Guest Post by Ana R.   

Lumea noastra este astazi impartita in doua: o parte preocupata exclusiv de consum si care nu pune pret pe viata privata a cetatenilor si a doua parte, care considera ca o zi (sau doua) pe saptamana, de sarbatoare si odihna, ofera tuturor mai multa relaxare.

Cand am ajuns in Germania eram extrem de frustrata pe motiv ca nu puteam sa merg la cumparaturi duminica, asa cum faceam la noi. Cand inclusiv noaptea puteam sa ma plimb prin magazine.

Dar aici, la nemtalai, Biserica Catolica are o mare influenta asupra societatii. Ei sunt cei ce au impus sa nu se alinieze noilor tendinte consumiste si sa pastreze Duminica zi de sarbatoare pentru toata lumea, chit ca s-au facut mari presiuni din partea mediului de afaceri. Pe considerentul ca atunci cand oamenii sunt relaxati, odihniti si petrec mai mult timp in cadrul familiei se creeaza un mediu propice pentru concentrarea necesara unei noi saptamani de munca. Si, implicit, creste eficienta.

Prin urmare, duminica este absolut tot inchis pe aici. Gasesti deschise doar benzinariile si la „paine”, pana la ora 14.00. Mai sunt sanse sa gasesti cateva shaormerii deschise, in mijlocul orasului, pe langa barurile de streptease (cica li se face barbatilor extrem de foame, dupa ce ies de acolo).

In frustrarea mea, plina de dorinta neimplinita de a ma duce in mall duminica, comentam ca nemtii astia sunt niste inconstienti. De ce naiba nu pricep ca si economia creste cand oamenii mai au inca o zi la dispozitie pentru cumparaturi?
Pana s-a saturat jumatatea (al carei nume il port) de lamentarile mele si mi-a explicat sa nu ma mai gandesc doar la dorintele mele. Sa realizez ca si ceilalti oameni au dreptul sa aiba o zi libera pe saptamana, in care sa se relaxeze impreuna cu familia. Si atunci, orice ai avea de cumparat, trebuie sa te organizezi in asa fel incat sa reusesti sa cumperi in celelalte sase zile ale saptamanii. La o astfel de perspectiva a lucrurior nu ma gandisem si mi-a fost un pic rusine de trairile mele egoiste.

Asta pana intr-o zi cand, insarcinata fiind, doream neaparat ceva dulce. Dar stiti cum? La modul primordial si impetuos necesar. Intregul univers devenise acru si amar in jurul meu. Cu o privire de leoaica, in apararea dorintelor puiului ei, mi-am indreptat atentia catre sotul care stia el atat de bine cum e cu timpul, relaxarea, familia si alte bla-bla-uri debitate pe vremea cand nu eram gravida. Si i-am explicat pe un ton destul de convingator ca din pamant din piatra seaca trebuie sa sa scoata ceva dulce. Ah si i-am sugerat si ca ma doare in cot ca e sambata, ora 11 noaptea. A incercat saracul sa faca o lista cu posibilele dulciuri de la benzinarie si pe un ton mieros spera sa impace trio-ul familial: eu, el si bebe.

Soarta nu i-a suras in acea seara, pentru ca mama viitorului lui plod nu dorea nimic din lista expusa. Ciocolata? Sa nu te-aud. Inghetata? Priviri ucigase din partea mea. Biscuiti? Biscuieste tu! Bomboane? Tu vrei sa-mi iei ceva bun sau sa ne certam? Intr-un final, dupa indelungi dezbateri in care am refuzat orice propunere venita din partea lui, am decretat ca imi doresc baclava. Nu mi-a pasat de privirile stupefiate si apoi rugatoare. Pentru ca singura varianta de a o cumpara era in centrul orasului, fix pe langa barurile cu pricina. Drumul pana acolo dura cam o ora, dus intors. Marinimoasa din fire (si punandu-i in vedere ca sambata la ora aia nu este cine stie ce trafic) i-am acordat 30 de minute, sa vina cu baclavaua in dinti.

S-a intors in 35. M-am infipt in baclavaua la care poftisem cu atata nesat si cu gura plina si mierea scurgandu-mi-se pe barbie, l-am intrebat pe cel mai „dulce” ton posibil: cum a fost la striptease in alea 5 minute? 🙂

Oare cum e mai bine: cu magazine non stop sau cu relaxare familiala pentru toata lumea?

mihai_vasilescu_baclava

sursa foto