fost șomeră și a considerat de la sine înțeles (ea, nu eu) că, până își găsește job, „casa e jobul meu”. Așa că în perioada aia eu nu prea am știut ce înseamnă munca in casă. Totuși, cumpărăturile le făceam împreună (sau numai eu, cu listă), copilul in parc îl scoteam împreună (dacă avea chef de mișcare, dacă voia să se odihnească îl scoteam eu), curățenia mai serioasă o făceam împreună. Reparațiile prin casă au fost întotdeauna treaba mea, dacă mă depășesc, eu sunt cel care trebuie să găsească meșter și să rezolve cumva problema. După câțiva ani, s-au inversat pentru câteva luni rolurile, fiind eu șomer. Așa că a devenit jobul meu casa. Și nu mi-a picat rangul. Tot bărbat am rămas 🐔
Comentariu beton!50
Mie mi se pare trist cum bărbații trebuie „educați” să facă niște lucruri elementare. Eu refuz sa fac pe mămica sau sa cicălesc. Nu faci, pa. Eu vreau sa fiu cu un adult funcțional. Sfat: căutați bărbați care au locuit singuri o perioada mai mare de timp și când mergeți pe la el fiți atente la cat de curat și ordonat e locul. Vedeți cât de capabil e sa se descurce singur și dacă nu prea e puteți părăsi relația fără jenă. Viața e prea scurta că sa te certi pe treburile casnice.
Comentariu beton!44
Aolo, dar ce să cauți acasă la bărbați singuri? 😛
🤣🤣🤣🤣🤣
@Hellen: pot spune același lucru despre femei. La ultimele două, când am văzut în ce cocini trăiesc mi-au stricat zilele cu pricina.
La mine, în schimb, e lună și bec. Bine, e drept că io n-am covoare, covorașe & shit. Femeia care-mi va propune „un covoraș aici, unul acolo” va zbura pe geam cu ele cu tot.
John, zboară pe covoru’ fermecat 🤣
@Sonia: aia bistoș. 🤣🤣🤣
Io am o problemă cu „educatul” ăsta al partenerului.
Pe mine m-a luat nevasta gata educat la „școala aspră a Partidului”, dacă mai știe cineva expresia asta. În afară de gătit, făceam orice. În cinșpe ani a reușit să mă educe să nu fac mai nimic. Orice fac nu e bine, așa că am redus activitățile de care mă ocup la mâncat și meșterit prin casă. Evident, nu îmi las boarfele (de spălat} aruncate peste tot, poate că mai rămane câte un pantalon pe un cap de scaun, dar pentru folosirea lor in imediata perioadă de timp.
Floarea vieții mele vrea să le facă ea pe toate si apoi ne reproșează (copii:F17, B13) că „fără mine v-ar întinde câinii”
Am incercat sa îi spun despre delegarea de competență, de sarcini etc, dar pana nu trece cu mana ei prin toate, nu e bine făcut.
Asta atrage de la sine întârzieri la activități și eu sunt punctual ca Fritz, adica nu ne jucăm de-a promisiunile. Inutil să precizez că iau foc dacă plecăm mai tarziu (in general cam o oră)
Spre exemplu acum stau în moțu’ patului pentru ca am comentarii importante de făcut la articolu’ lu’ Julea și o voi ruga să facă o cafea (evident, mie nu imi iese bine, așa că face tot ea), măcar o face… amară, vorba lui Sorescu.
https://versuri.thirld.com/marin-sorescu/am-zarit-lumina/
Comentariu beton!39
@oldjohn, a’ meu are alta abordare: nu asteapta sa zic io ceva, zice el dinainte ca „oricum tu faci mai bine!”
asa ca la noi functioneaza un stil personalizat: in casa eu, pe-afara el.
tocmai m-a sunat sa-ntrebe ce fel de ulei e spornic? sa ia si el vreo sticla-doua? da’ vine mai tarziu, ca se duce sa-mi schimbe cauciucurile la masina.
si sa fac eu mamaliga, ca se duce el sa faca gratarul (afara, bineinteles!)
de-aproape 35 de ani functionam asa, ce rost are sa-ncerc sa-l schimb?
