Articol scris de Iulia.
…
Să vă povestesc. Săptămâna trecută am fost la teatru. Păi dreq, dacă nici io cu Fritz nu mai suntem fierți pă cultură, pă astea, nu știu cine mai e…
Dar să o iau de la început. Se făcea că era o piesă de teatru la care ne doream tare mult să ajungem. Însă, cumva, nu întrezăream nici o șansă să prindem bilete, așa că eram cumva resemnați că n-o să apucăm să o vedem prea curând.
Însă, ce să vezi, nush cum se face, ne-om fi curățat noi ciacrele mai bine în ultima vreme, sau a conspirat Universul să ni se întâmple lucruri bune sau n-o mai fi fost nenorocitu ăla de Mercur retrograd, naiba știe, cert este că, prin bunăvoința prietenului nostru Adi, ne-am procopsit cu belete la teatru. Bucurie mare, ce mai! Am făcut un mic dans al victoriei, am chiuit prin casă și apoi ne-am pus pe treabă.
Ce treabă, vă veți întreba probabil. Și pe bună dreptate. Well, pe treaba de a organiza marea ieșire. Pentru că, nu-i așa, când ai copii (de la unul în sus), nu e chiar așa simplu să ieși în oraș, mai ales seara. În primul rând, pentru că tre să găsești pe cineva să stea cu distinsul moștenitor. Apoi, pentru că tre să convingi respectivul moștenitor că e ok, mami și tati nu fug în lume [oricât și-ar dori asta uneori, da nu verbalizează asta de față cu copilu], ci se vor întoarce acasă. Apoi, pentru că tre să coordonezi toate trebile astea în așa fel încât să nu ajungi în oraș asudat ca un ogar de curse, gâfâind cu limba de-un cot, cu 2 minute și 15 secunde înainte să înceapă piesa. Adică fix cum am ajuns noi.
Așa. Ziceam deci că ne-am pus pe făcut planuri. Am vorbit în primul rând cu ai mei. „Marea ieșeală” urma să aibă loc peste o săptămână. Le-am dat deci timp suficient să se organizeze și ei. Au zis că e ok, vin să stea cu Tzache.
Bon, primul task – rezolvat. Acu mai trebuia să pregătim sufletește copilul. Aici trebuie să fac o precizare: fi-miu n-a stat niciodată în toți cei patru ani de existență fără noi. Merge 1 zi pe săptămână la ai mei, dar pleacă dimineața și vine seara. De culcat l-am culcat mereu ori amândoi, ori unul din noi, dacă celălalt nu era acasă. N-a fost deci pus la culcare niciodată de altcineva. Asta pentru că, pe de o parte, pe bunicii paterni nu ne putem baza să stea cu el, darmite să-l mai și culce. Pe de altă parte, cu ai mei stă, uneori mai vin să ne ajute cu el când ne crapă capul de muncă, dar până acum nu a rămas vreodată la ei peste noapte și nu l-au pus ei vreodată la culcare. Mna, cumva așa s-au așezat lucrurile până acum. Poate am greșit, poate nu, da aia e, nu despre asta e vorba.
E, în weekendul dinaintea Marii Plecări în Oraș, maică-mea a încercat să îl pregătească pe distinsul urmaș pentru ceea ce urma să se întâmple, povestindu-i cu mare entuziasm cum o să vină ei la noi, o să îi facă băiță, o să îi citească povestea de seară, d-astea. Rezultatul? Evident, copchilul s-a zburlit și a început să protesteze, că el nu vrea la nani decât cu mami și tati și el nu o să se culce NICIODATĂ dacă nu îl pun mami și tati la culcare și alte melodrame din același registru. Așa că discuția a fost lăsată baltă.
Eeeee, și a venit și ziua de marți. Ziua în care urma să mergem la teatru. De oameni mari, că la d-ăla de păpuși alde Fritz a mai fost. Cu tot cu copchil, nu vă gândiți că l-am trimis singur la Capra cu trei iezi, să se culturalizeze… Am mai încercat eu să îi explic copilului ce fain o să fie cu bunicii, ce distractiv, ce alea, ce alealalte. Sufletu. Ți-ai găsit. De fiecare dată când încercam să deschid discuția, se lăsa cu jale și lacrimi de crocodil. Așa că am lăsat-o baltă și am decis că mergem pe principiul „om trăi și om vedea”.
A venit și după amiaza. Noi ne făcusem socoteala că trebuia să plecăm de acasă pe la un 6 ș-un sfert, ca să avem timp să parcăm mașina ca oamenii și să ajungem lejerel la teatru, ba chiar să mai avem timp și de-o țigară cinstită înainte de a intra.
Planul era ca tata să vină la noi pe la 5 jumătate – 6, să preia avutul grijă de copil, urmând ca mama să vină și ea ceva mai târziu, că mai avea ceva de rezolvat. În planul nostru ăsta măreț, la ora aia noi urma să fim gătiți prună, numa buni să predăm copilul și câinii, să ne urcăm în mașină și să țâșnim spre oraș.
Babinecănu. Că, evident, și-a băgat Scaraoțchi coada și s-a făcut ora 5 și ceva și noi eram încă în trelinguri și abia apucam să mâncăm ceva, ca să nu mergem la teatru cu mațele chiorăind. După care, distinsul Fritz și-a dat seama că ar trebui să hrănească și câinii, înainte să plecăm, ca să nu îi apuce p-ăia foamea aia rea și să li se urce în cap alor mei – că nush dacă v-am zis, da câinii noștri sunt răi de foame, dacă se face ora și nu s-a servit cina, încep să te sâcâie, să îți stea în picioare, să emită diverse vocalize de protest și tot așa.
În plus, fiind câini de talie mare, sunt predispuși la o chestie numită torsiune gastrică. Treabă care se poate întâmpla dacă se agită prea tare pe burta plină și care se poate solda cu răposarea. A, și nu e bine să se agite nici ÎNAINTE de masă. Sau, dacă s-au agitat, tre să ia o pauză înainte să le dai să bage la maț.
