Am uitat să vă povestesc ceva. Cetățeanul care stătea alaltăieri la meci exact în fața mea își dădea mesaje pe whatsapp cu o tipă căreia îi salvase numele în telefon ca: „Ana the drilled nose”. De m-a pufnit și râsul când am observat.
Da, știu, nu e frumos să te uiți în telefoanele oamenilor, dar, înainte să mă judecați, ar trebui să știți cum sunt dispuse scaunele din Tower B, de pe Bernabeu, și anume, pe înălțime. Practic, nu aveam cum să nu văd la om în telefon decât dacă aș fi ținut ochii închiși. Toate locurile din turnuri sunt dispuse aproape pe verticală, ăla care are loc în fața ta stă aproape sub tine. De-aia am și văzut meciul în condiții extrem de bune, pentru că, deși eram foarte sus, mă aflam și extrem de aproape de teren.
De-aia vă zic că ăsta cu whatsapp-ul scria fix sub ochii mei. Bănene, totuși, câte „Ana” să ai în viața ta, de ajungi să salvezi în halul ăsta numele fetei în telefon?
Problema e că m-a frământat și atunci, la meci, mă frământă și acum când mi-am adus aminte: ce-o fi avut biata fată la nas? Și doi, oare ea are idee sub ce nume e salvată la ăla în telefon?
Apropo, dacă tot a venit vorba, care e cea mai ciudată denumire sub care ați salvat vreun nume în telefon? Că la mine e „Imbecilul” și era numărul unui vecin care mă suna tot timpul să cobor să-mi mut mașina de pe locul lui, deși mașina mea nu trebuia mutată. Dar el era fix genul ăla de imbecil, îl știți cu toții, care considera că locul de parcare i se cuvine doar pentru că stătea de nu știu câți zeci de ani în blocul ăla.
Degeaba îi explicai că ăla e spațiu public pe care poate parca oricine, câtă vreme n-are loc plătit la primărie, degeaba a venit și poliția să-i explice același lucru, omul o ținea pe-a lui: el stă în blocul ăla de jdemii de ani, prin urmare locul a devenit al lui.
Evident, nu coboram niciodată s-o mut când mă suna, că vedeam pe ecran „Imbecilul” și-mi vedeam de treabă. După o vreme, s-a prins de schemă și-a schimbat numărul de pe care mă suna. L-am trecut și p-ăsta în agendă: Imbecilul 2.
Altfel, le salvez oamenilor numele reale. Dacă nu le știu sau le-am uitat în secunda de după ce s-au prezentat, le salvez măcar numele firmei unde lucrează sau ceva la fel de reprezentativ. Dar în viața mea n-am băgat în memoria telefonului vreun „Țâțoasă concert” sau „Aia bună de la trei”. Voi?
Și totuși, oare ce-o fi avut Ana aia la nas?
O fi avut un cercel în nas. 🤭
Și io salvez numerele de telefon al celor cărora nu le rețin numele cu diferite porecle care să-mi aducă aminte de persoana respectivă.
Aveam, la un moment dat, unul Iarbă și unul FV (farmacia verde). 🤭
P.S. Faină roșcata. 😜
Comentariu beton!39
Mă nene tu ai rămas cu gândul la Leslie 🙉
🤣🤣🤣
Bună rău Leslie. 😜
Fiica mea are in telefon ceva genul, hoata de prietene😀 sau pur si dimplu un punct, da, .
Ca am si intrebat de ce, a zis ca atata semnificatie are pentru ea persoana, e minuscula ca un punct. La varsta de 10 ani e totusi un punct de vedere😀
Comentariu beton!110
Cred ca e una care fie se scobeste in nas, fie are un piercing. Si nu, nu sunt eu acea Ana. 😀
Comentariu beton!53
De regula, adaug la numele mic si cu ceea ce se ocupa (sau ceea ce mi-au lucrat la un moment dat): Florin Pavele, Ionut Hota, Adi Aer Conditionat, Vasile Centrala, etc. 🙂
Comentariu beton!91
Așa fac și eu😜 Peste o vreme numele Vasile Pavel nu o să-mi mai spună nimic, așa că îi adaug o explicație 😁
Nu salvez numere cu descrieri de genul „grasa de la 3” sau „colegul nespălat” sau „șefa isterică”🙂
Comentariu beton!29
Soțul meu are numere salvate cu adresa clientului 😁
Dubios
Mi-am salvat singura numele meu in telefonul sotului – Hitler si pe al tatalui meu Tata lu’ Hitler. Sa stie lumea cu cine are de a face.
