Zilele astea o să fiu mai scurt, c-aș cam vrea să mă bucur și io de ultima vacanță de anul ăsta. Mă rog, ultima cu fetele mele, că mai am ceva în cap pentru luna octombrie, dar să ajungem noi acolo.

Am promis că revin cu detalii despre soluția salvatoare, despre miracolul care a făcut posibil un drum București – Grecia fără să am concurs de vomitat pe bancheta din spate.

O să vă mai spun o dată că nici măcar nu era vomitatul cea mai mare problemă. Gâzele mele efectiv se simțeau rău din secunda în care plecam de pe loc până ajungeam la destinație. Că de multe ori mai și vomitau pe parcurs era doar un „bonus”.

Știți cum e când ți se face rău de la mâncare, de exemplu, nu? Întâi te simți rău ceva vreme, ai senzația aia idioată de la care îți vine să mori. Abia după ce te simți ca dracu’ măcar vreo oră, vine și vomitatul salvator.

Că dacă ți se face rău de la cât ai băgat în tine, imediat după ce vomiți începi să te simți mai bine. Cel mult, poate mai dai la boboci încă o tură, după care ești ca nou. La cinșpe minute după ce-ai ridicat fruntea de pe ghizdul veceului, deja începi să amușini mâncarea de prin frigider.

Ei, la răul de mișcare nu există partea asta cu simțitul bine după ce-ai vomitat. La răul de mișcare te simțit rău pe toată perioada drumului, vomitatul e doar vârful curbei. De-aia vă ziceam că orice drum cu mașina devenise un coșmar pentru gâzele mele, ajunseseră s-o urască. Pentru că efectiv erau legume pe toată durata deplasării.

De-aia de data asta am împărțit drumul spre Grecia în două, în sensul c-am dormit o noapte la Sofia. Personal, n-am fost de acord cu soluția asta, mă gândeam că dacă e să le fie rău, să le fie o doar zi, nu două. Dar s-a votat democratic în familie, am ieșit în minoritate, prin urmare m-am executat.

Până la urmă a fost mai bine așa. Pentru că după prima zi, în care am crezut c-a fost doar o întâmplare extrem de norocoasă că ambii copii au fost ok tot drumul, a urmat și a doua zi. Care a doua zi ne-a confirmat că nu, nu fusese deloc noroc.

Băi, efectiv nu-mi venea să cred că pe bancheta din spate sunt aceiași copii care, când au auzit că mergem în Grecia, s-au pleoștit de parcă le-am spus c-or să meargă în tabără de citit. Pe scurt, nu-mi venea să cred că din legume s-au transformat la loc în copii normali, parcă nici acum nu-mi vine să cred. Tot drumul, în ambele zile, au vorbit, au cântat, s-au jucat, au chirăit, au cerut să pun în mașină piesele lor preferate, a fost sublim.

Iar acum vine soluția care a dus la toate astea. În total, blog plus Facebook, s-au strâns câteva sute de sfaturi de la oameni care au sau avuseseră aceeași problemă. Le-am exclus pe cele care se refereau la soluții încercate deja, le-am exclus și pe cele care am considerat că nu li se potrivesc fetelor noastre. Pe cele rămase le-a centralizat Mara și i le-a trimis pediatrei. În urma aceste selecții riguroase, am decis așa:

👉 Cumpărăm două perechi de ochelari speciali pentru răul de mișcare. Noi i-am fi vrut pe cei originali, ăia inventați de cei de la Citroen. Din păcate, nu i-am găsit disponibili la livrare în România, cel puțin nu în timp util, așa c-am fost nevoiți să comandăm ce-am găsit. Adică pe ăștia care sunt, probabil, doar o copie a celor originali. Atenție! Sunt mărime unică, pentru adulți, prin urmare nici gând să le stea fetelor pe cap. Am găsit soluția și la asta: am legat ramele cu elastic, una de cealaltă și n-am mai avut probleme.

👉 Jumătate de pastilă de Aerius. Da, să vă întrebați, cum m-am întrebat și eu, ce treabă au antialergicele cu răul de mișcare? Well, se pare că au.

👉 Jumătate de pastilă de Osetron. Ăsta fiind un medicament împotriva stărilor de greață care se dă doar pe rețetă. Atenție! Osetron are mai multe concentrații. Noi le-am dat 1/2 pastilă din concentrația cea mai mică, de 4mg, repet, cu acordul pediatrei fetelor.

Asta a fost tot, asta a funcționat.

Acum, ce vreau eu să vă rog. În privința ochelarilor ălora e doar decizia voastră dacă vreți să-i rugați pe copii să-i poarte. Dar în privința pastilelor, o să vă spun așa: nu dați medicamente copiilor doar pentru c-ați citit voi la mine pe blog. Nu sunt vreo autoritate în materie și chiar dacă aș fi, tot nu e în regulă să le dați doar pentru c-ați citit aici. Întrebați-vă pediatrii!

Ei au istoricul copiilor voștri, ei știu exact ce li se poate administra și ce nu. Poate sunt alergici la vreo substanță din ele, poate reacționează urât. Cred eu că e mai bine cu răul de mașină decât cu cine știe ce complicații de la un medicament pe care l-ați dat după ureche. Pentru că da, chiar dacă ați citit aici, tot după ureche se cheamă.

Vă mai zic o chestie. Am vrut să nu scriu acest articol, să nu vă spun care e soluția, fix din cauză că mi-e teamă să nu le dați copiilor medicamente doar pentru c-ați citit aici că a funcționat. Dacă nu vă promiteam c-o să scriu și, mai ales, dacă nu credeam despre voi că sunteți niște părinți care n-ar face așa ceva, nu-l scriam.

Ca să nu mai spun că n-aș vrea să mă înjurați pe motiv de: „am încercat cum ai zis tu și nu merge, ăla micu’ iar a vomitat tot drumul”. E foarte posibil să se întâmple și asta, să nu funcționeze la copiii voștri, exact la fel cum nu funcționa nimic nici la ale noastre, până acum.

Ah, să nu uit să vă mai spun ceva foarte tare, ca fapt divers. În articolul prin care vă ceream sfaturi despre cum să rezolv asta cu răul de mașină, vă spuneam și c-am găsit niște brățări inteligente împotriva răului de mașină. Ei bine, noi le-am comandat încă din ziua aia, adică de acum două săptămâni. Am primit pe email confirmarea comenzii, toate bune și frumoase. Doar că brățările alea n-au mai venit niciodată. Vorbim despre o comandă de 700 de lei, da? Nimeni, niciodată nu ne-a mai zis nimic despre ea. După care se plâng patronii că le mor businessurile în România. O fi, dar de multe ori e și vina lor sau a angajaților lor.

Acestea fiind zise, atât pentru azi, mă duc să înot oleacă. Dar o s-o las mai moale, că mi-e teamă să nu mă confunde ăștia cu David Popovici. Amândoi din România, amândoi înotători excepționali, amândoi tineri și frumoși, plus că mai semănăm și la trupurile superbe de Adoniși. De-aia zic, o las mai moale, că nu vreau să stau să dau autografe toată ziua, în loc să mă bucur de vacanță.