Așa că, după fiecare masă, câinii noștri trebe obligatoriu să stea potoliți minim o oră, să mistuie ce-au îngurgitat. Și înainte de masă tre să stea potoliți, măcar o bucată. Ori, dacă ar fi fost să le dea de mâncare când ne întorceam, s-ar fi agitat ca niște sifoane de bucurie că am venit – că așa-s ei, tâmpiței, se agită când venim, chiar dacă n-am lipsit mai mult de juma de oră de acasă… Deci dacă făceam așa, ne apuca doișpe noaptea până la finalizarea tuturor procedurilor.
Zic, bine, mă apuc eu să mă pregătesc, tu hrănește câinii și apoi te îmbraci și tu și mergem. Părea suficient de simplu, nu? Mă duc, îmi iau hainele ăle bune, dau să intru-n baie să mă machiez. Apuc să îmi dau c-o cremă și să-mi tencuiesc juma de figură, sună tata că e la poartă. Las tencuiala, mă duc să-i deschid înainte să sesizeze câinii că a venit, ca să nu îi apuce agitația. Ies din baie, mă împiedic de castroanele câinilor. Ăia încep să tropăie, crezând că gata, dinner is served. Înjur. Mă duc să caut cheile. Ies pe ușa din dos, să nu vadă proștii că mă duc la poartă.
Îl bag pe tata în curte, unde îl aștepta fi-miu să sape o groapă în nisip, ca să facă un turn înalt până la cer. Dau să mă întorc în baie. Mă izbesc de Fritz, care venea cu castroanele în brațe. Înjurăm amândoi. Ajung în baie.
– Auzi, da mie mi-ai pregătit cu ce mă îmbrac?
– Păi nu ți-am zis că ți-am scos toate perechile de nădragi, să te probezi cu ele, să zici pe care vrei să-i iei?
– A, păi credeam că alegi tu!
– Păi ce să aleg io? Nu știi că ăia nu-ți convin, că te strâng, ăilalți nu-s buni că au buzunare prea mici, ăilalți au fermoar și nu nasturi… Nu, nene, faci bine și îți alegi!
– Bineeeeee! Lasă, mă îmbrac singur. Da să știi că o să întârziem!
Oftez. Las tencuiala, plec în căutare de haine. Deja era vreo 6 fără un sfert. Scot cămașă, pulover, șosete, pantofi, aia, ailaltă. Le iau pe toate în brațe, le trântesc pe masă în sufragerie. Dau să plec înapoi la baie. Doi din trei câini au terminat de mâncat și se reped și ei spre baie, să bea apă, că acolo au castroanele. Încerc să mă îndes pe lângă ei.
– Auuuuuzi, da ce geacă îmi iau?
– Ia-o p-aia maro!
– Păi unde e?
– Păi fix unde dracu ai lăsat-o!
– E, mai știu io pe unde am lăsat-o…
– Dă-o în spanac de geacă, tu nici măcar cămașa nu ți-ai luat-o încă pe tine, pune mâna și îmbracă-te și găsim noi și geaca vieții până la urmă!
N-apuc să termin propoziția, că una din javre dă să se șteargă la bot de nădragii mei. Că ăștia sunt și sensibiloși, nu le place să le rămână bărbițele ude după ce se adapă. Sar în sus țipând ca arsă că-mi murdărește javra nădragii ăi buni, proaspăt călcați. Fritz se sperie c-am pățit ceva, vine într-un suflet, c-un picior băgat într-un crac la pantaloni și cămașa pe jumate descheiată, să vadă ce are nebuna de urlă. Strig la el să scoată câinii din baie. Mă întorc spre oglindă, constat că mi-am tras o dungă de rimel pe mutră de zici că-s Jack Sparrow, da numa cu juma de față. Bombăm. Dau jos parțial tencuiala, o iau de la capăt.
Mă strigă tata din curte, să mă întrebe ceva extrem de important – unde e lopățica roșie, că cu aia verde nu poate săpa cum trebuie în nisip. E deja aproape 6. Trag aer în piept, alerg prin curte încălțată cu-n pantof cu toc într-un picior și crocsul roz de casă în celălalt picior. În urma mea vine vajnic Fritz, aproape complet îmbrăcat, dar cu șlapi în picioare, să participe și el la asiduele căutări.
– Maaaaamiiii, da de ce te-ai machiat? Că acuma e seară și seara nu te machiezi!
Hait, am încurcat-o. Acu va trebui să purtăm iar discuția despre faptul că noi o să plecăm în oraș, o să se lase cu plâns și jale, aia e, ori plecăm și lăsăm copilul bocind, ori nu mai mergem nicăieri, ori îl trimit pe Fritz singur. Trag aer în piept și îmi iau o mutră nonșalantă.
– Păi, mami, nu ți-am spus că tati și cu mine mergem astăzi la teatru de oameni mari?
– Păi și io ce fac? Rămân acasă, să păzesc cățeii?!?
– Nu, tu rămâi acasă cu Lumi și Marse (aka maică-mea și taică-meu) și te distrezi cu ei și apoi ei te pun la nani și mami și tati vin să îți dea pupic după ce se întorc acasă!
– A, bine.
Și cu asta, se întoarce pe călcâie și dispare. Rămân tâmpită, aproape că îmi curge o bală din colțul gurii, pentru că nu pricep ce tocmai s-a întâmplat. Mă pregătisem sufletește pentru ce-i mai rău și fi-miu îmi trântește un „A, bine” și gata? Am scăpat? Mai pierd câteva secunde bune uitându-mă în gol, apare Fritz victorios, cu lopățica roșie în mână, i-o aruncă din mers lu taică-miu și mă trage după el în casă, să terminăm să ne îmbrăcăm. E 6 trecute.