Comentariu beton!75
In cazul meu OCD-ul loveste decisiv aici – de obicei (>90%) Nume/Prenume + locul unde lucreaza sau unde am cunoscut persoana. Si INSIST pana aflu toate datele astea de identificare.
Plus ca salvez, intotdeauna, numarul cu +40 in fata.
Si, daca se poate si o adresa de e-mail, cu atat mai bine.
Am zis … OCD, csf/ncsf.
Ma sufoc de nervi cand nu am informatii si trebuie sa salvez ceva gen „Fane / CIMITIR” sau „Gigel / MOBILA” … dar imi trece pana la urma.
Comentariu beton!51
Le ceri și acord GDPR?🙂
Comentariu beton!44
În afară de +40 în față, restul se aplică identic și la mine!
Și ca să nu pățesc ca, după un timp, să nu mai știu cine e persoana, mai scriu fie firma unde lucrează (în câmpul special prevăzut pentru asta), fie o altă descriere – de obicei în câmpul pentru al doilea prenume.
P.S. Dacă aplicația de contacte îmi bagă implicit +40, îl șterg! Asta pentru că nu voi avea nevoie vreodată să sun pe cineva în roaming.
Gazon!!! Mai vreți explicații? Acu’, ce-i drept, pe om îl cheamă Ionuț, dar, dacă aveam nevoie de el, sa ma pici cu ceara și nu mi-aș fi amintit cum îl cheamă, sa-l caut ca atare în telefon.
Comentariu beton!20
eu am Tencuiala și pînă nu demult am avut un coleg salvat Ani; de la animalu’ (no further comments needed, right?)
Comentariu beton!38
Termopane, termopane…!
” avut un coleg salvat Ani; de la animalu”
Am prieteni care imi zic ani 😀
Eu am telefonul plin de „mama lui …” și „tatăl lui…”
Comentariu beton!51
Să presupunem că ești cadru didactic?
Nu!! Doar mama a două fete și parte din grupuri de mămici! Am în telefon numerele unor mame de când erau fetele la grădiniță! Articolul ăsta m-a făcut să mă uit …
Soțul meu este profesor și a renunțat la memorarea numerelor elevilor și a părinților, prea mulți. Există o listă on-line cu toate aceste informații (accesibilă doar profesorilor). Având clase de la a – 6 – a până la a -12-a, prea mulți
A trebuit să sun mai devreme pe o mamă cunoscută în mediul școlar al copiilor. Am dat search după prenume, nimic relevant. După care mi-am adus aminte prenumele tatălui, pe care-l aveam în telefon cu prenume+nume. Dat search după nume, o salvasem pe femeie cu nume și prenumele …fetiței lor. Geez.
În altă ordine de idei cam așa se transpune în agenda telefonică celebra strigare: „Tanti mama lu’ Neluțu, îl lăsați pe Neluțu afară la joacă?”
Comentariu beton!17
si eu am avut mult timp salvat „mama Olu”, adica asa cum ii spunea fiu-meu, mamei unui prieten din frageda pruncie.
mama lui Doru, adica.
Grup de WhatsApp cu parintii tuturor copiilor din clasa:
Sc nr X [nume de familie] [prenume parinte] ([nume copil])
„Domnul care mi-a spus ca ma iubeste”. Omul a citit pe blogul unei cliente despre mine, mi-a spus ca ii place foarte mult cum a descris clienta mea colaborarea cu mine si… ma iubeste. Totul cu o atitudine foarte faină, decent, fara sa ma simt agasata in vreun fel.
Pe de alta parte, il am si pe Nu raspunde, completat cu „mi-a lasat o senzatie neplacuta, de pericol”. Nu as putea sa ma intalnesc cu el vreodata, i-am si spus ca plec in concediu cand m-a sunat, nu as fi vrut sa am de-a face cu el.
In rest, pentru ca am de-a face cu multi oameni, prefer sa le salvez prenumele sau cum se prezinta initial plus pt ce m-a sunat si sa completez cand stiu si restul. Asta pentru ca nu imi place sa le spun „domnul George” sau „doamna Ana” ci „domnul Popescu” sau „doamna Ionescu”. Dar pun la notite tot felul de detalii despre fiecare asa, asa stiu si despre un om cu care am vorbit acum 7-8 ani cum a ajuns la mine si despre ce am vorbit.