Comentariu beton!24
@OldJohn, mai sufăr și io uneori de sindromul ăsta de „las că fac io, că așa cum fac io nu face nimeni”. Și dupaia mă apucă văicăreala că nu mai pot… Atunci îmi dau singură doo șuturi în derier și mă trezesc la realitate.
@moatza, și la noi cam tot așa – nici el nu dă cu aspiratorul (bine, dacă rămâne singur cu copilul acasă, de exemplu, nu-i mănâncă gândacii), nici eu nu tund iarba, nu adun frunze, nu duc mașinile la spălat și tot așa. Diviziunea muncii 🤷♀️
Comentariu beton!17
@ moatza.
Evident că afară e in majoritate treaba mea. Doar n-o pun pe ea să schimbe cauciucurile sau să taie lemne cu drujba. La greblat/tuns iarba mai facem cu schimbul că e tare mult și nu pot pune robot din cauze geografice.
Bine că nu e nevoie să spălăm mașinile decât odată la doi ani ca nu prea e praf.
Ce îmi place cum scrii! 😊🤗
Comentariu beton!15
Mă bucur 🥰
Uf, cand voiam sa scriu si eu ceva, hop soacra la telefon….45 de minute. Si eu care speram ca dupa ultima convorbire s-a suparat pe mine.
Deci, problema e asa…cand se formeaza un cuplu, el spera ca ea nu se va schimba niciodata, ea spera ca e cea menita sa-l schimbe pe el. Amandoi se inseala. 🙂
Totul e chestie de comunicare si temporizare. Fetele, baietii e niste fiinte simple, cu gandire liniara, pauza multitasking, nuante si din astea.
Vrei sa faca ceva…nu incepi cu „Draga, poti sa …activitatea X…?
Va raspunde „Da, draga, pot.” Ca doar e barbat, ce dreaq, normal ca poate. Va face chestia respectiva?
NU.
De ce?
Deoarece nu i-a cerut nimeni sa o faca, a fost doar intrebat daca poate.
A raspuns? Da. Subiect incheiat.
Solutia e simplitatea, „Du, draga, gunoiul.” Punct, nu tatonari, nuante, sa vedem daca ghiceste ce-mi doresc si din astea, ca nu e telepat amaratul.
Asta ca si forma, sa vedem temporizarea.
Daca incepeti cu „Draga, stiu ca astronomia e pasiunea vietii tale si in urmatoarea ora se va transmite live cum ajunge prima misiune cu echipaj uman pe Marte, dar m-am gandit ca am putea mai bine sa rearanjam mobila in dormitor…”, cauza e pierduta.
Solutia e sa strecori soparla, chestia nasoala, chinurile Golgothei langa una faina. Ideal intre doua faine.
De genul: „Uite o bere rece, cand o termini, trage o tura cu aspiratorul prin casa si iesi si tu la un pescuit, sa te aerisesti…”
Functioneaza. Garantat. 🙂
Ce trebuie sa stie un barbat pentru armonie in cuplu? Un singur lucru, cand sa faca pe mortul, sa nu miste, clipeasca, respire.
Atat pentru azi, trebuie sa finalizez supa de pui, sa trag cu aspiratorul, sa dau cu mopul, sa aspir masina ei, sa comand deserturile de Craciun, sa iau ceva cadouri, sa intind prima tura de rufe si s-o bag pe a doua in masina. Si s-o recuperez pe stapana inimii mele de la aeroport in seara asta. Joc de glezne. 🙂
Comentariu beton!67
😂😂😂 chestii simple de supraviețuire
Comentariu beton!14
Un bărbat liniar nu vorbește 45′ cu soacra la telefon😜
Comentariu beton!25
Nu vorbeste, asculta. 🙂
Comentariu beton!59
@Nemo, cred că ai putea scoate bani serioși dacă ai publica treburile astea sub formă de „mic îndreptar pentru tineri căsătoriți”. Plus că ai salva numeroase relații viitoare. M-ar fi ajutat și pe mine acum 10 ani, ne-ar fi scutit de multe certuri stupide.