Reușesc cumva să îmi creez o față cât de cât acceptabilă, găsim și geaca lu Fritz, pupăm în grabă copilul de la revedere (cumva, prinși între fericirea că pare ok și spaima că acuși-acuși se dezlănțuie jihadul), sărim în mașină. Prietenii cu care urma să ne vedem ne anunță că ei aproape au ajuns. La noi încă nu s-a închis poarta…
În sfârșit, o luăm din loc. Pe drum, mă apuc să-i mai scriu încă o dată maică-mii instrucțiunile de nanificare pentru copil. I le comunicasem deja prin viu grai, da am zis că verba volant, așa că mai bine să le aibă scrise. Fritz conduce, gonește ca apucatu. Suntem amândoi deja osteniți, dar încă nu avem curaj să răsuflăm ușurați. Cu o mână îmi aprind o țigară, cu alta îi aprind una și lui, cu o mână îi scriu mesaj maică-mii.
Ajungem în Brașov. Căutăm parcare. Încercăm inițial unde ne sugeraseră prietenii noștri (deja ajunși în fața teatrului de ceva vreme). Locuri canci. Mergem mai departe, trimițând printre dinți o rugăminte combinată cu înjurătură către Zâna Parcărilor: „Hai, fă, nu fii capră odioasă, ajută-ne și pe noi să găsim un loc, nasoalo! Hai, că ești fată faină!”
E 7 fără 10. Piesa începe la 7 și 5. Toate parcările sunt pline. Văd cu coada ochiului cum, pe partea cealaltă a bulevardului cu trei benzi, unde noi suntem pe a treia, iese o mașină din parcare. Strig ca apucata: „Acolo, acolo, uite, iese ăla!!!” Fritz se uită buimac, evident, fix în cealaltă parte, că mna, n-are de unde să știe bietul om ce înțelege nebuna de nevastă-sa prin „acolo”. Io răcnesc în continuare: „Acolooooooo, uiteeeee!” Într-un târziu, pentru că îmi însoțeam răcnetele și de dat frenetic din mâini, vede omul locul, taie toate benzile, parcăm.
Ieșim din mașină, începem să alergăm ca apucații spre teatru. Dau să trimit SMS să plătesc parcarea, îmi scapă telefonul din mână, îmi alunecă șalul pe care-l luasem cu mine pentru mai pe seară, că mna, toamnă, Brașov, frig, mai-mai să-mi sucesc glenzele, strig gâfâind la Fritz: „Mai încet, că io-s pe tocuri!” Ăsta, nimic, mă înșfacă de-o aripă și mă târă după el în goana mare. Ne apropiem de teatru. Comitem o ilegalitate și trecem strada în fugă, prin loc nepermis (nu știu exact de ce, că prima trecere de pietoni era FIX în fața teatrului, da cred că nu mai gândeam rațional nici unul, după atâta sprint). Prietenii ne trimit mesaj că ei au intrat.
E 7 și 2 minute. Am ajuns. Suntem transpirați leoarcă, hainele stau pe noi ca pe gard, lu Fritz îi iese un colț de cămașă de sub pulover, eu am o fundă la nădragi care s-a desfăcut și îmi atârnă șui și leșinat de-a lungul unui crac, freză nu mai am de mult și îmi atârnă limba până la decolteu. Da ce mai contează? Am ajuns! Și atunci ne izbește: e prima oară când ieșim în oraș, numai noi, împreună cu alți adulți, de când avem copilul. Să ne fie de bine!
sursa foto: freepik.com
Articolul asta imi intareste convingerea ca barbatii raman niste copii toata viata lor. 🙂
Comentariu beton!43
De-aia există Lego Technic. 😉
Comentariu beton!41
@JT l-ai descris pe distinsul meu soț. 🤣🤣🤣🤣
@JT, să nu uităm și de mașinuțele cu telecomandă, pe benzină 😁
Comentariu beton!19
(altă)Iulia: ah, nu! Prefer cele-n mărime pentru adulți. La mașini, mă refer. Nimic nu mă face mai fericit ca un drum Salzburg – Viena și retur cu mașina.
@Big 👍 pt Lego tehnic!!! Partea nasoală (pt toată lumea) e că a foert și copchiii pe Lego si casa mea e un mare parc cu bucățele de plastic unde nu te aștepți. Sincer, când se suflă nasuri sau se trag pârțuri, mă aștept să iasă și câte o piesă de mult pierdută🙄.
@(altă)Iulia…merg și ale pe acumulatori…😁
Comentariu beton!22
@JT, mie îmi place orice are motor cu ardere internă. Din păcate mașinuța pe benzină, cu telecomandă, îmi lipsește. Am însă motocicletă de curse și o dată sau de două ori pe lună mă duc la circuit, asta mă face pe mine fericit. Am făcut și o rimă. 😄
Comentariu beton!20
@JT, da Passau – Viena nu place? 😁
@IoanaM, am râs, da nu e râsu meu (zise ea, așezându-se pe canapea, de unde a sărit brusc, după ce i s-a înfipt în dos un Batman lego cu motocicleta aferentă) 🙄
Comentariu beton!19
@Fritz: și mie, atât timp cât e diesel. 🤣
Când mă sui în Opelu’ benzinar m-apucă plânsu’, da-mi fac curaj, că merg doar la cumpărături. 🤭
@(altă)Iulia: io pe ruta Viena-Salzburg și retur circul de obicei, n-am fost până acum în Passau.
@JT, pe 4 roți avem 2 benzinare și 2 diesel, fiecare cu farmecul său. E drept că benzinarele nu le-am mai scos de ceva vreme, sunt mașini „de duminică” , o Lada 1300 și un Golf Cabrio, am condus însă de curând un Superb pe benzina 200+ CP și m-am distrat teribil. 😊
Ps. Mai avem și o mașină de tuns iarba, tot pe benzină, cred că asta e motivul principal pentru care tund iarba. 😂
Și iată cum am ajuns de la teatru la mașini 😂
Comentariu beton!14
@Fritz: și mașinile-s tot un fel de teatru. Doar că mai cu fier. 😀
Geaca poate fi-n două locuri: cuier sau dulap.