Comentariu beton!20
Nu stiu daca simt puțină gelozie sau doar uimire, dar mie niciodata nu mi-a mai functionat internetul odata ce am intrat in stadion, indiferent ca era concert sau meci de fotbal.
Menționez ca statistica asta este de vreo 4-5 ani, timp in care am folosit 2-3 telefoane diferite (android si ios).
Când s-a umplut stadionul mergea greu netul, dar mergea. Eu am văzut ce făcea ăla mult înainte să înceapă meciul, că după nu mi-a mai ars de nimic altceva.
Am în telefon contactul „arab de la tata”. Între timp am aflat cum îl cheamă pe om, dar dacă îi schimb numele sunt sigură că o să uit cine e.
Comentariu beton!17
Mohammed de la tata? 🤣🤣🤣
Costicămusulmanu?
Comentariu beton!26
Cristine știu vreo cîteva, tați de Cristine…nope! așa că nu-s io
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.8
Asa-i ca, atunci cand a vuit toata Romania de “oroarea lui Bufnici”, cand toti romanii au fost loviti in marele orgoliu, tu si sotul tau ati fost in aceeasi tabara cu ei/noi toti, l-ati “împulăit” pe ala si ati considerat ca e un nemernic care in loc sa sustina si sa compatimeasca, isi permite sa jigneasca si sa rada de femeile supraponderale?!
Halal caracter si la domniile voastre! Imi si imaginez cum va amuzati impreuna cand o vedeti sau cand suna acea colega!
P.S. Domnule Vasilescu, scuzati comentariul, il puteti sterge daca deranjeaza, dar nu mai pot cu atata ipocrizie si prefacatorie!
Se dezbate încă. Ce zici?21
În „problema Buhnici” avem așa:
– comunicatul de presă al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, referitor la amenda dată lui Buhnici. https://www.cncd.ro/wp-content/uploads/2022/08/comunicat-presa-CNCD-31-august-2022.pdf
-amenda de 20.000 de lei a fost dată pentru o faptă de discriminare, prin care se consideră că nenea Buhnici a încălcat dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.
– Declarația sancționată a fost:
“Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici.Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine.Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, maai mergeți pe la sală fetelor!”
„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”
“Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!” Câți ani îi dai?”(…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese.”
E interesant de lecturat articolele alea 2 alin 1, respectiv 15 din O.G. 137/2000. Pentru cultură generală, nu altceva.
@Flo: balenele eșuate să țină dietă și să facă mișcare. Obezitatea NU e o boală, ci e NESIMȚIRE!!! 🤬🤬🤬
Balenele eșuate merită făcute săpun. 🖕
P.S. Ce plm are de-a face buhăici în toată treaba asta? El era-n gură cu nevastă-sa minoră.
Se dezbate încă. Ce zici?8
Recunosc cinstit că am avut în telefon salvat un număr cu numele Scârba de la 5. După ce am vândut apartamentul, i-am șters numărul ca să nu-mi mai aduc aminte de ea.😁
Comentariu beton!28
Zori de zi, persoana respectivă pur și simplu îmi însenina ziua, și Cretinoidul, un vecin țăcănit
Cel mai ciudat mă are fiu-miu. Un pic de context, pe la 10 ani, m-a anunțat că m-a schimbat in telefon din „Mami” in „Mama”. Foarte bine, zic, bine că nu-s „A bătrâna” sau „babaca” sau mai știu eu cum.
Acum câteva luni (are 16+), vorbeam cu el la telefon, era cu o colegă la un ceai, în încheiere îmi zice ” hai pupici, mami”. Vine acasă „auzi, tu ești curajos sau inconștient? Cum să-mi zici mami de faţă cu fata aia?”. Râde. „Da’ stai să vezi fază. Eram cu niște tovarăși, m-ai sunat și unul îmi zice ironic „vezi că te sună „mami”.” Așa, și tu ce i-ai zis? „Am dat cu palma în masă și i-am zis cu vocea mea de bombardier „băh, mami rămâne mami!”. L-am pus să-mi arate. Yeap, sunt „Mami”. :))
Comentariu beton!121
Are 29 si tot asa ii suntem trecuti in telefon, mami si tati pe ambele numere, si pe cele de afara si din ro, asa io fi ramas de cand a avut primul telefon, nu a schimbat niciodata nr.