Comentariu beton!27
Iulia, mersi de aprecieri, dar din pacate nu sunt eu cel care a inventat roata. 😂
Toata literatura e deja pe piata, eu doar le compilez. 😋
Baza ar fi cam asta : Florence Littauer – Personalitate PLus, seria cu Marte si Venus de John Gray, Allan Pease – Limbajul vorbirii. Pentru problemele de zi cu zi, e arhisuficient.
Dar sa nu-ti inchipui ca e suficient sa le stii pe de rost, chiar si asa ne mai vine din cand in cand sa ne strangem de gat. 🤣
Vorba ceea, la noi in familie nu s-a discutat niciodata de divort. De crima, da. 😁
Comentariu beton!48
@nemo pe principiul bancului. Soția îl sună pe soț.
– Poți vorbi?
– Da.
– Atunci, ascultă…
Comentariu beton!54
Maxim.
Pe mine, ca sot, m-a ajutat mult cartea „Femeile sunt de pe Venus, barbatii sunt de pe Marte”, cred ca e un must read in orice tip de relatie ai fi, cu atat mai mult casatorit. (se gaseste si la liber scanata pe Google).
Fiind inginer de meserie, am un pic de OCD si sunt destul de autocritic, si in general jobul chiar influenteaza relatiile cu cei din jurul tau..
Totusi sunt persoane, printre care si eu, care chiar au nevoie sa fie impinse de la spate, macar o perioada ca sa zicem asa, pana incepi sa faci de la sine unele lucruri, atunci cand vezi ca il deranjeaza pe celalalt, e clar ca e vorba despre compromisuri si de a avea un pic de vointa de a iesi din zona de comfort (lene)
Comentariu beton!25
Da, compromis fără a renunța la cine ești tu și dorința de a te schimba, de multe ori la chestii mici, dar care pentru celălalt contează enorm.
Comentariu beton!14
Da, fiecare trebuie să facă mici compromisuri, nu ai cum altfel. Și bărbații sunt setați să nu priceapă aluziile. Deloc. Și e ok să le spui pur și simplu clar ce vrei decât să stai plină de nervi că nu a priceput ce i-ai sugerat și nici nu pricepe de ce te-ai supărat așa de tare. Dar „educația” asta de mici compromisuri fiecare nu poate rezolva probleme mari, esențiale. Alea dacă sunt sau dacă apar nu se rezolvă cu mici compromisuri, altfel unul sau amândoi sunt victime și relația devine toxică. „Marea educație” nu prea se poate face, mai bine pleci sau nu te bagi deloc. Nu există rezolvare amiabilă pentru alcoolism, violență, înșelat, nepăsare. Doar ieșire din relație. La noi a mers educația „mică” și micile compromisuri să ne suportăm reciproc.
Comentariu beton!23
Păi ai ajuns prea departe la
„alcoolism, violență, înșelat, nepăsare”
Nu cred că asta era intenția Iuliei 🤔
Nunu, chiar nu despre asta e vorba. Alea sunt chestii dincolo de nivelul NASOL, alea deja sunt tragedii, din punctul meu de vedere și nu despre asta era vorba. Ci fix despre astea „mici”. Dar care, picătură cu picătură, se pot aduna în ditamai balega…
Comentariu beton!15
@Siami Hmm, e oarece adevăr în asta cu aluziile. Nu că genul masculin e setat să nu priceapă, dar realmente e pierdere de vreme, în sens că la ce ar folosi să sugerezi, s-o iei de departe, pe ocolite, voalat etc. Suntem direcți/fără menajamente între noi și fără să fi făcut armata și nu ne ofuscăm, vai de armata cu femei ofițeri să vorbeasă așa, aluziv și nu ca Sgt. Hartman (Full Metal Jacket). E normal să gândim fiecare în felul nostru, să avem preocupări diferite și de unde să nimerim aluziile?
Referitor la pilda cu dusul gunoiului: ieri (04.12) am revenit în Germania din România. Am adus colegelor rusoaice ciocolată Rom, apreciată la justa ei valoare, și ele s-au bucurat că a venit moș Nicolae și să văd că toată săptămâna cât am lipsit a fost vreme nașpa și că n-au putut duce gunoiul …
Funcționează pe jumătate și în sens invers, adică și masculii sunt capabili de aluzii, chiar fin-finuțe, dar rareori se întâmplă că femeile să acționeze când li-se spune direct, și bineînțeles că nu e nimic de înțeles din aluziile masculine.