Comentariu beton!18
Ar mai fi vreo două locuri 🙂
Comentariu beton!24
Sau pe hol, sau în mașină sau pe vreun spătar de scaun sau pe terasă sau… 😁
Comentariu beton!22
Îmi pare rău să vă dezamăgesc crunt, dar geaca n-are dreptul și nici voie să stea-n altă parte, doar pe cuier sau în dulap, dacă nu-i pe om.
Io aș face cu capu’ să-mi fie aruncate hainele alandala prin casă.
Comentariu beton!24
@JT, vezi că a sunat generalu’ OCD, nu mai pleacă în week-end…
Comentariu beton!30
@costicămusulmanu’: nu pleacă nicăieri. E rezident permanent. Cu acte-n regulă. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!14
@JT, eu suspectez că lui Fritz nu-i sunt aruncate hainele alandala prin toată casa. 🙂
@JT exaact asa deci nu sunt singura nebuna care face cu capu cand sunt lucruri aruncate ca din craci prin casa …m- am linistit am dreptate 😁
Adorabil de adevărat! La mai multe ieșiri, data viitoare aveți în plus exeriența primei! 😃 Nu o să vă ajute prea tare, dar măcar nu mai surprindeți copilul.
Comentariu beton!18
Mulțumim, acu am prins curaj, clar mai facem! 🥳
Eee, așa da ieșeală în oraș! Iulia, „m-am râs”de era să-mi dea cafeaua pe nas.
😁
Sau fac pe copiii, uneori, ca e mai comod…
Sa va fie de bine, recidivati, caci repetitio, se stie…
Aia sper, să putem repeta 🤭
i’m turning 6 and never been without at least one of my parents!
i would appreTiaTe dacă nu le-Ați mai băga astfel de idei în cap!
oricum, ei nu par genu’ ferți pă cultură, de gătit gătesc acasă…; aș mai scrie da’ mă strigă doamna la camera de gardă, să vedem ce-i cu subfebrilitatea asta și durerea de cap!
aveȚi grijă la blestemele copiilor, vă conjur! ieri, de exemplu, un nene m-a enervat pe stradă și era cît pe ce să nu vadă roșu la semafor cînd i-am zis tatei că eu știu mai multe cuvinte „monosilabice”…
Buna dimineata, grozav articol! il astept cu nerăbdare sambăta.🥰
🥰
@Emil,de fapt suntem cinci că avem și pisică, dar la ora aia era la vânătoare. La mine, de obicei, e simplu cu îmbrăcatul: hainele de pădure și hainele de oraș, lucrurile se complică atunci când trebuie să mă îmbrac „frumos”, agerimile ăstea mă scot din zona de confort, în primul rând pentru că nu știu unde sunt hainele „de bune” și, în al doilea rând, pentru că nu știu care sunt hainele care se califică pentru asta. :))
@costicămusulmanu, câinii sunt prezentabili și eleganți tot timpul, eu mai puțin, se pare :))
Cand am inceput sa citesc, nici nu ma asteptam sa fie altfel. Cu trei copii (una bucata copil+ doua bucati caine), pardon 4, am uitat de domnul Fritz (domnule, imi cer scuze), nu ai cum sa ajungi la timp. 😂
Noi le dam copiilor „iesiri” mai des. Avantajul este ca cel mic este foarte obisnuit cu „buni”, asa ca nu este o problema. 😉😊
@Emil,mă încadrez la câine sau la copil? Oricare variantă este un compliment. 😂
Ar fi fost mult mai simplu dacă nu s-ar fi insistat să mă îmbrac în hainele „de bune”, pe cele de zi cu zi știam de unde să le iau. 😄
Comentariu beton!26
@Emil, și doarme la voi? Cum ați făcut? Ceva ponturi? 🤭
@Fritz, dacă era după tine, mergeai la teatru cu nădragii cu care scoți câinii în pădure 🙄
Comentariu beton!18
@Fritz, pai nu sunteti 4? Un copil, doi caini si tu! 🙄😂
Sti cum ma alinta jumatea mea cand trebuie sa plecam undeva mai „pompos”?
„Hai mireasa!” 😂 Daca e de mers undeva la mall, sau la cumparaturi, una-doua imi trag „trelingul” pe mine. Dar daca este vorba de o tinuta un pic mai festiva…”Auzi, crezi ca merge camasa asta cu pantalonii astia? Sau mai bine asta? Da sunt ok pantalonii astia, da?” Insa pe ea trebuie sa o astept pana se „gletuieste”, au mama. Dar nu comentez, ca doar ies pe strasse cu o Doamna! 🙄😉
@Iulia, nu, mergem noi si stam la ei caci e obisnuit cu „white noise”, intuneric bezna in camera, are casa plina de jucari, alea, alea. Dar nu este o problema caci copiii stau la 6-7 minute de condus, de noi. Si daca vin inapoi pana la 10-11 noaptea mergem acasa, daca nu, dormim la ei. Parinti educati! 🙄😂
Comentariu beton!13
@Fritz, de ce te alinți? ce, cîinii au blană de ieșit în oraș?
@Emil, 3. Trei câini, copil și Fritz 😂
Și al nostru tot în beznă doarme, ceea ce nu ar fi neapărat o problemă, că și la ai mei se poate face întuneric. Dar cumva mamei i-a tot fost teamă de „ce se întâmplă dacă…”. O să mai încercăm, până la urmă sunt sigură că o să rămână și la ei fără probleme.
Sunteți niște părinți tare faini, sunt mulți care ar putea lua lecții de la voi! 🥰
@Emil,de fapt suntem cinci că avem și pisică, dar la ora aia era la vânătoare. La mine, de obicei, e simplu cu îmbrăcatul: hainele de pădure și hainele de oraș, lucrurile se complică atunci când trebuie să mă îmbrac „frumos”, agerimile ăstea mă scot din zona de confort, în primul rând pentru că nu știu unde sunt hainele „de bune” și, în al doilea rând, pentru că nu știu care sunt hainele care se califică pentru asta. :))
@costicămusulmanu, câinii sunt prezentabili și eleganți tot timpul, eu mai puțin, se pare :))
Comentariu beton!20
Ce tari sunteți! Brava, felicitări și la cât mai multe recidive!