Comentariu beton!20
Când a murit Elisabeta, m-a sunat „Am auzit c-a murit regina, da’ văd că ești bine.” Iată un nume bun de pus în telefon! 😀
Comentariu beton!39
Asa e, mami ramane mami toata viata!
Eu am ceva ani peste 45, fratii mei au intre 35 si 40 ani, dar tot mami ii spunem mamei noastre. ❤️
Eu sint relativ cuminte, am doar ocupatiile de pe linga prenume, ca sa stiu de unde sa-i iau(Cristi electrician, Iulian instalator, Bogdan mecanic, etc), dar sotul meu a fost o mare figura, avea salvate in telefon fosta nevasta cu Cap-de-sarpe si fosta gagica (cea mai lunga relatie inainte sa apar eu), Specii 2. A, si de cind l-am cunoscut si pina a murit(desi si acum il mai am salvat pe cartela, nu ma indur sa-l sterg nici dupa 10 ani), la mine apare cu numele ciinelui lui, ca pe ala l-am retinut, ala mi-a placut primul 🙂
Comentariu beton!58
BE AWARE!⚠️ ❎ Do not try this at home!
Eu cãtre copil: Dă-mi şi mie un apel, please!
Copilu’: Hey, Siri! Call Mama!
Siri: Witch one?
Comentariu beton!60
siri is a biatch!
pe mine mă recunoaște 2/3, da’ pe fie-mea, care strigă „heiserigusplein”, de fiecare dată!?
și cel mai tare mă scoate din minți cînd face: „îhîm?”
😂
Funny mi sa părut şi că s-a simțit încurcat. Mi-a şi explicat de ce a răspuns Siri aşa. 🥰
Am avut și eu ceva de genul odată în telefon, probabil vreo nesimțită. Nu mai știu cum am salvat-o, dar a fost ceva reprezentativ pentru nivelul ei, din perspectiva mea. Am un om care m-a ajutat la mutat, l-am salvat în telefon ‘mutare finala Roma’, denumirea străzii pe care stăteam. Așa îl țin minte că e de cuvânt și ok și apelez la el când am nevoie. Avusesem interacțiuni cu alții, inclusiv cu o firma de relocare care nu a reușit să îmi găsească adresa și mă tot sunau pentru indicații. Nici acum nu știu dacă își băteau joc de mine sau efectiv nu se descurcau cu un gps. Așa am ajuns sa îi salvez numărul omului ăstuia așa, căruia nici acum nu îi știu numele.
Comentariu beton!15
Pentru a insela vigilenta consoartei poti masculiniza numele “prietenelor” din agenda,ex:Ramonu,Biancu,Mihaelu etc
Să înțeleg că nu se mai practică alea cu amanta trecută Service auto?
@Carmen_S: nici poveste. Se folosește un alt telefon, non-smart, care sună taman când ești cu familia la grătar. Atunci am descoperit că fosta nevastă no.2 era campioană olimpică la atletism. 🤣🤣🤣
Apoi am descoperit că era și olimpică la proba: lacrimi de crocodil. 🤣🤣🤣
Eu am pe cineva în agendă salvat cu: „Nu răspunde”, nu mai știu de ce, dar bănuiesc că la momentul respectiv am avut vreun motiv. 🤭
Comentariu beton!18
Evident nu eu, dar un prieten avea salvat în telefon numărul soției sub numele: „Treci acasă”. So, când eram la bere, ce să vezi?
Comentariu beton!21
Nimic deosebit. Celor cu prenume identice le adaug ocupația și atât. Și eu am încă în agendă numărul mamei mele, care a murit în martie 2020. Știu că a fost alocat altcuiva, dar efectiv NU POT să-l șterg.
Comentariu beton!26
Si eu la fel. Inca in agenda (nr. ) ambii parinti decedati. Ghici pe cine au sunat cei care mi-au gasit telefonul lasat intr-un magazin pe raft?
Eu salvez numele după locul unde trebuie să ajungă machetele pe care le confecționez ori după ce anume reprezintă ele (Anotimpuri Cluj). Fiu-miu mă are în telefon mutter iar pe tată-său dady cool. Pe părinți îi am după cum le spune copilul adică biculu și bicala. Ah! și nu șterg numerele celor dragi care au plecat dintre noi pentru că mă gândesc că poate într-o zi vor răspunde. 🙂
Comentariu beton!31
Deși am o problemă cu reținutul numelor, de vreo 15 ani salvez orice număr nou Prenume Nume. În cazuri mai rare doar nume.