Cealaltă parte, cred că ține de alt nivel.
N-a fost niciodată nevoie să-l educ, s-au ocupat socrii mei de asta și au făcut-o minunat. Mie nu-mi place să gătesc. Lui, da. Lui nu-i place să se ocupe de curățenie – fără să fie dezordonat, mă refer la chestii gen dat cu aspiratorul, spălat băile, bucătăria etc. Mie-mi place, îmi pun o muzică antrenantă și baletez prin casă cu aspiratorul și mopul.
Așa că el gătește și eu fac curat și e un aranjament care pentru noi funcționează foarte bine.
PS: de Crăciun, fac sarmale (eu). Pe muzică de Wagner. Sounds legit, e o activitate eroică 😀.
Comentariu beton!39
daca-i eroica, atunci trebuie sa alegi Beethoven 🙂
Walkiria părea cumva mai adecvată momentului :)))
@Greta, aplauzele mele pentru socrii tăi!
Foarte frumos ai scris, așa cred și eu, că împărțirea treburilor domestice se discută și funcționează diferit pentru fiecare cuplu, că doar nu suntem compatibili cu toată lumea.
Personal, după experiențele avute, îmi e clar că nu mă mai interesează “proiectele”, cu terapie am ieșit din tiparele greșite (conform celor din familie, că, na), nu mai salvez, nu mai schimb și nu mai lupt. Să fie sănătoși cu cine îi acceptă așa, că sunt destule femei care au și job cot la cot cu bărbatul și mai și gătesc, fac curat, au grijă de copii, dar eu nu sunt aia. Fiecare sac cu petecul lui, al meu dacă va mai fi vreodată o să fie un bărbat matur și inteligent, care să mă trateze ca partener egal, nu ca pe o slujnicuță. Dacă nu, nu.
Comentariu beton!29
Am mai spus pe aici, sunt perfect capabil să fie nctionez autonom, ba chiar pot avea grija și de alții (gen copii sau bătrâni) din toate punctele de vedere. Nu a fost nevoie sa o educ pe distinsa doamnă, ea pe mine insa da. Să vă explic mai în amănunt. Da, mă descurcam cu toate treburile casnice și altele pe lângă (gen, mici reparatii prin casă, chestii din astea) , dar…DAR…am o problemă cu procrastinarea. Parca as fi frate cu big boss dă pă blog, nu alta. I mean, văd că gunoiul e plin sau sunt vase in chiuvetă, dar îmi zic „lasă…că fac mai încolo”…și, uite așa, ajunge să se umple chiuveta și să aibă vârf gunoiul. Evident, sunt conștient că vasele nu se vor spala singure, și că „mai încolo” voi avea doar și mai multe vase de spălat și posibil mai puțin chef, dar… ăsta sunt. Doamna s-a prins că funcționează vorba bună. Gen…speli și tu vasele ACUM? Sau duci te rog gunoiul acum? Partea magica e „acum”. In rest nu au fost probleme de ciorapi aruncați prin casă, coș de rufe ignorat, etc
Comentariu beton!36
Aoleu, să nu citească Fritz p-aici, că dacă începe să dea din casă, o să vă schimbați radical părerea despre mine 🙈
Decât atâta zic: atunci când s-a împărțit procrastinarea, ce ați mai apucat voi au fost resturi, grosu l-a luat sora voastră, aici de față! 🙄
Comentariu beton!31
@Mircea io cred că Chieftain-ul de aici se alintă cu procrastinarea, dacă socotim bancurile cu molcomitatea ardelenească și iuțimea olteană. Dovada e sora noastră @(alta) Iulia!
Păi, și pe mine mă doboară procrastinarea, dar din anumite motive obiective de soț grijuliu și tată model tre’ să joc comedia cu abnegație.