Mulțumim, să fie! 🤗
i’m turning 6 and never been without at least one of my PaRents! so, i would appretIAte dacă nu le-ai mai băga astfel de idei în Cap, știi cum zic? oricum, ei gătesc in the House și nici foarte ferți pă cultură nu par…
grijă mare la blestemele copiilor, vă zic! ieri, de exemplu, un nene care m-a enervat pe stradă era cît pe ce să nu obserVe semaforul pe roșu cînd m-a auzit rostind „monosilabic”!
aș mai sta, dar mă cheamă doamna de la ER, să vedem ce-i cu febra și durerea de cap…
pwp!
Aoleu, ce făcuși unchiu, ai stricat copilu?! 😳
Și mie mi-e cam răuț, vă țin pumnii să fiți bine! 🤗
n-am stricat io nimic; a venit ieri de la școală cu o medalie, o diplomă, o angină și o rinifaringită…; dacă tot e vacanță, să nu ne plictisim, nu?
Sănătate multă, să treacă repede! 🤗
thx! nici nu știu dacă să sufăr că mi-e copila bolnăvioară sau să mă bucur că stăm împreună în pat la ore cînd, în mod normal, ar fi pe tavan…
Vai de capul meu! Al meu consort după ce iese din baie in prosop, unde sunt chiloții, unde sunt pantalonii, unde e tricou, grupa mică, ce mai! După care, la prânz, dar nu imi pui și mie ceva de mâncare, cu mâncarea fix in fața. Concluzie: bărbații sunt niște copii.
Super, am râs cu spume, ca de obicei și da, în centru, în Brașov este o problemă cu parcarea. Să te ferească Bărbosul să vrei parcare lângă parc sâmbăta, duminică, sau după masă, că te invarti ca o găină beată, de minim 3 ori până găsești loc de parcare.
E, nu, onor Fritz se descurcă cu auto-îmbrăcatul și auto-hrănitul de zi cu zi, atunci era problemă că trebuia să aleagă din hainele alea bunele. Și cum nu prea le-a purtat în ultimii 4 ani, mai greu, mna 😂
Sa ziceti mersi daca e copil la chestii basic…
Da cand o arde responsabil la chestii gen mancare, chestii practice si copil la chestii gen finante, social, planning…
Să vă fie de bine ieșirea! 😁 să urmeze și altele🙃
Tare povestitul, ca de fiecare dată 😁👍
Mulțumesc 🥰
Bună dimi! Aventură în toată regula! Măcar v-ați bucurat de spectacol? Daaa, recunosc multe. Soțu’ nici nu mai făcea efortul să-și aleagă hainele când mergeam la vreun eveniment. Spunea că oricum hotărăsc eu în final, că el nu știe să se asorteze, așa că…
Cu copilul la fel, nu stătea noaptea cu nimeni, deși foarte des, duminica, stătea la bunicii paterni Când a mai crescut, pe la vreo cinci ani, vara, ne-am hotărât să facem o curățenie generală, cu văruit, și câteva zile am zis să o ducem la bunici. O pregătim cu bagaje, sufletește, îi spunem că va fi dezastru în casă, mobilă și paturi strânse. Părea împăcată cu ideea, daaar, când să ieșim pe ușă, întreabă : „Și voi unde o să dormiți?”. „O să ne chinuim pe jos, în sufragerie.” „Aaa, eu plec și voi o să vă distrați? NU MAI PLEC!”
Comentariu beton!31
Am râs cu lacrimi. Sadism curat, nu’ alta. 😀 😀 😀
nu e sadism, boss, e supraviețuire! păi, adulții, lăsați de capu’ lor imediat comit un frățior/surioară și te rad de la porție…
Comentariu beton!30
@Ilenutza 🤣🤣🤣🤣🤣
Iulia, copilul a adormit cu bunica?🤔
Dap! 🥳
Fiu’miu cel mare (de-o samă cu fetele lui Bazil), a fost lăsat cu bunicii (dus la ei) de la 1,5 ani. O săptămână. Instrucția preliminară a avut un efect neașteptat de bun. Pur și simplu când ajungea la bunici sau în momentul în care ajungeau ei să-l ia, nu ne mai băga în seamă. Iar când sunam să vorbim cu el, n-avea timp. Avea treabă.
Cel mic, dacă mă-sa și/sau tac’su nu-s prezenți lângă el, nu pleacă fără frate-su.
Să vezi/vedeți cum o să vă simțiți în prima vacanță de weekend fără el. Entuziasm și vină în același timp. Da’ mai mult entuziasm.
Să vă fie de bine și să repetați mai des.
Comentariu beton!13
Da, cred că noi aici am greșit, că nu l-am lăsat mai de mic să doarmă la ei. Da asta din cauză că maică-mii i-a tot fost teamă de ce se întâmplă dacă plânge, dacă nu-l poate liniști…
Altfel, la fel face și el – când îi vede pe ai mei, noi nu mai existăm. Iar seara, când trebuie să îl pregătească de adus acasă, e cu circ, că mai vrea să stea, că încă 5 minute…
Oricum, la anu am zis că orice-ar fi, o vacanță o să o facă cu bunicii, să ne tragem și noi sufletu oleacă. Chiar dacă o să mă simt vinovată, măcar o să fiu o vinovată odihnită 😂
Comentariu beton!20
Si pana la urma,copilul a adormit cu bunicii ? Intreb din cauza ca ,a noastra,8 ani,si acum adoarme cu „maaami,da ma culci tu „? Mai doarme si in „deplasare”,dar adoarme cu telefonul in mana,vorbind cu mami …!
La mine (mamaie),desi am crescut-o,nu vrea sa ramana noaptea nici sa o pici cu ceara !
Oricum,repetati iesirile,sa se obisnuiasca toata lumea (pitici,catei,bunici !)
Daaa, a adormit cu maică-mea fără prea mult tamtam. A mieunat la un moment dat că să vină mami, dar i-a distras maică-mea atenția cu citit și aia a fost.