Oricum, dacă intri in lista ultimei mele sute de apeluri, 70 sunt către aceleași 5 persoane. Restul sunt pe la diferite instituții.
Ce frământări ai și tu.
Io am true caller și de multe ori salvez cum ii găsește în db.in rest nume și prenume excepție mama, tata, soacra.
Daca ati fi la mine in localitate si mergi la o petrecere, adunare de oameni whatever o sa fi surprins ca din 10 femei 5 poarta numele de Anna cu alintul Ania, 3 sunt Aga si 2 Magda.Deci omul fie e pe Tinderul polonez fie au si ei la fel.Eu am asa Anna mica, Anna vinuri, Anna mama lui X, Anna Jose party si pot continua.
Comentariu beton!16
😂😂 Eu, prin natura muncii, am salvate in telefon :” Mama Pufi, Bunica Kuky sau, daca numele catelului este mai special, direct numele catelului. Also, la fostii colegi de facultate inca mai am trecut numarul grupei: „Ana Gr 4”..ca erau muuulti si parca special aveau toti nume comune. In rest, nume corect, date cat mai multe etc, inclusiv logodnicul este trecut cu numele lui, nu diminutive si alinturi. 😬
Ultima persoana adăugată căreia i-am uitat sau nu numele, dar mi-a fost rusine sa o întreb a treia oară, e Alexandra mămica lui Vlad orl. 😂
Am fost internata cu copilul si am creat o relație frumoasa cu mămicile de acolo dar numele ei mi-a dat cu virgula nu știu de ce. 😂
Da,aaam astfel de „nume”. Ma lasa si memoria saraca,cat sa reziste si ea…
Ex. : vecina34,george centrala,vali electrician ( mi-a montat si bateria la chiuveta!),…si alte cateva !
În Cretacic am cunoscut un tip. Prima lui frază a fost: ” Nu îmi spune cum te cheamă, că joi plec din oraș și nu mă mai întorc.” Ne-am jucat în ziua aia fără să ne dezvăluim numele. Eu l-am trecut în telefon Zorro, el pe mine Anonima. Relația a durat 2 ani jumate, la distanță. Dacă ar fi să îl înregistrez din nou în telefon fără să îi știu numele, ar trebui să îi spun MARELE NEMERNIC.
Comentariu beton!21
nemernic nu, ca te-a prevenit de la inceput…
Comentariu beton!14
Pinguin Asociatie – pentru dl in varsta caruia ii trimit cota la asociatie pentru apartamentul parintilor care nu mai locuiesc in tara de muuult.
Pinguin cimitir – pentru domnul in varsta caruia ii dau taxa pe “loc” si bani sa-l ingrijeasca.
Got the idea?
In rest, si eu OCD cum s a mai spus mai sus, doar ca eu adaug neaparat si ziua de nastere si eventual daca e sotul / sotia cuiva pe care cunosc, adaug si prenumele acestuia
in plus fata de….. „vali electrician” mai scriu si cine l-a recomandat si adresa unde lucreaza, daca are.
daca porecla lui e ….uscatu’….asa e trecut in telefon, chiar daca acum…. dupa 40 de ani arata ca un cimpanzeu cu burta
„gogu mecanic bun” ….pt coarde nu mai exista de mult
Pentru că am în viața mea mulți Cristian și Cristina, fiica, ginerele, o prietenă, un nepot, alt nepot, câteva colege, îi am salvați cu numele întreg, în afară de cei din familie. Chiar dacă nu mai e de aproape doi ani, este trecut și acum și va fi în continuare. Nu pot să-l șterg din listă. Dacă l-aș șterge, ar dispărea tot istoricul din WhatsApp și nu vreau. La fel, asociez numele cu ocupația sau cu ceva de identificare.
Am cateva numere salvate cu aaabbb, abcd, abcde , le-am salvat asa doar ca sa le pot bloca, pentru ca erau ceva numere cu telemarketing sau ceva similar.
De asemenea mai am XX si #21, dar nu mai stiu de ce le-am salvat asa.
Aveam un director pe care nu-l plăcea nimeni. Într-o zi iese în curtea interioară, unde fumau niște unii și-i spune ăluia de la Audit:
-Te sun de o oră și nu-mi răspunzi!