@ BaGheRa,@(alta)Iulia sa nu credeți ca nu am încercat și cu robot. Am, dar nu prea sunt mulțumită de el. Nu este nici unul foarte scump dar nici de colo, cel mai mai ieftin . Într-o camera am un covor mai gros, urca greu sau deloc și oricum nu aspira ca și cel clasic mânuit de mine. Sa nu mai spun de mop. Tot eu sterg mai bine.
Asta e, la noi, cei mai trecuți, doar ce facem noi e bine.
Dar îl țin pe când chiar nu o să mai pot, atunci va fi ideal. ☺️
Da, nu mă pronunț la capitolul covoare, că noi nu deținem așa ceva din motive de că nici nu ne plac și deoarece… câini. Și decât să mă chinui să scot praful din covoare, mai bine numa de pe parchet și gresie. Și la astea se descurcă bine doamna Tanța (așa o cheamă pe roboțica noastră 😁)
Comentariu beton!16
@Angela, nu am persan acasă dar la covorașul pe care îl am este parfum. Dintre toate treburile pe care trebuie să le fac acasă, curățenia mă omoara cel mai tare. Cei mai bine cheltuiți bani ever…
Io am nimerit un Prâslea cu doua surori mai mari. Ce-i drept locuia singur de vreo 3 ani când l-am “adoptat” dar in scară cu mama lui care asigura intendența.
Nu prea ii vorbeau chestiile din casa, in afara de ordine in care excelează. La mine ordinea e mai mult la stilul smuls, eu sunt mai artistă 😁
Daaaar, după ce ne-am mârâit și ciondănit o perioadă, ne-am pus și am discutat cine face ce. Și surpriza, funcționează in 90% din cazuri. Trebuie să spun ca mama și surorile lui i-au tăiat scurt orice tentativă de a se plânge de asuprirea la care e supus 🤣
Ce nu facem nici unul e călcatul. In general avem haine cât mai neboțibile, iar pentru excepții exista pressingul.
In rest la popotă e care apuca, la meșterit sunt eu că el sigur face numai degete pe jos dacă e ceva, la curățenie e el și doamna tanti și in general când mai e câte ceva de făcut nu e ca unul sta cu berea și fluiera la celălalt.
Numa pisica n-am reușit sa o educam… Iese pe afara, dar isi face nevoile doar in casa la litiera 🤣
Comentariu beton!19
Hop și eu cu lauda că al meu e minunat și extraordinar (meritul nu-mi aparține în totalitate 😉), că de-aia nu apucai să scriu până acum că el aspirat și curățat baia, eu șters praf și alte cele mărunte, vorba cântecului: communication is the key! Că toți avem chestii care nu ni se leagă de mâini, e clar, dar cu oleacă de discuții (care implică uneori și uși trântite, cratițe troncănite, tacâmuri scuturate toate la momentul oportun), multe se pot rezolva 😁
Comentariu beton!17
Terapeutul de cuplu:
– Te simti dominat de sotia ta?
Sotia:
– Nu, nu se simte!
Comentariu beton!39
Trebuie sa ți dau dreptate, după certat la cuțite comunicarea e Sfânta…are chef sa facă ceva ,fa draga cât vrei … cumpărături când trebuie sau una alta. Pe fiemiu am început deja sa l educ da e cam îndărătnic… Dar decât sa ma înjure viitoarea nora mai bine educ eu de acum
Comentariu beton!13
Mulțumesc si pentru articolul ăsta, Iulia 😻 am râs la Hubba Bubba și la Grinch care fură minute 😁
Ești tare! 👍
Iulia, citind articolul tau, am avut un deja Vu că zilele trecute le citeam fetelor punguța cu doi bani. Cei/cele ce citesc pe aici vor fi tentați să facă că baba din poveste. Ar fi interesant sa aflam cum se petrec lucrurile și la cuplurile cu 2 bărbați dau 2 femei. Cine face ce.;)…sau la cele unde bărbatul 3 mult mai ordonat decât femeia și rezolva toate cele enumerate mai sus de doamne.
Al meu e mult mai ordonat decât mine. Eu sunt așa mai creativă 🤣 A nu se înțelege ca stăteam pe un morman de chestii înainte.