Prima iesire e cea mai grea, apoi celelalte😅 Cum a fost piesa, ca iesirea cu alti adulti sigur a meritat tot efortul.
Foarte faină a fost piesa. Take, Ianke și Cadîr, cu Mălăele 😁
Comentariu beton!19
puteam să jur că v-ați dus la hăhăială! că n-ai trage la un măcbes, la un godo… hamleți cred că are ăla micu’…
Genială piesă, aş revedea-o cu plăcere!
@costică, depinde și ce e pe afișul stagional. De muuult nu am mai auzit sa se joace la noi Shakespeare sau Becket. Poate că se joacă și nu știu eu, dar in Cluj nu am auzit sa fie de ceva timp
@unchiu Costică, dașinormal că la hăhăială! 🤪
am avut un deja-vu, cu noi, saptamana trecuta, facand aceleasi tumbe ca sa plecam la teatru.
doar ca noi nu mai avem kinder minor, dar suntem in niste renovari trenante care fac imposibila misiunea de-a pune ceva decent pe tine.
cand ai zis cum te alerga Fritz, tu fiind cu tocuri… acolo eram, mai sa-mi rup gatul!
Aoleu, succes! Renovările e coșmarul meu 🥴
Iulia, pentru prima ieșire „de capul vostru” de când s-a născut moștenitorul nici nu a fost așa de rău , având în vedere și ghioarlele aferente, cum le numești in mod frecvent. Am râs de m-am înecat cu cafeaua, dar nu a fost nimic neașteptat. Nici măcar acceptarea de ultim moment a copilului. Reținuse el foarte bine că veți ieși, să nu ai dubii in privința asta. A incercat el sa vă facă să vă răzgândiți când aduceați vorba (reacție normală la orice copil sănătos la cap) dar când v-a văzut echipați (mă rog, semi-echipati din ce spui) i-a fost clar că veți ieși totuși, indiferent daca el face circ sau nu, așa că a decis că nu e cazul să facă. Plus că întrezărise posibilitatea de distracție cu bunicul și de ceva nou (îmi închipui că nu ridica in fiecare zi un castel „până la cer”). Singura greșeală pe care ați făcut-o a fost că nu v-ați gândit să alocați mai mult timp căutatului locului de parcare. Adică… oraș mare, in apropierea teatrului unde se juca o piesă sold-out, înțelegi unde bat. Minunea ar fi fost să găsiți loc de parcare din prima. Lasă, că data viitoare va fi și mai bine.
PS: frecvent mi se întâmplă să nu îmi găsesc hainele „alea bune” când am nevoie de ele. De regulă, organizez marea căutare cu 1-2 zile înainte de eveniment și le pun undeva unde să știu numai eu de ele. În ultima vreme a fost de real ajutor fiică -mea, care va face în curând 16 ani. Ne pregăteam de.o ieșeală în oraș (in 3, că na, e mare) și numai ce o aud „vrei sa îți calc și ție ceva?” Am crezut că leșin, habar nu aveam că știe să calce, cu atât mai puțin că poate (e dispusă) să facă asta și pentru altcineva în afara distinsei proprii persoane.
PPS: ce piesa ați văzut? A meritat banii (aici mă refer la agitație și tot tacâmul, nu strict la.pretul biletelor)?
Comentariu beton!16
Păi na, planul teoretic era să ajungem cu suficient timp înainte încât să parcăm la o parcare din asta cu plată, mare, din oraș, unde sunt mereu locuri libere. De acolo am fi făcut cam 10 minute de mers lejer până la teatru.
Da socoteala de acasă cu aia din târg nu au pușcat, din păcate 🤷♀️ de aia a fost nevoie să căutăm pe undeva cât mai aproape. Și oricum am avut mega baftă că am găsit chiar decent de aproape.
Piesa a fost Take, Ianke și Cadîr, cu Mălăele. A super meritat! 🥰
Imi place Iulia, desi e praf la time management :)))
Recunosc, nu as putea trai eu cu mine sa fiu atat de fugarita cu tot, iar dupa ce am stat 10 ani langa un barbat care nu isi gasea nici chilotii de pe el, nu as mai suporta sa imi spuna vreunul: mi-ai pregatit hainele. Pe bune???
Dap, organizarea timpului nu e nici pe departe punctul meu forte. Da supraviețuiesc, cumva 😂
Lasa, ca e funny si asa :)) Suntem toti diferiti, dar viata e frumoasa oricum
@L: Io tot mă-ntreb unde-i găsiți? 😀 😀 😀
@John Temple: easy, they are everywhere 🤣🤣🤣
Maaamă!!da’ cum înțeleg nasoalele astea!! Bine că am trecut de ele oarecum. În cei 8 ani de când suntem pärinți am lăsat plozii fără noi, mai mult de 1 oră, de fix 3 ori până vara asta. În iunie am fost la o nuntă și ne-am întors la 1 noaptea (băieții au rămas cu mama)- am ajuns la locație cu o freză aranjată „beton” de vantul de afară, gâfâind și cu transpirații și nervi. În iulie am avut ceva treabă departe de casă și am lipsit o zi întreagă (băieții au rămas cu o verișoară) iar luna asta am fost la film ca adulții și iar am lăsat copchiii în sat. Dar nu au dormit niciodată în altă casă fără noi. 😓
Aș scrie mai mult dar deja ghiaurii stau călare pe mine și fac ca toți indienii☹️
Aoleu, soro, nu e bine. Hai, curaj, dacă ne-a ieșit nouă, puteți și voi! 💪
ce faceeeee? adică mai am minim 2 ani pîn’ cînd?
Faza e că noi nu avem unde să-i lăsăm din motive de socru bolnav și mamă plecată dar vom încerca la vară…măcar o noapte (să ne destrăbălăm și noi omenește).
Cu cât se începe mai repede procesul ăsta, la vârste mai mici, cu atât e mai bine și mai ușor.
Ieșirile cu adulții ni le facem separat: când io cu fetele, când el cu băieții.