Și ca să-i demonstreze, îl apelează din nou. Ăla scoate telefonul și apare la apelant: LACHE!
Comentariu beton!44
Am ras cu zgomot.
Bun subiectul
E interesant e stilul nevestei mele, care îi amuză inclusiv pe copii. In stilul ei inscrie in ordine „localitatea, prenume, nume, cunoscut pe data de X, cu ocazia Y, cunoaște pe Z, folositor la W” acestea sunt inscrise in bara numelui, dacă mai are și vreo adresă bună de pus pe navigator, o trece in bara dedicată din agendă.
Dacă noi vedem telefonul ei (mai mereu in silent mode) sunând, o anunțăm, in hohote de râs, că o sună…. și recităm poezia aferentă, poate chiar îmbunătățind câte ceva detalii.
PS: am constatat că la 50+,e de folos sistemul😏
Comentariu beton!30
Daca e vreun mester de stie sa mai repare una, alta, se salveaza si meseria alaturi de nume: Ovidiu instalatorul, Gica mutari, Ion masina spalat, Nelu aer conditionat si tot asa.
Daca e parintele unui coleg/colega de clasa sau prieten/a cu fi’miu se trece numele parintelui si apoi mama lu’ cine e. Ex: Simona mama Despa, Andreea mama Bica si tot asa, ca sa mai stiu si eu care de unde sa ii iau.
Pe cei pe care ii mai cunosc razant pe la concerte, pana sa aflu mai multe detalii sau un nume de familie ii mai trec cu numele festivalului sau localitatii. Ex: Alex Posada sau Tibi Rasnov sau Vali Rockstadt. Mai nasol a fost anu’ asta cand m-am trezit ca am salvat un Alex Posada si de fapt, cand sa sun, mai aveam un Alex Posada. Noroc cu Whatsappu’ ca avea poza si asa l-am identificat inainte sa sun si sa ma fac de cacao intreband tu esti ala de l-am dus ieri la festival de la cazare si viceversa?! 😉 Sunt praf cu numele; in schimb, daca vad fata, nu o mai uit.
De regula cu numele (mic, de fam, ce-am inteles pana la mom respectiv) si numele firmei. Pana cand am sunat-o pe educatoarea lu fi-miu, cu ani in urma, si am intrebat de dna Peter Pan. Dupa aia am inceput sa pun si un cuvant despre activitatea firmei/persoanei. Gen gradi, rep aer cond, firma eventuri, consult fd ue, si tot asa. M-am mai scutit de cateva situatii jenante. Si mai sunt aia carora nu vreau sa le raspund. Ei sunt NU RASPUNDE urmat de data in care am decis sa i bag in categoria asta.
Niciodata nu salvez doar numele mic. De cand l-am sunat pe un nefericit care avea acelasi nume cu soferul masinii inchiriate cu care eram in deplasare si am urlat la el vreo 2 min ca nu e la locul de intalnire. Pana a tre sa respir si a avut omul oportunitatea sa se explice. El era de la un hotel de prin Predeal, cu care lucrasem cu un an inainte, n-avea legatura cu masina mea inchiriata…..
Comentariu beton!12
Nu esti singura care a gafat-o din cauza numelui salvat in telefon… Am primit o instiintare de la politie cum ca unii dintre elevii mei dragi pe care ii pastoresc au fost depistati in bar in timpul orelor si a trebuit sa le anunt parintii. Plina de zel, trimit mesaj pe Wapp unui numar pe care il aveam salvat ca Tatal lui X-ulescu, fara sa ma uit ca era primul mesaj catre el, or eu mai comunicasem cu parintele copilului pe Wapp… la care imi raspunde prompt: eu sunt din alt judet, nu am copil la dvs. la scoala! Nu mai stiam pe unde e usa cancelariei de rusine… ☺️ Acu, ca stau sa ma gandesc, sigur aveam initial acel numar gresit de la pramatia ce nu voia sa dau de tatal lui, iar numarul bun (introdus sub numele Dl. X-ulescu) de la tatal venit personal la scoala.
Dar sonerie dedicată? Fiică-mea e cu numele ei în telefon dar ring tone e „Oh, she’s sweet but she’s psycho!!” Adolescența e grea!