După ce am discutat ca niște adulti ce ne pretindem, s-a ajuns la compromis. El nu ma bombăne și eu încerc sa mai pun chestii la locul lor. In spațiul meu propriu aka dressing și sertarele mele de la birou încă nu stau hainele și creioanele aliniate ca la parada militară de 14 Iulie. Iar inchisul ușii de la dressingul meu pe motiv de pisica curioasa a ameliorat multe chestii 😁
De educat merge când e în faza aia de blegeala și fluturi în stomac, bla bla, pe urmă, amin…îl ai cum îl înveți.
Nu pot face casă bună cu o femeie dezordonată și care nu știe să gătească, că asta-nseamnă că totu-i vraiște-n capul ei. Nu am pretenția să fie cu organizarea la nivel OCD, dar nici praf și pulbere. Undeva la mijloc.
Asta cu nedusul gunoiului mi-a dat eroare de program. Dar no, fiecare cu fetișurile lui. 🤭
Azi dimineață nu aveam somn și butonam tv-ul când am dat peste asta:
https://www.imdb.com/title/tt0236493/
Pe la final se enunță întrebarea:
– Dacă iubești pe cineva cu adevărat, și nu merg lucrurile tot timpul cum trebuie, când îi spui că totul s-a terminat?
– Niciodată!
Mă rog, Julia Roberts nu era supărată că nu i-a dus gunoiu Brad Pitt 🙂
Cata vreme am locuit doar noi doi, nu ma deranja sa ma ocup de tot prin casa pentru ca aveam timp si faceam mai bine (da, se poate spune ca am sindromul ALA). Dar de cand cu copilul, ma deranjeaza ca nu face nimic. Am incercat sa deleg unele sarcini si le face dar doar daca ii spun. Si din pacate nu e de ajuns. Pentru ca sarcina mentala tot mie mi se adauga. As vrea sa isi poata alege 3-4 sarcini si sa le faca independent. De exemplu, sa mi se para ca gunoiul dispare singur. Sau ca sapunul lichid nu se consuma niciodata. Ceva, orice, dar sa fie de la cap la coada.
Nu ma cert, nu am facut-o niciodata. Nu consider ca ridicatul
tonului sau trantitul usii ajuta la ceva. Am facut efortul sa spun de mai multe ori. Acum nu mai spun nimic, ignor complet. Sta pe canapea sau in dormitor toata ziua, nicio problema. Eu imi traiesc viata cu copilul. Daca imi vorbeste, raspund sau dau buna ziua cand vin acasa dar in rest e cam
tot. Pur si simplu nu imi vine sa fac altceva, atat imi inspira. Nu am sentimente de ura sau altceva negativ. Doar ca nu am’sentimente deloc.
Inca nu pot divorta pentru ca nu vreau sa imi plimb copilul intre doua case la fiecare doua saptamani, cu doua stiluri
de educatie diferite. Poate decizia asta va fi mai evidenta cand copilul va mai creste.
Admir energia si eforturile celor care spun si incearca sa « educe » si le urez succes
Se numește căsătorie de conveniență sau să te afli-n relație ca să nu fie degeaba.
Scuză-mi sarcasmul, dar ți-ai făcut-o cu mâna ta. Sunt convins că așa a fost tot timpul, dar tu ai crezut că poți să-l schimbi. Cea mai mare greșeală.
Ana, un sfat nesolicitat, dar poate nu e prea târziu dacă doar astea sunt problemele. Terapia de cuplu ajută foarte mult, în cazul meu era fix ce descrii tu, dacă îi spuneam să facă ceva, făcea, dacă nu, nu, inițiativă zero. Și ne-a pus terapeuta la un moment dat să facem o listă cu absolut tot ce e de făcut în casă, apoi să împărțim echitabil. A ieșit inițial cu frustrare și nervi când a văzut câte trebuie să facă, am și râs când s-a mirat că plita se spală după ce gătești, că doar e mereu curată, dar a funcționat. Din păcate, într-un final tot la divorț am ajuns, că erau mai multe, dar partea asta administrativă a traiului în comun s-a rezolvat complet în câteva ședințe.
Eu nu duc gunoiul decât dacă sunt singură acasă și nu este altcineva. I-am explicat soțului din dotare de când ne-am mutat împreună că eu am sechele din adolescență cu melodia celor de la „Sarmalele reci” – „Violeta duce găleata la gunoi ….” Toate bune după.