Sinceră să fiu, au fost momente când aș fi dat bani grei să închiriez o pereche de bunici din ăia buni😅
Am tras o buuună porție de hăhăială! Acum, privind partea frumoasă a lucrurilor, ați spart gheața la ieșeală. La cât mai multe! 💪😁
Duamneajută la cât mai multe ieșiri tuată lumea! 😂
Soro, am râs, să vă fie de bine ieșirea, și mie râsul.
Râd pt ca ai povestit amuzant, ca de obicei, și pt că am fost în aceeași situație de câteva ori. Încă suntem dacă ma gândesc bine, că foarte rar am cu cine să îl las ca să ieșim și noi ca adulții. Dar ca să nu murim în casă, ieșim pe rând. Împreună când se poate, că e greu când nu ai bunici sau alte neamuri care să îl ia în grijă.
Mnoah, I feel ya sister, ca de obicei, tot pe acolo…. Al meu acuși face 6, speram că fiind mai mare e mai ușor cu lăsatul cu alții, dar la el devine mai greu. Aceeași poveste, nu a fost culcat de altcineva vreodată, doar de noi.
Sănătoși să fim! 🤗
Aaa, păi așa am mai ieșit și noi, fiecare cu tribul lui (ba chiar, as we speak, distinsul Fritz e dus cu băieții la un…ahem, club de lectură 😂).
Numa împreună nu reușisem. Da acu am prins curaj, mai facem 💪
Al nostru pana pe la 3 ani nu a dormit decat 1 noapte la bunici, le era lor teama sa nu se intample ceva. Cand avea 3 ani si vreo 2 luni mami si tati au decis ca merg la f1 doar ei doi. Si am lasat copilu, din prima, 5 zile la bunci. Nu a mai vrut acasa apoi. Nu plans, nu mami, doar ca a facut misto de bunici: nu le-a zis ca vrea caca si a facut direct in chiloti in trenuletul de plozi de la sinaia de a evacuat toti pasagerii, le spunea bunicilor ca hainele de pe el sunt ale lui var-su si var-su la fel, deci 4 zile au stat imbracati si incaltati invers, a spus ca are voie suc si inghetata si abia dupa a mentionat ca doar daca nu vad mami si tati, si-a pus in cada de baie la hotel o bomba de spuma si a pornit apoi jacuzzi (le-a spus bunicilor ca e doar bomba care coloreaza apa) si tot asa. Acum are 4 ani jumate si pleaca cel putin 1 week end pe luna cu bunicii la tara pt ca acolo e liber la: balti, balega, cules fructe, pescuit in rau, urcat pe calul vecinilor, sapat peste tot, prajituri de la mamaia, cersit chestii…
Prin urmare: curaj si incredere, o sa fie foarte misto sa stai voi cu ghioarlele tot week-end-ul pe canapea (la noi asta e activitatea preferata cand pleaca piciul)
Mvai, zici ca il descrii pe fiimiu de 3.5 ani. Doar ca poantele i le face lu ta’su. Ta’su e mai dragut in comportament, i s-ar fi potrivit o fetita dragalasa si cuminte. Ei bine, s-a procopsit cu tarzanel asta micu’ care face ca toate dihaniile.
@Oana, aha, deci așa se face, se lasă direct și se fuge în lume 😂
Și la noi cam aceeași chestie – le e frică bunicilor de… 🤷♀️ Nu știu exact ce. Dar pe de altă parte, ar vrea să îl țină la ei…
Parca ne-ai descris pe noi😂
Și noi plasăm copiii la bunici și fugim la teatru, răruț dar drăguț.
Mi-am făcut acum vreo lună curaj și m-am oferit să fac baby sitting pentru a mai mică finuță, în vârstă de 2 anișori. Ca o paranteză, exceptând copiii pe care i-am adus eu pe lume, pentru alții n-am făcut sitting, nu pentru mai mult de 2-3 ore, pe timp de zi. Acum, m-am încumetat. Finii aveau de onorat o invitație la o nuntă, bunicii – și ei, practic soluția era să ia şi fata cu ei, ceea ce nu era tocmai ideal, ba chiar deloc. Așa că, yeey, ocazie de bonding. La ora 16.00, parinții trebuia(u) să fie la ceremonie, așa că la 15.00 m-am înființat la ușă, aia mică era in scaunul de masă, ei pregătiți de plecare. Am preluat ușurel operațiunea de hrănire, timp în care parinții au ieşit titil pe uşă. După masă, copila a cerut cu glas duios „Peppa puțin”, adică desene animate cu purcelușa Peppa. Și am zis „bine, da’ puțin, da?” „Da!”. Știam că primește TV foarte rar și doar purcelușa Peppa și părinții mi-au zis că dacă bâzâie, să o las să se uite. Acu’, ea nu bâzâise, dar mă cam măcina o curiozitate legată de acest desen de care tot auzisem, vazusem niște secvențe, dar niciodată un episod cap-coadă. ‘Nfine, Peppa puțin, după 1 episod închid tv-ul și începe instantaneu bâzâiala. „Niuu, Peppa puțin.” Aha, deci de-asta-mi ești. Mbine, o mai las un episod, la final îi explic că s-a terminat puținul, închid iar tv-ul. Iar bâzâială, iar Peppa puțin, ii pun și al treilea episod, dar de data asta mă ridic de pe canapea cu tot cu telecomandă, mă duc in spate, la bucătărie (open space), mă prefac că am treabă. Şi pam, din senin, se închide TV-ul. Iar „Peppa puțiiin”, dar ce să facem dacă nu mai e curent și trebuie să-l așteptăm pe nenea să vină, să repare, să facă, să dreagă. Și stai, stai, nu plânge, că uite, chiar acum vorbesc cu nenea la telefon. Şi dă-i o conversație imaginară in care îi explic lui „nenea” că trebuie să se grăbească, că G și cu mine vrem Peppa puțin, plus ceva scălămbăială dramatică, bazâiala s-a tranformat in râs. ‘Nfine, trece momentul ăsta neplăcut (mă refer la faptul că am mințit cu neruşinare) și până seara pur și simplu ne-am jucat (fotbal, balet, ne-am tāvălit pe jos precum personajele din Peppa – m-a marcat oleacă desenul cela), am citit, am construit. Am făcut pipi, am făcut caca, ptiu, adică ea a făcut, eu doar am aplaudat-o (că deh, la oliță), da’ m-a luat valul. Pentru momentul de seară am avut puțin emoții. Și pe bună dreptate. Că de unde știam că ce am de făcut e să-i pun scutec pentru noapte, aia mică a vrut tot chiloței. Cu imprimeu cu Peppa, desigur. Și am cedat destul de rapid, am pus-o la somn fără scutec. Bine, n-a adormit chiar instantaneu, de vreo 10 ori (poate chiar de 15) a coborât din pat, să se ascundă prin diverse locuri din casă. Şi dă-i şi chițăie, şi dă-i și mă strigă și din astea. Până ce iar am mințit. M-am prefacut că am obosit, cu gesturi teatrale, cu căscat și, ofc, sforăit din ăla asurzitor. S-a băgat și ea la somn pe bune într-un final, cu mascota de pluş Peppa la subsuoară, că ce să şi facă altceva? La 9.30 deja anunțam mulțumită părinții că prunca doarme buștean şi că, exceptând cele 2 minciuni sfruntate din partea mea, ne-am înțeles super. A doua zi dimineață (parinții au venit la mielul noptii, eu m-am dus la mine acasă), mesaj „Printre primele lucruri de care a întrebat G când s-a trezit, chiar înainte de Peppa: Antuța????” Pluşul Peppa fiind jucăria preferată, da? Așa onoare, mai rar!😁
Comentariu beton!30
Ce drăguț ❤
La ce succes ai avut, cred că va trebui să repeți operațiunea 😉
Da’ și normal. La o adică, mă bag cu plăcere și încredere și la ridicat ștacheta, adică dus copilul și în parc, și prin alte locuri, nu doar prin casă. Baby sitting mi se pare deja prea simplu. Mă gândeam să mergem la J’ai. 😅
@Anduța, când mai ai un pic de timp liber nu vrei să îți încerci mâna și cu un băiat? 😂 Avem Mickey și Minnie de pluș. Și o oaie. Bine, de fapt vreo 10 oi, dar una singură e Oaia, care dă năniță de la codiță 🤦♀️
Ce de peripeții, dar totul e bine când se termină cu bine! La cât mai multe şi mai faine ieşiri!
Mulțumim, să fie! 🥰
Am plecat la o nunta în alta localitate, un orășel mic și amarat, dar na, de acolo erau mirii. Inainte de plecare îl întreb pe bărbat’mio dacă trebuie sa ii pregătesc eu hainele cu accent pe ,,cred ca nu vrei sa”. Eram deja de vreun an pe cont propriu, cu copii zburataciti în viețile lor, și cu un senzațional sentiment de disconfort, mereu în alerta ca trebuie sa fac bagaje pt toată gașca. Mi s-a confirmat ca e ok, asa ca nu mi.am bătut capul. Am fost în acea zi la serviciu, iar la final, tot din cauza soțului, am tras o fuga acasă sa nus ce, adică a vrut sa se îmbrace în blugi, sa nu se simtă incorsetat la drum de pantalonii de costum. Si pornim la drum. Ajungem la hotelul cu pricina, ne cazam, începem a ne imbraca la viteza pt ca nunta era în toi. Și apare consortul, în ușa băii, îmbrăcat mândru tăt în chimesa alba imaculata, cravata regulamentara și, și, și în cucu’ gol dacă putem spune. Ochii beliți spre mine: ,,mi-am uitat pantalonii” ( sssss, nu râdeți, în mom de maxima tensiune nu se râde, doar după ce dispare din spațiul public te poți tăvăli pe jos de râs). Macar de ii avea pe cei de la serviciu.L.qm apucat de o aripa și am plecat în targuletul ala mic sa cautam pantaloni. Rețineți, da? Nunta era în toi. Am găsit un asa zis Mall miculet, și cred ca soarta a ținut cu el, un singur magazin pt bărbați, în ultimele 5 min înainte de închidere, un singur pantalon mărimea corecta, bonus , erau deja surfilati la manseta. Am răsuflat ușurați, am putut sa bodoganesc ca o soție tradițională, am rupt.o la fuga spre hotel din nou. Nțțț, în prima intersecție, un flăcău orbit de o frumusețe locală, se infinge cu mașina cum unde, în curu’ mașinii noastre. Tras pe dreapta, eu urlam ,,sa nu te înfurii, sa nu te cerți, sa nu strigi la ala, sa nuuu… Pt ca târg mic, lumini puține, a trebuit sa se culce pe spate pe sub mașina sa vadă daunele( îmbrăcat în pantaloni noi, și cu cămașă încă alba). La nunta am ajuns pe la ora 24, cam transpirați dar asta nu ne-a oprit sa dantuim de toți banii.
Recunosc ca simțurile erau în alerta maxima când aveam minori în dotare.
Comentariu beton!18
😂😂😂
Bravo fata ai reușit!
💪 😂
Doamne,ce-am ras! Ești de groază! O sa va aduceți aminte mulți ani de așa ieșire!
Sigur prea curând nu uităm 😂
Îmi amintesc și acum de prima ieșire. Cinematograf, film bun, acțiune….pentru 10 minute . Atât a durat de când ne-am așezat pe scaune până când am primit telefon de ” vino acasă ” :)))))
Și eu am stat cu telefonul în mână, deși eram 99% sigură că nu o să fie probleme, dar mna…
Piesă de teatru sau Spectacol de teatru?
Întrebarea zilei#3 🙂
Păi sunt corecte amândouă. 😁
Subscriu, și eu știu că sunt corecte amândouă.
Acum am terminat de citit. Dar încă nu am ras, sa mai citesc odată?;)) știu cum e ca am și io doua bucățele;) și cu doamna 3:)).