Comentariu beton!21
Mihai Accident e primul care imi vine in lista. Mai am si semnul ?, si ??, si ???. Ma rog. Despre tonuri de sonerie -mi-am sunat o data fiul pe atunci student, era sus iar telefonul jos, in living. A inceput tema muzicala din Imperiul Contraataca, aia cind apare Darth Vader. Pe figura copilului meu venit in fuga se vedea o rezistenta indirjita de a da explicatii. Nu am comentat niciunul. Nu mai stiu ce sonerie are pentru mine acum. Chiar am sa il intreb.
Comentariu beton!15
Eu n-am nicio jenă să-l rog pe om să-și repete numele. Suntem față în față, facem schimb de numere, careva dă apel celuilalt primul și când să-l salvez, îi zic: „Scuze, n-am reținut tot numele.” Și omul mi-l spune. Și eu mi-l repet uneori chiar fără să aștept să mă roage să și-l poată salva.
Pe mulți îi am salvați și cu profesia sau cu contextul în care ne-am întâlnit („Sebi Contabil Turci”).
Am câteva numere doar cu activitatea că e mai relevantă decât numele: coafor, curățat covoare, butelie, sau nume + activitatea (Mari croitorie).
Eu salvez cu nume/prenume si macar un detaliu despre acea persoana; am exemple multiple, de la “domnul Petrica – curatat pomi” si “Mitica instalator”, pt ca cu asta se ocupa oamenii, pana la “domna Didina – colega Vio – firma de curatat canapele”, pt ca pe doamna o cunosc de la Vio si are firma de curatat… 😂🤷♀️ Cand uit numele, intreb timid, cum va/te trec in agenda? Sau spun sa repete numele, ca imi scapa.
Am avut si “idiotul, psihopatul, obsedatul” (povesti terminate cu plangeri la politie), dar si “???” sau “fata ochi albastri – notariat” 🤦♀️
@Mi’ai: bine că de data asta nu ți-a mai sărit vreo poola in ochi 😂 Ca fix de tine în metrou, cu ochii in alt telefon mi-am adus aminte când am început sa citesc articolul. Mă mir ca n-ai dat link 🙂
„Ion Meseriaș Termopane”, „Daniel Verificare Gaz”, „Nicu verif. Centrala”, „Gaura cu carota”, „curier dpd”, „curier nemernic”, „Vasile zidar”, „Dani Vecin”, „Nelu electrician”, „Gabi” (nu știu dacă e un „el” sau o „ea”), „Idiot”, „Idiot 1”, „Stoian accident” și alții
Soțul meu îi are în telefon pe Costi Mortu (baiatul de la firma de pompe funebre de la înmormântarea bunicii) și pe Dan Beton (unul care a ajutat cu ceva betoniera la casa socrului). Eu o aveam pe Mimi Unghii, dar m-am mutat în altă localitate și i-am șters numărul.
Am salvat numele curierului meu preferat Fancourier Baiatul Friendly si mai am pe cineva Andra fosta sclava a Cleopatriei ( tipa de la care am adoptat pisica mamei 🙂
Eu încerc să-mi exersez memoria cât pot. Salvez numele și apoi mă străduiesc să-mi amintesc cine sunt persoanele ale căror numere de telefon le-am salvat. Dacă nu-mi amintesc cine sunt înseamnă că n-am avut nevoie de ei și pot să-i șterg din agendă.
Am văzut la un amic avea, pe mine Baghera, Batalu’, Bălală, Bishonu, Bianca – ăsta era numărul tatălui prietenei lui… actualul socru și ăla îl avea trecut Bombonel. Pe mama unei alte prietene o avea trecută Socroșenia și pe fata ei o avea Inimioară. O cunoscuse într-un restaurant care pe geamurile de la stradă avea colantate numai inimioare. Pe actuala soacră o are Socruța.
Am și eu pe lângă profesii, Inimă, Bulgăroiu, Pisică, Adi Grasu – care era gras când era mic și acum nu prea mai este gras, Ciuciu, Ciciobelo, Cioară, Uscatu, Căpățână, Schiparu, Monstrulețul, Mânuță, Karate, Belea etc.