Perfect de acord cu comunicarea lucrurilor care te deranjeaza. Cu conditia sa vrei si sa vrea si celalalt sa se schimbe ceva in urma comunicarii. Din pacate, la primul sot, nu a functionat comunicarea. Era degeaba, cred ca avea dopuri in urechi. Dupa ceva ani mi-am dat seama ca e inutil. Faceam eu. Am avut si exemplu negativ lasat de maica’mea care facea ea in casa. de toate desi…de la serviciu venea mai tarziu decat tata. Taica’miu nu facea nimic. Pana a murit mama maximul pe care il facea era sa se duca la piata cu lista si sa vina cu unele produse necorespunzatoare, de maica’mea se umplea de nervi instant. L-am banuit de multe ori ca facea special ca sa nu mai fie trimis nici aici. Si exemplul asta mi-a fost „reazam” ca sa zic asa, niste ani. Pana mi-am zis singura ca ce mama naibii? Asta plus altele au dus la hotararea de a divorta de primul sot. La final imi tot spunea ca sa ii spun ce m-a deranjat de vreau sa divortez dupa 13 ani. Pe bune?! I-am amintit ca i-am tot spus si ca intre timp mi s-a luat. Mi-a promis ca se va schimba. Nu mi-a pasat. Am divortat. Ma lupt cu fi’miu sa faca si el cate ceva prin casa, nu mi-a iesit prea bine pana acum. Aud insa cand mai merge prin vizite, cat de minunat este, cum spala vasele, cum strange dupa ce a mancat, cum nu isi lasa lucrurile insirate si ma intreb daca e vorba despre fi’miu, intr-adevar. Se pare ca este, deci ceva – ceva…ajunge la el, doar ca acasa, probabil sa nu ma simt pierduta in spatiu, daca tot am scapat de taica’su, il revanseaza el, nu e clar de ce acasa trebuie sa stau cu gura pe el ca sa faca chestii normale si obisnuite gen o curatenie, un dus gunoiul, spalat vasele, etc. Imi doresc ca la casa lui se se comporte ca un om, nu ca un nesimtit ordinar! Pentru binele lui si al familiei pe care o va avea!
Buuun articol!
L-am educat așa: 2 mâini amândoi- bifat, 2 picioare amândoi- bifat, 2 creiere amândoi- bifat… atunci amândoi putem face treabă, da? El nefăcând nimic acasă la părinți… acum faceee ( și sunt fo 30 dă ani!!!). Între timp cu ajutoare: mașină de spălat vase, aspirator roboțel, etc., dar face… și se pricepe și la bucătăreală. Bun băiat! Cu ciorapii în coș nu-i prea iese mereu, dar… nimeni nu-i perfect!🤣🤣🤣
Cam facem treabă împreună de cele mai multe ori.
Și, da, totul este cred de cum pornești la începutul relației, apoi e mai greu să schimbi obiceiuri vechi.
Ooooo, da
Par example – a mea jumatate a crescut intr-o familie in care doamna S face absolut toate treburile casnice, in timp ce domnul S sta tolanit pe canapea (ocazional duce gunoiul la pubela cand i se solicita). In rest domnul S nu face absolut nimic.
Buuun – amu eu am crescut intr-o familie in care se petreceau lucrurile cam taman invers – tata facea tot in casa, mama … sa spunem ca isi dorea altceva de la viata
Eeeeh, la noi acasa fiecare face ce apuca – daca eu gatesc, el face smotru prin casa, daca eu ma apuc de spalat perdele/draperii el spala geamurile. Bineinteles ca in primii 3-4 ani nu era asa – pana cand am stat de vorba la un pahar si i-am explicat ca eu ii sunt sotie, nu sclava si normal ar fi sa ma ajute si el in casa.
Vreau sa va spun ca dupa acea discutie (de acum vreo 14 ani) si-a dat seama ca de fapt unele lucruri de facut prin casa chiar il relaxeaza (mental vorbind) si de multe ori ma trimite in oras cu fecioru doar ca sa poata face singur diverse activitati casnice.