Boss, ca regulă, ii salvez cu numele. Asta daca sunt persoane pe care le cunosc cât de cât bine și vorbim relativ des. Dacă nu intră în aceste categorii, fac o referire la ocupație, dau ceva de genul. Mă rog, chestia la care pot fi folositori. Asta pentru că meseriașii in general se recomandă numai cu prenumele, și ajungi sa ai in agendă 100 de Nelu, Nicu sau Ghiță. Nici măcar numele de familie nu te ajută prea mult în situații din astea. Ei, dar Ghiță Instalator sau Ghiță centrale termice deja e lămuritor. Eventual, dacă numele firmei la care lucrează îmi spune ceva, îl trec și pe ăla (asta era pe vremea când lucram in multinațională și aveam contacte in multe companii și multe domenii, fără să îi știu neapărat după nume, eventual numai după prenume). Pe vremea când făceam taxi, pe unii îi mai treceam după indicativul mașinii. Acum, de când sunt profesor, pe colegi ii trec și cu materia pe care o predau. Uneori nu îmi amintesc exact numele sau prenumele și îmi e mai ușor să caut așa. Dar, repet, asta e valabil numai pentru cei cu care nu vorbesc cât de cât des și regulat.
A, și mai am o regulă care unora li s-ar putea părea ciudată. Membrii apropiați ai familiei sunt trecuți cu nume și prenume. Am eu fixul ăsta, că dacă pățesc vreun accident și trebuie anunțată familia, să știe cine se uită în telefon care sunt persoanele care trebuie anunțate. Asta mi se trage de când făceam taxi. Aia cu „cele mai apelate” sau „ultimele apelate” poate fi țeapă. La mine cel mai apelat număr – cel puțin în ultimii 2 ani – e înregistrat ca „Poartă Auto” și e exact ceea ce pare: nr la care sunt ca să mi se deschidă poarta școlii, ca să pot intra/ieși din parcare. Îl apelez de cel puțin 2 ori pe zi.
Vasile Electrician, Vasile Instalator, Vasile Masina de spalat.
Atat am avut de zis.
Păi, bine, soro, chiar toți Vasile?
Am asa:
” Bunaciunea Fan Curier” am aflat apoi ca il cheamă Alex
Dacă persoana respectiva e de la ” servicii” apare bineinteles cu ce face primul cuvant
” Centrala Cornell Popescu ”
” ITP dl ..x..”
Si bineinteles ca orice mamă am si cateva : ” Mama lui Preda” ” Mama lui Vlădilă” etc
Cu cei cu care ma si vizitez am si nr de la interfon salvat in titlu (sau adresa) asa ca poti gasi in tel ” Maria Nasa 92″ ” Tanti Manoloaie Ipatesti 83″
În afară de numerele salvate date ca exemplu anterior cu nume+ocupație (am Lorand instalator, Păcurar gaze), am colegi trecuți cu prenume+/-nume + specialitatea +/- spitalul. Pacienții sunt trecuți Pat Nume + boală +/- localitate.
Am câteva persoane antipatice trecute doar cu inițialele şi lor de regulă nu le răspund.
Maică-mea avea trecută în telefon o cunoştință cu prenumele + picior Creta. O cunoscusem amândouă într-o excursie la Knossos (Minotaur) unde alunecase pe pietre şi suferise o fractură de gleznă. În zilele rămase din sejur m-am dus să-i fac anticoagulantul şi aşa am rămas în contact.
io am un Victor Pitesti. Sa moara ciripel daca stiu cine e victor din pitesti.
pe nevasta-mea o am trecuta cu Iulia Bun. Pentru ca atunci cand ne-am cunoscut, la finalu serii i-am cerut numaru de telefon si i-am zis ca o sun sa vad daca e numaru bun. Asa ca am trecut la numar ca e Bun 😀
pe o fosta am avut-o mereu drept doamna doctor.
Nicolas Boșorog Dobitoc. E șăfu’ unui bloc din Spania (presidente de la comunidad, cum i se spune pe-acolo) unde am un apartament, are peste 80 de ani si mi-a mancat creierii toata pandemia, ma suna tot la doua-trei luni sa-i platesc taxa de bloc. Ii spuneam de fiecare data ca nu pot calatori si sa-mi trimita sau sa-mi dea contul bancar sa-i transfer banii. Nu mi l-a trimis. La un moment dat am incetat sa-i raspund.
Șefi, șefe, Cruela, Bonnie, Clyde, Wader. Ca o chestie, Cruela este drept cea mai puncte puncte șefa posibilă.
Nu dezvolt. Pentru zambet și amuzament tin minte însă cum avea un amic care lucra in armata gagicile .
Șef de stat major, una mai așa și așa, comandant, una mai de bună totuși, iar focoasa focoaselor, cea la care nevasta alerga cu telefonul in mână, era trecută că fiind Comandant Divizie cutare.😃